Jurnal de izolare, ziua x la n

Deja pe lângă minim două cafele de dimineață, de ceva vreme iau preventiv un pumn de magneziu și ceva cătină mega extra forte. Mă ajută, după cum veți observa. Încep povestirea de azi cu o precizare: implică niște fluide organice cu potențial scârbos pentru cei cu ficatul sensibil sau care nu au copii. Cei din urmă (care sper că vor fi și cei dintâi, pentru că se spală de multe păcate) sunt sigur imunizați la astfel de chestiuni. Deci mă trezesc de dimineață și după cele necesare bunei funcționări, purced la a-mi face rutina skincare. Curăț fața, dau un toner în baie și trec la oglinda din dormitor să dau și un serum. Mă apuc să întind la el, dar mă opresc pentru că mă trăznește un miros atroce de bale umane. Îl știți probabil, apare uneori pe fața de pernă a sforăitorilor! 🙂 Bag nasul în sticla cu hidratant, nu pare a avea nimic. Decid să o arunc totuși, oricum mai avea doar câteva picături pe fund, probabil că de aici duhoarea. O iau așadar de la capăt: ...
Citește mai mult »

Despre costuri emoționale

Ca orice perioadă grea, prezenta pandemie poate fi categorisită drept cauzatoare de traumă globală. A venit, a lovit, nu știm când trece, ne-a dat peste cap viețile într-un mod greu de anticipat, va lăsa în urmă amintiri și deprinderi atașate. Unii și-au pierdut sau își vor pierde joburile. Alții sunt în doliu. Unii vor divorța, poate, după ce au fost nevoiți să-și consume relația atât de intens. Alții vor își vor regăsi aparenta putere în slăbiciunea unei dependențe. Pe de altă parte unii se vor îmbogății. Alții au devenit din oportuniști/ șpăgari, niște eroi. Unii vor realiza că au petrecut izolarea alături de persoana cu care și-ar trăi întreaga viață. Alții se vor trezi din somnul personal și își vor rearanja prioritățile. De fapt, dacă stăm să gândim retrospectiv, viața în totalitatea ei este un șir de întâmplări cu potențial traumatic. Ca și prezenta perioadă, nu știi niciodată ce îți aduce și ce îți ia. Oamenii de lângă tine te pot părăsi, voit sau nu, joburile pot să dispară, sănătatea ne este fragilă, banii perpetuu insuficienți. Cu toate acestea, ...
Citește mai mult »

Despre şcoala online – o analiză foarte personală

Cine mă urmăreşte în Social Media sau îmi citeşte frecvent textele ştie că sunt cel mai mare critic al lipsei digitalizării învăţământului românesc. Deşi vorbim de mult despre acest concept modern şi foarte util, faptele rămân înapoia timpurilor. Iar principala mea îngrijorare este că ceea ce se întâmplă acum nu este nicidecum începutului unui proces de digitalizare, ci este o adaptare bruscă şi puţin funcţională la o criză medicală care ne ţine departe de sălile de curs clasice. Şi un pas în plus spre a lărgi falia dintre anumite categorii de elevi, întrucât dacă nu ai acces la metode, instrumente de lucru şi conţinuturi standardizate, este clar că rezultatele vor fi la rândul lor imprevizibile şi polarizate. Cu toate aceastea, experienţa mea ca părinte cu şcoala online este, după cum mă aşteptam, una pozitivă. Cu un copil aflat la un colegiu naţional din centrul capitalei şi un altul la o şcoală gimnazială destul de bine plasată în topurile evaluărilor naţionale, ar fi fost cu adevărat îngrijorător să simt altfel. În primul rând am să vă spun aşteptările ...
Citește mai mult »

Viaţa cu migrene

Prezenta izolare a venit la pachet cu cele mai dese şi cumplite migrene, pentru că aşa-i în viaţă, o belea aduce cu sine multe altele. Nu ştiu dacă să dau vina pe vreme, pe vârstă sau pe soartă. Cert este că am să-mi aduc aminte de anul 2020 aşa cum îmi amintesc şi de 2000: ca având primăveri furtunoase şi migrenoase. Probabil că pentru cei care nu au experimentat o durere de cap extremă, aşa cum avem noi posesorii de astfel de afecţiune, pare o chestie banală şi suportabilă. Uneori chiar este, nu toate migrenele ne ţintuiesc în pat. Dar sunt suficiente dăţile când lucrurile o iau razna total. Ce este migrena? O durere indescriptibilă care cuprinde, în cazul meu, jumătatea dreaptă a capului, cu tot ce conţine ea și care uneori coboară în zona gâtului. Vine însoţită de ameţeli, fotosensibilitate, greaţă, vărsături şi, dacă apare abuzul de analgezice, dureri de stomac. Care sunt cauzele ei? Ca atatea alte afectiuni, migrena este şi ea destul de puţin cunoscută. Se spune că ar fi genetică, dar în familia mea nu-mi amintesc ...
Citește mai mult »

Poveste cu o minge de fotbal

Doar nu credeaţi că am încetat cu poveştile tocmai acum? Le mixăm, parodiem, plagiem, inventăm în continuare seară de seara. Aseară, de exemplu, am avut de combinat “Ursul păcălit de vulpe” şi “Capra cu trei iezi”. N-am să vă spun ce a ieşit, clasicii s-ar răsuci în morminte de mirare! Dar pentru că tocmai am vorbit cu o mămică de viitor fotbalist care este îngrijorată de reluarea amânată pe termen necunoscut a antrenamentelor, mi-am amintit de povestea de acum câteva seri. Atunci copilul mic mi-a cerut una în care culorile să fie tot ciudate şi amestecate, dar o minge de fotbal să fie exact aşa cum o ştim: simplă, în alb şi negru. De data asta dau liber la psihanalize! 🙂 Încep eu: ştiu că îi place să se antreneze online cu echipa şi individual în curte, dar grupul, vibe-ul acela comun, meciurile (oficiale sau nu), n-au cum să poată fi suplinite astfel. În plus toate schimbările din jur îl stresează şi probabil că speră ca măcar fotabul să rămână la fel. Povestea a ieşit după cum urmează. ...
Citește mai mult »

Stop și de la capăt

În SUA erau 16 milioane de șomeri la ultima numărătoare despre care am avut puterea să citesc, făcută la începutul lunii în curs. Este totodată țara care ține cel mai sus statisticile cu îmbolnăviri și morți de Covid. Practic avem o ilustrație perfectă a unei realități cumplite: în zilele astea rişti să ori mori bolnav, ori de foame. România, țară europeană, are o altă abordare a pieței muncii. Măsurile de protecție au început simultan cu declararea stării de urgență, șomajul tehnic suportat de stat a minimizat serios riscul unei crize sociale care să se suprapună peste cea medicală. Dar asta nu înseamnă că o putem duce la infinit pe banii statului, că nu există încă un sac fără fund cu reumplere accelerată. Se discută tot mai des despre măsurile de relaxare din 15 mai. Sunt toate cu dus și întors, după cum vom vedea. De exemplu, anunțul dat ieri, liniștitor pentru majoritatea părinților, care amână deschiderea școlilor până la toamnă, este și un cui bătut în sicriul multor afaceri mici care trăiesc și conviețuiesc pe lângă mediul ...
Citește mai mult »

Trimitem sau nu copiii la școală?

După ce a apărut în spațiul public 15 mai ca dată concretă de la care începe relaxarea măsurilor de protecție împotriva știți voi cărui virus, cum era firesc s-au întețit și discuțiile despre reluarea școlii. Cu cele două tabere aferente: a celor care consideră un risc major reîntoarcerea copiilor în colectivitate și a celor care cred că nu-i putem ține la infinit în globul de sticlă care să-i protejeze de boală. Evident că ambele dețin argumente valide. În primul rând unele școli sunt suprapopulate, deși se discută de ani buni despre plafonarea numărului de elevi din clasă. N-aș da vina doar pe numeroșii miniștri perindați pe la cârma școlii românești, nici părinții nu-s prea nerăbdători să vadă lista doamnelor cu renume având doar 20 de poziții, așa cum ar fi normal. În al doilea rând sunt defectuos organizate și oricâte strategii se vor dezbate și aplica, tot cu încercare și eroare vor fi. Ori în perioada asta, parcă nu-i mai vine nimănui să numere greșeli, că avem destule statistici triste. Pe de altă parte este clar că nici școala ...
Citește mai mult »

Întrebarea vedetă a interviurilor post-izolare

Nu știu dacă v-ați prins, dar am (re)devenit un fel de Baba Vanga. Deja v-am profețit că vom fi obligați să purtăm măști cu ceva timp înainte ca această idee să devină o certitudine. Așa că mai bag o fisă și vă spun şi ceva din sfera mea de activitate: care va fi întrebarea vedetă la interviurile de angajare atunci când se va termina cu statul acasă. O văd deja fluturată prin articole sterile scrise de consultanți, ca pe un stindard al cunoașterii totale. Are deja fani printre managerii care consideră că resursa umană este doar un creier mofturos prins de o carcasă de plastic cu şuruburi de inox. Şi o consider la fel de (ne)relevantă ca şi sora ei deja celebră “Unde te vezi peste 3 ani?” Fraților! Oameni buni! Creștinii mei! Agnosticii mei! Budiștii mei! Simpaticii mei (vorba vedetei)! CE AȚI ÎNVĂȚAT VOI ÎN IZOLARE? Ce abilități noi ați dobândit? Cum v-ați îmbunătățit profesional și personal? Exact, în contextul în care toate ţarile lovite de pandemie sunt îngrijorate nu doar de răspândirea virusului, ci şi de sănătatea ...
Citește mai mult »

Câte ceva despre mâncarea livrată acasă

De când stăm la bază mâncăm, mâncăm, mâncăm. Proviziile sunt încă departe de a fi terminate, însă ideile de meniuri zilnice sunt tot mai puține. Așa că am încercat opțiunile online disponibile, ce-i drept mai rare în cazul nostru care petrecem de pandemie într-o localitate limitrofă Bucureștiului, nu în buricul târgului. Variantele sunt limitate, deși dacă stăm să calculăm corect, n-ar trebui. Dar cele pe care le avem se înscriu într-o traiectorie deja desenată de majoritatea livratorilor pe care îi știu de pe când aveam încă biroul+after în București. Și anume: 1. Bucătarul este furnizorul de congelate. Șnițelul e congelat, orezul asemenea, legumele, sarmalele, carnea din ciorbă, desertul. Și, așa cum este normal, găsești furnizorul ăsta și la alții. Aceleși gusturi așadar, texturi, mirosuri, diferă sarea scăpată la încălzit și prețul. Eu înțeleg cum stă treaba cu logistica din bucătărie, mai ales că gătesc intensiv. Dar tocmai că cel mai simplu mi-e și mie să trântesc conținutul unei pungi congelate în tigaie. Deci mă aștept să cumpăr de la unii care au un business bazat pe mâncare ceva ...
Citește mai mult »

Hic et nunc

Paștele anului trecut m-a prins împietrită. Tata era de scurt timp într-un centru specializat de îngrijire, suficient de conștient în anumite clipe de ce se întâmplă în jurul lui, dar și cumplit de pierdut în altele încât să-și pună lui, și nouă, liniștea, chiar viața în pericol. Îmi doream să îl aduc acasă măcar pentru o zi, dar știam deja că orice schimbare a rutinei îl costă noi abilități pierdute și o agravare a confuziei, deci am renunțat. Nu aveam să știu că este ultimul an cu el. Speram să se obișnuiască acolo și să-l văd mult timp, chiar și așa, cu gândurile și faptele rătăcind bezmetice. Anul ăsta sărbătorile pascale ne prind iar cumva greșit. Nu avem motive să ne fie greu, frigiderul este plin, curtea e mare, noi sănătoși. Dar nu are cum să ne fie bine când multor altora le este greu, când lumea s-a oprit în loc din cauza unei molime, când stăm departe, fizic, de cei apropiați nouă, când viitorul este atât de încețoșat. Și, mai ales, când dispar definitiv scaune de ...
Citește mai mult »