Călătorind în pandemie

Am plecat de pe insula grecească în care ne-am petrecut zece zile ale verii lui 2020 pe când afară erau 30 de grade și un soare încă văratic. Am ajuns în România, așa cum se întâmplă mereu, într-o autentică toamnă, cu un cinstit cod galben de ploi care îmi va îngreuna până la agonie logistica celor trei geamantane de haine murdare. Despre vacanța în sine vă povestesc când îmi recapăt zenul. A fost frumoasă, dar provocatoare, iar întoarcerea i-a pus capac. N-am știut până în ultimul moment dacă să ne apucăm sau nu de bagaje și recunosc că dacă n-ar fi fost plătită într-o proporție destul de mare încă din februarie, nu cred că mă urneam din țară. Am să vă spun azi despre cum am călătorit în nebunia prezentă. Pentru că cel mai mare stres al călătorului rămâne, în zilele noastre, riscul de infectare cu virusul anului. În primul rând am mers și de această dată cu mașina, iar la granița cu Bulgaria am realizat că ne lipsește un docoment important al acesteia. Am reușit să trecem ...
Citește mai mult »

De porțelan

În urmă cu 20 de ani cetățeana Toma Valentina se prezenta la Primăria din localitatea de reședință dimpreună cu cetățeanul Neacșu R.I. pentru a întemeia o familie. Au trecut apoi și pe la Biserică pentru a se asigura că s-au legat pe bune până când moartea îi va despărți. Asta eram eu. Găsisem, adolescentă fiind, băiatul de care mă îndrăgostisem și nu aveam de gând să-i mai dau drumul, deși toată lumea zicea că nu ne potrivim: eu mică și aparent fragilă, el zdravăn încă de atunci (*), eu cu capul în nori, el pragmatic și calculat. Am visat o nuntă mică, doar cu prietenii, undeva la munte, în care să fiu îmbrăcată într-o rochie albă, simplă, și adidași. Am primit, așa cum se tot întâmplă de atunci, ceva mult mai mare! Am celebrat la cel mai cuprinzător restaurant din zonă împreună cu, mi s-a părut atunci, jumătate de țară. Îmbrăcată într-o rochie care a dat emoții organizatorilor, întrucât gusturile mele vestimentare au fost întotdeauna subiect de ample analize. Adică o minune formată din trei părți: una ...
Citește mai mult »

Goana după aur

Partenerul perfect. Copiii ideali. Școala fără cusur. Casa din vise. Buze de revistă. Sau sâni din filme de adulți. Prietenii din Top Forbes. Tenul ca pe Instagram. Și pentru că tot este sezonul: vacanțele de povești. La care se adaugă noile trenduri în dezvoltarea personală: poți să ai orice îți dorești din toate acestea, trebuie doar să găsești calea de a le obține. Adesea pentru o sumă modică, la care se adaugă TVA. Și pentru o durată limitată, pentru că așa cum știm din basme, orice vrajă se resetează la miezul nopții. Aceasta este existența omului modern. O alergătură spre perfecțiune, spre lipsa de cusur în orice este la vedere. Cele ce stau ascunse: emoțiile, generozitatea, moralitatea, pot fi găunoase. Doar nu ies în poze! Dar viața reală este, așa cum îmi place mie să spun, perfect imperfectă. Partenerul e (după cum zice legea) un om, deci are în dotare și ceva defecte. Copiii au propriul lor drum, care deseori nu seamănă cu închipuirile parentale. Școala trebuie să fie frecventabilă de către mase, deci imposibil să fie perfectă ...
Citește mai mult »

Carieră: începutul este greu, dar continuarea poate fi agonizantă

Există deja o inflație de sfaturi privitoare la devenirea profesională. Multe puse sub forma unor citate motivaționale numai bune de înrămat, dar preferabil de ignorat, fiind, de fapt, niște proiecții generale și ideale care nu pot fi suprapuse unor situații atât de variate și individuale. Nu toată lumea are acces la aceleași opțiuni și alegeri, așadar alegerile sunt întotdeauna personale, intens analizate și asumate. Tocmai pentru că se scrie tot mai mult și nu întotdeauna corect, mi-am propus să reîncep să spun și eu vorbe despre carieră, în stilul meu care nu se înscrie în tendințe, pentru cei care știu să citească și printre rânduri. Încep cu un truism pe care-l repet obsesiv: începutul carierei este greu. Angajatorii vor oameni ieftini, dar măcar cu un minimum de știință în ale jobului respectiv. Problema debuturilor fiind aceea că de cele mai multe ori ne ajută să bifăm doar prima cerință. Cu alte cuvinte, dacă sunteți la început de drum, este greu de crezut că va suna telefonul ca la DSP zilele acestea după ce trimiteți CV-ul în lung și-n lat. ...
Citește mai mult »

Problemele care au fost mereu în fața ochilor noștri

Prezenta pandemie ne arată care sunt de fapt hibele sistemului nostru de învățământ. Nu că n-ar fi fost vizibile tot timpul, dar am fost ocupați să vedem dacă nu cumva latina și desenul stau în calea devenirii generațiilor actuale. (Dar stați, asta facem și acum!) 1. Aglomerația atroce din școlile orașelor mari. Se discută de mult, nu s-a făcut absolut nimic. În continuare sistemul permite clase cu câte 35 de copii, în continuare se fac transferuri și peste această limită, în continuare investițiile în infrastructura grea a educației (săli noi de clasă, fie ele și în containere) lipsesc cu desăvârșire. Problema nu este doar una epidemiologică ci și de calitate a actului educativ. Vă spun în cunoștință de cauză, este imposibil să educi în masă conform potențialului fiecăruia, grupuri atât de mari de copii. De aceea au explodat meditațiile din clasa a doua și de aceea se lucrează acasă nepermis de mult. 2. Ore eminamente ținute în sălile de curs. Stiați că există școli fără săli de sport? Știați că orele de cunoaștere a mediului se bazează pe ...
Citește mai mult »

De când mă pricep la fotbal?

Aveam trei ani când am început să mă rog de tata să mă ia cu el la stadion. Pe atunci echipa din oraș reușea să-l umple până la refuz. Evident că n-a fost chip să-l conving pentru că n-ar fi fost tocmai zona în care părinții mei sperau să-mi dezvolt vocabularul. Și comportamentul. Oricum, nu ratam meciurile de la televizor. Mă enervau totuși etapele de la radio, păreau ca atunci când mirosea pe scară a prăjituri și trebuia să te saturi cu atât. Mă fascina totuși debitul verbal al lui Ilie Dobre, care se distingea clar dintre toate vocile depresate. Au trecut niște ani până m-a luat cu el prima oară. Și recunosc că inițial nu i-am înțeles îngrijorările privitoare la vocabular: trei sferturi dintre cuvinte și locuțiunile auzite acolo îmi erau străine! Umorul părea totuși de calitate. La cinci ani recitam echipa Universității Craiova, prima mea iubire. La șase ani am fost mituită cu un Pepsi de un coleg de-al tatălui, n-aveți idee ce poreclă creativă avea, care m-a învățat astfel echipa Stelei. A fost scandal ...
Citește mai mult »

Tu cu cine îți închizi pantalonii?

Vă mai amintiţi cum era să-mi strice Zewa căsnicia? De atunci mă tot minunez cât poate inova o companie care produce hârtie igienică şi şerveţele. Serios, sunt chiar tari şi merită respectul meu: au făcut iniţial tubul rolei de papirus pentru dos numai bun de aruncat în vasul de toaletă. Şerveţele care miros divin, desfundă nasul sau nu-l raşchetează. Ba, mai mult, nu se destramă la spălat! Acum au redimensionat dreptunghiul aferent, făcând-ul mai lung si mai texturat. (Trebuie să încercați noile produse! 🙂 ) Pare greu de crezut că poţi inova în domeniul hârtiei de şters fundul. Dar cei de la Zewa nu doar că o fac, dar au şi stil în a promova inovaţiile lor, organizând campanii de promovare intense şi vizibile. Dacă tot am ajuns să vă împărtăşesc lucruri atât de intime, vă mai zic unul: înainte de a-mi cumpăra un obiect vestimentar cu fermoar, verific brandul acestuia. Şi evit achiziţia dacă nu este unul YKK. Pentru cei care nu ştiu, YKK este o companie japoneză fondată în 1934. Sunt cunoscuţi pentru fermoarele lor care ...
Citește mai mult »

Trimitem sau nu copiii la școală – august 2020

În aprilie, când pandemia părea sub control, cel puțin la noi în zonă, vă întrebam dacă trimitem sau nu copiii la școală, în cazul redeschiderii lor, speculată atunci a fi fost pe 15 mai. Recunosc că răspunsul meu înclina spre afirmativ. Ambii copii erau suficient de bulversați de statul excesiv acasă, iar veștile despre cum se propagă nebunia asta păreau a fi în grafic. Câteva luni mai târziu, nu mai este loc de întrebări, pare deja o certitudine că școala va începe așa cum o știm, la jumătatea lui septembrie. Doar că numărul cazurilor este în creștere constantă, au apărut deja suficiente focare în comunități de copii (centre de plasament și tabere) încât să realizăm că aceștia nu sunt imuni în fața bolii, iar scenariile colorate prezentate senin de guvernanți par foarte negre în lipsa unor pași concreți făcuți până acum. În plus, boala nu se mai prezintă ca o simplă viroză respiratorie, ci una care afectează serios și pe termen lung întreg organismul. Nu mai spun că în ciuda înmulțirii cazurilor, apar tot mai mulți adepți ai teoriei ...
Citește mai mult »

Cine bate în meciul talent vs muncă?

Îmi amintesc de un prieten al copilului mare, care sper să nu se supere că-și găsește exemplul pe aici. Era înscris la școala din apropierea locuinței, una oarecare, fără prea mult ștaif. Tatăl lipsea adesea din ecuația familială, mama muncea pentru doi. Un copil bun, educat, de care nu avea nimeni timp (dar mai ales motiv) să-i dea să lucreze suplimentar la matematică. Bifa punctaje maxime la toate concursurile școlare și intrat la unul dintre cele mai bune licee fără efort. Mama lui povestea amuzată că ceilalți părinți o întreabau adesea cât muncește în plus cu el și din ce culegeri, privind-o ca pe extratereștri atunci când răspundea că nu are timp de așa ceva. În contrapartidă, am văzut de-a lungul timpului mulți copii împinși temeinic de la spate de părinți să performeze. O fac până la un punct, acela în care ei cooperează sau, mai corect spus, se supun. Ulterior clachează sau se răzvrătesc și își aleg propriile obiective. Există, de asemenea, copii talentați care nu au și determinarea de a performa, de a munci în favoarea ...
Citește mai mult »

De ce mint copiii?

Nu aveţi idee câte lucruri absolut terifiante s-au petrecut în casa noastră de-a lungul timpului. De exemplu, nişte entităţi necunoscute ne scriu de vreo 17 ani pe ziduri. Ba cu creionul, ba cu pixul, ba lasă mesaje cu tâlc, ba desenează peisaje naive. N-am reuşit să le prindem niciodată asupra faptului. Prin mai, anul acesta, ceva și mai cumplit s-a abătut asupra noastră: un curent de aer ciudat lua mingea copilului mic schimbându-i traiectoria către lustrele din living. Una a cedat sub puterea impactului! Încă n-am aflat cum apare şi dispare forţa asta rea. Nimic nou sub soare: dintotdeauna copiii au avut capacitatea unică de a spune senin şi cel mai crud adevăr, dar şi cea mai gogonată minciună. De ce mint copiii? Trebuie să încep prin a preciza că o minciună presupune intenţie şi percepţie corectă a reperelor. Ori în cazul celor mici, graniţa dintre real şi imaginar, adevăr sau minciună, bine şi rău este extrem de vagă. Ei încă gândesc magic, în termeni atât de creativi, încât raţiunea noastră nu prea poate ține pasul. În rest, motivele pentru ...
Citește mai mult »