Proiect de țară: să nu mai fim hoți!

Scriam ieri pe LinkedIn că m-am săturat de sintagma “a fura meserie”. Pentru că a șterpeli presupune o relație unilaterală, în care avem un păgubit și un hoț. Furtul fiind ceva clandestin, făcut pe furiș, care aduce beneficii doar celui care acționează în mod negativ. Meseria se învață. Asta însemnând o relație consimțită de ambele părți, în care informațiile, cunoștințele, abilitățile circulă în toate sensurile posibile. Și un mediu de lucru colaborativ, care încurajează schimbul reciproc de know-how, tocmai pentru că toată lumea înțelege că imediat ce oferi, primești prin feedback, involuntar și necondiționat, la fel de mult. Dar am realizat ulterior că noi, românii, avem o problemă mai mare cu furatul. Când suntem obosiți nu ne odihnim, ci furăm un pui de somn. Ca și cum păgubim pe cineva făcând o pauză, nu câștigăm toți încărcând niște baterii. Să mai zic? “A furat, dar a și făcut!” Spunem despre candidații politici corupți. Ca și cum e imposibil ca cineva doar să facă, profesionalismul fiind mereu la pachet cu o hibă de caracter. Iar când o gravidă își schimbă, ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu hainele ponosite?

Zilele trecute s-a viralizat pe LinkedIn opinia unui fost om de televiziune, actualmente părerolog șef, cu privire la o pereche de adidași care costau 1000 Ron și care, deși noi, păreau intens purtați și iremediabil murdăriți. Evident opinia era din seria: “prost cine cumpără”. Și bineînțeles a generat un adevărat cor al oamenilor “normali” care s-au pus pe înfierat comportamentele absurde și de neînțeles ale consumului actual. Frate, dai un ban, dar măcar să porți ceva nou! Suntem generația care se înnoia de Paște și de Crăciun, deci nu mă miră deloc reticența de a purta lucruri care par ponosite. Dar și generația care este intens fraierită acum de tot soiul de Păcălici îmbrăcați la patru ace care ne promit ba bunăstarea eternă, ba soluții la toate problemele noastre, ba nemurirea, ba tinerețea fără bătrânețe și mâncatul fără îngrășat. Haina a fost dintotdeauna un indicator de statut, dar parcă niciodată nu a fost atât de înșelătoare ca în zilele noastre. Oamenii au senzația că dacă își cumpără un fake sunt automat pe același palier economic și social cu ...
Citește mai mult »

Părinții de azi au prea mulți bani și timp liber

Un profesor de informatică din Argeș, a fost dat în judecată pentru comportament abuziv împotriva elevilor. Motivul: a amenințat cu o mătură un elev care vorbea la oră și a înjurat cu expresii precum “Paștele mă-tii de copil” o elevă care nu a vrut să semneze ceva document nesemnificativ, tipic pentru școala românească. Găsiți știrea în presa de azi. Evident că vorbim despre incidente regretabile. Nu rezonez nicicum cu genul acesta de comportamente. Dar profesorii spun de prea mult timp că ar trebui să aibă la dispoziție instrumente punitive funcționale pentru astfel de cazuri. Uneori nu poți doar cu vorba bună să ții în frâu grupuri de minim 30 de elevi, dintre care minim 5 au comportamente care te pun în dificultate și dacă ar fi singuri în clasă. Dincolo de neputința profesorului în cauză, mă întreb ce fel de părinți merg la Tribunal pentru așa ceva. Și ce fel de copii cresc ei. “Ok, puiule, ai greșit, vorbeai la oră. Dar ce traumă să te alerge profesorul cu mătura! Hai să angajeze mama un avocat!” Nu vorbim despre ...
Citește mai mult »

Legea atracției

M-am gândit că n-or fi degeaba toate filmulețele astea motivaționale de ne asaltează prin Social Media, care ne prezintă cum funcționează atracția universală. Sau a Universului, nu mi-e clar. Toți specialiștii spun că trebuie să vizualizăm ce ne dorim. Sau să fim ceea ce vrem, iar nu mi-e clar. Deci fac un exercițiu public, n-am să vă spun dacă a funcționat sau nu,  dar vor fi semne 🙂 1. Sunt bogată. Cea mai bogată. Atât de bogată încât Bill Gates moare de invidie, iar tipul de la Amazon a declarat că acesta este motivul pentru care a chelit: de nervi. În plus am fost deja contactată de maneliști celebri care vor să scoată câteva albume, influențați fiind de valoarea mea. Financiară, evident. 2. Sunt sănătoasă. Cea mai sănătoasă. Atât de sănătoasă încât universități de top din lume vor să studieze sănătatea mea. 3. Sunt frumoasă. Cea mai frumoasă. Atât de frumoasă încât se fac deja petiții pentru a modifica limitele de înălțime pentru participarea la Miss Univers. Rețineți: 1,60 devine noul standard! 4. Sunt în echilibru. Atât de în echilibru încât ...
Citește mai mult »

Colivia păsării frumos cântătoare

A fost odată ca niciodată o pasăre care cânta foarte frumos. Veți spune că toate fac asta, dar despre cea din povestea mea se spune că își întrecea cu mult suratele! Veneau oameni de peste mări și țări să o asculte, ducând cu ei mai departe vestea că undeva, într-un mic orășel, într-un și mai mărunt magazin de antichități, se aud niște sunete dumnezeiești. Pentru că aici era tristețea: pasărea noastră era închisă de când se știa într-o colivie. Și de aici trilurile ei spectaculoase. Le scotea visându-se în înaltul cerului și simțind cum razele soarelui îi încălzesc aripile. Sau se vedea stând pe o creangă, undeva în pădure, înconjurată de sunetul ploii și de mirosul ei minunat. Își închipuia că pornește împreună cu păsări ca ea spre țări îndepărtate și calde, trecând prin tot soiul de întâmplări fantastice. Sau că își construiește singură un cuib în cel mai falnic arbore din lume! Visa și cânta. Într-o zi, în anticariatul mic și prăfuit care adăpostea minunea cântătoare a ajuns împreună cu bunicul său, un copil orfan și cam ...
Citește mai mult »

Întrebările corecte au răspunsuri incomode

Scriu rar despre meseria mea, nu pentru că nu m-ar mai pasiona subiectele aferente, ci pentru că se vorbește oricum prea mult. Dar mă ajută uneori să-mi amintesc ce ușor pare și cât de greu este, de fapt. Știți cum încep majoritatea proiectelor de consultanță? Cu mesaje care exprimă supărări de tipul: “Angajații mei se ceartă întruna!”, “Angajații mei sunt leneși!” Sau deja clasicul “Nu găsesc angajați!” Care vine ca un proiect de recrutare, dar frecvent nu este despre asta. Norocul meu este că am văzut multe bucătării organizaționale. Și știu că niciodată nu trebuie să crezi ce ți se spune, mai ales atunci când vorbim despre etichete. Pentru că în spatele lor stau adesea câte una sau mai multe erori manageriale: angajații se ceartă poate din cauza haosului din jur, a lipsei responsabilităților și fluxurilor clare de muncă. Sunt leneși pentru că îi omori cu micro-managementul unor task-uri inutile și nu mai au timp pentru cele importante. Nu găsești noi angajați pentru că nu ai atractivitate în piața muncii și, din păcate, aici nu merge să ...
Citește mai mult »

Momentele mele de fericire

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii. Motiv să mă gândesc intens la obiectul sărbătorii cu pricina, pentru că dacă nu eu, atunci cine, și dacă nu azi, atunci când? Mărturisesc că deși am trăit și simțit multe până acum, nu știu încă să definesc fericirea. O recunosc atunci când vine, o aștept când pare a întârzia cam mult. Dar nu o pot pune niciodată în toate cuvintele potrivite. Și poate că asta este ideea: cele mai frumoase lucruri din viață nu pot fi etichetate precum produsele din magazin. Nu pot fi puse în dicționar cu toate coordonatele aferente. Și, în niciun caz, nu pot fi o uniformă emoțională, o haină a inimii la fel pentru toți. Au fost multe momentele mele de fericire. Unele venite ca urmare a unor evenimente minunate, altele ca premiu pentru că am supraviețuit unora îngrozitoare. În copilărie fericirea avea gust de portocale, asemeni bomboanelor cubaneze. Sau forma unei superbe păpuși cu pielea ca de ciocolată, găsite sub brad. Mai târziu am regăsit-o așteptând amețită de somn răsăritul soarelui pe malul mării. Călătorind, dansând, iubind. Ca mamă ...
Citește mai mult »

Poveste fară sfârșit

Vin iar alegerile, motiv perpetuu să aflăm că: – cei care au fost până acum n-au făcut nimic. Sau au făcut prost. Și au furat. Au stricat. Au fost ticăloși. – cei care vor veni vor fi din categoria “Dumnezeu pe Pământ”. Vor găsi numai soluții inovatoare și aproape gratis la toate problemele românilor, vor transforma Dunărea și Prutul în granițe de lapte cu miere, vor stârpi foametea, bolile incurabile și toate păcatele omenești din Grădina Maicii Domnului. – există tot soiul de secrete de alcov ale participanților, unele hilare, altele grețoase. Ies astfel la iveală o sumedenie de schelete reale sau închipuite de prin dulapurile oamenilor politici. – românii sunt cea mai specială, dotată, genială nație din Galaxie. Numa’ că nu ne lasă netrebnicii din Europa să ne desfășurăm, dar au unii ac și de acest cojoc! – totodată românii sunt foarte bogați. Sau săraci. În funcție de apartenența la puterea actuală sau la opoziție a celor care pun aceste etichete. – avem mulți specialiști în Photoshop sau stăm bine pe medicină estetică, deoarece toți boșorogii decrepiți și toate doamnele ...
Citește mai mult »

Ați face 17 ani de închisoare pentru 1.1 milioane $?

Recent a reapărut în Social Media un caz bizar petrecut pe la începutul anilor 2000: un american a fost condamnat la închisoare din simplul motiv că semăna leit cu adevăratul infractor, care locuise la aceeași adresă în trecut. Prin 1999 o femeie a fost atacată în parcarea unui supermarket. Agresorul a vrut să-i fure poșeta, dar pentru că aceasta nu i-a dat drumul, prada a fost doar telefonul mobil. În altercație victima a căzut pe asfalt, suferind ceva răni astfel că furtul telefonului a fost calificat drept “aggravated robbery” (nu știu corespondentul legal în limba română), infracțiune care a fost pedepsită serios. Până aici nimic ciudat. Numai că o coincidență ciudată a dus la o situație care pare posibilă doar în filme: martorii au identificat numărul de înmatriculare al mașinii și câteva dintre trăsăturile fizice ale agresorului, declarând totodată că se numește Ricky. Ajunși la adresa la care figura respectiva mașină, polițiștii au găsit un tip care arăta ca în relatările martorilor și avea deja antecedente penale: Richard Jones. Deși tipul a invocat un alibi imbatabil, la momentul ...
Citește mai mult »

Enjoy the ride

Pe drumul care ne ducea din Livigno spre aeroport, am avut parte de niște peisaje superbe. Și am realizat că una dintre plăcerile de a călători cu mașina atunci când nu șofezi, este aceea că te bucuri de ceea ce ți se arată în jur. De arhitectură, de sălbăticie, de oameni, animale, secvențe de viață, de cultură, de relații. Este o relaxare plăcută să privești detașat și admirativ ceea ce se întâmplă în jur. Dar totodată cu un dram de atenție pentru a identifica locurile fie pentru a le revedea, fie tocmai pentru că presupui că este singura interacțiune cu ele. În astfel de călătorii nici nu mai contează neapărat punctul final. Te bucuri de drum, chiar dacă uneori pare cam obositor și greu de dus. Și acesta devine destinația. Dar azi nu scriu despre vacanțele mele, ci despre creșterea copiilor. Pentru că tot atunci, cu gândurile adunate, m-a lovit o revelație: că imediat ce încep să devină autonomi, să se poată descurca singuri în treburile cotidiene, ca părinte realizezi că, de fapt, nu există o destinație. Nu este ...
Citește mai mult »