Nu există frumos fără urât, bine fără de rău și viață fără de moarte

Cu ceva timp în urmă am primit un comentariu foarte urât la una dintre poveștile mele, cea cu ariciul, care este inspirată chiar dintr-o pățanie reală din curtea noastră. Nu mă deranjează critica, mai ales că online generează trafic, iar eu am mereu cuvintele la mine să răspund corespunzător. Dar nu voi publica niciodată comentarii care conțin cuvinte jignitoare sau opinii răutăcioase deoarece consider că acestea nu au ce căuta la subsolul poveștilor mele. Dar ce necaz avea? Practic cititorul respectiv m-a catalogat drept o nebună sadică pentru că mi-am permis să scriu o poveste care, deși se încheie într-o notă pozitivă, trece cumva printr-o gamă mai largă de emoții. Tocmai pentru că am crescut cu “Puiul” lui Brătescu-Voinești, încerc să evit finalurile triste. Îmi amintesc că plângeam de mi se înnodau lacrimile în barbă când auzeam că pasărea își abandonează puiul rănit, mi se părea incredibil de trist și nedrept. Totuși acum, ca adult, știu că atunci când am de luat o decizie, trebuie să aleg sacrificiul cel mai mic. Că în viața reală dreptatea devine uneori ...
Citește mai mult »

Furia și deconectarea – două arme puternice

Natura ne-a dat tot ce ne trebuie pentru a supraviețui. Atunci când riscăm să ne lovim avem instinctul de a ne feri, dacă auzim un zgomot prea puternic ne acoperim urechile. Scuipăm ce nu ne place, ne protejăm ochii de lumină puternică. Oftăm pentru a trage aer adânc în piept. Emoțional avem același instinct de a ne depărta fizic și mental de situațiile care ne fac rău. Să punem distanță, să evităm. Să simțim prin furie ceea ce ne încalcă limitele. Să “mirosim” toxicitatea. Cu toate acestea pare că educația ne pregătește de abuz. Trebuie să ascultăm de persoane imature emoțional, ba chiar să le respectăm, dacă au o poziție de autoritate. Nu avem voie să ne pocnim agresorii, deși, poate o merită și ar fi cea mai scurtă rezolvare. Suntem categorisiți drept “sensibili” sau evitanți dacă ne retragem din discuții aberante, care nu duc nicăieri. A fi politicos, devine astfel calea sigură de a fi victimă. Văd în jurul meu la fel de mulți adulți neterminați ca și în copilăria mea. Care își câștigă statutul social nu prin ...
Citește mai mult »

Vin zile mai bune, se numesc sâmbătă și duminică

Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie, dar de când a venit vremea cu întunecatul imediat după prânz, mă simt de parcă sunt trează doar două ore pe zi. Și e greu să găsesc motivația de a fi activă atunci când bateriile îmi sunt perpetuu descărcate. Poate că întradevăr există celebra comuniune om-natură cu care ne-au terorizat comentariile literare de la școală. Când e urât afară, așa e și la noi în gânduri. Sau poate sunt eu mai obosită ca în alte sezoane tomnatice. Există și scenariul (puțin probabil) că mă transform, încet dar sigur, într-o ursoaică, iar nevoia de a hiberna ar putea fi primul semn. Astenie de toamnă? Ori am devenit mai conștientă că întunecată, însorită, furtunoasă sau apăsătoare, fiecare dintre zile îmi este ștearsă definitiv odată ce se încheie? Iar târâitul ăsta prin ore mă sâcâie constant. Nu știu, dar are și toamna frumusețea ei. În plus am identificat azi câteva vești bune: Mai e foarte puțin până la Crăciun. Deci weekend-ul ăsta aș putea începe maratonul filmelor urmărite an de an, care se petrec mereu ...
Citește mai mult »

Spune-mi cum îți oferi ajutorul, ca să îți spun cine ești!

Am observat că atunci când vine vorba despre a oferi ajutor, există trei categorii de oameni: – Cei care o fac pentru că vor și pot. Nu contează cine ești, dacă le poți oferi ceva în schimb, dacă meriți sau dacă măcar vei simți recunoștință. Aceștia sunt oameni plămădiți din material divin și deși mulți cred că aparțin acestei caste, ea este foarte puțin populată. – Apoi sunt cei care te ajută pentru că vor, la rândul lor, să fie ajutați. Îi știți: “îți dau, îmi dai” sau “îți dau acum, îmi dai mai încolo”. Acestia sunt oameni, pur și simplu, pentru că este în natura umană să creăm parteneriate în care câștigul să fie reciproc.  – Cea mai urâtă categorie este a celor care te ajută deseori nesolicitat, ca apoi să aibă material de șantaj sau pentru a-și construi imaginea de victima pe spinarea ta. Deviza lor: “eu ți-am dat/ ți-am făcut, iar tu așa mă răsplătești”. Oamenii ăștia sunt creați în laboratorul diavolului, iar ajutorul lor costă imens în comparație cu efectele benefice minore pe care ...
Citește mai mult »

Pinguinul “furăcios”

A fost odată ca niciodată un pinguin. Ar fi multe de povestit despre el, dar vă spun doar că era ca noi toți: cu zile bune și mai puțin luminoase, cu prieteni, cu reușite, griji sau nefăcute. Muncea, se odihnea, se bucura de zilele sale. Și îi plăcea să trăiască liniștit, departe de dramele și cancanurile din zonă. De aceea (posibil și din cauza costumației de zi cu zi cam prea elegante), mulți îl considerau arogant, inabordabil. Cum se întâmplă și în lumea noastră uneori, și cea a animalelor o ia razna câteodată. Cea mai nouă știre din localitate fiind că depozitul de pește s-a confruntat cu un furt masiv de krill și calamar. Atât de mare era paguba, încât se vorbea deja despre o criză alimentară severă. Evident că pe măsură ce ancheta Poliției bătea pasul pe loc, bursa zvonurilor exploda. Și nu se știe cum sau de ce, dar pinguinul nostru a devenit, peste noapte, suspectul numărul 1. Foca se jura că l-a văzut conducând un șir de mașini uriașe cu care ar fi golit parcul ...
Citește mai mult »

Greu nu înseamnă complicat

Suntem generațiile pentru care nimic nu mai este banal. Viața este plină de încercări, relațiile generatoare de anxietate, părințeala un abis despre care nu știm nimic, cariera o traumă. De la nutriție, modă, sănătate și până la sensul vieții, totul pare subiect de curriculă post-universitară. Am ajuns așadar să credem că tot ce e bun în viață vine după documentări temeinice, chin, sacrificii, durere. Ceea ce este nu este tocmai fals, nu primim servite pe tavă succesul, relațiile fericite, realizările în general. Dar poate că tocmai acesta este problema noastră de am devenit atât de încercați mental. Pe de o parte ni se spune că tot ceea ce e bun stă dincolo de limita de confort, că trebuie să fim rezilienți și insistenți. Dar pe de alta, insistăm să bântuim prin coclauri insalubre ale existenței noastre și să batem la uși închise, tocmai sub umbrela perseverenței. Unde este echilibrul, așadar? Când trebuie să continuăm și care este semnul că punem prea mult efort pentru nimic? Chiar dacă presupun muncă, sacrificii, disconfort, lucrurile pentru care merită să luptăm sunt simple. Ne ...
Citește mai mult »

Banii nu rezolvă chiar tot

Știți zicala aceea conform căreia banii nu aduc fericirea? Ce-i drept nici lipsa lor nu pare tocmai o bucurie, iar echilibrul e tare greu de găsit. Zilele trecute ne-a lovit știrea că unul dintre actorii serialului iconic “Friends” a murit. Evident că au început retrospectivele publice ale unei vieți surprinzător de triste și pline de nereușite. Poveștile celebrităților ne arată că succesul acela răsunător, la care mulți aspiră perpetuu, predispune la dependențe, relații eșuate, singurătate și diverse alte probleme fizice și psihice asociate. Dar nu trebuie să fii un star cunoscut pe tot mapamondul să experimentezi gustul amar al vieții. Și parcă mai suportabilă este despărțirea de o bunăciune la care alții ajung doar în vise, când nu ai grija facturilor. Totuși, ceea ce m-a surprins cu adevărat, a fost dezvăluirea francă a sumei pe care Matthew Perry a cheltuit-o pentru a-și vindeca adicția de alcool și medicamente: 9 milioane de dolari. 9 f@cking milioane. Aruncați într-o gaură neagră a dorinței neputincioase de a abandona un viciu și care au ajutat la fel de mult ca frecția temeinică a ...
Citește mai mult »

O abilitate subestimată: rapiditatea deciziei

În implementarea proiectelor de evaluare a angajaților am ținut întotdeauna la un indicator de performanță care este relevant atât pentru pozițiile de conducere cât și pentru cele de execuție, dar care este adesea ignorat: rapiditatea deciziei. Toată lumea aplaudă soluția perfectă. Dar dacă vine cu o zi prea târziu, deja perfecțiunea nu mai ajută. În plus, cu cât iei mai repede o hotărâre despre ceea ce ai de făcut, cu atât mecanismele din jur se mișcă mai eficient. Oamenii au senzația că dacă stau și analizează excesiv niște date vor avea o acuratețe mai bună a soluțiilor oferite. Realitatea este că oricât le-ai pritoci, tot cu aceleași informații jonglezi și tot din aceleași perspective le privești. A sta și a super-analiza devine așadar inutil. Iar tot acest timp în care ești agățat între soluții este nu doar mort, ci și o piedică majoră pe traseul către decizii ulterioare. A sta blocat din a acționa, a avea resursele nemobilizate și ținute în stand-by de neputința de a alege calea de urmat, este mai neproductiv decât a greși. O eroare deschide ...
Citește mai mult »

Ce au în comun fusta, baba și AVC-ul?

Pentru că vremea din București este trei în unu ca cafeaua, vorba cântecului, dimineață iarnă, la prânz caniculă și seara primăvară, încerc să găsesc soluții vestimentare funcționale. Astfel am achiziționat un număr de trei fuste lungi pe care să le port cu pulovere și bluzoane oversize, pe sub care bag un tricou. Ieri am purces la a o purta pe una dintre ele. Prima idee proastă a fost să aleg o fustă lungă după o noapte de insomnie, mulțumesc Cerului că nu m-am împleticit în ea și nu mi-am rupt gâtul! A doua, să aleg ceva nou de îmbrăcat într-o zi în care am plecat de acasă la 6,30 și am mai ajuns exact când să mă culc. Revenind, am pus fusta, un pulover lălâu și am început alergătura matinală pe scări sus-jos: pregătește pachețel, trezește copilul, strânge bagaje, bagă niște empowerment clasic de tipul “dacă nu ești gata plec fără tine!”, chestiuni uzuale. Outfit-ul rezistă, ba chiar s-a dovedit a fi super-comod, partea de jos fiind puțin elastică și cu un șliț lateral care chiar ajută la ...
Citește mai mult »

“Iubește-mă așa cum sunt!”

Se spune că pentru o viață fericită ar trebui să limităm așteptările pe care le avem de la cei din jur. Ceea ce pare corect până în momentul în care ne uităm la cine stă în apropierea noastră. Pentru că este imposibil să-ți privești copiii și să te gândești că-i poți crește fără să ai așteptări de la ei. Uneori exagerate. Același lucru se întâmplă și cu un partener de afaceri sau de cuplu, cu angajații, colegii sau orice alt om cu care împarți un interes comun. De fapt, nu lipsa așteptărilor creează echilibrul relațiilor, pentru că este utopică. Ci flexibilitatea lor. Capacitatea de a înțelege că nu primim întotdeauna ceea ce vrem, și nu pentru că nu merităm sau nu suntem iubiți, ci pentru că nu (se) poate. Fiecare are dreptul să ceară, atât timp cât este rezonabil în solicitările sale. Nu te poți aștepta ca, de exemplu, cineva să nu îmbătrânească de-a lungul timpului. Sau sa te facă fericit, când nici nu știi ce înseamnă asta pentru tine. Să își/ nu-și schimbe stilul de viață atunci ...
Citește mai mult »