Pas cu pas, cu pas cu pas cu pas

De ceva vreme, înainte de culcare, copilul cel mic vrea să facem “cei 5 pași”. De fapt 6 cu povestea de adormit, la care adaugă în mod ingenios și alții atunci când chiar n-are chef să adoarmă. Nu știu de unde s-a inspirat sau i-a venit ideea, dar știu sigur că pentru el (ca pentru majoritatea copiilor) somnul este pedeapsă și de aceea încearcă să-l fenteze măcar câteva minute dacă mai mult nu-i stă în putere. Primul pas este îmbrățișarea. În al doilea trebuie să îl pup pe frunte, treabă periculoasă dealtfel pentru părinți, probabil că deviația mea de sept se explică și prin multitudinea de capete în nas primite la ceas de seară, în încercarea de a pune copiii la culcare. Urmează bilanțul pozitiv al zilei: ce ne-a plăcut din ea? Recunosc că la început, deși nu eram încă blocată în casă și cu securea virusării deasupra capului, abia dacă reușeam să găsesc câte un exemplu bun. Acum am liste impresionante, care cuprind deopotrivă frivolități și lucruri importante precum vremea frumoasă de afară, faptul că suntem cu ...
Citește mai mult »

Jurnal de divă

N-am să vă mint, la ora la care scriu sunt îmbrăcată în niște pijamale dubioase și rezonez maxim cu meme-ul de mai sus. Dar să știți că este o excepție, zilele acestea am grijă de mine excesiv și port o colecție capsulă despre care am să vă povestesc în cele ce urmează. Cum se îngrijește așadar diva pe vremuri de carantină? Ca și până acum, jur! Unghiile întotdeauna tăiate scurt, fără machiaj sau cu unul minimal care să ascundă paloarea dată de crema cu SPF, cu rădăcinile părului nevopsite, că nici înainte de carantină nu aveam timp de răsfățuri și cu suficiente vânătăi pe picioare, pentru că, nu-i așa, doar colțul suprem e fatal, restul sunt doar de distracție și Lioton Gel. Modificări apar totuşi în zona mâinilor, care se prezintă extrem aspre și cu ceva dermatită, semn al spălatului și dezinfectatului excesiv și în păr, unde tronează veșnic o agrafă care datează de cel puțin 15 ani, cu o floare roșie și deșirată. Nu doar că mă face să tresar de câte ori mă privesc în oglindă, ...
Citește mai mult »

Cum va fi când nu va mai fi?

O lume întreagă așteaptă vești pozitive. Speră că totul se va încheia și viețile noastre își vor relua cursul normal. Totuși semnele bune întârzie să apară. Cel puțin în mesajele oficiale. Și oricât de optimiști am fi, devine tot mai clar că virusul ăsta nu dispare curând și va trebui să trăim o vreme cu el așa cum trăim cu multe alte molime pe care le ignorăm: obezitatea, poluarea, HPV-ul pentru care există vaccin, dar îl refuzăm sistematic și câte altele or mai fi. Totuși distanțarea socială se va sfârși în momentul în care economia dă semne să moară și ea virusată. Analiștii zic că în România 70% din business merge încă, deja pe forumuri după nebunia intrării în șomaj tehnic, apar tot mai multe mesaje care solicită detalii despre procedura de ieșire. Branduri mari din industria auto anunță reluarea activității. Avem deja povești de succes cu învingătorii vremurilor. Așa că mă gândesc că n-ar strica un exercițiu de vizualizare. Nu vreau să(-mi) creez așteptări, oricum văd că importanța lor este exacerbată de când cu tonele de ...
Citește mai mult »

Peştii (text nerecomandat veganilor)

De data asta nu este una dintre improvizaţiile de adormit copilul mic. Este o poveste 100% adevărată, definitorie pentru perioada pe care o traversăm, deci plină de intenţii criminale. Dată fiind recomandarea de a ne distanţa social şi de a sta mai mult prin case, principala activitate care a avut de suferit a fost, evident, aprovizionarea. Prima ordonanţă militară ne-a prins cu suficiente provizii cât să rezistăm până la toamnă, dar anumite stocuri s-au epuizat rapid (ouăle şi cafeaua), altele se vor epuiza într-un cincinal, dar cineva tot cumpără în disperare (morcovii). Oricum, ca în orice economie de piaţă, au apărut rapid soluţii alternative, mai ales că locuim la ţară, acolo unde oamenii încă mai cresc dobitoace şi verdeţuri în curte. Astfel soţul meu, om descurcăreţ, a găsit un furnizor de legume (de aici morcovii en gros), mălai şi făină, unul altul de carne, care ne-a livrat săptămânile trecute un curcan mai mare ca un miel. N-aveţi idee ce luptă am tras să-l tranşez, am zis că asta este încercarea prin care am să-mi trec nurorile înainte ...
Citește mai mult »

Patru culori cunosc pe lume

Așa cum vă spuneam, în zilele acestea pandemice traficul blogului a crescut simțitor, dar nu pentru că scriu deștept și frumos cu și despre toate subiectele zilei, ci datorită poveștilor spuse copilului mic la cerere. Nu m-aș fi așteptat ca tocmai improvizațiile mele de seară să intre în trend, dar mă bucură că se întâmplă așa. Am deci un motiv întemeiat să las aici operele necizelate, pentru că mă ajută să le recitesc la nevoie. Se pare că și pe alții. Serile trecute am avut de spus o poveste despre o lume în care existau doar patru (non) culori: alb, negru, albastru închis și auriu. Încerc să nu psihanalizez prea tare alegerile copilului! 🙂 A ieșit o variațiune a “Culorilor pierdute“, și nu prea! Carevasăzică a fost odată ca niciodată o țară în care existau doar patru culori: alb, negru, albastru închis și auriu. Nu se știe ce se întâmplase acolo, cert este că toți copacii aveau frunzele bleumarin sau galben sidefat, cerul era în alb și negru, casele oamenilor la fel. Era destul de tristă lumea lor, ...
Citește mai mult »

Dincolo de statistici

Zilele acestea se numără morții, testații, bolnavii, tratații. Văd o pleiadă de “oameni de știință” al căror job e să vadă în paharul berzelius, că globul de cristal este pentru șarlatani, câți mai mor și cât va dura agonia. Am uitat să trec în lista cu doruri vremurile în care cercetătorii găseau soluții, nu făceau previziuni de tip Nostradamus, dar de rit nou, adică bazate pe algoritmi complecși și inteligență artificială. Dincolo de statisticile care ne sunt prezentate obsesiv, cine are ochi să vadă ce se întâmplă cu marile și micile companii, are ce învăța! Mai mult și mai bine ca din pleiada de webinarii organizate zilele acestea cu tema “cum să-ți salvezi afacerea în trei pași simpli”! Unora le-a sosit, așadar, vremea să scoată la înaintare proiecte în care au investit și au sperat că vor deveni cândva profitabile. BAT are o divizie de vaccinuri care speră să dea lovitura cu unul eficient împotriva noului virus. E bătălie mare între corporații, cine-l va găsi pe cel salvator va face istorie, întrucât pe viitor ne vom lupta ...
Citește mai mult »

Lecții de viață

Noi, oamenii, avem senzația că suntem foarte speciali. Cei mai deștepți. Superiori oricum altor specii, din toate punctele de vedere. Puternici. Motivați de chestii adevărate, nu superficiale precum masa și caca casa. Este clar că nu e chiar așa, dar insistăm să credem asta. Aud încă prea des că urmașii noștri vin pe lume să ne dea lecții. Nu să perpetuăm specia ca animalele de rând. Ci să evoluăm spiritual. Să învățăm chestii despre noi. Să creștem în sine precum aluatul frământat cu drojdia aia de nu se prea găsește. Mai nou și crizele vin pe lume să ne dea nouă lecții. În caz că nu știați pandemia asta n-are drept cauză un virus și niște autorități comuniste care l-au scăpat de sub control. Ci întreaga umanitate care merita un reset! Că prea ne ticăloșisem și o luasem razna. Uite așa ne trimite destinul global niște materii noi să le băgăm la cap și să trecem testele. Mamă, și ce-o să mai învățăm din ele! Cum am învățat, de altfel, din toate celelalte. Trăim un an doi sub ...
Citește mai mult »

Doruri

Zilele astea nebune au venit pentru mine după altele cam la fel. Am eliberat în pripă apartamentul în care am petrecut aproape jumătate din viaţă, au fost (şi mai sunt încă) o grămadă de alte administrative de bifat, aşa că iată-mă obosită fizic şi emoţional consemnată la bază cu ai mei şi aflată în imposibilitatea de a-mi încărca bateriile. Pentru că ale mele au nevoie de odihnă, timp cu şi pentru mine, pauză de la toate rutinele nesuferite, iar perioada asta toate astea îmi par inaccesibile. Nu doar că am intrat în tăvălugul în care se învârt doar chestii înălţătoare precum gătitul, spălatul, curăţenia şi repetatul obsesiv. Dar au apărut multe şi minore alte frustrări precum faptul că se tot strică lucruri în casa, adică toate rând pe rând, vin migrene, dar mai ales rămân fără telefon, prelungirea firească a mâinii mele. Mi-e dor aşadar să mă plictisesc. Să mă gândesc că nu am ce face şi trebuie să-mi umplu timpul cu ceva. Este un lux pe care mi-l permit foarte rar, în ciuda faptului că mulţi ...
Citește mai mult »

Atenţie, adolescent în cuşcă!

Cu siguranţă că aşa cum îmi amintesc eu Revoluţia, aşa îşi vor aminti copiii mei actuala pandemie. Doar că eu vedeam trasoarele pe fereastră, ei văd virusul în poze frumos colorate. Eu am petrecut într-un apartament ceauşist, de trei camere, în care căldura uita să apară şi apa caldă părea un lux. Ei într-o casă destul de spaţioasă, cu o curte în care-şi pot dezmorţi ţurloaiele şi consuma din prea multele calorii consumate. În rest aceeaşi teamă, incertitudine, izolare la domiciliu şi circ televizat. Despre cel mic am tot povestit. Are norocul să-l fi prins vacanţa asta impusă în clasa pregătitoare, chestiile relevante le va repeta oricum în anul ce vine. Îi e din ce în ce mai greu sa stea fără prieteni, îmi e din ce în ce mai greu să-i structurez un program, mai ales că peste personalitatea destul de vijelioasă vine zilele acestea o agresivitate dobândită din prea multele frustrări. Nici cu cel mare nu-i uşor. Viaţa lui era haotic de dinamică, mergea la şcoală apoi la radio, era permanent cu prieteni sau colegi ...
Citește mai mult »

Zgomotele amestecate

Am observat cu mare bucurie că în perioada aceasta Poveștile de adormit copiii reprezintă cea mai citită categorie de pe blog. Chiar și eu le accesez seara la cererea piticului. Dar asta nu înseamnă că nu continui să improvizez diverse altele la cerere. De exemplu, aseară, după ce am recitit Tablourile, am avut de spus o poveste în care sunetele s-au încurcat și nimic nu se mai auzea cum trebuie. Și iată ce a ieșit: “A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nici măcar nu s-ar povesti. A fost un oraş ca toate celelalte: nici prea mare, nici prea mic, nici prea poluat, nici prea curat, nici prea aglomerat, nici prea nepopulat. Şi în oraşul ăsta, pe nume Sunetești, trăiau oameni foarte calmi, buni şi primitori, care nu se certau niciodată. Erau cu toţii buni prieteni, se ajutau, se vizitau, petreceau împreună, orice greutate aveau o împărţeau în comunitate şi era mai uşor de dus, orice bucurie apărea o dădeau cu spor tuturor. Numai că prin partea locului trăia un vrăjitor cam trăznit şi ciufut. Care ...
Citește mai mult »