Moda erijării în divinitate

Cu ceva timp in urma, urmaream spusele unei specialiste in alimentatie vegana pe Facebook. Le zicea echilibrat, documentat, placut de citit. Pana cand, la comentariile unui articol, aceeasi autoare echilibrata si documentata raspunde contra-argumentelor decente ale unei cititoare cu replica: “Daca vreti sa muriti de cancer, continuati sa mancati produse de origine animala”. Am incetat sa mai urmaresc discutiile, abordarea mi s-a parut brusc de tip “Stirile de la ora 5″. Cu alt timp in urma, vorbeam cu o cunostinta despre vaccinarea copiilor. Discutia, desi contradictorie, parea echilibrata in argumente, pana am auzit acelasi tip de sentinta: “Daca tu vrei sa-ti intoxici copiii cu mercur si sa faca autism, continua sa-i vaccinezi”. N-am mai continuat sa dezbat, nu avea sens. Cand am nascut al doilea copil, am cautat un sistem de purtare, pentru ca stiam ca voi sta cu el in brate in primele luni si voiam o solutie comoda. Recunosc ca am ales Manduca, desi mi s-a parut scumpa si incomoda, de frica sa nu ma intalnesc cu o nazi-mama care sa-mi spuna cum e cu pozitia in M a picioarelor, ...
Citește mai mult »

Logica vieţii

Acest articol mi-a amintit de propriile mele furii şi momente în care m-am întrebat “De ce eu?” sau “De ce mi se întâmpla mie toate astea?” N-au fost puţine. Şi le-am acceptat pe fiecare în parte, aşa cum zice articolul de mai sus, altfel probabil aş fi scris acum dintr-un spital de boli psihice. După nişte astfel de experienţe, am realizat că una dintre problemele noastre, a oamenilor, este credinţa că viaţa are o logică de tip cauză-efect. Mâncăm sănătos, deci trăim 100 de ani. Facem din copii o prioritate, deci vor deveni genii. Muncim de ne spetim, deci vom ajunge milionari. Ne dedicăm trup şi suflet unei relaţii, deci vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Viaţa are însă o logică mult mai întortochiată și puţin previzibilă de atât: mănânci sănătos şi cazi cu avionul la 30 de ani. Fumezi şi prinzi suta. Există copii care îşi văd părinţii seara, târziu, fără să aibă parte de prea multe dezbateri filozofice despre şcoală si au rezultate de excepţie. Oameni care au făcut din carieră o prioritate absolută şi îşi permit mai puţine decât angajaţii instituţiilor de stat. Cupluri ...
Citește mai mult »

Despre hipercompativitateacopiilor. Sau a părinților.

Cu ceva timp în urmă, copilul cel mare a participat la un concurs școlar de interpretare vocală și instrumentala. Am văzut acolo o sumedenie de copii frumoși, talentați, emoționați, curajoși și foarte serioși în abordare. Unii aflați la început, alții deja cu un palmares impresionant de premii, cu toții și-au meritat aplauzele. Evident, cel mai frumos si talentat a fost al meu, dar sunt sigură că așa au simțit toți părinții  La un moment dat, pe scenă a apărut o fată superbă, care a cântat dumnezeiește la pian. Până când s-a încurcat. Ca o păpușă stricată, trecea cu degetele peste clape, fără să se poată aduna și să continue piesa. M-am gândit că pentru o sportivă (ni s-a spus în prezentare ce sport practică) nu este foarte antrenată mental să treacă peste obstacole și să își atingă scopul. Am realizat și de ce. La finalul interpretării, fata a plecat însoțită de părinți. Din motive obiective a trebuit să părăsesc și eu sala de spectacol, urmându-i. Mama fetei vorbea suficient de tare și de categoric cât să o aud. Și ...
Citește mai mult »

10 semne ale avansării în viață

1. Muzica este întotdeauna prea tare: cea din magazine, din camera copilului, din maşină. 2. Moda ţi se pare tot mai ciudată. Eu observ că a revenit cea cu desenatul tehnic al sprâncenelor, după eliminarea lor temeinică. S-au întors si blugii cu talie înaltă, care ascund şi mai temeinic rotunjimile posterioare. 3. Aduci în discuţie sintagma: “Pe vremea mea…”. Moment în care cei din jur încep să sforăie. 4. Porţi şosete flocoase şi pijamale pufoase. Pufoase de finet, nu vă gândiţi la alte fineţuri. 5. Nu suporţi să ai mijlocul gol. S-ar putea ca blugii cu talia sus de la punctul 2 să ajute aici, aşa că îi taiem de pe lista neagră. 6. Începi să simţi şi să invoci curentul. Chestia aia rea care umfla măsele si betegeşte urechi şi oase. 7. Vorbeşti din ce în ce mai mult despre boli. Ale tale, ale vecinilor, ale copiilor, ale cui prezintă orice fel de simptome. 8. Şi nu doar vorbeşti despre boli. Ci chiar oferi remedii, tratamente şi multiple alte recomandări. De preferat nesolicitate. 9. Începi să eviţi oglinda. 10. Copilul te sună şi îţi spune: “După şcoală, rămân cu băieţii!” Nu ştiu ...
Citește mai mult »

Cum am devenit mai mult decât imperfectă?

M-am născut un copil perfect. La fel ca toți copiii: arătam perfect, mă purtam perfect, vorbeam perfect. Și am ținut-o tot într-o perfecțiune până am intrat la școală. Unde, am aflat că bastonașele mele nu sunt perfecte. Și nici părerea mea despre primăvară nu e chiar perfectă. Iar la matematică, perfecțiunea părea și mai departe de mine. Așa am devenit puțin imperfectă. Doar puțin. Am crescut făcând în continuare totul aproape perfect. Până când am terminat facultatea și m-am angajat. Și am aflat că timpul nu se dilată întru perfecțiunea tuturor operațiunilor din fișele de post cumulate, de la serviciu și acasă, așa că am mai pierdut puțin din desăvârșire.  Și totuși, curățenia, gătitul, relaxarea sau propria îngrijire erau  în continuare aproape perfecte. De fapt, ce zic eu aici, erau perfecte! M-am măritat cu un bărbat perfect și am făcut primul copil perfect. Pe care l-am crescut perfect! Vă zic, ca la carte! Până când a căpătat independență în mișcare. Și am realizat că haosul generat în  cinci minute de un copil perfect devine imposibil de schimbat. Pentru că ordinea ...
Citește mai mult »

Constatările înțeleptei Valentina

Probabil mi se trag de la nesomn. Dar mie mi se par foarte  înțelepte. Așadar: 1. Cu cât te străduiești să acoperi mai tare un defect sau o greșeală, cu atât le descoperi mai mult. Am constatat asta încercând să-mi ascund cearcănele 2. Deciziile se iau singure. Opțiunile se elimină treptat fără să putem interveni prea tare. 3. Pornind de la punctul 2, rezultă că nu are sens să mă îngrijorez. Pot fi atentă, pot încerca să nu greșesc, pot învăța din greșeli. Dar degeaba îmi fac griji. 4. Nimeni nu poate percepe cât de mult mă schimb. Continuu. Pentru că fiecare hop sau fiecare experiență fericită înseamnă un nou drum pentru mine. Așa că nu am de ce să pun preț pe ce cred alții despre mine. Și despre călătoriile mele. 5. Fericirea este supraevaluată. Este punctuală, subiectivă, chiar hormonală uneori. Durează puțin, se obține greu. Confortul si echilibrul sunt ținta.  Și când le obținem, trebuie să ne lepădăm de ele ca să avem la ce tânji iar :). 6. Frumusețea este supraevaluată. Nu contează să arăți ca un supermodel, ...
Citește mai mult »

Ce învățăm acasă?

Mulţi părinţi se gândesc aproape obsesiv la educaţia formală a copiilor. Aleg cu grijă grădiniţa, învăţătoarea, şcoala, liceul. Consideră astfel că viitorul copiilor depinde exclusiv de ceea ce învaţă în afara mediului familial. Este adevărat ca o şcoală bună deschide porţile unei cariere. Dar sunt lucruri pe care doar acasă le putem învăţa şi sunt uneori mai importante ca ştiinţa de carte. 1. Politeţea: Se învaţă în cei 7 ani de acasă. Înseamnă să ştii să saluţi, să mulţumeşti, să ajuţi, să răspunzi unor solicitări, să aştepţi, să te comporţi într-un mod dezirabil din punct de vedere social. Toate astea se deprind interiorizând cicăleala părinţilor şi urmându-le modelul. Şi dacă nu se învaţă la timp, nu se mai învaţă niciodată. 2. Calitatea comunicării: Se învaţă tot acasa, tot după model. Vorbitul corect, atunci când trebuie, folosind un mesaj inteligibil ascultătorului, având răbdare în a asculta pe ceilalţi si înţelepciune în a răspunde, toate sunt virtuţi pe care doar mediul familial le poate dezvolta corespunzător. Este adevărat că şi scoala ajută, dar orice profesor va poate confirma ca dacă în mediul familial există lacune de ...
Citește mai mult »

Când lucrurile o iau razna

Periodic, paradisul personal al fiecăruia căpăta iz de smoală. Fie că e vorba despre realizări care se lasă așteptate, fie că apare un cumul de probleme cărora nu le poți face față, uneori simți, pur și simplu, că nu mai poți duce. Că e prea greu, că nu mai ai puteri, că totul e pe dos și nu se mai întoarce, că totul e strâmb și nu se mai îndreaptă. Să ne înțelegem, fiecare dintre noi are propria noastră bucățica de iad prin viață, doar că unii o ascund bine, o trăiesc singuri, fără a-i include și pe alții în purgatoriul lor. Alții  îl au in capul lor,  îl creaza singuri și îl traiesc cu voluptate. Mai sunt  și  cei care îl primesc de-a gata și îl traiesc cu parcimonie. Oricum ar fi, ce faci când lucrurile o iau razna  într-un adevarat perpetuum mobile? Mai întâi stai tare pe metereze, sperând că se opresc. Dar nu o fac, așa că începi să lupți cu toate forțele. Sigur învingi! Dar mai degrabă pierzi. Chiar dacă lupți frumos, curajos, corect. Și rămâi fără arsenal, și ești pe jos, ...
Citește mai mult »

Calități necesare în interacțiunea cu cei mici

Fie că suntem părinti sau deţinem meserii care ne aduc aproape de lumea copiilor, avem nevoie de un set de calităţi care să ne ajute în interacţiunea uşoară şi fără incidente cu piticii din viaţa noastră. Acesta include: Simţul umorului Fără de această capacitate, ne-am enerva mult prea des şi uşor. Experienţa redusă a copiilor în a relaţiona cu adulţii şi limbajul insuficient dezvoltat aduc cu ele un spumos umor involuntar, generând situaţii din care cineva scorţos pleacă sigur cu orgoliul şifonat. Un exemplu recent: zilele trecute o puştoaică se uita la mâinile mele pline de aluniţe. “Parcă a aruncat cineva cu ciorbă pe tine!” mi-a spus uimită. Am gustat ciorba în sens metaforic. Ştiu că cei care lucrează în învăţământ, mai ales în cel preşcolar sau primar, au material să scrie cele mai tari cărţi umoristice. O stimă de sine echilibrată Copiii îţi pun greu răbdarea la încercare. Nu vor, nu fac, nu cooperează, nu execută. Doar cineva care înţelege că aceste manifestări se datorează nevoii fireşti de a experimenta, poate relaţiona normal cu aceştia. Cei care îşi închipuie că principala cauză a îndărătniciei este lipsa de respect faţă de ei (“Nu vrea să mă asculte!”, “Nu mă respectă!”) au ...
Citește mai mult »

Adunate

Zilele acestea mă chinui să-mi fac timp pentru a testa ceva instrumente care să mă ajute în activitatea de consultanță. Practic aș vrea să mut focusul spre orientarea școlară și profesională, dar sondez terenul o vreme. Sper să revin cât mai curând cu detalii. * Să-mi îmbrac copilul mic îmi mănâncă în medie cam 500 de neuroni si 1500 de kilocalorii. Ieri mi-am rugat tatăl să o facă. În liniște și doar câteva secunde, bebelușul era îmbrăcat. Combinezonul era pus invers, cu fața în spate, decolteul pornind nefiresc de la ceafă, dar ambii erau satisfăcuți: bunic și nepot. Semn că eu fac ceva greșit… * Și un banc din categoria “parenting”, că tot e la modă să scrii despre asta: Broasca țestoasă tată îi spune fiului o poveste: – “A fost odată ca niciodata o iepuroaică albă…” – Asta-i o poveste pentru bebeluși. Nu știi una SF? întreabă fiul. – Bine. “A fost odată ca niciodată o iepuroaică astronaut…” – Tată, insistă puștiul, zi-mi ceva ca pentru copii mai mari! – Bine, bine. Dar promite-mi că nu mă spui lui mami! “A fost odată ca ...
Citește mai mult »