Cum să creşti un mocofan?

Cea mai frecventă eroare parentala este, din punctul meu de vedere, etichetarea. Câţi părinţi nu aţi auzit spunând odraslelor: eşti leneş, moale, nu te duce capul, nu te descurci în lume, nu ai gură să o deschizi? Câte comparaţii am suportat şi noi: “Marcel e mai cuminte ca tine!” sau “Doiniţa are note mai mari, ea cum poate?”

Ne închipuim că astfel de mesaje sunt motivante. Cum să nu se mişte mai repede când îi zici copilului mocofan? Cum să nu se cuminţească brusc atunci când află că alţii îl depăşesc comportamental? Dar ce să vezi? În mod absolut ciudat, inexplicabil, suspect, nu se întâmplă aşa.

De fapt este evident de ce etichetele nu ajută: pentru că noi le punem, iar copiii le acceptă aşa cum vin. Dacă mama zice că sunt leneş, înseamnă că aşa sunt. Dacă tata spune că-s prost, are dreptate! El este adultul și știe mai bine.

Acceptându-le, ei intră într-o spirală descendentă a motivaţiei, iar din mocofani devin şi mai mocofani, din zăpăuci şi mai zăpăuci, din neîndemânatici şi mai neîndemânatici. De ce s-ar strădui să fie altfel când e clar că atât pot?

Treaba noastră ca părinţi nu este aşadar aceea de a eticheta negativ ci de a dezvolta comportamente, abilităţi, deprinderi dezirabile.

Copiii nu se nasc perfecţi întru satisfaţia şi mândria noastră parentală. Ei se nasc pentru a deveni caractere. Treaba noastră nu este să le facem profilul robot şi să le amintim periodic erorile de fabricaţie, ci de a-i ajuta în devenirea lor.

Apoi fiecare defect are în sine şi calităţi. Lentoarea dă mai mult timp pentru analiză, rebeliunea aduce experienţe multiple deci mai multă cunoaştere, aparenta lene ascunde adesea o viaţă interioară bogată şi creativitate.

Nu putem schimba trăsături stabile ale personalităţii, dar putem potenţa altele. Nu putem transforma de exemplu un copil cu temperament vulcanic în mieluşel, dar îl putem determina ca în momentele care contează să coopereze, să ţină cont de nevoile sau opiniile celorlaţi. Nu e simplu deloc, dar asta înseamnă a fi părinte.

Aşadar în loc să punem eticheta de “mocofan” (*), simplu de pus copiilor noştri dar tare greu pentru ei de purtat, ar trebui să ne întrebăm de fapt pe noi înşine: “ce să-l învăţ pentru a fi mai ambiţios?” Pentru că doar aşa mocofanii devin oameni mari şi descurcăreţi.

(*) auzită întâmplător zilele acestea pe stradă.