- 09/12/2025
În satul cu oameni cuminți și gospodari, despre care vă povestesc astăzi, ningea liniștit de câteva zile bune. Zăpada așternută a adus, rând pe rând, entuziasm, fericire, îngrijorare și necaz.
Sătenii purtau deja lupte pentru a lăsa cărările și intrările accesibile. Mormanele de zăpadă erau tot mai mari și periculoase. Drumurile blocate făceau aproape imposibilă aprovizionarea. Crăciunul, cea mai așteptată perioadă din an, se arăta copleșitor și plin de provocări.
Nici copiii nu se mai puteau bucura. Omătul în exces le făcea imposibilă joaca afară. În locul chiotelor obișnuite, se auzeau acum lopețile scrâșnind dur în lupta cu natura.
Fiecare familie se pregătea de sărbători după posibilități. Se curățau curțile, se gătea din puținele provizii, se pregăteau mici daruri pentru copii.
Dar ca și cum drumurile blocate, munții de zăpadă și hrana tot mai puțină nu erau de ajuns, în sat au apărut și alte fenomene inexplicabile.
Într-o dimineață nevasta măcelarului a constatat că i-au dispărut toți cârnații din afumătoare. Ce-i drept nu erau prea mulți, dar suficienți cât să guste la cina festivă de Crăciun.
Într-o altă zi s-a auzit un țipăt ascuțit dinspre magazinul de pâine: brutarul a descoperit lipsa tuturor covrigilor pregătiți pentru zilele de colindat!
Situația a devenit critică atunci când cizmarul a anunțat în sat că din atelier au fost furate cizmele îmblănite pe care le făurise drept cadou pentru fiul său.
Era clar: în satul cu oameni cuminți și gospodari, apăruse, nu se știe de unde, un hoț!
Știți eterna rezolvare: s-au constituit mai multe echipe care patrulau zi și noapte. Siguranța oamenilor și a agoniselii lor era esențială!
Doar că natura nu și-a încetinit viscolele doar pentru că cineva și-a început fărădelegile. Și în scurt timp patrulele au uitat de hoț, continuându-și lupta cu zăpada.
Satul nostru era pus pe un deal, iar sus de tot stătea o familie care avea ca bogăție o puzderie de copii, o casă dărăpănată și un motan bătrân și chior. Iar de ceva timp acesta se comporta cam ciudat: alerga agitat prin curte, în ciuda zăpezii uriașe și scotea niște zgomote ascuțite ca și cum se războiește cu cineva.
Convinși fiind că hoțul este prin preajma, oamenii au solicitat patrula.
Cu lopețile după ei, roșii de atâta muncă și supărați că cineva tulbură liniștea locurilor și așa încercate, sătenii din echipa de pază nu arătau deloc prietenos! Dar vacarmul provocat a avut efect neașteptat și în locul unui hoț fioros, înarmat și pregătit de luptă, de sub un hambar a ieșit un câine pitic, dar foarte determinat să-și apere prietena: o fetiță speriată, încălțată cu cizmele îmblănite, furate din sat.
Deloc impresionați de cele două făpturi care păreau a avea mare nevoie de ajutor, cei din patrulă s-au apropiat să le prindă și să le ducă la judecătorie – o sală mare care ținea loc de tribunal, dar și scenă pentru spectacolele copiilor. Faptele rele trebuie întotdeauna pedepsite!
Speriate, potaia și fetița s-au pus pe fugă, dar au alunecat și au pornit-o de-a berbeleacul la vale. Aceeași soartă i-a cuprins și pe cei veniți să le prindă, astfel încât pe strada principală a apărut în scurt timp un convoi ciudat care aluneca zgomotos la vale.
Ultima casă din sat era a unor bătrâni bogați și înțelepți care nu aveau copii, dar îi primeau cu drag în fiecare an la colindat pe toți cei din sat. Aceștia tocmai deschideau cu greu porțile curții să aducă bradul de împodobit, când, în locul căruței care îl transporta, s-au trezit cu o întreagă patrulă de săteni amețiți și confuzi, o fetiță și un câine pitic.
Bătrânii i-au poftit pe toți în casă, unde au băut ceai și au mâncat turtă dulce. Judecata a fost simplă, făcută pe loc: întrucât copila era orfană și rătăcită prin părțile locului a fost iertată pentru fapta sa. Gazdele s-au oferit să se ocupe de toate cele trebuincioase astfel încât infracțiunile să nu se mai repete. Iar liniștea satului a fost restabilită.
Imediat ce copila și cățelul și-au găsit loc în casa mare și primitoare și în sufletul unor oameni buni, parcă și vremea de afară s-a îmblânzit.
Până la urmă Crăciunul a fost sărbătorit cum se cuvine în satul cu oameni cuminți și gospodari. Și toți și-au primit cel mai frumos cadou: copilul cizmarului ghete îmblănite, măcelarul o masă îmbelșugată, brutarul ingrediente pentru mulți covrigi. Copiii din sat jucării și dulciuri, iar fetița și cățelul o familie cum nu au sperat să aibă vreodată.
Și poate cel mai important, au învățat cu toții lecția iertării, căci nu întotdeauna cine greșește o face din răutate sau intenții păcătoase.
Iar eu am încălecat pe o sanie luminată și v-am spus această poveste minunată!