Poveşti de adormit copiii

Povestea cu mașina roșie

Am ajuns ca în fiecare seară spun o poveste nouă cu temă impusă de cel mic: despre becuri, o casă, un gard, o ușă, cinci iepurași sau doi copii. Uneori ies minunății despre reziliență, depresie sau fericire, alteori mediocrități creative scurte ca să bifez îndeplinirea cu succes a sarcinii. Ca la noi, la români. Oricum copilul este mulțumit, mi-a spus că sunt mama care știe toate poveștile din lume, ceea ce nu este puțin. Îmi pare rău că nu am timpul și poate nici impulsul să le scriu pe toate. O întâmplare de dată recentă m-a pus pe gânduri și mi-a tăiat temporar elanul de a împărtăși din rutina noastră. Oricum, aseară am avut de spus o poveste despre o mașină roșie. Pentru că mașinile mă inspiră cam puțin, am început să însăilez un fir narativ cu una nouă și frumoasă, căreia a trebuit să-i dau un nume conform cerințelor clientului intern. Am ales Red, din motive de caniculă. Așa că Red, la prima sa ieșire pe șosea, a mers cu o viteză prea mare într-o curbă lovindu-se ...
Citește mai mult »

Becul cu trei fraţi

După cum ştiţi deja, seara am program instructiv educativ care culminează cu o poveste de culcare. Spusă celui mic, cu cel mare încap acum doar glume în program. De regulă mergem pe clasice, prin natura meseriei (de bază) am un repertoriu bogat şi diversificat. Aseară a fost cu chef de improvizaţie aşa că mi-a cerut o poveste despre un bec cu trei fraţi. Şi să fie lungă, nu ca în alte dăţi. A ieşit după cum urmează: A fost o dată ca niciodată un bec ca toate celelalte: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea neastâmpărat, nici prea colorat, nici prea lipsit de culoare. Şi becul acesta avea trei fraţi: unul lumina baia, unul bucătăria şi unul dormitorul casei. Becul nostru stătea semeţ pe hol chiar la intrare. Într-una din zile, de plictiseală probabil, personajul principal s-a pus pe laudă de sine care, ştim cu toţii, nu miroase niciodată a bine: – Eu sunt cel mai important bec din casă! Dacă n-aş fi eu oamenii nu ar mai ajunge în celelalte încăperi. S-ar împiedica şi ar cădea! – ...
Citește mai mult »

Povești de adormit copiii

În fiecare seară am de spus o poveste: uneori dintre cele clasice, uneori dintre cele inventate de mine, alteori ceva nou, cu temă dată. Ieri, după o zi furtunoasă (la propriu) și obositoare (tot la propriu) a trebuit, cum altfel, să alcătuiesc o întâmplare cum alta n-a mai fost, despre un om și telefonul lui. Mi-era somn, creativitatea mă părăsise de multișor, cuvintele luaseră și ele calea exilului așa că a ieșit după cum urmează: A fost odată ca niciodată un om care avea un telefon magic. Dacă își dorea să ajungă undeva, pur și simplu dădea un telefon și era acolo: voia la spital, suna și ajungea mintenaș, voia la Poliție, la fel, visa la cazare într-un hotel fițos de pe malul mării, telefona și era deja în camera lui. Doar că omul și-a dat seama că telefonul lui nu funcționa și pe Lună. Așa că a construit o rachetă ultra-rapidă pentru a instala și acolo un post telefonic. Ajungând pe Lună, omul și-a dat seama că telefonul a devenit inutil, dar l-a păstrat ca soluție de ...
Citește mai mult »