Educatie

Cine bate în meciul talent vs muncă?

Îmi amintesc de un prieten al copilului mare, care sper să nu se supere că-și găsește exemplul pe aici. Era înscris la școala din apropierea locuinței, una oarecare, fără prea mult ștaif. Tatăl lipsea adesea din ecuația familială, mama muncea pentru doi. Un copil bun, educat, de care nu avea nimeni timp (dar mai ales motiv) să-i dea să lucreze suplimentar la matematică. Bifa punctaje maxime la toate concursurile școlare și intrat la unul dintre cele mai bune licee fără efort. Mama lui povestea amuzată că ceilalți părinți o întreabau adesea cât muncește în plus cu el și din ce culegeri, privind-o ca pe extratereștri atunci când răspundea că nu are timp de așa ceva. În contrapartidă, am văzut de-a lungul timpului mulți copii împinși temeinic de la spate de părinți să performeze. O fac până la un punct, acela în care ei cooperează sau, mai corect spus, se supun. Ulterior clachează sau se răzvrătesc și își aleg propriile obiective. Există, de asemenea, copii talentați care nu au și determinarea de a performa, de a munci în favoarea ...
Citește mai mult »

De ce mint copiii?

Nu aveţi idee câte lucruri absolut terifiante s-au petrecut în casa noastră de-a lungul timpului. De exemplu, nişte entităţi necunoscute ne scriu de vreo 17 ani pe ziduri. Ba cu creionul, ba cu pixul, ba lasă mesaje cu tâlc, ba desenează peisaje naive. N-am reuşit să le prindem niciodată asupra faptului. Prin mai, anul acesta, ceva și mai cumplit s-a abătut asupra noastră: un curent de aer ciudat lua mingea copilului mic schimbându-i traiectoria către lustrele din living. Una a cedat sub puterea impactului! Încă n-am aflat cum apare şi dispare forţa asta rea. Nimic nou sub soare: dintotdeauna copiii au avut capacitatea unică de a spune senin şi cel mai crud adevăr, dar şi cea mai gogonată minciună. De ce mint copiii? Trebuie să încep prin a preciza că o minciună presupune intenţie şi percepţie corectă a reperelor. Ori în cazul celor mici, graniţa dintre real şi imaginar, adevăr sau minciună, bine şi rău este extrem de vagă. Ei încă gândesc magic, în termeni atât de creativi, încât raţiunea noastră nu prea poate ține pasul. În rest, motivele pentru ...
Citește mai mult »

Graba care strică treaba

Noi, părinții, suntem într-o continuă competiție absurdă. A învățat copilul să meargă? Îl înscriem la maraton! Abia ce știe să vorbească? Este momentul propice pentru cursuri de engleză, franceză, spaniolă și greacă veche. Își numără degetele? Trebuie neapărat să-l învățăm despre numerele raționale. A memorat la grădiniță o poezie despre broscuțe? Stupid, orice copil care se respectă știe integral și cu exactitate “Luceafărul”! Ne grăbim spre următoarea etapă de parcă ne fugărește o haită de câini. Și n-ar fi rău, dacă am fi înțelepți în a percepe corect reperele. Fiecare nouă deprindere poate fi exersată nu doar pe verticală, în ceea ce ni se pare nouă axa de la simplu la complex. Ci și pe orizontală, într-o varietate aproape infinită de exerciții. În plus, adesea copiii au instinctiv nevoia de a face asta, iar noi le-o atenuăm de frica unor accidente sau pentru că ni se pare că știm mai bine. De exemplu, învățatul mersului. Până la a alerga în curse de mare viteză, niște trasee simple cu respectarea unor repere ar fi mai potrivite. Ar ajuta la ...
Citește mai mult »

Ar trebui, poate, să mă cheme Valentina Popa

Românul are o vorbă de duh care ne îndeamnă să facem ce ne zice popa în biserică, nu ce face el prin sat. Ei bine, stând eu strâmb și analizând drept am conchis că aș putea fi Popa! Vă îndemn aici cu mare ardoare să obișnuiți copiii să trăiască frumos în lumea asta urâtă, protejându-i doar atât cât trebuie și ajutându-i numai atunci dacă încercările le depășesc puterile. Dar când vine vorba despre ai mei, evident că se trezește mama urs din mine, cea care hiperprotejează și mega-apără. De exemplu, zilele trecute copilul mic a venit de la joacă încântat de piatra de chihlimbar a prietenului din vecini. Am tot căutat prin cutia de bijuterii broșa mea cu ambră, dar n-am mai găsit-o. M-am oferit așadar să-i comand o piatră online, deși nu era obligatoriu să aibă și el. Văzând fotografia de pe site-ul care le comercializa, copilul a spus că ar fi tare dezamăgit dacă piatra primită ar arăta ca unele dintre cele prezentate acolo. Dezamăgit?!? Trigger de mamă! Nu există să ai copil dezamăgit! Am comandat ...
Citește mai mult »

Odă simplităţii

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi pare din ce în ce mai complicată viața. Noi, oamenii, reuşim de minune să transformăm orice chestie banală într-un labirint de comportamente şi paşi cu o ordine extrem de complexă şi cu o durată suficient de mare încât să ne umple timpul până la refuz. Să nu cumva să rămânem fără ocupaţii, noi cu noi înşine, că ar fi prăpăd. Firmele reuşesc să creeze proceduri atât de laborioase, încât doar să te familiarizezi cu ele îţi depășește timpul de lucru. Manuale de instrucțiuni kilometrice și regulamente stufoase care, normal, de atâta amar de scris încep să se bată cap în cap. Nu-i de mirare că nu le citește nimeni sau, în cazul fericit în care există astfel de ambițioși, știința le intră pe un ochi și le iese pe celălalt. Creşterea copiilor implică acum o documentare temeinică, pe multiple planuri și cu un conținut variat: medicină, psihologie, nutriție, fundamente ale educației, ergonomia spațiului, filosofie și morală, astrologie, astronomie, chimie organică și bucătărie moleculară. De la “mănânci ce ți-am pus ...
Citește mai mult »

Educația sexuală – necesitate sau pericol?

Cât am scris textul de ieri, copilul mic a lucrat puțin pe caietele din defuncta clasă pregătitoare. Vacanța e lungă, semestrul doi a fost cam scurt, îi prinde bine să aibă ceva activitate structurată că de joacă nu duce lipsă! La exercițiul (de mai sus) care cerea descoperirea cuvintelor din careu, tipul meu preferat – mi-aș fi dorit să existe și pe vremea mea – evident că nu m-am putut abține: – Uite, sân, acolo pe verticală! – Ce e aia? – O țâță! Pentru că despre țâțe știm. Au și pisicile, și câinii când îi verificăm de căpușe și ratăm identificarea. Sâni au doar femeile intelectuale! 🙂 Lăsând gluma la o parte, discuția mi-a amintit despre amplele și secile dezbateri despre educația sexuală. Este sau nu nevoie de ea? În primul rând trebuie să punem lucrurile în context. Pe cât de consumator de mizerii televizate în care sexualitatea face parte integrantă e românul și pe cât de tare și mult invocă organe sexuale în înjurăturile sale, altminteri taxează imediat ceea ce i se pare “vulgar”. Ipocrit, dar adevărat. În ceea ce privește totuşi sexualitatea ...
Citește mai mult »

De ce fug copiii/ adolescenții de acasă?

Statisticile spun că o mare parte a disparițiilor de copii, adică 90%, sunt plecări voluntare a acestora de acasă. Chiar eu îmi amintesc de un băiat blond care avea cam 14 ani, fugit imediat după Revoluție dintr-un sat din Bărăgan și aciuat în centrul orașului meu natal, căruia îi mai dădea mama de mâncare și încerca să-l convingă să se întoarcă acasă. Dar între bătăile tatălui alcoolic și cerșitul de mâncare, copilului i se părea întotdeauna mai suportabilă partea a doua. Zilele trecute pe Facebook era distribuită masiv poza unei fete din Brașov, dispărută conform spuselor mamei, dar plecată de acasă din propria voință, conform declarațiilor “victimei” din comentarii. Poliția cunoaște cazul, Social Media nu-l va închide așa ușor. Fata se revolta că o țară întreagă o cunoaște acum și așa, mama o implora să se întoarcă. Un caz ca o telenovelă pentru publicul larg, dar cu siguranță foarte dureros pentru cei implicați. De ce fug, așadar, copiii de acasă? Există mai multe cauze, legate de contextul familial și de personalitatea celor care aleg o astfel de măsură. În ...
Citește mai mult »

Din nou despre schimbare

Unul dintre cele mai invocate subiecte de dezvoltare personală și consultanță organizațională este schimbarea. Se vorbește despre ea ca despre un Sfânt Duh pământenesc și nu degeaba, cu siguranță este o constantă a existenței fiecăruia dintre noi. Dar nu se vorbește neapărat corect. Pentru că schimbarea voită, conștientă, este greu spre imposibil de implementat. Iar ceea ce noi numim schimbare se dovedește, de fapt, doar un proces adaptativ la modificările care apar în exteriorul nostru. În proiectele de consultanță, sunt extrem de vizibile aceste coordonate: atunci când îți propui să schimbi ceva reușești rareori și necesită eforturi supranaturale. Apoi inevitabil apar dezechilibre, modificări nedorite și greu de anticipat în alte zone care nu necesitau intervenții. Organizațiile sunt organisme complexe, greu de cunoscut în profunzimea lor, de aceea astfel de soluții trebuie privite cu mult scepticism. Ce poate face totuși un consultant? Niște mecanisme funcționale fără neapărat să le schimbe pe cele existente, identificarea verigilor slabe și, mai ales, a zonelor de potențială creștere. Nu poate intra totuși cu picamerul și demola în speranța unei reconstruiri durabile decât dacă ...
Citește mai mult »

Școala (online) spre final

Mâine este ultima zi de clasă pregătitoare a copilului mic. Copilul mare pare că a terminat de mult clasa a XI-a, se ocupă acum de Porțile (Virtuale) Deschise ale colegiului în care învață. A fost un an școlar memorabil, asta este clar. A debutat pentru noi cu un doliu, a continuat frustrant și a devenit agonizant de la jumătatea lui martie, momentul în care toată lumea a intrat pentru un termen neprecizat atunci, în case. Clasa pregătitoare, de care mi-a fost extrem de frică, este exact așa cum se povestește: poate fi plictisitoare pentru unii, incomodă pentru alții și chiar o provocare pentru anumiți copii. Este o etapă bună, care chiar pregătește, dar păcătuiește, ca oricare alta din învățământul tradițional printr-o inflexibilitate pe care doar învățătoarele bune reușesc să o depășească. Pentru că da, când sistemul nu este cel mai pregătit, omul sfințește locul. Trebuie totuși să dau și Cezarului ce-i al lui (și nu vorbesc despre copil acum, ci despre școala românească 🙂 ) deja se lucrează multidisciplinar, științele sunt integrate cu matematica, se vorbește despre dezvoltarea personală ...
Citește mai mult »

Cât de important este mediul pentru devenirea noastră?

Deşi probabil că a educa este, de fapt, cea mai veche meserie din lume, încă ne mai întrebăm cât din ceea ce suntem datorăm geneticii, biologicului, eredităţii şi cât este influenţa mediului familial, economic şi social în care creştem. Şi este o dilemă bună, orice tip de certitudine în acest sens poate veni la pachet cu reacţii şi comportamente extreme. Despre ereditate nu prea avem ce comenta. Nu ştim ce noroc ne paşte la loteria genelor, ce talente moştenim şi de unde sau, dimpotrivă, ce predispoziţie la boli degenerative ne apare în dotarea standard. Mediul însă poate fi, într-o măsură mai mică sau mai mare, manipulat. Dar de ce am face-o? Este el atât de important în sinergia faptelor? Răspunsul unanim pare cel afirmativ. Ce-i drept aşa cum nu putem da vina doar pe factorul biologic/ psihologic atunci când vine vorba despre devenirea noastră, nici mediul nu poate determina direct calea pe care o luăm. Apoi, ambele categorii de concepte au multiple ramificări. Mediul poate fi cel familial, de acasă, cel social, determinat de localizarea geografică, grup, etnie, ...
Citește mai mult »