De-ale oamenilor mari

O țară de gomoși

În urmă cu ceva vreme, o poză cu celebrul neurochirurg Leon Dănăilă stând pe un scaun în metroul bucureștean s-a viralizat în Social Media. Discuțiile, comentariile, analizele s-au concentrat toate în zona “așa ne respectăm noi, românii, valorile!” Pe mine m-a uimit ruptura logică a situației. Cum adică: în România mersul cu metroul este ceva pentru non-valori, ceva de subzistență, urât, care nu se face? Trebuie musai limuzină și covor roșu ca să ne arătăm respectul față de un profesionist? Și cam câți astfel de indicatori de statut ne-ar trebui pentru toți medicii care au salvat vieți? Între timp, în țările care au descoperit apa caldă mai devreme ca noi, mari lideri politici, vedete de tot soiul și cu siguranță unii mari neurochirurgi folosesc transportul în comun din multe și variate motive. Cele mai importante fiind rapiditatea și sustenabilitatea. Românul crede că nu se respectă pe sine și nici valorile dacă urcă pentru 10 minute în metrou. Revenind la zilele noastre, vuiește presa că la meciul de zilele trecute, organizat la București în cadrul Campionatului European de Fotbal, cei ...
Citește mai mult »

Odele inutile ale bebelușiei

Citind cele câteva bloguri de parenting autohtone, realizez că există un trend pe care nu pot să-l clasific decât hormonal: acela de a privi bebelușia copiilor ca pe un dat minunat, unic și nerepetabil, adică singurul care poate oferi senzații maternale reale. Doamne, mirosul lor minunat și piciorușele lor grase, plus gânguritul și toate celelalte. Normal că bebelușii sunt adorabili, ca toți puii de altfel (cu câteva notabile excepții, de exemplu cei de porumbel), că așa reușim să perpetuăm specia. Este un dat adaptativ să vezi o gâlmă care urlă non-stop ca pe o minune dumnezeiască. Dar maternitatea este frumoasă chiar și când copiii cresc, iar somnul de noapte se îmbunătățește considerabil. (Dar tot în creierii nopții te trezești, că trebuie să-i școlarizezi!) Și la fel de grea. Așa că poate ar trebui să ne propunem să proiectăm aceleași imagini minunate, pentru a continua să fim niște părinți prezenți, implicați. Primii pași sunt emoționanți, dar dacă ești acolo, lângă ei, te bucuri și când, în sfârșit, au internalizat regula cu majuscula scrisă la începutul propoziției! Când auzi prima emisie ...
Citește mai mult »

Rolul social al criticii

Se vorbește din ce în ce mai mult despre hate. Care ar fi mai mult decât un feedback negativ. Și care constituie o prezență tot mai pregnantă în viața noastră reală, dar mai ales în cea virtuală. Este natural să percepem critica, indiferent de natura și profunzimea ei, similar unei amenințări și să reacționăm apărându-ne. Dar toți oamenii de succes recunosc că au fost asaltați și uneori chiar copleșiți de critici. Deseori injuste, părtinitoare, ucigătoare. Și că au reușit în ceea ce și-au propus ridicându-se peste ele și mergând mai departe. Se întâmplă asta din două motive: în primul rând omul obișnuit, ca să nu spun mediocru, observă greu talentul în fază incipientă. Abia când îl văd finisat, sclipitor, se prind că era ceva special acolo încă de la început. De aceea se grăbește să critice, pentru că nu înțelege. Apoi, în orice grup social, indiferent de regn, este nevoie de exemplare puternice care să asigure supraviețuirea. Cum omul a devenit un animal guvernat de legi, nu ne mai putem arăta supremația cu pumnii. Dar ne batem în vorbe, ...
Citește mai mult »

Inutilitatea mamelor

Aseară, în drum spre casă, am primit de la copilul cel mare fotografiile realizate cu prilejul absolvirii liceului. Îl văd zilnic, deci ştiu cât şi cum a crescut, cu toate acestea, m-am emoţionat văzându-le. Mă uitam oblu la ecranul telefonului cu senzația că am clipit şi dintr-un boţ de carne ţipător, care mă ţinea trează noaptea şi alertă ziua, a apărut acum un om în toată puterea, capabil să-şi gestioneze singur nevoile si emoţiile. Mi-am dat seama că în tot acest timp bucuria mea ca mamă a fost, de fapt, formată din bucuriile lui şi tristeţea mea din supărările lui. Că nevoile mele au fost nevoile lui. Că dorinţele mele s-au întrupat din dorinţele lui. Și că așa va fi mereu, doar că mă voi pierde uneori în marea de oameni care îi vor călăuzi drumul: parteneră de viaţă, şefi, noi prieteni, noi rude, copii. Şi voi afla, poate, mai puţine despre zbaterile sale. Dar braţele şi sufletul mea rămân pururea pregătite să le susţină. Poate de aceea noi, mamele, ne simţim adesea inutile. Prinse între schimbat ...
Citește mai mult »

Melinda – Bill = divorț

Eram dusă în vacanță când știrea mondenă a anului a lovit Planeta. Și recunosc că deși inițial vestea m-a surprins, ulterior am realizat că relația dintre cei doi era de multă vreme strict piaristică, adecvată scopurilor umanitare și de business pe care cei doi le desfășurau. Ce a atras atenția din comunicatul care a anunțat oficial ruptura? – În primul rând, deși toate ziarele s-au bătut să anunțe că Bill Gates divorțează, Melinda a fost cea care a luat această decizie și care a anunțat-o pe Twitter și Facebook; – Apoi cel mai mic copil al cuplului a împlinit deja vârsta de 18 ani, ceea ce elimină complet complicațiile psihologice și legale date de custodie; – Deși nu a existat un contract prenupțial, cei doi aveau deja un aranjament financiar (și nu numai, probabil) înainte de a-și anunța despărțirea, se speculează că acesta datează din 2019, când Bill Gates a avut o întâlnire cu controversatul Jeffrey Epstein, anchetat pentru pedofilie; – În ciuda faptului că Melinda deține(a) un profil profesional generos și tot suportul logistic să-și continue cariera, a preferat ...
Citește mai mult »

De ce performanța rămâne o raritate în România?

Sportul autohton se zbate în mediocritate. Cu câteva excepții notabile și cumva individuale, nimic nu mișcă pe drumul spre podiumuri și lauri. Școala românească se scaldă, la rândul ei, între vechi și nou, tot mai departe de scopul și utilitatea sa. Afacerile românești sunt într-o majoritate covârșitoare bazate pe un model de funcționare în care contează profitul imediat și nu durabilitatea construcției. Dropshipping este noul imn, salariul minim pe economie și tonurile de gri, vechiul reper. Ar fi absurd să ne mirăm că ne ținem vârtos de locurile din coadă. Totuși, ca orice mediocru veritabil, noi negăm statut, proclamându-ne de fapt extrem de valoroși. Păi cine o mai are pe Halep, o mână de olimpici la matematică și un unicorn ca noi? Suntem buni, dar pururea persecutaţi! Performanța nu este nici măcar un vis în România. Pentru că a visa la ceva înseamnă să-i percepi, chiar și vag, coordonatele. Iar să purcezi la treabă e și mai greu, necesită schimbări, trudă, lacrimi și sudoare. Ce ne lipsește așadar? În primul rând mentalitatea. Performanța înseamnă repere clare, obiective, creativitate în a depăși ...
Citește mai mult »

Ce notă îți dai azi?

Unul dintre psihologii sportivi pe care îi urmăresc via LinkedIn, scria zilele trecute ca nimeni nu poate performa pe teren de nota 10 din 10. Uneori eşti de 6/10, alteori de 8/10 şi că este ok aşa. Iar un sportiv trebuie să-si propună de fiecare dată să performeze cât poate de bine în acel moment, nu să fie de podium. Şi dacă a fost de 7/10 este minunat, pentru că a evitat să fie de 5 sau 6. Pare evident şi banal, dar uitându-mă în jur, nimeni nu se poartă că și cum așa ar fi. Cu toţii ne închipuim că cei din jur ar trebui să fie nişte supereroi cu reîncărcare automată, care să execute la foc automat performanţe spectaculoase. Nu doar pe terenul de sport, ci şi în băncile de la şcoală, prin birourile corporatiste sau cele prăfuite ale statului român. Este clar că discuţia se dovedeşte mai nuanţată de atât şi depinde ca întotdeauna de care parte a paharului o apuci. Pentru că, de exemplu, dacă ai fost de 7, ai evitat totodată sa ...
Citește mai mult »

O poveste de Paște

Nu, nu este o poveste de adormit copiii. Ci una despre adulți care țin morțiș să se poarte ca la vârsta inocenței. În prima zi a sărbătorilor pascale am postat pe Facebook poze de la vânătoarea ouălor de ciocolată pe care o organizez cu mare drag și deloc fast încă de anul trecut. De ce din tot ritualul nostru festiv am ales tocmai acest moment? Povestea obiceiului nou, care ne înveselește curtea este, de fapt, una tristă. Paștele lui 2020 ne-a prins cu un bunic în minus și în incapacitatea de a-l vizita pe celălalt, din cauza cunoscutului context nou, neprevăzut și absurd. Iar copiii au simțit poate cel mai acut că viața le-a fost dată peste cap pentru că școala s-a transformat, prietenii au rămas în case, job-urile noastre și stresurile lor s-au mutat total acasă. Umbrele tristeții au planat oricum. Dar măcar am încercat un pic de veselie: pe lângă cuvenitele bucate și masa de sărbătoare pusă, am comandat online ouă de ciocolată pentru a le vâna prin curte (ca americanii, după cum mi s-a reproșat online). ...
Citește mai mult »

Teme de vacanță

S-a trezit învățătoarea ratată din mine și, pentru că se simte aer de vacanță, vă las teme pentru perioada care urmează. Se numește fixarea cunoștințelor și este obligatorie! Așadar: 1. La Matematică să adunați numai gânduri bune. Să scădeți păcatele altora din preocupările cotidiene și să rămâneți doar cu idei pozitive despre cei din jur, întâmplările de zi cu zi, provocările care apar. 2. La Cunoașterea Mediului trebuie să ieșiți în natură. Și să fiți prezenți acolo, în bătaia soarelui, în cântecele și mirosurile primăverii, să observați, să simțiți, să vă bucurați. 3. La Limba Română trebuie să citiți doar texte din care să rămâneți cu ceva: o informație, o nouă opinie, descoperiri recente, studii concrete. Într-o lume plină de fals, diversitatea ajută la a discrimina adevărul de minciună și binele de rău. 4. La Muzică să ascultați ceva nou, ieșind din bula voastră elitistă sau, dimpotrivă, mainstream. Știu că este un efort, dar merită! 5. La Desen să faceți o caricatură a voastră. Uneori ne luăm prea în serios și tindem să credem că totul se învârte în jurul nostru. ...
Citește mai mult »

Angajați pe sprânceană

Una dintre știrile dimineții ne spune că un polițist bucureștean a ratat o intervenție pentru că în timp ce țara ardea, el era la un salon de pensat situat pe raza altei secții! Mai mult decât atât, întrebat fiind de ce nu s-a prezentat de urgență acolo unde era nevoie de el, acesta a mințit, fiind dat de gol de către cosmeticiană. Recunosc că mă încearcă regretul că știrea nu este ilustrată cu poza sprâncenelor proaspăt aranjate. Dar chiar și așa, denotă destul de clar prioritățile unora dintre cei care se presupune că ar trebui să aplice legea. Nu comentez asupra dreptului fiecăruia de a-și îmbunătăți fizicul după cum dorește. Pensat, epilat, vopsit, orice te face să te simți mai bine în pielea ta, merită încercat. Dar când un om are ca job liniștea și disciplina celorlalți, ar trebui, la rândul său, să fie disciplinat, responsabil, corect. Nu să chiulească precum liceenii din ziua de azi! Iar când ești polițist și bagi nemotivate, măcar mergi la sală! Este dovedit empiric că ne plac mai mult mușchii bine conturați decât sprâncenele bine ...
Citește mai mult »