Arhive autori

Listă pro și listă contra pentru ieșirea din izolare

După cum ați aflat deja, sunt în auto-izolare de ceva vreme pe motiv de Covid (nu subsemnata, dar orișicât) și mai am ceva de stat. La început mi-am găsit de treabă, în ideea că trece repede. Apoi s-au mai adăugat niște zile neprevăzute și am cam început să disper. Acum deja începe să-mi placă! Așa că îmi vine să mai rămân și după ce se termină, oricât de nebunește ar suna! Dar izolarea multă e sărăcia omului, așa că trebuie să mă montez pentru a depăși momentul. Fac așadar un exercițiu public, punând pe foaie argumentele pro și contra părăsirii actualei peșteri la termen. Și apoi decid. Pro: – am pantofi noi și abia aștept să-i arăt lumii! I-am primit de ziua mea sunt din ăia “statement” cum zic revistele lucioase, îmi lipsește să se uite lumea ca la OZN-uri când pășesc. – am mare nevoie să vizitez un salon de coafură. Din cauza problemelor medicale, n-am mai făcut-o de la începutul lui decembrie. Părul meu este un coșmar și nu sunt convinsă că pantofii cei noi și frumoși mă ...
Citește mai mult »

Aventurierul

Zilele trecute mi s-a cerut o poveste de seară cu mai multe pisici, că doar avem casa plină. A ieșit după cum urmează: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar nu s-ar povesti, a fost odată un trio de prieteni buni, care se numeau Mic, Pic și Duc. Mic era un ghemotoc cuminte de blană neagră și pufoasă, Pic îi semăna, doar că avea un strop de alb pe botic, iar Duc era tărcat și pus mereu pe șotii. Nu știu dacă ați ghicit, cei trei prieteni sunt niște motănei!  Toată ziua se jucau, vânau, alergau, dormeau și mâncau. Întreg cartierul îi cunoștea, îi îngrijea, îi proteja. Aveau culcușul lor și bolurile mereu pline. Mic și Pic erau tare fericiți cu viața lor. Duc, în schimb, o găsea plictisitoare și lipsită de sens. Visa la tot soiul de aventuri pe care le povestea cu patos prietenilor lui. Iar ultima trăznaie care-i trecea acum prin cap, era să facă o expediție tocmai la Polul Nord. Auzise el că acolo sunt multe de explorat și de trăit, ...
Citește mai mult »

O aniversare memorabilă

Anul trecut, pe vremea asta, m-am trezit la ușa biroului/ afterschool-ului/ casei de oaspeți cu o gașcă de băieți tineri, frumoși și deștepți. Cei mai frumoși și deștepți! Aveau cu ei tortul de mai sus, în care lumânările formau numărul 18, dar cineva foarte amuzant a schimbat ordinea cifrelor, confetti în formă de inimioare, flori, voie bună, urări frumoase. Copilul mare își mobilizase prietenii să-mi facă o surpriză aniversară, știindu-mă pleoștită și nu tocmai în dispoziție petrecăreață. Au reușit să-mi schimbe perspectiva, să mă determine rapid să realizez că în ciuda pierderilor irecuperabile suferite, am motive de bucurie chiar sub ochii mei. Am avut multe aniversări frumoase, dar asta mi s-a părut memorabilă. Tocmai ce primisem cadouri cum nu visam, copiii erau sănătoși și voioși, lucrurile se așezau. Și eu eram tot tristă. Și apoi m-am descoperit fericită pe măsură ce măturam inimioare lucioase de confetti de pe pardoseală. Bucuria chiar stă în lucruri mărunte! Anul acesta ziua de naștere mă găsește, din nou, cu un nivel de energie și optimism sub cel al mării, dar nici măcar ...
Citește mai mult »

Ce își doresc copiii? Ce ne dorim cu toții.

De foarte puține ori ne gândim la nevoile reale pe care le au copiii noștri. Pendulăm adesea între supraprotecție exagerată și decizii pe care le luăm fără a-i implica, pentru că noi, adulții, știm oricum ce-i mai bine pentru ei. Și tindem să ne raportăm la confortul lor, nu la dezvoltare, care presupune destul de des momente de ieșire din zona cu puf. Ce vor așadar copiii noștri? În fond, ce ne dorim toți: Stabilitate, un mediu care își păstrează reperele și în care schimbarea apare suficient de previzibil și lent. Este probabil motivul pentru care le place să meargă la bunici: acolo adesea totul este imuabil, conservat în timp și spațiu. Respect. Știu că încă pare exotic, dar și copiii au nevoie să fie tratați corect, să li se vorbească politicos, să se țină cont de limitele lor, să nu fie etichetați, ironizați. Nu le place să fie priviți ca și cum ar fi invizibili sau să fie mințiți, își doresc să fie implicați în decizii care îi privesc, dar să nu fie nevoiți să le ia chiar ei. Autoritate ...
Citește mai mult »

O zi cât un sejur

N-aveți idee câte fantezii am țesut în jurul vacanței ăsteia intersemestriale. Visez de cel puțin un an câteva zile în care să apuc să-mi aud gândurile, să scriu intensiv și să recuperez toate cele rămase perpetuu în urmă. Altminteri nu-mi trebuie mult. Păreau că astea sunt, dar aparent Universul are alte planuri, atât timp cât mi le bulibășește în halul ăsta pe cele gândite de mine. După ce am depășit frustrările aferente, m-au luat vinovățiile. Știți, probabil, cum este: primul copil vede toate muzeele și destinațiile turistice ușor pe o rază de 500 – 1000 km pătrați în primii trei ani de viață. Asta după ce, ca părinte, citești trei enciclopedii și faci cinci referate ajutătoare. Al doilea trebuie să se mulțumească cu plimbările cu bicicleta pe strada proprie și tot ce faci e să-i îndeși o cască pe cap și să-i dai indicațiile rutiere uzuale. La Antipa am ajuns o singură dată cu cel mic. Nici parcurile nu apucăm să le bifăm. Noroc cu gașca de prieteni din cartier și cu tehnologia zilelor noastre! Așa că s-a ...
Citește mai mult »

Cine ar trebui să se vaccineze primul?

În plin scandal legat de incendiul de la Balș, ministrul sănătății anunță amenzi pentru cei care se vaccinează “pe sub mână”. Exact ca atunci când se ridicau mașinile prin București pentru parcare neregulamentară, deși regulamentar chiar nu aveai unde să le așezi! Știu că sunt, din nou, pe dos cu opiniile, dar vaccinarea națională nu poate fi făcută după criterii laborioase și corecte din același motiv pentru care nu poți parca regulamentar în București: sunt prea mulți cei care au nevoie. Rezolvarea nu este, așadar, să pedepsești pe cei care se luptă pentru sănătatea lor, ci să-ți canalizezi resursele pentru a găsi soluții care să ajute marea masă. Copilul cel mare lucrează într-un radio. A prestat de acasă de aproape un an, dar, ce să vezi, nu te poți muta pe termen așa lung cu studioul lângă pat! Tocmai ce i s-a amânat a doua oară prima doză de vaccin. Veți spune că este tânăr, fără comorbidități. Așa este, dar riscul ca el să contacteze boala mergând la serviciu zilnic este infinit mai mare decât al unui bunic care stă ...
Citește mai mult »

Balonul este rotund

Aseară ar fi trebuit să particip la un workshop de psihologie sportivă, organizat de clubul la care se antrenează şi joacă sportivul familiei. Am lipsit justificat, petrecând fix două ore pline de suspans într-un cabinet de stomatologie, unde mi-am făcut prieteni, am învăţat lucruri noi şi nu m-aş mai întoarce decât dacă mi se promite aceeaşi anestezie ca cea primită ieri. Chiar dacă am lipsit, trebuie să precizez că eu îmi fac în permanenţă temele. Nu ştiu dacă cel mic va continua să facă sport până va creşte, mai ales că fotbalul nu-i tocmai cel pe care să-l practici doar aşa, de întreţinere şi plăcere. Este extrem de frustrant, obositor, dureros, solicitant, nemilos. Dar atât timp cât merge la antrenamente, încerc activ să înţeleg şi să rezolv problemele de pe parcurs. Iar una dintre ele este cumva recurentă: atunci când apare o zi grea la şcoală, clar aceasta va fi la fel de grea şi la antrenamente. Iar la școală iese des din zona de confort, în perioada alfabetizării devine firesc să se întâmple așa. Acum învață nu ...
Citește mai mult »

Ziua bună se cunoaște de dimineață

Vă amintiți de vorba asta din titlu? Este foarte înțeleaptă și dovedită empiric: atunci când ne trezim cu chef de viață, parcă altfel ne merg orele. Când, în schimb, o facem cu fața la cearceaf, greu ne montăm întru activitate. Dincolo de a fi o zicală veche și corectă, o putem considera și un adevărat ghid de bune practici manageriale și educaționale. Îmi amintesc că la un moment dat îmi începeam săptămâna împreună cu managerii firmei la care lucram într-o ședință de analiză. Era propunerea Owner-ului și uneori ne-o furam serios acolo. N-am făcut, n-am dres, nu suntem în stare, nu reușim. După ce se termina mă simțeam ca scăpată dintr-un lagăr de concentrare. Pe cât era de utilă din punct de vedere planificare, pe atât era de distructivă din cel al nivelului de energie și motivație. Apoi, mai știți profesorii aceia care își începeau orele cu teorii și rățoieli? Suntem varză, nu știm, nu învățăm, nu suntem atenți, nu vrem. Restul de timp eram cu mintea împrăștiată, ar fi putut avea tot talentul pedagogic din lume, orice ...
Citește mai mult »

Mai mult ca perfectul

La începutul carierei, lipsa mea de experiență era compensată de o dorință uriașă de a învăța. Am citit enorm, am mers la cursuri și intensiv la interviuri de selecție. E drept că cele din urmă m-au ajutat mai mult la capitolul “Așa nu”, dar asta-i altă poveste. În procesele de recrutare mergeam după buchea cărții. Întâlnirile cu potențialii candidați erau bine pregătite în prealabil, semistructurate, ulterior serios documentate. Da, aveam în program inclusiv întrebările acelea desuete “unde te vezi peste cinci ani?” sau “ce ai făcut relevant în ultimii trei?”. Nu dați cu pietre, nu sunt așa rele precum par și aș putea să scriu o carte cu posibile răspunsuri și interpretarea lor. Niciodată eliminatorie! Până când am întâlnit la una dintre ele potențialul angajat perfect. Cu răspunsuri exacte la toate întrebările mele, cu întrebări la rândul său pertinente, ba chiar și cu un mic carnețel în care puncta esențialul. Omul era incredibil de corect, inclusiv vestimentar. Nu a avut o grimasă care să nu fie la locul ei. Iar interacțiunea mă făcea să mă simt de parcă ...
Citește mai mult »

Întrebările trebuie puse acolo unde își găsesc răspunsul care contează

În grupurile de discuții despre antreprenoriat apare periodic întrebarea: “cum îmi pot motiva angajații?” Cu sutele de răspunsuri aferente, unele corecte, altele exotice, oricum inutile, costisitoare sau greu de implementat. Adesea răspunsul este simplu, dar bine ascuns prin structurile organizaționale. Așa cum și brandul de angajator este determinat de munca de zi cu zi a fiecărui angajat, de acele decizii spontane și mai puțin de procese elaborate și formale născocite prin birouri manageriale. Dar nu o dată mi s-a întâmplat să văd șefi investind în tot soiul de artificii menite să crească motivația și să ridice productivitatea până la cer. Și fiind primii care cad pradă fix demotivării generate de lipsa unor rezultate rapide și pozitive. Și asta pentru că foarte puțini oameni caută răspunsurile acolo unde trebuie. Unii se uită la TV în gura unei avocate ciudate să afle despre vaccinare, alții citesc bloguri scrise de vedete care au făcut școala de dans care să le spună cum să-și educe copiii și avem și categoria managerilor care apelează la tot soiul de consultanți care nu știu că ...
Citește mai mult »