Arhive autori

Suntem mai mult decât credem că suntem

Actualele discuții despre sănătatea mentală în contextul performanței sportive sunt atât de normale încât puțini le pot percepe ca atare. Faptul că niște oameni care fac lucruri incredibile au momente de neputință ar trebui privit ca ceva firesc: nimeni ne este mai presus de condiția umană, chiar dacă mulți o ridică la un nivel intangibil maselor. Dar cei care te pun pe piedestal sunt și cei dispuși să arunce apoi, dezamăgiți, cu gunoi spre chipul tău cioplit. Și asta este normal atât timp cât o facem de secole și nu ne potolim. Oricum, retragerea unei gimnaste mari de la Olimpiadă ne arată, de fapt, o lecție uriașă de viață: Marele pericol care pândește asupra sănătății noastre mentale este să credem că suntem ceea ce realizăm la un moment dat. Sportivii se identifică prin performanțele lor, oamenii de afaceri prin cea mai generoasă cifră de afaceri obținută, părinții prin diplomele copiilor, femeile prin tinerețe și frumusețe. Cât timp realizezi, ești. Când lași garda jos, devii altceva, imposibil de iubit, prețuit, respectat. Dar viața este o călătorie, nu o destinație. E ...
Citește mai mult »

Bufnița ghinionistă

A fost odată ca niciodată o bufnița ca toate celelalte surate ale ei. Ceea ce avea, totuși, ea și nu aveau altele era un ghinion cumplit. Orice încerca să facă, se lovea de câte un nenoroc. Să vă dați seama câtă neșansă experimenta, vă spun că atunci când a învățat să zboară, un con de pin i-a căzut cu putere pe aripă, întârziind-o astfel cu câteva luni. Iar când și-a făcut prima prietenă din pădure, s-a împiedicat și s-a lovit cu ciocul de o piatră, de n-a putut să-i vorbească o vreme bună. A încasat, dintr-o întâmplare nefirească, glonțul destinat de vânător unui cerb impetuos. A spart un parbriz de mașină în miez de noapte, constatând astfel că cioburile nu aduc noroc, ci doar mici răni dureroase. Ba chiar a lovit din greșeală un arici, accident care i-a costat pe ambii câteva zile de repaus forțat. Ce să mai spun: era obosită și sătulă de atâtea întâmplări nefericite și chiar nu știa cum să le mai facă față. Inițial a ascuns prietenilor supărările ei. Credea că toți o ...
Citește mai mult »

Ieșită din peșteră

Vineri, proaspăt întoarsă acasă după o experiență turistică de neuitat (*), am adormit la ora 21,00. Cred că nici bebeluș fiind n-am bifat vreodată ora asta de culcare! Iar ieri am dormit la prânz! Ceea ce, de asemenea, este o noutate absolută. Probabil e semn de bătrânețe, dar dincolo de asta, tocmai ce se încheie o perioadă în care totul a fost prea alert, greu de procesat, încărcat emoțional și incert. Mi-e greu să scriu organizat când mintea încă mi-e un haos. Dar mă ajută, așa că măcar încerc. Prima veste mare: sunt mamă de student! Ceea ce este minunat și înălțător, dar mi-a și mâncat ficații puși în prealabil la fript pe plită încinsă. După ce s-au terminat aplicațiile pentru facultățile de afară și a fost acceptat la cele mai multe dintre ele, proaspătul student a decis că vrea să rămână în țară. Și uite așa a luat-o de la capăt cu scrisorile de motivare și alte administrative într-o perioadă în care a avut de dat examenul vieții, iar profesional lucrurile i s-au precipitat și agitat. ...
Citește mai mult »

Pe cine salvăm?

Social Media a creat o nouă tipologie umană: salvatorul de tastatură. Adică acea persoană care stă în fața unui ecran și crede că prin niște comentarii indignate poate rezolva poluarea, defrișarea, reciclarea, abuzurile de orice fel și chiar aduce nemurirea. Cea mai recentă viitoare salvată online este Britney Spears, o artistă pop de mare succes în anii 1990-2000, care a intrat într-un con de umbră muzical în ultima vreme, dar a reușit să creeze un nou hashtag global: #freebritney. Care-i treaba cu eliberarea? În urma unor evenimente destul de bizare (a fost văzută conducând o mașină cu fiul ei în vârstă de doi ani în brațe, și-a ras părul din cap în public, a atacat mașina unui fotograf cu o umbrelă), artista a fost pusă sub tutela tatălui care ia din 2010, toate deciziile financiare, legale, administrative în numele ei. Cu siguranță motivul este o afecțiune psihică, dar nu știm care. Și este mai bine așa. Britney a solicitat săptămânile trecute unui judecător eliminarea acestei tutele, pe care o consideră abuzivă. Unul dintre cele mai comentate elemente ale ...
Citește mai mult »

Inflație de premianți

Sfârșitul anului școlar aduce cu el o mare de poze cu diplome și coronițe postate pe Facebook și Instagram. Ne mândrim cu elevii noștri și cu rezultatele lor, culmea într-un sistem de educație pe care ne este tot mai greu să-l înțelegem sau să-l prețuim. Și pe bună dreptate. Văd mulți copii isteți și muncitori. Dar aud, totodată, de sfintele meditații încă din ciclul primar. Da, acela care are ca scop alfabetizarea! Iar cei care iau notă decentă la un examen național, oricare ar fi el, fără pregătire suplimentară intensă, au devenit rara avis. În acest context, în care performanțele școlare sunt aduse de un sistem paralel și sunt intens sponsorizate de părinți, devine anormal de firesc ca la final de an școlar să vedem doar coronițe și diplome care atestă că suntem cu toții atât de buni, încât nici nu mai putem departaja valoarea. Toți suntem câștigători! De fapt perdanți. Pentru că realitatea este și ea paralelă cu percepția generală: statisticile seci ne arată că în țara cu cei mai mulți premianți educația este codașă, iar momentul ...
Citește mai mult »

A renunța nu înseamnă a pierde

Facebook mi-a amintit azi de un filmuleț realizat la finalul clasei a patra, în care copilul meu cel mare își prezenta cariera previzionată a fi în 2023. Recunosc că acum 8 ani, 2023 părea foarte departe. Astăzi realizez cât de atroce și crud trece timpul. Oricum, sunteți sau nu curioși despre ce meserie credea el că va avea peste nici doi ani, eu tot vă zic: ar fi vrut să fie programator. Înregistrarea video cu pricina ni-l arată așa cum este dintotdeauna: dezinvolt în fața camerei, spunând mesajul din prima, fără script prealabil, cursiv, fără mari emoții. Era deja premiant cu trupa de teatru din care făcea parte, dar și foarte pasionat de tehnologie. Drumul ales, însă, nu a fost deloc drept: la liceu nu a mers la mate-info ci la bilingv socio, dorindu-și mai întâi să dea la Drept, a cochetat în continuare cu actoria, a ajuns să facă radio, iar acum, că-l termină cu brio, majoritatea facultăților la care a aplicat afară și l-au acceptat sunt în zona de Project Management IT. Cel mai probabil va ...
Citește mai mult »

O țară de gomoși

În urmă cu ceva vreme, o poză cu celebrul neurochirurg Leon Dănăilă stând pe un scaun în metroul bucureștean s-a viralizat în Social Media. Discuțiile, comentariile, analizele s-au concentrat toate în zona “așa ne respectăm noi, românii, valorile!” Pe mine m-a uimit ruptura logică a situației. Cum adică: în România mersul cu metroul este ceva pentru non-valori, ceva de subzistență, urât, care nu se face? Trebuie musai limuzină și covor roșu ca să ne arătăm respectul față de un profesionist? Și cam câți astfel de indicatori de statut ne-ar trebui pentru toți medicii care au salvat vieți? Între timp, în țările care au descoperit apa caldă mai devreme ca noi, mari lideri politici, vedete de tot soiul și cu siguranță unii mari neurochirurgi folosesc transportul în comun din multe și variate motive. Cele mai importante fiind rapiditatea și sustenabilitatea. Românul crede că nu se respectă pe sine și nici valorile dacă urcă pentru 10 minute în metrou. Revenind la zilele noastre, vuiește presa că la meciul de zilele trecute, organizat la București în cadrul Campionatului European de Fotbal, cei ...
Citește mai mult »

Piaţa muncii ar trebui să poarte un nume: Obor, Drumul Taberei sau Matache

Nu cred că e recruiter care să nu se fi plâns măcar în faţa oglinzii din baie de atitudinea pe care o au candidaţii din proiectele de recrutare şi selecţie. Şi nu este căutător de job care să nu fi zis măcar în bărbie de mama, tata şi străbunii celor care îi invită (sau nu) la interviuri. Ca de obicei, au dreptate şi unii, şi alţii. Ambele baricade sunt prinse în mrejele propriilor interese şi atunci când fiecare vrea doar să câştige, unul clar va fi perdant. Ceea ce în relaţiile de muncă devine păgubos nu doar din punct de vedere financiar ci şi emoţional. În mod normal, atitudinea corectă în astfel de proiecte, este aceea în care ambii parteneri trebuie să prioritizeze câştigul celuilalt: companiile trebuie să se gândească nu la cum să-l atragă pe cel mai bun şi, totodată, ieftin, ci, mai ales, cum să-l dezvolte şi păstreze cât mai mult timp. Iar candidaţii, nu doar cum să obţină jobul în cauză, ci cum se pot dezvolta profesional într-un mod în care şi performanţele de ...
Citește mai mult »

Veverița cu poftă de alune

A fost odată ca niciodată o veveriță ca toate veverițele: roșcată, cu un pămătuf în loc de coadă, jucăușă și dornică la cățărat. Părea tot timpul pusă pe șotii, avea prieteni mulți și destoinici, îi plăcea să se distreze și să cunoască noi locuri și experiențe. Într-una din zile, s-a întâmplat un incident regretabil: veverița noastră a fost călcată pe coada ei stufoasă și roșie de un urs morocănos și puțin cam chior. O durea atât de tare! Și nu știa cum să facă să-și aline suferința. A urcat cu greu în vizuina ei și a luat o alună să ronțăie în timp ce se gândea la soluții. Îi plăceau tare mult semințele de tot soiul și avea provizii prin toată locuința. Tot ronțăind, a realizat că durerea cozii devenea mai difuză, iar supărarea produsă de ursul care nici măcar scuze nu și-a cerut, era pe trecute. Alunele sunt, pasămite, magice! De bucurie că a găsit leacul minune, a mâncat așa de multe încât era să-și termine proviziile într-o singură seară! Altă dată, s-a certat cu prietena ei cea ...
Citește mai mult »

Odele inutile ale bebelușiei

Citind cele câteva bloguri de parenting autohtone, realizez că există un trend pe care nu pot să-l clasific decât hormonal: acela de a privi bebelușia copiilor ca pe un dat minunat, unic și nerepetabil, adică singurul care poate oferi senzații maternale reale. Doamne, mirosul lor minunat și piciorușele lor grase, plus gânguritul și toate celelalte. Normal că bebelușii sunt adorabili, ca toți puii de altfel (cu câteva notabile excepții, de exemplu cei de porumbel), că așa reușim să perpetuăm specia. Este un dat adaptativ să vezi o gâlmă care urlă non-stop ca pe o minune dumnezeiască. Dar maternitatea este frumoasă chiar și când copiii cresc, iar somnul de noapte se îmbunătățește considerabil. (Dar tot în creierii nopții te trezești, că trebuie să-i școlarizezi!) Și la fel de grea. Așa că poate ar trebui să ne propunem să proiectăm aceleași imagini minunate, pentru a continua să fim niște părinți prezenți, implicați. Primii pași sunt emoționanți, dar dacă ești acolo, lângă ei, te bucuri și când, în sfârșit, au internalizat regula cu majuscula scrisă la începutul propoziției! Când auzi prima emisie ...
Citește mai mult »