Arhive autori

Apetența pentru conspirații vine din neîmplinire

Dacă ne uităm la marii conspiraționiști ai lumii (și implicit ai țării), pare evident că au în destinul lor fie drame (moartea unor persoane apropiate, boli incurabile, eșecuri personale majore) fie diverse neîmpliniri profesionale care îi determină să fie împotriva curentului majoritar. Mulți antivacciniști, de exemplu, au declarat public că au experimentat doliul sau neurodivergența propriilor copii, frați, rude apropiate, legând aceste încercări ale destinului de injecțiile cu pricina. Dar observația noastră nu este suficientă cât să corelăm în mod ferm conspiraționismul de un anumit tipar psihologic. Există însă un studiu longitudinal susținut în Noua Zeelandă, întinzându-se pe o durată de trei ani, care a demonstrat două lucruri altminteri evidente: Primul este acela că tendințele conspiraționiste nu sunt constante, adică apar, dispar, devin mai pregnante sau mai șterse la intervale de timp neprecizate, neregulate. Al doilea, că persoanele care au un nivel scăzut de satisfacere al nevoilor psihologice sunt mai predispuse la a da crezare teoriilor cu pricina. Vorbim astfel de un mecanism de coping (adică de a face față) neîmplinirilor. Tot studiul ne arată că cei care cred în teorii ...
Citește mai mult »

Vecinele din pădure

Am auzit ceva vești interesante și mă gândeam să vi le povestesc: Se spune că veverița, îngrijorată că nu prea mai găsea de mâncare în zona sa de reședință, s-a mutat într-o altă parte a pădurii. S-a stabilit într-un arbore falnic, cu o scorbură perfectă undeva la înălțime, care avea deja provizii lăsate de furtunile trecute. Surpriza a fost că la baza copacului își avea vizuina o vulpe, atrasă și ea de păsările care se adăposteau în frunzișul des și de familiile de iepurași din zonă. Cum Veve a noastră era foarte prietenoasă, primul gând i-a fost să se prezinte vulpii în speranța unei amiciții lungi și frumoase. A cules ceva fructe de pădure, mergând la ușa vulpii pentru a-i oferi darul. Își închipuia că va fi poftită în scorbură, se vor cunoaște, vor face chiar planuri de viitor. Doar că lucrurile nu au mers deloc conform imaginației! Vulpea, care pândea un pui de pițigoi abia căzut din copac, nici n-a vrut să audă de vizite. Ambițioasă de fel, veverița noastră a mai încercat o dată să bată la vizuina colocatarei ...
Citește mai mult »

Jobul nostru

Văd în jurul meu foarte mulți părinți stresându-se excesiv pentru abilitățile școlare ale copiilor lor. Adică învață la matematică în timpul liber pentru a îi putea ajuta la teme, conspectează la biologie, sunt activi în grupuri online de suport școlar, au instalate aplicații didactice pe telefon. Și nu știu cum să le spun că nu e  tocmai jobul lor. Școala este importantă, totuși reprezintă 100% responsabilitatea copilului. Iar ajutorul trebuie oferit doar atunci când acesta este în mod evident depășit de situație. Și e mai util apelul către profesioniști. Jobul parental este acela de a urmări evoluția copilului, de a încuraja, motiva. Implicarea excesivă a părintelui în activitățile școlare uzuale scade în mod drastic încrederea în sine a copilului și capacitatea acestuia de a dezvolta abilități noi. Treaba noastră este să-i învățăm viața. Adică elemente de nutriție și cum să își prepare singuri un meniu simplu, elemente de igienă a spațiului de lucru/ joacă/ somn, abilități de a planifica o activitate și, mai ales timpul alocat ei, de a bugeta și economisi bani, de a face față provocărilor ...
Citește mai mult »

Copiii trebuie să știe câte puțin din toate

Știți care a fost cel mai greu capitol din toți anii mei (mulți) de învățat la Pedagogie? Educația morală. Adică a acelor mecanisme care țin de un comportament uman corect, etic, bazat pe normele sociale acceptate. Pe cât ne este de simplu să vorbim despre moralitate, pe atât este de complicat să stabilim o linie clară care să delimiteze ceea ce este acceptat de ceea ce este inacceptabil, ceea ce este moral de ceea ce este imoral, ceea ce este corect și ceea ce este incorect în exercitarea rolului nostru social. Știu că vorbele care deschid acest text vor da apă la moară celor care consideră că nu sunt foarte interesată să respect normele respective și de aici dificultățile mele. Dar acestora le spun nu doar că nu este foarte morală observația lor, dar e și foarte ipocrită. Omul greșește, o spun psihologia, religia, literatura, simțul minim al observației. Acesta este și motivul pentru care a apărut preocuparea de a educa masele. Păcate facem toți, doar că numai unii le conștientizează. Și doar aceștia sunt capabili să evolueze ...
Citește mai mult »

Limite, alegeri, creștere

Unul dintre paradoxurile proceselor de recrutare și selecție este acela că managerii care vor angajați mai buni, mai pregătiți, mai profesioniști, îi resping apoi la interviurile de angajare. Să vă explic mai clar: Se întâmplă deseori ca șefi de prin diverse firme aflate în creștere să înțeleagă că limitele dezvoltării sunt legate, în mare parte, de resursa umană. Că mulți dintre angajați nu cresc mental și profesional odată cu cifra de afaceri și că ar fi nevoie de un suflu nou. Așa că apelează la parteneri specializați în încercarea de a angaja oamenii pe care și-i doresc. Am refuzat constant tipul aceasta de proiecte, pentru că scenariul este mereu același. Debutul lor este un mare entuziasm, dar când apar candidați care îndeplinesc criteriile asumate, încep figuri de selecție precum: nu au bască (sau costum ca să fim în ton cu vremurile), au cerințe exagerate (deși pretențiile salariale sunt în bugetul stabilit), nu pare că vor sta mult, nu se vor adapta. De ce se întâmplă așa? Pentru că limitele nu sunt, de fapt, la angajați. Ci la echipa de management. Înainte ...
Citește mai mult »

Tendințe în decorarea casei

Zilele trecute am lăsat câteva poze pe Instagram și recunosc că am ezitat intens înainte să le public. Nu doar pentru că din cauza dermatitei nu mai pot folosi nici măcar o amărâtă cremă de protecție solară fără să mă umplu de bube, deci sunt mereu cu toate imperfecțiunile la vedere. Dar casa noastră este și mai puțin fotogenică! La fiecare mutare ne-am străduit să amenajăm spațiile modern și primitor. Dar imaginile de revistă au durat foarte puțin, pentru că atunci când ai copii, locuința devine un loc de joacă imens. Și orice colțișor este supus imaginației. Pereții devin parteneri care îți trimit înapoi perfect mingea, mașinuța sau perna, patul mașină de curse, ușa – poartă de fotbal, podeaua – cel mai bun loc pentru depozitat bunuri. Cutiile de pantofi reprezintă materiale de construit foarte prețioase, mașinuțele stricate, amintiri care trebuie neapărat păstrate. Dar să vă zic tendințele de la Domnești din acest an. Nu ca în reviste, acolo cică se poartă pământiul, accentele metalice și finisajele lucioase, lămpile de podea și piesele unicat. La noi sunt altele trend-urile. Avem în ...
Citește mai mult »

Granițele dintre real și virtual, adevăr și minciună, bine și rău

Copilul cel mic a căutat ieri pentru ora de Română o legendă despre o floare și auzindu-l mi-am dat seama că nu știu nici măcar una, deși am citit intensiv legende și povești de toate națiile și felurile în copilăria mea. Intrigată că nu găsesc în memorie astfel de texte, am întrebat aplicația AI pe care o mai folosesc uneori când sunt în cumpene cognitive. Iar aceasta, cu mare generozitate, mi-a enumerat o grămadă de titluri printre care și “Legenda crăiței” scrisă de Mihail Sadoveanu. Deja panicată din cauza lipsei mele evidente de cultură literară am început să caut online textul cu pricina. Care nu dă semne că ar exista. Am revenit așadar în aplicație, întrebând unde pot găsi minunata legendă. Și am aflat astfel, cu asumarea și scuzele de rigoare, că AI-ul meu a greșit, iar povestea crăiței este o invenție a minții sale virtuale. Am povestit azi doar una dintre interacțiunile cu inteligența artificială care mă lasă confuză, complicându-mi de fapt gândurile și existența. Apariția sa ne este de ajutor. Dar fazele acestea, încă incipiente, creează o adevărată ...
Citește mai mult »

De ce ne plac discursurile țăcănite?

Voi recunoaște public un lucru de care nu sunt tocmai mândră: mi-a plăcut Donald Trump pe vremea în care juca rolul unui personaj dur, lipsit de scrupule și diplomație la televizor. Și am admirat atunci că a reușit să facă din cea mai hulită meserie, cea de căutător de talente, un show cu audiență copleșitoare. M-a atras, așadar, personajul, nu omul. Și am sperat că în spatele măștii stă cineva cu o inteligență superioară și cu o înțelepciune pe măsură. Dar cheia care a deschis succesul imens al lui Donald Trump a fost tocmai veridicitatea. Ceea ce vedeam în show nu era caracter inventat, ci însuși el, exact așa lipsit de scrupule și autocontrol, cu preocupări mai aproape de biologie decât de cine știe ce sfere spirituale și cu un Ego dornic de tribut zilnic uriaș. Circul aferent nu era deci scenariu, ci cotidianul real, fardat intens cu portocaliu și condimentat cu replici halucinante. Ei bine, omul nostru a ajuns să conducă o țară și nu una oarecare. Nu o dată, ci de două ori. Și dacă primul mandat ...
Citește mai mult »

Despre crize existențiale și alte impedimente

Săptămâna trecută am împlinit o frumoasă vârstă. Frumoasă în ceea ce mă privește, pentru că din punct de vedere social de ceva ani încoace se cheamă că am expirat, am devenit irelevantă, inutilă. În mod normal ar trebui să mă intereseze acum exclusiv rețetele de murături și ciorbe, remediile pentru boli articulare și toate imaginile acelea idilice generate de AI, la care să comentez cu “Să vă dea Dumnezeu sănătate! Amin!” Și să-mi doresc nepoți, spunând asta obsesiv, oricui mă ascultă. Numai că mintea mea tot razna spre multe și diverse domenii o ia. Și mă bucur să simt pe propria-mi piele cum experiența de viață chiar ajută să vezi oamenii, situațiile, contextele, mult mai nuanțat. Care este, deci, treaba cu criza vârstei mijlocii, de care ni se spune nu scapă nimeni? Arată întotdeauna ca în prospectele sociale care ni se bagă în cap sau este ceva individual, unic? În primul rând biologia e la fel pentru toți și toate. N-am să intru în detalii, se vorbește destul în zilele noastre despre ele. Odată ce trecem de niște ani, ...
Citește mai mult »

Despre alegeri de carieră

Am citit azi pledoaria unei mame a cărei fete este pasionată de limba latină, dorindu-și cu ardoare o carieră didactică în domeniu. Doamna în cauză fiind supărată că se încearcă marginalizarea acestui obiect de studiu în noile propuneri de planuri cadru ale Ministerului Educației: “Când fiica mea a ales Colegiul Național „Sf. Sava”, Filologie, fugea de matematică. În câteva luni, descoperea o nouă dragoste: limba latină. După doi ani de olimpiade naționale câștigate și nenumărate ore descifrând textele clasice, visul ei a devenit clar – să urmeze o facultate de limbi clasice și să devină profesoară. Doar că în propunerile de planuri-cadru ale Ministerului Educației, limba latină nu mai figurează ca disciplină obligatorie (cu excepția liceelor teologice), ceea ce înseamnă că există riscul ca fiica mea, odată devenită profesoară, să nu mai aibă cui să predea.” Nu discut acum despre necesitatea studierii latinei, oricum sunt altele care ar trebui scoase prioritar, dar nu e politic eficient să se vorbească despre elefantul uriaș din încăpere, așa că privim spre victime colaterale: latină, istorie, geografie. Ci despre alegeri de carieră: ...
Citește mai mult »