Arhive autori

Karma, Norma și Seninia

Încep cu o amintire veche, să tot fie 14-15 ani de atunci, pe când încercând a culturaliza copilul mare, unicul în acele vremuri, bifam în fiecare weekend câte un mers la muzeu, teatru de copii sau alte evenimente potrivite vârstei. A funcționat și ne plăceau tuturor ieșirile noastre. Într-o nefastă zi de sâmbătă am ales să vedem Cenușăreasa, fără să știu că va fi un soi de musical. Când cele trei surori din poveste au apărut pe scenă, cântând și dansând, îmbrăcate în rochii ample, sclipicioase, copilul a început foiala. După nici cinci minute de spectacol a trebuit să părăsim sala pentru că deja își găsise un partener de crimă, alt băiețel, cu care a început să se amuze de mirobolanta desfășurare culturală de pe scenă. Fetele din jur care savurau fiecare notă și sclipire ne-ar fi linșat dacă mai stăteam! Vă închipuiți satisfacție maternală când săptămânile trecute același copil, devenit între timp adult,  a cumpărat bilete la Corsarul. Iar ieri mi-a propus să vedem, tot la Operă, Norma, unde a avut invitații la avanpremieră. Dacă vă ...
Citește mai mult »

Lupul cel mic și Mantia Îndrăznelii

De mult n-am mai scris o poveste de adormit copiii! Și știu că sunt tot mai mulți care o așteaptă. Așa că iată, una nou nouță, proaspăt ieșită din focul creației: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nici nu s-ar povesti, a fost odată o haită de lupi. Și era una ca toate celelalte: cu multe animale la un loc, ajutându-se reciproc la nevoie și împărțind hrana pe care o puteau găsi. În grupul despre care vorbim acum erau mulți lupișori mici, ca toți ceilalți lupișori. Dar și unul cum n-ați mai văzut: fricos din cale afară! Îi era frică de vânt, de foșnitul frunzelor, de umbra lui, de apus. Nici gând să meargă la vânătoare cu ceilalți, pentru că, probabil, înainte să se confrunte cu pericolele, l-ar fi doborât panica. Deja prietenii de joacă făceau glume pe seama lui. Ieșeau brusc din tufișuri speriindu-l, inventau povești fantastice cu monștri de neînvins, îl șicanau dând vina apoi pe spirite invizibile și rele. Puiul nostru de lup era din ce în ce mai fricos și mai trist. ...
Citește mai mult »

Despre diferența de vârstă dintre frați

Cei doi copii ai mei sunt născuți la capetele unui interval de zece ani. Nimic planificat, ba chiar mi-aș fi dorit ca așteptarea să fie mai scurtă, dar așa a vrut soarta. Și n-aveți idee de câte ori mi s-a spus că diferența aceasta de vârstă îi va împiedica să aibă o relație frățească normală și funcțională. Noroc că nu mi-s slabă de înger, că poate aș fi crezut. Și că mă țin încă nervii că sigur pocneam pe cineva după atâtea profeții pe tema asta! Scriu așadar pentru cei puțini, care sunt în situația noastră. Și le spun că marea catastrofă a diferenței mare de vârstă între frați este un fâs, un mit, o idee falsă, preconcepută. Realitatea este că frații copiază modelul care le este familiar. Și familial. Apoi fiecare are personalitatea sa, modul său de a relaționa, de a provoca/ gestiona conflicte, de a se raporta la cei apropiați. Indiferent (de gen și) de vârsta pe care o au pot fi apropiați sau distanți, pot avea relații funcționale sau defecte, se pot comporta frățește sau pot ...
Citește mai mult »

Scapă cine poate!

Din martie 2020 lumea a luat-o razna într-un mod pe care nu și-l inchipuiau decât cei cu o imaginație foarte bogată. Tot de atunci lucrurile s-au mișcat într-un ritm amețitor, pe care l-ar fi crezut posibil poate doar cei foarte optimiști. Știința, tehnologia, relațiile de muncă, reziliența noastră, toate au căpătat noi valențe și puteri. Dar sunt cel puțin două lucruri care au rămas la fel: prostia și autosuficiența umană. Prostia e clasică și endemică. Se va perpetua agresiv și progresiv atât timp cât proștii găsesc ușor canalele de comunicare, adepții și parteneri de discuție pe care să-i coboare la nivelul lor. Iar autosuficiența rămasă nu ajută deloc. Aș defini această trăsătură aproape generalizată ca fiind prostia școlitului, a celui care are senzația că le știe pe toate doar pentru că a învățat mai bine ca alții la școală și are o diplomă universitară. Proștii de rit nou sunt cei care văd cu ochelari de cal, doar bula lor confortabilă. Care nu înțeleg mecanismele sărăciei. Care nu au memoria recentă sau își amintesc realitatea prin imagini perimate de propriile ...
Citește mai mult »

Lecţia vulnerabilităţii

Cu mult timp în urmă recrutam pentru angajatorul meu de atunci un lucrător pentru depozit. Era un proiect care mă scotea destul de mult din zona de confort, pentru că eram obişnuită să mă conversez pe la interviuri cu absolvenţi de studii superioare, majoritar tehnice. Oricât aş fi încercat să selectez CV-urile, mi-era clar că vor fi multiple provocări. Și s-a dovedit un demers mai mult decât interesant, care mi-a depăşit aşteptările. Am aflat astfel că oamenii care nu au prea multă școală sunt mult mai autentici, mai sinceri, dovedindu-se adesea parteneri de discuţie mai comozi şi generoşi. Într-o seară de vineri urma să am ultimul interviu cu un candidat care a preferat o oră destul de târzie pentru întâlnire. Birourile erau deja goale, rămăsesem singură într-o clădire supravegheată video doar în spațiile comune și fără paznic. Mă gândeam că n-am fost prea inspirată să accept discuţia în acest context. Iar când persoana în cauză a apărut, am realizat că sunt o norocoasă dacă scap cu viaţă la final. În faţa mea stătea un bărbat tuns scurt, ...
Citește mai mult »

Așa începe (#feșăn)

Am făcut un calcul simplu și în anii pandemici am purtat de trei ori încălțăminte cu toc. Ceea ce este foarte puțin, întotdeauna mi-au plăcut acei centimetri în plus pe care mi-i oferă instant. Ca să nu mai spun că atunci când porți încălțăminte sofisticată, postura este alta, îndreptând cocoașa nu neapărat din mândrie, cât de frica de a nu-ți pierde echilibrul și ateriza în nas. Să lăsăm gheboșenia și tocurile, oricum se poartă încălțămintea sport. Dar m-am îmbrăcat elegant tot de atâtea ori. În rest vestimentația mea bifează trei mari criterii: – are glugă pentru că protejează la nevoie și ascunde părul deseori scăpat de sub control; – are buzunare – este incredibil câte chestii de urgentă necesitate se cer depozitate în loc cu acces imediat; – îmi lasă mâinile libere, deci poșetele au fost înlocuite de rucsac. Oricum atunci când sunt cu copilul mic aș nevoie de încă vreo trei perechi de membre! – îmi ascunde și protejează degetele de la picioare, care altfel sfârșesc zdrelite de multiplele călcături ale copiilor din dotare. Cel mare poartă “decât” 46! La ...
Citește mai mult »

Copiii chiar trebuie salvați!

Prin februarie anul acesta, pe când am fost carantinată din motive de Covid în familie, am avut un maraton de Netfix. Printre serialele văzute atunci a fost și Rita, o serie produsă în Danemarca, despre o profesoară destul de atipică chiar și pentru sistemul lor de educație. Filmul nu-i vreo capodoperă, dar este interesant de văzut tocmai pentru că ilustrează destul de bine școala nordică cu bunele și relele ei. Întrunul dintre episoade, personajul principal primește din partea consilierei psihologice o întrebare care o macină vreme îndelungată, pentru că i se pare fără de răspuns: de ce a ales meseria de dascăl? Abia după multe analize și întâmplări mai mult sau mai puțin fericite, Rita își răspunde: s-a făcut profesoară pentru a salva copiii de proprii lor părinți. Care deși uneori sunt bine intenționați, reușesc de minune să-și chinuie odraslele până la traumă. Mi-am adus aminte de vorbele ei aseară, când am citit că un jurnalist român a avut o replică similară, într-o discuție avută cu actualul Ministru al Educației. “Să-i scăpăm pe copii de părinții lor! Asta ar trebui ...
Citește mai mult »

Confuzii autohtone

Există în mentalitatea românilor (cel puțin) trei confuzii păguboase care se perpetuează de la generație la generație și ale căror efecte par a fi tot mai vizibile. Încurcăm astfel: Talentul cu “atitudinea” În spațiul mioritic talentul este identificat adesea prin aparențe. Adicătelea unul care are tupeu, se agită mai mult ca alții, se bagă în față se cheamă că este bun în ceea ce face. Cunoașteți personajele, sunt multe prin firme, pe terenurile de sport, prin grupurile de acțiune, la televiziune și, mai ales, în Social Media. Doar că talentul este mult mai mult decât atât: un cumul, adesea subtil, de abilități fizice, psihologice, morale, dintre care unele la care adesea nici nu gândim. Cel adevărat se lasă șlefuit, construit și se demonstrează în timp. Nu se arată întotdeauna evident, spectaculos. Și, contrar opiniei publice, nu este ușor de pus pe drumul spre succes. N-ar trebui să ne mirăm, așadar, că mulți dintre cei cu adevărat talentați își caută devenirea dincolo de granițe. Ochii noștri sunt furați adesea de speculanți care prind contexte favorabile și având ceva abilități sociale par ...
Citește mai mult »

Balauri și săbii

Văd cam des părinți care încurajează un comportament evitant în relațiile interumane ale copiilor. Probabil și vouă vă ajung pe la urechi mesaje precum: “nu-mi dau copiii la o școală de stat pentru că sunt prea mulți în clasă și bullyingul nu poate fi controlat.” “Nu mai ies cu prietenul x pentru că odorul lui e violent cu al meu!” “Nu mai mergem la locul de joacă din parc pentru că e plin de needucați!” Este firesc să ne protejăm copiii. Iar comportamentul evitant chiar ajută atunci când vine vorba despre pericole fizice: ne oprim la culoarea roșie a semaforului să nu ne calce mașina, țipăm “stop!” când vedem pe cineva că se apropie de o potențială primejdie, descurajăm comunicarea cu persoane străine. Dar dezvoltarea personală se creează prin interacțiuni cât mai variate. Omul este ființă socială, deci avem nevoie de apartenența, suportul și validarea grupului. Dacă de foc, gropi, mașini sau necunoscuți trebuie să ne ferim toată viața, de profesori, șefi, colegi, prieteni, parteneri nu o putem face. Și cu cât vom cunoaște mai multe tipologii ...
Citește mai mult »

Pentru o viață sănătoasă renunțați la ego de cel puțin trei ori pe zi

Despre Ego trebuie să spunem numai de bine. Altfel îl apucă furia narcisică și vai de cine îi iese în cale! Ego-ul este acel cumul de identități pe care ni le creăm pentru a supraviețui social. Este sinele fals, zic psihologii, este îndepărtarea de Dumnezeu, zice religia. Este bun și rău, util și distrugător. Dar oricum ar fi, simpla lui conștientizare ne așează pe drumul către echilibru. Cum recunoaștem Ego-ul? E mai simplu decât pare pentru că pornește de la banalul pronume EU. În parenting se ivește atunci când părintele se lasă purtat de propriile dorințe, așteptări care să-i satisfacă nevoia de statut și uită de cele reale ale copilului: eu vreau să iei note bune (nu neapărat să înveți constant și mult), eu vreau să iei premiu (nu neapărat să-l și meriți), eu vreau să te porți frumos să nu mă faci de râs, deci nu mă interesează starea ta emoțională. Părinții dominați de ego folosesc mult acest pronume. “Eu știu mai bine”, “eu la vârsta ta eram zmeu” sau, celebrul, “pentru că așa zic eu!” Inutil ...
Citește mai mult »