Arhive autori

Vorbele sunt încă aici

Nu apuc să scriu prea mult în acestă perioadă. Și mi-aș dori să o fac, pentru că mă ajută să-mi pun gândurile în ordinea care trebuie. Dar trăiesc zile din acelea despre care e greu să povestești. Nu pentru că vin cu belele, ci pentru că vin cu lecții frumoase și numai bune de repetat ulterior. Oricum în timpurile acestea nu prea ai despre ce să dezbați. În lumea business-ului majoritatea se luptă pentru supraviețuire. E greu să spui cine ia decizii corecte și cine greșește, momentan este o bâjbâială generalizată. Lecții multe, după cum spuneam. Evident că nici despre resurse umane nu pare a fi momentul oportun să scriu. Apar modificări legislative, este momentul comunicării și al leadership-ului, dar nimeni nu pare a avea urechile cu adevărat deschise spre analize. Să vă zic despre skincare? Am ajuns deja la vârsta la care dacă v-aș mai spune de cremuțe minune și ingrediente active, v-aș minți. Trecem spre cele adevărate, dar nu chiar acum, că e prematur. Parenting? V-am zăpăcit deja cu sfaturile. Educație? Puțini citesc, și mai puțini înțeleg. Povești? Vor mai fi, ...
Citește mai mult »

Curajul nu se educă prin prin frică

Vă amintiți, probabil, de Sfântul Nicolai cel din cui, instrumentul de potolit școlarii pe care îl evocă Ion Creangă în amintirile sale din copilărie. Și de papara mâncată chiar de Smărăndița popii. Era pe la 1800 și ceva, dar să nu credeți că umbra biciului de curele și a Calului Bălan nu bântuie încă. Frica – de bătaie, vorbă grea sau pedeapsă – este încă folosită în educația copiilor la scară largă atât în școli, cât și acasă. Iar motivul este simplu: funcționează rapid pe termen scurt! Cumințește imediat, sporește concentrarea, aduce rezolvări instant. Totuși costurile pe termen lung sunt uriașe. Și plătite doar de victime, care uneori nici nu știu de unde li se trage. Plus de sistemele de sănătate care suportă somatizările tulburărilor de anxietate. Pentru că ce altceva devine amenințarea zilnică decât un mod de viață anxios? De ce funcționează frica?  Pentru că este mobilizatoare de resurse. Când ți-e teamă, ai un moment de paralizie, după care acționezi sub impusul adrenalinei și a altor instrumente date de biologie și de rolul ei adaptativ. Care sunt costurile ei? După cum ...
Citește mai mult »

Family Affair

Mă știți, nu vorbesc niciodată în focul evenimentelor, pentru că atunci nimeni nu este rațional, deci ar fi degeaba. Dar uneori scandalurile publice conțin lecții de viață pentru noi toți și ajută să le analizăm. Cu ceva vreme în urmă, cei doi auto-expulzați ai familiei regale engleze, Harry & Meghan, i-au oferit un vast interviu reginei telenovelelor americane, Oprah, unde au spălat cu spor rufe mai mult sau mai puțin murdare, exact așa cum îi place plebei. Au apărut astfel acuzații de rasism, foarte la modă zilele acestea, dezvăluiri despre starea mentală fragilă a actriței, abuzurile pe care le-a avut de înfruntat, practic s-a bifat deloc subtil o listă de PR cu tot ceea ce atinge corzi sensibile publicului larg. S-a speculat mult despre motivul pentru care au făcut asta. Este același ca întotdeauna. Nu merge nimeni la Oprah să se vindece. Ci pentru expunere, pentru a se face auzit, văzut, consumat, monetizat. Evident că au apărut clasicele tabere: pe de o parte cei care îi căinează pentru viața grea și nedreaptă, pe de alta cei care îi ...
Citește mai mult »

Heruvimi și serafimi

Azi nu este un text pentru oamenii slabi de înger. Astăzi voi scrie despre sex. Și părinți. Copii. Percepții. Opinii. Deci opriți-vă aici dacă aveți rețineri sau vă încearcă mugurii unor acuzații de blasfemie! Nu știu voi cum sunteți, dar pentru mine părinții au fost lipsiți de identitate sexuală. Presupun că aveau totuși preocupări de genul ăsta, mai ales că mai există, încă, dovezi. Dar făceau parte dintr-o generație în care educația sexuală era deja doar propagandă în vederea creșterii natalității. Deci un act tehnic, cu o finalitate clară, bună de pus în statistici demografice. Am găsit întâmplător o carte editată în acele vremuri și, credeți-mă, partidul comunist era mai dur ca Biserica. Practic îți trecea orice chef de acțiune când citeai că numai cu patalama de la starea civilă, în patul tău și pe imnuri despre conducătorul iubit aveai voie să faci copii. Procreere sau abținere, aceasta era alegerea, nicidecum nu te apucai să smotocești la nevastă de dragul distracției. Nu e de mirare, așadar, că părinții generației mele păreau roboți setați pe îndeplinirea planului cincinal. ...
Citește mai mult »

O lecție de parenting: a fi corect sau a fi uman?

Zilele trecute știrea că Ronaldo a aruncat banderola de căpitan al echipei și a ieșit de pe teren înainte de încheierea partidei dintre Portugalia și Serbia a făcut înconjurul lumii. La un scor egal (2-2), în ultimele minute ale meciului și în ciuda protestelor sale insistente, fotbalistului i-a fost ignorat un gol valid. Gestul său de frondă a fost îndelung comentat, dar a rămas fără consecințe, Federația considerându-l cumva justificat. Evident că episodul a ajuns și în discuțiile noastre, copilul cel mic fiind obsedat de fotbal și de personaj. Întrebându-mă ce părere am despre reacția idolului său, am început clasicul bullshit de părinte: că orice s-ar fi întâmplat pe teren și orice minut al meciului ar fi fost, Ronaldo n-ar fi trebuit să-și părăsească echipa. Că s-a purtat ca un copil mic, lipsindu-i autocontrolul. Și recunosc că în sinea mea am adăugat că așa începe declinul: când încep să te lase nervii. Evident că cel mic s-a arătat nemulțumit de opiniile mele. Îi cunosc obiecțiile, el știe mai bine ca mine cum este acolo, pe teren. Fotbalul doare, învinețește, ...
Citește mai mult »

Bărbați și femei, război și pace

Deși trăim vremuri în care incluziunea pare a fi cuvântul de ordine, încă discutăm despre eternele diferențe între genuri: femeile sunt sentimentale, bărbații sunt raționali, femeile trebuie să-ți “țină” familia și soții, bărbații trebuie să le întrețină, femeile buchisesc, bărbații se ocupă de imaginea de ansamblu, acele etichete ca la horoscop, care prind la publicul larg, dar dăunează grav individual și social. Și încă suntem noi versus ei, într-un război păgubos: noi oportuniste, profitoare, ei porci, afemeiați, știți deja întreaga paletă de epitete, nu este cazul să insist. Este minunată statistica atunci când stă de partea noastră. Dar total inutilă în realitate. “Bărbații sunt mai puternici!” Spune-i asta unei doamne trupeșe care-și cară singură covoarele, pentru că soțul ei sfrijit invocă o hernie. “Femeile sunt hormonale, bărbații cu capul pe umeri!” Am observat prin companii calmul proverbial al managerilor de gen masculin: sunt foarte Zen până când se enervează și enumeră obsesiv părțile anatomice din zona vintrelor, rudele pe linie maternă ale victimelor și toți sfinții din calendarul ortodox. Este evident că suntem diferiți: biologic, psihologic, social. Dar când ...
Citește mai mult »

Despre comunicarea strategică în vremuri pandemice

De la o vreme refuz să mai consum știri despre măsurile de combatere a pandemiei. Nu doar că nu mă țin nervii mei încercați, dar parcă și celor însărcinați cu a comunica pe tema asta le place să se joace cu ei. Nu știu așadar ce este mai înnebunitor: faptul că trebuie să facem față unei situații fără precedent sau că suntem cobaii unor indivizi care nu par a avea idei prea bune, nici nu colaborează sau comunică unii cu alții, dar sunt foarte puși pe treabă. Există chiar un grup de comunicare strategică, dar dacă așa arată comunicarea strategică, zic să o încerce pe cea banală, poate le iese mai bine. Situația epidemiologică e pururea urâtă, până când ne vom imuniza în masă într-un fel sau altul. Medicii sunt copleșiți, spitalele pline. Dar deja există acum o altă pandemie de afecțiuni precum depresia și anxietatea. Statul în casă, nevoia neîmplinită de deconectare, problemele economice sunt mâncătoare de neuroni și distrugătoare de viață. După ce mai mult de un an, și încă socotim, am fost sub tirul veștilor proaste, ...
Citește mai mult »

Vorbele împietrite

Nu am scris până acum basme cu prințese și m-am gândit că ar fi păcat să rămână așa. Evident că de această dată nu am născocit la cerere, dar tot poveste de adormit copiii se cheamă că e. Așadar: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nici nu s-ar pomeni, a fost un împărat care împărățea împreună cu împărăteasa lui o împărăție împărățească, unde oamenii erau mereu calmi și fericiți, nu existau certuri sau războaie, nici sărăcie. Și într-una din zile a venit mare veste de la palat că familia regală a dat naștere unei fetițe. Toți supușii s-au bucurat, iar ursitoarele din zonă au dat fuga să prorocească nou-născutei cum îi va fi viața. Prima dintre ele i-a prezis că va fi frumoasă cum nu s-a mai văzut. A doua, că va fi deșteptă și înțelegătoare, întotdeauna plăcută de cei din jur. Când să-și spună și cea de-a treia mașteră vorbele, micuța a început să plângă, probabil de foame. Supărată de întrerupere, aceasta i-a ursit ca de câte ori își va spune opiniile sau părerile despre ...
Citește mai mult »

Tu ești bine azi?

Nu știu să vă spun care a fost cea mai grea perioadă din viața mea. Sunt multe care se bat pentru locul fruntaș. Poate atunci când doctorii au abandonat lupta cu boala mamei mele, iar ea a realizat că se apropie deznodământul. Sau când am așteptat zile întregi și nopți confuze repatrierea unei cutii de lemn în care era sora mea. Când negrul din fața ochilor și gustul de colivă păreau a nu se mai termina. Sau când epuizată de nesomn, alăptat, țipete de copil și ziduri de adulți simțeam că pierd controlul. Dar cea mai recentă este, cu siguranță, perioada în care tata devenise, din cauza bolii, un pericol pentru el și pentru noi. Momentul în care a trebuit să-l duc într-un centru de îngrijire specializat, deși încă avea momente de luciditate, trecând, astfel, peste propria mea dorință. În toată perioada aceea nu am fost om, ci fiară. Alternam perioadele de insensibilitate cu cele de hipersensibilitate, catatonia cu isteria, râsul cu plânsul, toate asortate cu niște atacuri de panică surori cu cele de cord. Păream ok, ...
Citește mai mult »

Presupunerile ca certitudini

După cum spuneam, săptămâna trecută a fost copleșitoare. Ne-am zăpăcit, înfuriat, depresat, dar cel mai probabil și adaptat. Iar printre indicatorii disfuncționalității noastre a fost pregătirea ghiozdanului. Celui mic, liceenii de azi nu mai au așa ceva, ci doar portbagaj în care aruncă, eventual, un caiet universal. Revenind, au rămas acasă ba culegeri, ba caiete, ba manuale, ba pantofii de sport. Iar marți a fost apogeul. Pe drumul spre casă copilul remarcă supărat: – Oare ce cred acum colegii despre mine? Că nu sunt în stare să-mi iau tot ce îmi trebuie la mine! L-am liniștit spunându-i că se întâmplă tuturor să uite câte ceva și, oricum, primul gând al celor din jur atunci când își văd aproapele la ananghie este altul: “bine că nu mi s-a întâmplat mie!” Mai sunt și din ăștia care sar cu etichete, dar puțini deci nesemnificativi. De fapt, scenariile din viața reală sunt mult mai multe și diverse. Fiecare se raportează la o situație prin filtrul experienței proprii și a personalității pe care o are. Un copil empatic, care a fost certat într-o ...
Citește mai mult »