A fost un an greu, de uzură. Cu momente halucinante, accidente, probleme de sănătate. Dar și revelații salvatoare, ajutor primit exact la timp, reușite mici, dar importante.
Sunt foarte mândră de băieți: se maturizează frumos, muncesc mult, au oameni buni în jur. Aș fi vrut să le fie mai ușor. Dar în viață destinațiile cu adevărat frumoase nu sunt accesibile tuturor.
În rest nu au fost momente de glorie.
Ba din contră. 2025 a adus multe probleme de sănătate, din fericire minore. De altfel a promis încă de la început: pe 1 ianuarie eram la camera de gardă cu cel mare. Nici cel mic nu a scăpat de-a lungul anului, a avut în vară o intervenție chirurgicală la nivelul danturii care l-a mutilat pentru ceva vreme, precedată de un accident pe două roți.
De asemenea, în 2025 am simțit că meseria mea s-a schimbat total, rămânând la fel de contestată. Era firesc ca revoluția AI să înceapă de la departamentele HR, nu este firesc ca în continuare să persiste aceleași critici. Dar așa se întâmplă când singurul interes real privitor la departamentele care gestionează angajații este să coste cât mai puțin.
Nici cu blogul nu a mers strălucit. Știu că nici nu avea cum, fiind un instrument vintage de comunicare. Totuși în vară, deși nu am scris prea mult, numărul cititorilor a explodat neașteptat, iar spre final de an m-am trezit cu nici o treime din numărul celor care mă vizitau constant. Nu știu dacă Google și-a schimbat algoritmii sau pur și simplu suferă și el atroce din cauza aplicațiilor de tip Chat GPT, cert este că acum trebuie să scriu mult și bine ca să pot ajunge la traficul normal, iar atunci când nu o fac statisticile arată dezolant.
Cel mai șocant a fost să văd răutate multă, gratuită și manifestă. Dar sunt vremuri grele, iar oamenii nevindecați supraviețuiesc încercând să-i târască pe alții în aceeași mlaștină mentală pe care le-o dă suferința. Din păcate nu ajută pe nimeni abordarea, dar e greu să explici că există și iarbă verde unora care văd doar noroi în jur.
Deși a fost un an greu, am scos-o cumva mereu la capăt și asta a fost neașteptat, dătător de speranțe. Are românul o vorbă care zice că berzei chioare îi face Dumnezeu cuib. Cam așa m-am simțit deseori: o pasăre care nu vede nimic în jur, supraviețuind totuși din mila divină.
Mâine voi lăsa aici cele mai frumoase momente ale acestui an. Vreau să intru în 2026 cu un vibe bun, recunoscătoare pentru tot ce am și pregătită pentru ce urmează.