Toate-s vechi și nouă toate
În 2019 scriam așa: “Prima problemă în a integra copii cu deficit de atenție sau alte afecțiuni similare în colectivitate nu sunt profesorii, nici elevii, ci părinții. Și aici ar trebui făcute campanii de conștientizare. Pentru că prima problemuță generată de respectivul copil reprezintă adesea o amenințare cu bombă la adresa celorlalți în percepția colectivă. O îmbrânceală este similară unui abuz grav, o vorbă care nu-i la locul ei înseamnă pericol de moarte. Suprareacționăm de parcă viața în complexitatea ei ar fi un zbor lin spre culmi înalte, cu aterizări confortabile în puf și clipici de unicorn, nu o luptă pentru care trebuie să ne pregătim abilitățile, știința și armele. Copiilor nu le place să greșească. Dacă au luat o notă mică la test, vor spune că din cauza colegului care tușește și mișcă banca. Dacă au primit o observație, nu au fost ei vinovați, ci alții care scapă de persecuție din varii motive imorale. Ce fac părinții? Cred tot și trec la represalii! Evident că în acest context copiii supranumiți “problemă” plătesc și atunci când nu greșesc. Dincolo de ...Citește mai mult »