Articole din December, 2021

Crăciunul în care nu mai am pijamale

Pe Instagram circulă o glumă privitoare la cadourile de Crăciun: cică să nu mai luăm pijamale și papuci, e sărbătoare, nu mergem să ne internăm. Dar pe vremea mea, maică, pijamalele, papucii, hainele tricotate erau norma sub brad. Iar vremea asta a mea a mers până încoace, când deja îl aveam pe Cristi suficient de mare încât să glumim împreună pe seama noilor outfit-uri de culcare. Apoi un scaun la masa de Crăciun s-a golit și nimeni n-a mai primit pijamale. Iar în anul în care i-am oferit tatălui meu unele haioase, în ton cu sărbătoarea, am creat o adevărată criză. Era deja bolnav serios și ba voia să plece pentru a le returna unui prieten, ba credea că sunt ale copiilor, ba că au apărut în mod suspect prin dulapul lui. Uite așa, timpul a trecut și noi am rămas fără pijamale. Singură nu-mi vine să cumpăr, iar de oferit nu mai are cine să o facă. Și nici copiilor nu le prea iau din același motiv de nod în gât și răscolit amintiri. Viața e așa cum ...
Citește mai mult »

10 lucruri despre oameni: sigur le știți, dar mai citiți-le o dată!

1. Suntem programați genetic să supraviețuim. Așadar un om va face orice pentru a avea ce pune pe masă. Va munci, va fura, va minți, va trăda. Între bani și oricare valoare umană pe care o implică morala, banii vor fi întotdeauna primordiali. 2. Din același motiv, oamenii care par puternici vor fi întotdeauna aleși în defavoarea celor care chiar sunt. Pentru că patologicul nu are limite, dubii, opreliști, în timp ce normalitatea umană presupune îndoieli, analize, erori. Cine are timp de așa ceva? 3. Educația se bazează pe internalizarea unor reguli repetate obsesiv. Dar acest dat se întoarce asupra noastră ca un bumerang: orice repeți obsesiv unui om poate deveni o normă internalizată. Este motivul pentru care știrile false au atâta succes, abuzatorii creează victime perfect subjugate, iar bârfele, oricât de incredibile ar părea, devin etichete personale. 4. Avem nevoie de alți oameni pentru a ne vindeca de oamenii care ne-au rănit. De aceea există grupuri de suport în cazul traumelor sau dependențelor. Suntem ființe sociale, vrem să fim înțeleși să simțim că emoțiile noastre sunt valide, ...
Citește mai mult »

Presiunea de a fi fericiți de Crăciun

Duminică seara la noi în cartier a fost mare foc de artificii. Iar eu detest artificiile, pentru că, pe de o parte, îmi amintesc de unul dintre cele mai grele momente din viață, iar pe de alta pentru că animalele de companie (deloc puține) din dotare nu-s tocmai încântate de zgomotele infernale produse de bucuria oamenilor. Poate că așa sărbătoresc domneștenii Sfântul Spiridon sau poate că cineva a marcat un eveniment notabil în viață. Dar bucuria lor a râcâit iritarea mea atât de tare încât, recunosc, am gândit cu păcat despre locul în care le-aș îndesa temeinic materialul pirotehnic. Cam așa este și cu Crăciunul: pentru unii e mumă, pentru alții ciumă. Pentru că pe măsură ce ne maturizăm, înțelegem că un cadou, un brad și ceva sclipici nu ajută prea mult când vine vorba despre trecut amarul. Și că toată nebunia care ne înconjoară, cu decoruri, luminițe, colinde cântate obsesiv care ar trebui să ne ridice pe noi culmi ale împlinirii sufletești, riscă să scoată din noi ce e mai rău. Unii au pierdut în anul ăsta ...
Citește mai mult »

Mostră necosmetizată de parenting

Astăzi de dimineață am livrat școlii dintr-un cartier bucureștean copilul din dotare. Ca în fiecare dimineață: cu ochii cârpiți de somn, cu părul încâlcit, încercând să nu greșim în alegerea celor doi saci necesari logisticii, cu dor de pernă sau cafea, după caz. Zilele acestea aglomerația parcă e mai mare, ajută și țevile uriașe care tronează pe trotuar, asezonate la gropile excavate pe șosea, decorul hibernal perpetuu de prin oraș. Și cum stăteam noi în fața școlii să ne urăm toate cele bune și să ne dăm reciproc sfaturi, numai ce văd un copil coborând agitat dintr-o mașină și începând să-și strige disperat tatăl. Am încercat să-l opresc, dar fugea destul de repede printre oameni în paralel cu traficul infernal. I-a pus stop polițistul local, aflând astfel că a fost dat jos din mașină prematur, întrucât nu a apucat să-și ia ghiozdanul. La cum era copilul de agitat de când a coborât, probabil că a încercat să-i spună tatălui la timp că are și bagaj. Dar știm cu toții cum este când ne grăbim, e aglomerat, poate ne așteaptă ...
Citește mai mult »

Timeline 2021

Mai e puțin și se termină, ducă-se! Nu că m-aș aștepta ca de la 1 ianuarie să mă lovească brusc norocul și bunăstarea, dar știu că uneori ajută să punem punct și măcar să ne propunem că o luăm de la capăt. Dacă anii precedenți au fost de-a dreptul încețoșați, în 2021 am câștigat ceva ce n-am mai avut de mult: claritatea. Am înțeles, în sfârșit ce se întâmplă, unde pierd nejustificat de multă energie, care este adevărata problemă. Mai am de lucrat la rezolvare, dar așa cum spun mereu copiilor mei atunci când cine vorba de matematică, aceasta se află întotdeauna în enunț. Am sperat să le pot ordona cronologic, dar le voi scrie random, așa cum îmi vin în minte. Iată bilanțul unui an în care am pendulat continuu, metaforic vorbind, între bal și spital: Profesional a fost un an aproape de catastrofă. Au existat nesperat de multe cereri de recrutare, dar în spatele lor a stat, de fapt, o nevoie atroce și neconștientizată de consultanță. Anii ăștia pandemici ne-au afectat mai mult decât ne închipuim. ...
Citește mai mult »

Despre furii mari și mici, patologice sau sănătoase

Textul de azi a pornit de la o glumă făcută pe Facebook. Care a avut ca sursă reacțiile din ultima vreme a unor adulți supărați. Acolo unde te-ai aștepta să vezi asumare, confruntare, soluționare, îți flutură în fața ochilor priviri îmbufnate, bătut nervos din picior și istericale mai mult sau mai puțin manifeste. Poate că ar trebui să învățăm de la cei mici, care nu țin în ei supărările. Sunt vocali, sar imediat la ceartă sau chiar la bătaie, își consumă în mod activ emoțiile negative, apoi se împacă și se poartă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca adulți gândim furia în termeni de conflict și consecințe, de aceea o trăim modificat, ne-autentic. Copiii acționează instictiv cu armele date de natură pentru adaptare, supraviețuire. Iar supărarea este, printre altele, o uriașă cale spre învățare despre sine și despre cei din jur. Despre furie se spune că orbește, ceea ce e adevărat. Vorbim despre cea mai înaltă treaptă a supărării, pe care atunci când o simțim, o trăim singular și exacerbat, ignorând alte potențiale pericole sau rezolvări. Totuși ...
Citește mai mult »

O poveste de Crăciun

Trebuia și o poveste de adormit copiii potrivită lunii Decembrie! Pur și simplu trebuia! Așadar: A fost odată ca niciodată, căci dacă n-ar fi, nici n-am avea ce povesti. A fost odată o femeie batrână şi săracă, ce trăia în pădurea de pe lângă un sat. Acum cât de bătrână era, nu prea ştie nimeni. Unii zic că ar fi avut mai mult de 100 de ani, alţii că n-a văzut nici măcar 70 de primăveri, doar că necazurile şi răutatea o fac să arate așa de urât. Nici la partea cu săracia satenii nu prea par de acord: unii spun că ar fi moştenit padurea de la tatăl ei, un om foarte bogat, dar că fiindu-i frică de hoţi nu vrea să-şi arate avuția, alţii că nici nu știe cum arată banii. Exista și o unanimitate de păreri: că femeia despre care povestesc acum ar fi un personaj cu adevărat malefic. Moment în care taberele se împart iar. Unii o cred vrăjitoare, una rea, care îşi adună poţiuni de prin pădure şi face farmece oamenilor pe care nu-i place. ...
Citește mai mult »