Articole din November 10th, 2021

Pandemia – vinovat de serviciu

A început iar școala după o vacanță mai mare decât ne-am imaginat. Și odată cu ea discuțiile aprige despre necesitatea de a-i frecventa fizic sau online cursurile. Mie încăpățânarea de a ține școlile deschise, nedublată de măsuri responsabile în acest sens mi se pare nebunie. Iar impredictibilitatea în care învață copiii noștri, azi online, mâine fizic, poimâine în vacanță forțată și răspoimâine într-un sistem hibrid nou inventat mi se pare de-a dreptul aberantă. Școlile ar trebui să stea deschise. Dacă nu ar fi suprapopulate, dacă elevii ar fi testați, dacă ar exista un circuit și o logistică moderne, capabile să minimizeze riscul transmiterii bolii. Nimic din toate acestea nu există generalizat în sistemul actual. Toată lumea blamează online-ul. Generațiile care sunt alfabetizate în plină pandemie vor purta acest stigmat. Dar, situația sanitară este o scuză insuficientă. Realitatea este că școala românească este ca o șosea pururea peticită. Un puzzle uriaș și imposibil de terminat. Un turn Babel pe care toată lumea îl vede alandala, dar toți mai pun o piesă anapoda în el. Pandemia, predatul online sau masca purtată în ...
Citește mai mult »