Articole din September, 2021

Așa începe (#feșăn)

Am făcut un calcul simplu și în anii pandemici am purtat de trei ori încălțăminte cu toc. Ceea ce este foarte puțin, întotdeauna mi-au plăcut acei centimetri în plus pe care mi-i oferă instant. Ca să nu mai spun că atunci când porți încălțăminte sofisticată, postura este alta, îndreptând cocoașa nu neapărat din mândrie, cât de frica de a nu-ți pierde echilibrul și ateriza în nas. Să lăsăm gheboșenia și tocurile, oricum se poartă încălțămintea sport. Dar m-am îmbrăcat elegant tot de atâtea ori. În rest vestimentația mea bifează trei mari criterii: – are glugă pentru că protejează la nevoie și ascunde părul deseori scăpat de sub control; – are buzunare – este incredibil câte chestii de urgentă necesitate se cer depozitate în loc cu acces imediat; – îmi lasă mâinile libere, deci poșetele au fost înlocuite de rucsac. Oricum atunci când sunt cu copilul mic aș nevoie de încă vreo trei perechi de membre! – îmi ascunde și protejează degetele de la picioare, care altfel sfârșesc zdrelite de multiplele călcături ale copiilor din dotare. Cel mare poartă “decât” 46! La ...
Citește mai mult »

Copiii chiar trebuie salvați!

Prin februarie anul acesta, pe când am fost carantinată din motive de Covid în familie, am avut un maraton de Netfix. Printre serialele văzute atunci a fost și Rita, o serie produsă în Danemarca, despre o profesoară destul de atipică chiar și pentru sistemul lor de educație. Filmul nu-i vreo capodoperă, dar este interesant de văzut tocmai pentru că ilustrează destul de bine școala nordică cu bunele și relele ei. Întrunul dintre episoade, personajul principal primește din partea consilierei psihologice o întrebare care o macină vreme îndelungată, pentru că i se pare fără de răspuns: de ce a ales meseria de dascăl? Abia după multe analize și întâmplări mai mult sau mai puțin fericite, Rita își răspunde: s-a făcut profesoară pentru a salva copiii de proprii lor părinți. Care deși uneori sunt bine intenționați, reușesc de minune să-și chinuie odraslele până la traumă. Mi-am adus aminte de vorbele ei aseară, când am citit că un jurnalist român a avut o replică similară, într-o discuție avută cu actualul Ministru al Educației. “Să-i scăpăm pe copii de părinții lor! Asta ar trebui ...
Citește mai mult »

Confuzii autohtone

Există în mentalitatea românilor (cel puțin) trei confuzii păguboase care se perpetuează de la generație la generație și ale căror efecte par a fi tot mai vizibile. Încurcăm astfel: Talentul cu “atitudinea” În spațiul mioritic talentul este identificat adesea prin aparențe. Adicătelea unul care are tupeu, se agită mai mult ca alții, se bagă în față se cheamă că este bun în ceea ce face. Cunoașteți personajele, sunt multe prin firme, pe terenurile de sport, prin grupurile de acțiune, la televiziune și, mai ales, în Social Media. Doar că talentul este mult mai mult decât atât: un cumul, adesea subtil, de abilități fizice, psihologice, morale, dintre care unele la care adesea nici nu gândim. Cel adevărat se lasă șlefuit, construit și se demonstrează în timp. Nu se arată întotdeauna evident, spectaculos. Și, contrar opiniei publice, nu este ușor de pus pe drumul spre succes. N-ar trebui să ne mirăm, așadar, că mulți dintre cei cu adevărat talentați își caută devenirea dincolo de granițe. Ochii noștri sunt furați adesea de speculanți care prind contexte favorabile și având ceva abilități sociale par ...
Citește mai mult »

Balauri și săbii

Văd cam des părinți care încurajează un comportament evitant în relațiile interumane ale copiilor. Probabil și vouă vă ajung pe la urechi mesaje precum: “nu-mi dau copiii la o școală de stat pentru că sunt prea mulți în clasă și bullyingul nu poate fi controlat.” “Nu mai ies cu prietenul x pentru că odorul lui e violent cu al meu!” “Nu mai mergem la locul de joacă din parc pentru că e plin de needucați!” Este firesc să ne protejăm copiii. Iar comportamentul evitant chiar ajută atunci când vine vorba despre pericole fizice: ne oprim la culoarea roșie a semaforului să nu ne calce mașina, țipăm “stop!” când vedem pe cineva că se apropie de o potențială primejdie, descurajăm comunicarea cu persoane străine. Dar dezvoltarea personală se creează prin interacțiuni cât mai variate. Omul este ființă socială, deci avem nevoie de apartenența, suportul și validarea grupului. Dacă de foc, gropi, mașini sau necunoscuți trebuie să ne ferim toată viața, de profesori, șefi, colegi, prieteni, parteneri nu o putem face. Și cu cât vom cunoaște mai multe tipologii ...
Citește mai mult »