Articole din September 2nd, 2020

De porțelan

În urmă cu 20 de ani cetățeana Toma Valentina se prezenta la Primăria din localitatea de reședință dimpreună cu cetățeanul Neacșu R.I. pentru a întemeia o familie. Au trecut apoi și pe la Biserică pentru a se asigura că s-au legat pe bune până când moartea îi va despărți. Asta eram eu. Găsisem, adolescentă fiind, băiatul de care mă îndrăgostisem și nu aveam de gând să-i mai dau drumul, deși toată lumea zicea că nu ne potrivim: eu mică și aparent fragilă, el zdravăn încă de atunci (*), eu cu capul în nori, el pragmatic și calculat. Am visat o nuntă mică, doar cu prietenii, undeva la munte, în care să fiu îmbrăcată într-o rochie albă, simplă, și adidași. Am primit, așa cum se tot întâmplă de atunci, ceva mult mai mare! Am celebrat la cel mai cuprinzător restaurant din zonă împreună cu, mi s-a părut atunci, jumătate de țară. Îmbrăcată într-o rochie care a dat emoții organizatorilor, întrucât gusturile mele vestimentare au fost întotdeauna subiect de ample analize. Adică o minune formată din trei părți: una ...
Citește mai mult »