Uneori e și așa

Mi-aș dori să pot scrie mereu optimist și amuzant, în note de Seninia, astfel încât să generez doar zâmbete și stare de bine.

Dar viața nu este doar despre norișori pufoși, fluturași sau raze de soare. Este și despre zile întunecate, în care nimic nu pare a avea rezolvare, despre lovituri care te lasă fără aer, despre sâcâieli mai mari sau mai mici.

Prietenii știu că marele copil, căruia în curând va trebui să-i spun pe numele din buletin din motive evidente, organizează de doi ani un târg de Crăciun în liceu, banii strânși fiind donați unor cauze umanitare. Este unul dintre motivele pentru care îmi place Colegiul Național pe care îl frecventează, are libertatea și mai ales sprijinul de a se implica în tot soiul de proiecte, iar aceste experiențe contează.

Anul acesta au ales un caz greu: Vlăduț, un băiețel de 6 ani, diagnosticat recent cu o boală extrem de gravă, imposibil de tratat în România. Ieri banii donați au ajuns în posesia tatălui acestuia, care le-a făcut o vizită la liceu.

Când mi-a spus de întâlnirea avută, primul gând a fost: ce-i poți spune unui părinte atât de încercat? Să fie puternic? Să-și păstreze speranța? Să creadă cu tărie că va fi bine? Exact asta face zi de zi. Și, probabil, exact asta aude constant.

Probabil că niciun cuvânt nu mai poate alina, schimba ceva. Singurul lucru rămâne o mână de ajutor. În cazul acesta, banii de care Vladuț are nevoie pentru a-și continua tratamentul costisitor în Israel.

Elevii Colegiului Național Spiru Haret din București au strâns de Crăciun puțin peste 2800 de lei. Se adaugă celor 110.000 euro strânși din numeroase alte donații. Dar până la 500.000, suma minimă necesară, mai este mult.

În marea de astfel de cazuri, este greu să tot ceri, să găsești resurse noi. Așa că am să o fac și eu pentru Vlăduț și părinții lui: vă rog să donați pentru sănătatea, visele, speranțele unui copil. Oricât puteți. Oricând aveți sau vă amintiți. Se anunță un drum lung și costisitor.

Care sunt modalitățile de a dona?

Prin SMS la 8828 cu textul VLADUT (2 EUR)

Pe site-ul https://gogetfunding.com/vladut/

Direct în conturile bancare deschise pe numele mamei, Circiu Elisabeta Paula:

IBAN EUR, UniCredit Bank RO29BACX0000003158410005

IBAN RON, UniCredit Bank RO56BACX0000003158410004

Pentru detalii suplimentare despre evoluţia cazului: sorin.circiu@m.ro

Hai, Vlăduț, fă-te bine!