Un pericol pe care îl ignorăm

M-am înșelat de foarte puține ori în viața mea: i-am subestimat puterea de a face rău a lui Trump, am supraestimat puterea de a face bine a președintelui Iohannis și am crezut că pe măsură ce trece vremea, piața muncii autohtonă se va maturiza și vom căpăta și noi obiceiuri mai moderne și utile. Am fost de un optimism feroce!

Dar cel mai ciudă îmi este de altceva. Când MC era încă mic, iar tatăl lui încă fumător, am profețit atunci că generația lui nu va mai avea aceeași atracție pentru țigări, pentru că nu a crescut, ca noi, bombardată cu imaginea masculinității și a senzualității potențate publicitar de tutun.

Evident m-am înșelat. Fumatul și consumul de alcool sunt pandemice în rândul tinerilor, iar vârsta la care încep să experimenteze astfel de vicii a scăzut alarmant. Și multă vreme n-am priceput unde e hiba, până ieri, când discutând cu cel mare, m-am luminat.

Motivul pentru care copiii de azi beau și fumează este același pentru care o făceau și copiii de ieri: să-și anestezieze frustrările date de intrarea în maturitate, să pară mai grozavi, mai cool, să-și ascundă stângăcia atunci când sunt într-un grup social.

Motivul pentru care lucrurile au luat-o totuși razna este altul: copiii de azi au acces nelimitat la țigări și alcool! Își pot lua oricând, de oriunde, fără să existe consecințe legale, în ciuda legislației prohibitive.

La orice chioșc sau orice casă de marcat a unui retailer cunoscut, țigările și alcoolul se vând fără să existe restricții. Cred că dacă îl trimit pe cel mic se întoarce de acolo victorios și are doar cinci ani.

Plus că generațiile de azi au bani de buzunar și își permit să cumpere mai mult, spre deosebire de colegii noștri care furau din pachetele găsite prin casă.

Ca părinți suntem tentați să ne protejăm psihologic alegând răul mai mic (“bine că nu se droghează!”), dar lucrurile nu ar trebui să stea așa.

Dependența, indiferent de obiectul ei, este o boală grea. Odată ce ai cunoscut-o o porți cu tine până când moartea desparte. Iar cea mai urâtă parte a ei este aceea că primează față de oricare altă nevoie. Dependența preia întotdeauna controlul și dictează ritmul vieții. Și abia atunci când crezi că ai scăpat de ea realizezi cum stă ascunsă în tine, gata oricând să-și arate din nou puterea.

Dacă vi se pare că în cazul tutunului lucrurile stau altfel, amintiți-vă de ultima ședință plicticoasă și lungă în care tremurați de pofta unei țigări. Pun pariu că nu mai știți o iotă din ce s-a discutat acolo! Ați fi putut fi totuși promovați dacă erați mai activi și nu vă gândeați obsesiv cum să scăpați! (*)

Dependența precoce este mai păcătoasă. Când crești de mână cu obiectul ei sunt șanse mari să rămâneți prieteni activi pe viață.

Despre cât de toxice sunt țigările sau alcoolul, nu cred că trebuie să mai spun. Vin la pachet cu temutul cancer (9 din 10 cazuri de cancer pulmonar sunt cauzate de fumat), cu afecțiuni digestive sau cardiace grave, probleme de fertilitate, numa’ bunătăți!

Calea pentru a mai pondera pandemia este o lege mai fermă. Legitimarea celor care cumpără, accesul fizic limitat la astfel de produse, pedepse zdravene pentru cei care încalcă aceste prevederi.

Veți spună că prohibiția nu ajută și că oricum copiii vor găsi modalități de a achiziționa țigări sau alcool. Da, dar își vor lua mai greu, mai puțin, limitând măcar consumul dacă nu stopându-l. În plus, transmitem un mesaj clar că fumatul sau băutul (cel bahic, evident) devin comportamente sociale supuse unor “termene și condiții”. Și poate că noile generații vor deveni mai puțin permeabile la astfel de vicii.

Asta nu înseamnă că doar statul are în acest caz responsabilități. Și părinții plătesc odată cu dependențele copiilor pentru propriile lor comportamente vicioase sau toxice. Dar despre subiectul acesta mult prea spinos, dezbatem cu altă ocazie.

(*) a fost un test: dacă ați scăpat o înjurătură citind asta, nivelul dependenței a ajuns la  incurabil.

Update: în urma comentariilor de pe Facebook simt că ar trebui să schimb titlul. “Un pericol pe care îl încurajăm” ar fi mai potrivit.

“Pe vremea mea era la fel! Sunt părinți la țară care pun singuri țigara și paharul în mâna copilului!”

Cred că am fost destul de clară: vorbesc despre ce ar trebui să facem la nivel de grup extins social. Nu am minimizat importanța educației de acasă. Excepțiile nu mă contrazic. Dependența e nasoală.