Copii

Părințeală în vremea părerologilor- Episodul 1352

Noul refren agasant în parenting pare a fi vindecarea părinților întru binele copiilor. Este dovedit (pseudo)științific că suntem defecți tocmai pentru că părinții noștri, oameni ocupați și defecți la rândul lor, ne-au făcut așa. Și practic orice problemă a copilului ține, de fapt, de ale noastre. E agitat? Trist? Cu dificultăți de adaptare? Este vina ta, părinte, că nu-ți repari defecțiunile! Aparent specialiștii care promovează astfel de idei uită (voit sper) un lucru esențial: dacă am fi toți perfecți, copii și părinți, s-ar cheama că suntem în Rai. Dificultățile, defectele, trăirile negative, eșecul, fac parte din devenirea noastră în egală măsură, sau chiar mai mult, decât partea luminoasă, fericită, împlinită. Viața este un drum lung și sinuos, cu multe neprevăzute și surprize de tot felul. Inconfortabile cu duiumul. Iar când avem copii nu devenim superoameni. Nu căpătăm puteri speciale și mantii care ne apără de belele. Devenim doar părinți, având aceleași bune și rele din dotarea anterioară. Nu putem așadar să fim perfecți, fără greșeli și ocolișuri neprevăzute. Și nu este normal să încercăm a părea astfel în fața copiilor ...
Citește mai mult »

Un balaur numit eşec

Toate discuţiile despre homeschooling din ultima vreme ascund un subiect comun, oarecum ascuns, dar tot mai prezent: frica de eşec. Toată fuga de competiţie, toată anxietatea provocată de comparaţia “copilul meu vs. copilul altuia” au la bază de fapt teama excesiva a părinţilor de a da greş. Asta pentru că eşecul este văzut ca un balaur care te învinge definitiv, te lasă lat, fără puteri, fără capacitatea de a te mai ridica. Ai cunoscut chixul o dată, se cheamă că l-ai dat mereu. Şi pentru că educaţia este văzută defectuos, ca în vremurile de mult apuse, când se credea că omul se naşte o “tabula rasa”, o tabla goală pe care scriu cu cretă părinţii şi educatorii. Ai pus semnele greşit, ai creat un om defect. Percepţia este deja comună, în ciuda faptului că istoria ne arată că multe eşecuri s-au dovedit a fi benefice sau pur şi simplu uşor de depăşit. Şi că educaţia este influenţată de numeroşi factori, incluzând aici neprevăzutul aşa că este aproape imposibil ca doar unul dintre ei să defecteze un om, însuşi defectul fiind greu de caracterizat. De unde vine aşadar eroarea ...
Citește mai mult »

Comuniunea om-natură

În prima zi cu vreme autentică de toamnă, cel mic a început gradiniţa. Toate frământările şi îndoielile lui (plus ale noastre) au fost trăite simultan de natură: frunze căzând, nori plumburii, ploaie molcomă. Asta ca să o dau ca la balada Mioriţa, că şi aşa soarta ne este pecetluită şi trebuie să o acceptăm ca atare 🙂 Ca orice început este inimaginabil de greu. Şi nu exagerez când zic aşa, chiar nu mi-am imaginat chinurile prin care vom trece. De ce a început grădiniţa? Pentru că era momentul, fiind pregătit cu toate cele. Vorbeşte inteligibil (pe cât posibil la vârsta lui), este dornic să petreacă timp cu alţi copii, se descurcă cu îmbrăcatul, mâncatul şi partea de igienă, este foarte independent, refuzând adesea ajutorul nostru. În plus şi-a manifestat deseori dorinţa de a merge şi el la şcoală ca fratele mai mare, de a avea colegi, prieteni noi, de a face teme (asta-i partea frumoasă la cei care au un model). De ce nu-i place grădiniţa? Pentru că este ceva nou. Locul, regulile, persoanele sunt diferite faţă de rutina lui zilnică. Dacă acasă este singurul copil mic, care are ...
Citește mai mult »

Şcoala de acasă şi şcoala vieţii

Ştirea zilelor trecute, care mă bântuie şi astăzi, este aceea că un cuplu monden, Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur au ales sistemul homeschooling, renunţând astfel la a-şi mai trimite fetiţa la şcoală. Anunţul mi s-a părut oarecum surprinzător, nu pentru că au ales altă cale, ci pentru că păreau un cuplu discret şi nu am înţeles de ce au vrut să creeze tocmai această vâlvă. Apoi am realizat că sunt persoane publice şi, în cazul lor, unde nu este vâlvă, nu este nici atenţia publicului şi unde nu e atenţie, nici banii nu prea curg. Iar partea cu vaccinarea era deja adjudecată 🙂 Ce mi-a plăcut? Modul în care au povestit experienţa lor. Drăguţ, interesant, pe alocuri chiar tentant. Ce nu mi-a plăcut? Modul în care au povestit experienţa lor. Drăguţ, interesant, pe alocuri chiar tentant. Ca persoană publică, ai o responsabilitate suplimentară atunci când îţi anunţi deciziile, pentru că oamenii iau cam ad litteram ceea ce spui. Povestind idilic noul program al copilului, cei care citesc ar putea înţelege că e simplu să ne ţinem copiii acasă şi să-i şcolim cu forţe proprii. În realitate costurile ...
Citește mai mult »

Citatul zilei: tați și băieți

“Când Jackson a împlinit treisprezece ani, începuse să-și exprime părerile despre golf și despre alte chestiuni și asta dusese la certuri aprinse între el și tatăl său […] Părinții lui Jackson se despărțiseră recent și, în acordul de separare, au stabilit ca Jackson să petreacă două sfârșituri de săptămână alternative cu tatăl său. […] – Nu vreau să mă duc acolo. Nu pot să-mi văd prietenii și tot ce am voie e să-mi pierd timpul cu el și cu surorile mele. Și așa e un nenorocit tot timpul. Nu recunoaște niciodată că ceva e din vina lui […]. Parcă purtăm mereu aceeași conversație. El crede doar pentru că plătește totul, eu trebuie să stau cu el și să-i spun că-l iubesc. Nu merge chiar așa. […] Îmi tot spune să-i arăt respect. Dar de fapt nu-l respect. Îmi tot spune că o să se schimbe, dar durează doar o zi și apoi face din nou aceleași lucruri. […] Nu era întotdeauna ușor să te înțelegi cu Jackson – la urma urmei era un adolescent furios – dar tatăl lui ...
Citește mai mult »

Vacanţa în doi vs. cea în 3+

Facebook mi-a amintit zilele trecute de vacanţa din vara lui 2015, la finalul căreia concluzionam: “Când copiii din dotare au mai puțin de 6 ani, vacanțele părinților sunt tabere de supraviețuire cu sport extrem, stres maxim și testarea tuturor abilităților care țin de medicină.” Deşi cea de anul acesta a fost mai blânda cu nervii noştri, m-am gândit să fac o analiză comparativă în şapte puncte, extrem de riguroasă şi pe alocuri chiar serioasă a ieşirilor în doi versus cele în trei, patru sau cum le e norocul părinţilor: Bagajele. În doi se aruncă nişte haine respectând criteriile ceva subţire, ceva gros, ceva lejer, ceva elegant. Când ai copii însă, apar numeroase alte categorii, criterii si subcriterii. Se iau haine, jucării, medicamente, cosmetice (şamponul de la hotel ustură ochii, iar gelul de duş ustură şi el ceva), accesorii, chestii alimentare, dezinfectanţi şi detergenţi. Mersul la mare de exemplu, complică serios categoria jucării. Iar hainele, indiferent de destinaţia aleasă, vor fi categorisite în foarte subţiri, subţiri, groase şi foarte groase cu subcategoriile: de dormit, de purtat, de rezervă. Există şi extra-opţiunile impermeabile, cu filtru UVA+UVB, ...
Citește mai mult »

Tipologii parentale

De-a lungul timpului am observat mai multe tipologii parentale în funcţie de modul în care abordează educaţia formală/ şcolară şi orientarea către carieră a copiilor pe care-i cresc. Există astfel: 1. Părinții lipsiţi de interes. Nu știu, nu se pricep, au alte priorități, nu le pasă sau cred că e treaba altora. Dacă au norocul unor copii ambițioși și independenți, neinteresații se dovedesc a fi niște părinți buni. Dacă însă aceștia prezintă o nevoie cronică de ghidaj, lucrurile se complică teribil. Neinteresaţii nu stabilesc legături cu profesorii şi nici gând să creadă în ideea de consiliere. De regulă copiii sunt cei care ajung să solicite astfel de servicii și rareori reușesc să-și implice părinții. 2. Părinții sabotori. Greu de spus care este motivația din spatele unei astfel de abordări, diferă oricum de fiecare dată, dar am văzut părinți care le neagă copiilor dreptul de a deveni. Fie zic: “Ce atâta școală, ce atâtea teme, eu am 8 clase și va pun pâinea pe masă!”, fie: “Oricum eşti prost, slab, nu poţi, nu se va alege nimic de tine!”. Copiii sabotorilor au de muncit înzecit pentru a ajunge la rezultate, şi de ...
Citește mai mult »

Educaţia pentru toţi

La afişarea rezultatelor la Examenul Naţional de Evaluare de la clasa a opta scriam pe Facebook: “Mi-aş dori ca în afara celebrelor statistici cu notele obţinute pe judeţe, cu notele de 10, cu promovabilitatea şi absenteismul la examenul de Evaluare Naţională, să văd şi o situaţie comparativă a notelor obţinute în mediul rural vs mediul urban. Mie mi se pare un decalaj abrupt şi evident, mult mai mare ca în trecut şi oricum nedrept. În sate încă se nasc copii cu potenţial uriaş care se iroseşte, în timp ce piaţa muncii strigă după ajutor. O strategie naţională (pe bune) de egalizare a şanselor la educaţie şcolară de calitate îmi pare mai mult decât necesară.” Am aflat apoi că un singur elev din mediul rural a luat nota 10 la ambele materii: limba română şi matematică. Nu este o statistică oficială ci un fapt simplu constatat de reporterii unui ziar naţional. Şi face cât o mie de instrumente de prognoză fluturate de sus, de la nivel guvernamental. Azi la McDonald’s un puşti mă roagă să-i scriu “GTA” într-un magazin de aplicaţii de pe ...
Citește mai mult »

De modă veche

Azi ţin să punctez câteva dintre tendinţele în materie de parenting şi educaţie, pentru că văd destul de mulţi părinţi desueţi în jurul meu: Competiţia e ciumă. Îţi duci copilul la concursuri şcolare? Îi cumperi coroniţă la sfârşit de an? Nasol! Va sfârşi depresiv, anxios, debusolat. Va fi un adult inadaptat, incapabil să ia viaţa ca pe un dat frumos ce este. Aşa o fi modern, dar realitatea veche de când lumea ne contrazice. Mie mi se pare că tot ce e frumos în viaţă se câştigă prin competiţie: o persoană mişto care îţi devine jumătate, un loc de muncă tare care să-ţi ofere un confort financiar, social, personal. În afara competiţiilor proprii şi personale, ne plac teribil cele ale altora. Zilele acestea tocmai ce urmărim spectacolul unui campionat de fotbal şi cred că audienţele îmi dau dreptate. Eu zic că problema nu este competiţia, ci modul în care ne raportăm la ea. Trebuie să alegem înţelept, să ne antrenăm corespunzător şi mai ales să ştim cum să ne remontăm după un eşec. Pentru că aici este de fapt marele câştig. Cine blamează competiţia nu înţelege că însăşi viaţa ni se datorează ...
Citește mai mult »

Gura lumii

Vreţi să ştiţi ce părere are individul mediu despre ceilalţi? Adică modul în care îi priveşte pe oamenii din jurul său acela (aceea) despre care vorbesc statisticile si sociologii? Pe româneşte, ce macină gura lumii, cea slobodă? E simplu! Despre cum arată alții: Prea gras(ă)? Ești balabustă, mâncău, o fiinţă fără de saţ, care bagă fără oprire. Prea slab(ă)? Clar n-ai ce mânca! Despre cum se îmbracă: Te dichiseşti? De fapt de împopoţonezi ca o paiaţă. Nu o faci? Înseamnă că arunci două zdrenţe pe tine şi crezi că te-ai îmbrăcat. Despre statutul economic şi social: Ai bani şi carieră? Cine ştie ce fu..r ai lins. Nu ai? Suferi de prostie, plus o personalitate insignifiantă. Şi mai prost e ăla de te salută! Despre educaţia copiilor: Ai copii energici? Nişte prost crescuţi, nici plozii nu eşti în stare să ţi-i educi! Sunt cuminţi? Nişte legume, n-au viaţă în ei, vor fi veşnic săraci. Despre om în sine: Ai bun simţ? Eşti tăntăvan, trag toţi de tine, nu ştii să te impui, nu ai carismă. Eşti o persoană mai îndrăzneaţă? Nesimţire scrie pe tine! De asta şi “gura” şi “lumii” sunt substantive comune ...
Citește mai mult »