Reţeta sigură a eşecului

Am scris la un moment dat despre reţeta succesului: o linguriţă de nebunie, un praf de ambiţie, o tonă de muncă şi un sac de inspiraţie.

Zilele astea am reuşit să o definesc şi pe cea a eşecului, combinând nu doar ingrediente din experiența proprie, dar şi din cele ale apropiaţilor, cunoscuţilor, biografiilor celebre.

Aşadar:

  • Prea multă încredere în forţele proprii. De la siguranță la aroganţă este un pas mic şi toti cei care l-au făcut au eşuat lamentabil. Uneori pur şi simplu ajută să ai îndoieli, sa analizezi încă o dată ceea ce ţi-ai propus, să-ţi pui întrebări suplimentare, iar cei prea siguri pe ei uită să facă astfel de verificări.
  • Dar şi prea puţină dăunează, pentru că atunci când crezi că nu poți reuși, n-ai nici o şansă de surprize plăcute. Lipsa de încredere în forţele proprii ucide relaţii, vise şi diminuează destine.
  • Lipsa de încredere în oameni: în cei din jur, în angajaţi, colaboratori, parteneri. Genul de credinţă paranoică în care toţi mint, fură sau au interese ascunse însingurează, înstrăinează. Contrar opiniei generale, opusul nu stă în picioare. Chiar dacă are prea multă încredere şi ajunge să cunoască dezamăgirea, o persoană echilibrată reuşeşte să înveţe lecţia şi să urce mai departe.
  • Lipsa de moralitate. Succesul vine la pachet cu ceva compromisuri, este adevărat, dar una este să încalci principii minore şi alta să faci rău voit pentru a-ţi fi ţie bine sau să încalci legea în mod repetat şi asumat. În general trebuie să abdici de la acele percepte ale căror consecinţe le poţi duce la rândul tău, în cazul în care alţii le vor încălca în defavoarea ta. Pentru că de cele mai multe ori, roata se întoarce. Sau pe cele ale căror consecinţe îţi par un preţ corect.
  • Accese repetate de stupiditate. Văd uneori în proiectele de consultanţă aceleaşi greşeli, făcute iar şi iar şi iar, asemeni unui hamster care îşi învârte obsesiv roata. A greşi e omeneşte, a persista în greşeală este însă prosteşte.
  • Lipsa de viziune, obiective, planuri. Pentru că oamenii de succes sunt promovaţi abia atunci când au confirmat deja că pot fi modele, există această percepţie simplistă că au ajuns acolo facil, printr-un joc favorabil al sorţii. În realitate au muncit pentru asta, şi-au propus ţeluri, au visat, au trecut praguri, au sperat. A nu stabili o destinaţie, o rută şi un plan, înseamnă a hoinări fără succes.
  • Inflexibilitatea. Ce e mai frumos în viaţă, vine împreună cu ceea ce este mai greu: schimbarea. Atunci când reuşim să ne învingem propriile limitări, defecte, încăpăţânări, suntem angajaţi pe drumul spre succes. Când însă ne luptăm să rămânem în zona de confort, sunt slabe şansele de a trăi reuşita unor rezultate excepţionale.

Evident, există şi alte ingrediente, dar nu neapărat reţeta este cea care contează. Esențial este să ştim că nici succesul şi nici eşecul nu sunt permanente. Sunt etape, durata lor şi pasul urmator fiind strict determinate de capacitatea noastră de a le stabili şi de a munci pentru a le duce la îndeplinire.