Cum ne îmbrăcăm la serviciu?

A long time ago, in a galaxy far, far away, personajul de față era HR Manager într-o firmă mică, tânără și dinamică din industria online/ tehnologie. Mediul era relaxat, oamenii la fel, ceea ce însemna și multe ținute informale și creative. Într-o zi frumoasă de primăvară, pe când recrutarea și selecția erau în toi, primesc telefon de la un candidat programat la o discuție. Eu purtam blugi, tricou și o șapcă, aceasta din urmă pentru că bad hair day. Iar omul de la telefon mă anunță că va veni la interviu, dar își cere scuze pentru ținută, întrucât n-a apucat să-și ia costumul de la curățat. Jur că i-am bănuit pe dragii mei colegi că au pus la cale o farsă! Vine ora interviului și apare candidatul. Purta pantaloni impecabili și o cămașă atât de călcată de-ți era frică să te aproprii de dunga de pe mâneci, așa de țeapănă stătea. Evident că șapca mea ceaușistă (*) a devenit o țintă de atracție, iar ținutele contrastante motiv de incompatibilitate. Din privirea sa am bănuit că sunt suspectată ...
Citește mai mult »

Întrebări întrebătoare

În liceu diriginta noastră, profesoară de fizică, încerca să ne motiveze pentru a-i învăța materia spunându-ne că viitorii noștri elevi ne vor pune multe întrebări privitoare la electricitate, mecanică, optică, stări de agregare sau diverse proprietăți ale corpurilor. Și ar fi bine să știm răspunsul! Mă uitam atunci la tabla scrisă parcă în limba chineză și-mi spuneam că mă va ajuta sigur tot puhoiul de formule și calcule să explic astfel de concepte unor țânci de maxim 10 ani. Ca să poți învăța pe alții, trebuie mai întâi să fi fost învățat. Ceea ce nu simțeam că este cazul. Dar ambele am avut atunci dreptate: este adevărat că cei mici au curiozități aproape științifice. Dar la fel de adevărat este că teoria din manualele de specialitate devine inutilă când vine vorba de a le potoli setea de cunoaștere. Pentru că răspunsurile date la întrebările copiilor trebuie să fie aproape empirice, clare, apelând la cuvinte și concepte potrivite vârstei și nivelului de înțelegere. Altfel sunt inutile. Iată spre exemplificare trei întrebări care mi-au fost adresate recent de cel mic ...
Citește mai mult »

Atenție, urmează un text trist!

Sâmbătă a fost zi de parastas. Nu sunt un mare fan al evenimentelor în cauză pentru că din păcate am organizat prea multe și prea devreme. Fiind prea nepregătită și prea nevindecată. De câteva pomeni încoace mă încearcă un gând care mi le face și mai urâte: religia noastră este de fapt una discriminatorie. Practic dacă ai fost toată viața sărac și amărât, locul cu verdeață va fi și el mai veștejit pentru că nu-ți face nimeni colivă, colaci, sarmale. Și nu dă nimeni paturi, vase, lenjerii și haine pe lumea asta ca să le si tu pe cealaltă. Deci binele veșnic se bazează tot pe statut social, cotizații, urmași duși la biserică și abur de mâncare. Adică exact ce n-ai avut nici în viața de aici. Grozav gând, liniștitor… Recunosc că pentru cei vii respectivele evenimente sunt benefice. Au rol economic (se cumpără chestii), social (lumea vine și ajută, discută) și psihologic (detaliile organizatorice mută focusul din zona tragediei în detalii superficiale, ceea ce poate fi benefic pentru cei încercați). Totuși, în ciuda beneficiilor evidente, viața de ...
Citește mai mult »

O întrebare de pus intervievatorilor

Există o grămadă de resurse privitoare la interviul de selecție. Atât online cât și offline sunt catralioane de sfaturi aferente: ținuta recomandată, trucuri privind limbajul corpului sau răspunsurile întrebărilor “capcană”. Sper să-mi găsesc răbdarea să le pun și eu cap la cap din nou, reluându-le pe cele cu adevărat utile, pentru că mitologia devine virală, iar sfaturile cu adevărat autentice se pierd în noianul de maculatură. Astăzi vă vând un pont privitor la acel moment în care intervievatorii oferă sacrificatului candidatului dreptul șansa de a pune întrebări. Încep cu a descrie contextul: în caz că nu v-ați dat seama, departamentele de resurse umane sunt imaginea vie și reală a companiei pe care o reprezintă. În ele stau încapsulate întreg climatul organizațional, toate metehnele manageriale și toate frustrările care bântuie angajații. Când firma este bine, cu oameni normali, cu fluxuri de lucru optime și cash flow sănătos, veți întâlni așadar la interviu persoane tonice, care știu ce caută și ce au de făcut, empatice și deschise spre a comunica. Când lucrurile merg rău, veți găsi niște persoane chiaune, incapabile să ...
Citește mai mult »

2-0

Dialog cu cel mic pe drumul de întors de la grădiniță: – Ce ați făcut, Cezar, astăzi cu legumele? De dimineață mi-am amintit că trebuie să ducem legume de toamnă și am cules din frigider niște morcovi cam ofiliți, un ardei de aceeași vârstă și o țelină care era vie, doar că nu făcea struguri. Cu ocazia asta am constatat că e confuzant de când cu importul legumelor, eu deja nu mai știu care sunt de toamnă pentru că le pun în oală tot anul. Revenind la întrebare, copilul îmi răspunde împrăștiind frunzele strânse în grămezi: – Le-am observat, le-am atins, le-am mirosit… – Și care ți-a plăcut cel mai mult? întreb eu în speranța că îmi dă idei de meniu. – Atinsul. Și mirositul. E lămurită. (În cazul în care vă întrebați de ce e 2-0, 1-0 a fost aici.) Poza este luată de pe Facebook și din păcate abia acum am descoperit-o, mi-ar fi prins bine de dimineață un astfel de coș și frumos și de sezon. (Dacă tot am împrumutat poza, zic la schimb despre Cadouri Florale că este proiectul unei dragi prietene, așa că ...
Citește mai mult »

Puiuț, puiuț, nani, nani

În timp ce scriu lucruri tot mai serioase pe aici, am de spus povești tot mai creative pe acasă. De exemplu, zilele trecute a trebuit să însăilez o istorisire cu titlul dat de copilul mic și anume: “Puiuț, puiuț, nani, nani”. A ieșit o capodoperă (modestia deja nu-și mare are rostul) pe care o las aici pentru posteritate: “A fost odata ca niciodată un puișor somnoros. Când ceilalți pui se trezeau, el dormea. Când mâncau, el căsca. Când se jucau, el sforăia. Când dormeau, el bubuia (de somn, evident). Toți râdeau de el: – Ești mereu somnoros sau adormit. Nu te joci, nu alergi, dormi mereu! Dar ce să vezi, treceau zilele iar puișorul nostru era tot mai mare. Mai solid, mai înalt, mai puternic, în timp ce toți ceilalți pui rămâneau mici și piperniciți. – Ha, ha, ha! le spune puișorul nostru. [Insert râs băsescian here] Vă pup, pa, pa!” Vă vine să credeți că a trebuit să o spun de cinci ori, consecutiv? Și că într-un final glorios, după multă foială și agitație, copilul chiar a tras un pui ...
Citește mai mult »

De ce ocolesc tinerii salariile mici?

În ultima vreme știrile ne tot prezintă mofturile tinerilor de a se angaja: se aude că toți vor salariu de peste 800 euro net (gurile rele zic chiar 1000), poziții manageriale, pachet de beneficii complex. (*) Evident că piața muncii strâmbă din nas: la câte știu să facă tinerii absolvenți, mai degrabă ar trebui să dea bani mai întâi, pentru a învăța și abia apoi să fie trecuți pe statul de salarii. De unde vin așadar mofturile și ce este de făcut cu ele? Știu că nu sună bine, dar sursa primă a acestor probleme este chiar educația din familie. Ca să nu încep cu “pe vremea mea”, zic altfel: generații întregi cu decreței, educați în spirit comunist, au intrat în piața muncii natural, luând-o de jos, știind că cel mai greu este primul pas. Copii crescuți în frustrări inimaginabile astăzi, de la lipsa unor chestii uzuale (haine, dulciuri, alimente de bază chiar), la asumarea unor sarcini care par de-a dreptul abuzive. Da, am stat la cozi uriașe, am cules frunze de dud, am vândut sticle să cumpărăm înghețată ...
Citește mai mult »

Cât timp am zăcut

Zilele astea m-a încercat o viroză urâtă, fiind al doilea an consecutiv în care sunt scoasă din circuit de niște din ăștia mici. Continui să cred așadar că dacă vrei să pornești un război biologic este suficient să pui victimele să lingă niște creioane colorate din grădinițe. Am urmărit deci știrile și Social Media, ce să fac altceva împăiată fiind? Mai ales două subiecte de mare interes: Primul este cazul băiatului din Cluj scos de la ore pentru că avea părul prea lung. Moțul Pittiș s-a răsucit în mormânt de indignare, dar oamenii invocă regulamentul școlar. Nu mi-e clar cum descrie acela conceptul de păr lung și mai ales consecințele acțiunii de a-l purta așa, cert este că multor români de-ai noștri li s-a părut justificată reacția conducerii școlii. Bravo lor, Ceaușescu exultă de acolo din cazanul cu smoală! Egalitatea de șanse în educație, demnitatea umană sunt doar niște tâmpenii. Trăiască litera și spiritul regulamentului! Al doilea este amploarea fenomenului #metoo. Pentru cei care nu știu, apariția acestui hashtag este legată de unul dintre scandalurile recente de hărțuire ...
Citește mai mult »

Copii aflați sub dictatura satisfacției parentale

Lumea animală funcționează după reguli simple: este importantă perpetuarea speciei, astfel cel mai puternic exemplar conduce. Urmașii sunt crescuți și învățați cele necesare supraviețuirii, apoi sunt trimiși în viață să lupte pentru statutul lor, uneori chiar cu propriii părinți. Lumea umană este foarte similară, doar că pentru a ne depărta de latura noastră animală, care mocnește în continuare în noi, încercăm să rafinăm lucrurile. În fapt supraviețuiește tot cel puternic, dar mimăm că oferim șanse și celui slab, perpetuarea speciei se transformă dintr-o cursă de a da câți mai mulți urmași într-o selecție de tipul puțini dar bine educați, iar cel mai puternic este stabilit în funcție de criterii mai complexe decât forța fizică. N-ar fi o problemă dacă lucrurile ar funcționa bine. Dar în goana asta de a avea cel mai cel urmaș și/ sau cel mai cel statut sunt sacrificați atât copiii, cât și părinții. Ei sunt totuși mari, vaccinați, tăbăciți, este aleg conștient și voluntar. În ceea ce privește copiii, nu sunt foarte sigură că este dorința lor să fie centrul propriului sistem familial. Pentru că ...
Citește mai mult »

Din parc

Zilele astea mi-am plâns Macbook-ul aterizat pe podea. L-am bocit ca pe o ființă, deși mintea mea încerca niște crâmpeie de rațiune care să mă liniștească. De fapt, ca în orice perioadă în care lucrurile ies pe dos, verși lacrimi pentru toate nereușitele, individual și la grămadă. Aflată în mijlocul durerii încercam așadar să mă gândesc că se poate mult mai rău decât un display scump de înlocuit. Dar apărea apoi în minte avalanșa de minusuri și punea paie pe foc. M-a calmat brusc și total o lecție primită în parc. Cezar își face rapid prieteni și de data asta a început să alerge cu un băiețel de vârsta lui, puțin hiperactiv. Ulterior am realizat că nici nu putea comunica. Însoțitoarea, bucuroasă că cel mic are cu cine se juca, a început să-mi povestească drama familiei: doi gemeni, nepoții săi, ambii cu tulburări din spectrul autist, unul cu o formă severă, diagnosticați târziu, la aproape patru ani. Așadar băiețelul cu care se juca Cezar avea autism, la fel și fratele lui geamăn rămas acasă. Mi-a povestit despre lupta ...
Citește mai mult »