Tihnă

M-am trezit de ceva timp și-mi beau cafeaua cu sforăiturile tribului pe fundal. Afară Dor și Amy latră supărați pe cei care le vizitează perimetrul. Cadourile sunt împrăștiate prin tot parterul, la noi a venit Moșul de ieri. Ar trebui să fac ouăle umplute, dar trag de o gură de cafea rece în speranța că găsesc în ea energia de a porni spre bucătărie. Măcar am vasele rămase de ieri spălate, în graba de a pleca în tradiționala vizită de ajun la prieteni, le-am lăsat morman în chiuvetă. Iar Moșul meu, moș Toma, le-a dovedit în așteptarea noastră. Anul acesta mi-am propus ca de sărbători să las timp și pentru mine. Undeva între maratonul gătit – ordonat – colindat magazinele, să am timp să mă relaxez puțin. Și am reușit. Între caltaboși, cârnați, piftie și salata boeuf (care la noi e de fapt poulet) am găsit timp de joacă, de îngrijit, de stat și cujetat. Așa că iată-mă lăudându-mă: Crăciunul mă prinde tare bine. Am primit cadouri multe și grozave, colindători frumoși, soare de stat în curte ...
Citește mai mult »

Și puțin despre MC

Anul acesta a fost cu siguranță al Marelui Copil. A trecut prin multe: accidentare serioasă cu taxi de la 112, examen, o vacanță cât o maturizare, adaptarea la un nou liceu, primul job – voluntariat, dar a muncit pe bune, al doilea este și el în “loading”, primul proiect serios organizat și dus la bun sfârșit. Nu am prea scris despre el pentru că mi-a fost frică să nu stric aceste minunate construcții. Să nu-l influențez, să nu-l expun. Să-i las pe cei noi să-l cunoască așa cum e, nu din postura de copil al mamei lui. Dar mi-e dor să spun și de el. Așa că las aici câteva mostre recente din conversațiile noastre. Să rămână, să nu le uit. Pentru că mi se părea că nu dedică suficient timp învățatului, i-am zis la începutul liceului că nu-și dă silința la școală (*). Răspunsul lui definește deja un nou concept în educația formală: – Să știi că nu e că nu-mi dau silința! Pur și simplu învăț selectiv! Săptămânile trecute, venit de la școală și aflat în faza filosofico-științifică ...
Citește mai mult »

Topul realizărilor din 2017 și lista pentru Moș Crăciun

Greu, generator de atacuri de cord, cu frâna pusă pe succes, dar cu accelerația apăsată teribil pe acea pedală numită timp, cam ăsta a fost 2017 pentru mine. Dar, pentru că îmi place să gândesc pozitiv, am să enumăr totuși 10 dintre realizări. În cele douăsprezece luni trebuie să fi fost atâtea! 10. Am găsit cel mai urât ugly sweater. Galben sterpezit, dintr-un material plăsticos, cu un om de zăpadă diform ca imprimeu, este oribil, hidos, groaznic! Atât de rău încât a câștigat un concurs de pulovere urâte. Voturi date de adolescenți cârcotași, vă dați seama?!? 9. N-am omorât pe nimeni. Și au fost multe momente de încercare, în care mi-a fost greu să mă abțin, dar iată-mă în plin post cu păcate minore, legate în general de obiceiurile alimentare. 8. Am trăit să văd și să fac #mareadebarasare. Adică am adus în 2017 apartamentul bucureștean abandonat în 2009. Mai e de lucru pe ici pe colo, dar una peste alta asta chiar este o realizare! 7. Am avut vacanțe frumoase. Probabil dacă nu erau ele, vă scriam acum ...
Citește mai mult »

Două exemple, un experiment și o concluzie

Locuiesc într-o localitate din Ilfov, foarte aproape de București, care arată din toate punctele de vedere ca o minusculă Românie: avem acolo bogați și săraci, școliți și needucați, harnici și putori, spălați și certați cu regulile de igienă, crescuți la oraș (cum sunt și eu) sau născuți și trăiți chiar acolo, în vatra satului. Cel mai cerut lucru la alegerile locale, pe lângă trotuare, a fost un parc nou în care copiii să poată alerga și socializa. Iar zilele trecute, primarul în funcție a anunțat începerea lucrărilor. Mă așteptam ca vestea să fie primită cu bucurie. De unde! A început veșnica și obositoarea cleveteală: că locul ales este prost (într-o localitate cu interese imobiliare deloc de neglijat fiind oricum imposibil de găsit un spațiu mai bun), că va fi un eșec, că cineva are de câștigat ilicit din asta și altele asemenea. Ajută la ceva negativismul ăsta prematur? Puțin probabil: fie proiectul va fi abandonat, fie va fi făcut greoi, sub presiunea criticii constante. Întorcându-mă în orașul meu adoptiv București – după cruntul incident de la metrou (care mi-a ...
Citește mai mult »

De ce ne purtăm ca hienele?

Urmăresc de ceva vreme contul de Facebook al Eurostat. Iată şi partea bună a Social Media – aceea că-ţi oferă acces facil la informaţii interesante, doar că, spre deosebire de mizeriile care stau la vedere, acestea trebuie căutate. Astăzi a apărut topul deprivării sociale şi materiale pentru 2016. Suntem fruntaşi, locul întâi cu o frumoasă coroniţă: rata de 50%. Aşa cum vă aşteptaţi când vine vorba de noi, treaba asta e urâtă. Rău! Ce înseamnă 50% rată a deprivării? Simplu şi dramatic: că jumătate din populaţia României nu face faţă eventualelor cheltuieli neplanificate. Că nu îşi poate încălzi corespunzător casa, nu poate merge în vacanţe, nu-şi poate împrospăta garderoba, nu iese la restaurant sau nu socializează cu prietenii din motive legate de buget. Că se abţine de la cheltuieli pentru că nu le poate susţine. Demenţa este că cealaltă jumătate cheltuie ca apucata! Şi asta era în 2016, între timp deşi PIB-ul crește ca pâinea în cuptor, noi, pălmaşii simţim inflaţia din ce în ce mai mare. Deci cumpărăm tot mai puţin cu tot mai mulţi bani. Despre asta este vorba: punem mâncarea pe masă mai ...
Citește mai mult »

Lerry go!

La începutul antreprenoriatului aveam un obicei pe care îl consideram educativ: tot ce mă frapa, șoca, întrista, frustra păstram cu sfințenie, într-un folder al clientului de mail. Aveam acolo tot soiul de corespondențe halucinante, mesaje agresive sau minciuni dureroase prin naivitatea lor. Cumva speram astfel să găsesc un model general valabil al tuturor problemelor de comunicare cu oamenii din jur sau măcar să nu repet greșeli făcute și trăite deja. La fiecare schimbare de laptop, când importam toată corespondența, îmi reapărea grupul de mailuri, intitulat profetic “Să nu uiți!” (V-am spus deja că am conversații lungi cu mine! 🙂 ) Evident că nu am găsit astfel modelul general valabil. Și că de-a lungul timpului au apărut numeroase alte situații dificile sau persoane cu potențial toxic. Dar am învățat mult și nu din cele păstrate cu sfințenie, ci din interacțiunile zilnice, de la oameni grozavi, din reușite. Pare imposibil, dar așa este: cheia relațiilor bune cu potențiali candidați nu a fost la cei puțini care își încălcau promisiunile, ci la cei mulți și paroliști. La fel și cheia comunicării ...
Citește mai mult »

Țara în care se moare de muncă și cea în care se moare de frig

Apărut în anii ‘80, fenomenul muncii până la epuizare continuă să facă tot mai multe victime în Japonia, acolo unde există un adevărat cult al serviciului. Angajații ajung să lucreze până la 80 de ore pe săptămână, adesea 6-7 zile. Iar companiile profită organizând spațiul de lucru astfel încât timpul destinat transportului să fie eliminat: dormitoare, băi complet utilate, săli de masă funcționale timp îndelungat. În 2014, după numeroase cazuri de karoshi (moarte prin epuizare fizică sau sinucideri cauzate de epuizarea psihică), autoritățile de acolo au încercat, fără succes să modifice legislația în vigoare. Cazul Matsuri Takahashi, angajată a companiei Dentsu în vârstă de 24 de ani, găsită moartă în dormitorul companiei în anul 2015 a reaprins fitilul problemei. Pentru că cercetările finalizate în urmă cu o lună arată nu doar că tânăra și-a luat viața din cauza suprasolicitării și abuzurilor de la locul de muncă, dar și că firma la care lucra datorează angajaților peste 21 de milioane $ pentru munca suplimentară prestată. Este clar că vorbim despre mentalități setate cultural. Japonia este un exemplu de țară care ...
Citește mai mult »

Antreprenoriatul se învață

Am văzut că există o modă în a critica utilitatea cursurilor de antreprenoriat: nu au sens, antreprenoriatul este o genă sau, oricum, ceva ce nu poate fi deprins, doar cei cu adevărat bogați te pot învăța ceva despre asta și doar cei aleși vor pricepe. Nu organizez astfel de cursuri, dar am înființat o firmă în 2006 și de atunci tot văd diverse forme antreprenoriale – pot așadar să-mi dau cu părerea. Și să încep cu mitul acesta al antreprenorului putred de bani. Da, sunt puțini, iar rețeta lor e greu de clonat. Dar există și cei mulți, cu afaceri funcționale, care plătesc 2-40 de angajați și care satisfac nevoi punctuale ale comunității din care fac parte. Avem așadar mici magazine, saloane de înfrumusețare, diverse firme de consultanță, grădinițe, specialiști în peisagistică și numeroase altele. Unele ajung mari, altele supraviețuiesc decent până la punctul în care fondatorii vând sau decid să închidă. Tot antreprenoriat și ăsta! Dacă definim succesul unei afaceri în numărul angajaților, al punctelor de lucru sau al zerourilor din cont, probabil că astfel de forme ...
Citește mai mult »

Cum sună poveștile acum

În fiecare seară am de spus cel puțin două povești noi. Despre copii cuminți, animale drăguțe, jucării însuflețite sau întâmplări nemaiîntâlnite. Doar că nu mai e așa de simplu ca până acum. Zilele trecute, de exemplu, mi s-a cerut o poveste cu pisici. – A fost odată ca niciodată, încep eu istorisirea, o pisică pe nume… – Două pisici, vrei să zici, mă întrerupe piticul. Mă regrupez rapid: – Au fost odată ca niciodată două pisici. Pe una o chema Miau… – Cum să o cheme Miau?!? Ce nume e ăsta? O chema, evident, Albița! – Ok, pe una o chema Albița și cealaltă era Albul (*). Și Albița putea să vorbească. – Ha, ha, ha, râde piticul cu poftă. Cine a mai auzit de pisici vorbitoare?!? Albița noastră nu vorbește! – Ai dreptate, dar în povești se întâmplă tot felul de lucruri: personajele au uneori puteri supranaturale, se pot întâmpla lucruri incredibile… – Bine, bine, Albița vorbește! Și ce zice ea? – Albița spune chiar așa [insert voce gangsterească here]: În locul ăsta miroase a hoț! Presimt că Cezar va fi furat de somn imediat! Am ...
Citește mai mult »

Sărbătorile vin – ghid de supraviețuire

În caz că ați ratat calculul, începe acea perioadă din an în care trebuie să fim mai buni, mai generoși, mai apropiați. Dar, în mod deloc paradoxal, ne cam iese pe dos: suntem tot mai chiauni, nervoși, obosiți. Motivele sunt trei mari și late: presiunea socială – neapărat Crăciun înseamnă masă îmbelșugată, brad mare și frumos, copii bucălați și cuminți, familie extinsă ospătându-se zen, presiunea financiară, pentru că toate cele enumerate mai sus costă și volumul de muncă mai mare, la unii la serviciu, la alții acasă, iar pentru cei mai puțini norocoși în ambele locuri. Cum supraviețuim în nebunia care se apropie? Cele mai grele sărbători pe care mi le amintesc au fost după mari pierderi. Cei care au trecut prin asta îmi vor da dreptate: sunt cumplite, nu te poți bucura de nimic și simți festivismul ca pe ceva ipocrit, inutil, lipsit de orice substrat pozitiv. Am supraviețuit, au urmat vremuri mai bune, nici fericirea, nici necazul nu sunt constante sau măcar previzibile. Dacă ar fi să fac un ghid de supraviețuire, cam asta ar fi ...
Citește mai mult »