Bully, bully

În ultima vreme discuțiile despre bullying-ul din școli au ajuns o constantă. Formal, toată lumea condamnă acest fenomen și încearcă să-l controleze. Există acum și o lege împotriva sa, multiple proiecte și analize cât cuprinde. Real, însă, lucrurile nu stau deloc așa. Nu am să intru în mecanismele micro ale acestui fenomen. Este clar că agresorii au probleme mari în a-și gestiona anumite frici sau alte emoții. Și, deși nu este normal să blamăm nici măcar razant victimele, acestea nu sunt deloc alese întâmplător, de regulă fiind copii vulnerabilizați, fie și pentru scurt timp, din variate motive: de la faptul că sunt nevoiți să poarte ochelari și nu se simt confortabil cu asta, până la divorțul părinților. Am să punctez tabloul macro, pe care, aparent toată lumea îl ingnoră. Așadar trăim vremuri în care parodia, ridiculizarea și etichetarea sunt omniprezente. Umorul din spectacolele de divertisment nu se mai bazează pe trăsături sau comportamente valabile universal ci pe individ: se glumește astfel pe seama politicienilor, artiștilor, celebrităților. Presa a devenit vădit și periculos de polarizată: votanții partidului x sunt proști, ai ...
Citește mai mult »

Viața bate cartea

Weekendul trecut și cel care l-a precedat au fost, pentru mine, de lectură. Fiind genul de cititor compulsiv, dacă iau o carte în mână, nu pot să nu o termin, de data asta mi-a fost și mai greu, pentru că am dat ce ceva bun de tot. Așadar l-am descoperit pe Frederik Backman, autor, editorialist și blogger suedez care scrie genul acela de cărți pe placul tuturor: ușor de citit și amuzante, în ciuda faptului că sunt triste rău și pline de viață. Prima carte citită de mine a autorului a fost “Un bărbat pe nume Ove”, primită de cel mare la ziua lui (împreună cu multe alte cărți și cadouri grozave). Doamne, și ce bărbat Ove ăsta! Mama i-a murit în copilărie, tatăl în adolescență. S-a luptat singur cu absurdități ale sistemului și mizerii ale oamenilor. A trecut prin atâtea necazuri cât poate cuprinde o carte de 400 de pagini. Și totuși lucrurile iau întotdeauna pentru el o turnură anapoda de bună, tocmai pentru că este un om înțelept, cinstit și minimalist în toate, inclusiv în alegerea bătăliilor ...
Citește mai mult »

Impostura ca sistem generalizat

Când am auzit despre deja prea mediatizatul caz al falsului chirurg estetician italian, cumva mi s-a părut firesc. La cum funcționează afacerile din România, este o minune cum de vorbim despre un caz singular. An născut doi copii și l-am operat unul dintre ei, toate acestea în spitale de stat. Educația lor formală, tot statului i-am încredințat-o. De ce? Pentru că mediul privat nu aspiră la excelență. Ci doar încearcă să cloneze sistemul public, deseori cu aceleași resurse umane, punând acces doar pe profitul financiar și un confort sporit al clienților. Deci nu servicii medicale de cinci stele, ci servicii adiacente mai bune: cazare, programări, săli de așteptare luxoase. Nu educație de elită, ci săli de clasă cu mai puțini elevi, decorate mai frumos și cu profesori care vorbesc pozitiv despre elevi, uneori ignorând voit aspecte care poate ar trebui dezbătute. În rest, aceeași Mărie. Doar pălăria ce e pariziană. Ne place confortul, dar ne și lovește. Atunci când lucrurile ies din zona de profit financiar și murim cu zile în spitale private aratând ca hotelurile de fițe. Sau, mai frumos, ...
Citește mai mult »

Obrazul fin se ține cu chin

În urmă cu niște ani, întrebam senină pe Facebook ce naiba e aia apă micelară și ce foloase ne aduce ea? Eram în perioada în care simțeam că tenul meu începe să dea semne de oboseală și încercam să găsesc o soluție de a-l învigora, dar mi se părea că tot ce citesc este limbă străină. Cheltuiam sume indecente pe tot soiul de promisiuni de marketing ale producătorilor de cosmetice, care se dovedeau a fi, evident, hiperbolizate. Am mers și pe calea bio/eco, mai ieftină, dar care m-a pricopsit cu mai mari probleme. Uleiurile, în general, atât de lăudate, s-au dovedit a fi pentru mine doar niște slinoșenii dătătoare de acnee. Le folosesc acum doar pentru cuticule sau păr. Văzându-mă neajutorată, Alina, pe care ați citit-o ieri, m-a introdus în primele noțiuni de skincare și în două grupuri de pe Facebook în care doamne și domnișoare dezbat astfel de chestiuni. Nu vă închipuiți că am ajuns un guru în asta sau că tenul meu arată ca photoshopat. Dar cheltui mai puțin, deși cumpăr mult mai mult, am învățat să-mi ...
Citește mai mult »

Promovarea afacerilor mici – Partea I: Ce vrei de fapt?

Mi s-a cerut de câteva ori să scriu despre promovarea afacerilor mici, în special cele din zona de homemade. Dar nu mă pricep chiar la toate, așa că am apelat la prieteni. Astăzi avem așadar un Guest Post scris de Alina Nistoran, fostă colegă și dragă prietenă, care are o experienta de 13 ani în online ca Web Content Manager, Copywriter (creație, concepte aplicații FB, newslettere, content strategy, social media), Project Manager (coordonare proiecte online, campanii de email-marketing, Google Analytics, certificare Google AdWords si Analytics, implementare campanii adwords), PPC Specialist. Printre clienții cu care a lucrat se numară: Ferrero, Stella Artois, Bancpost, Garnier, Maybelline, La Roche-Posay, Miniprix, ProTV, UPC, CEC Bank, CEZ Romania, Dacia, Suzuki. Pe Alina o găsiţi via LinkedIn. Enjoy și luați aminte! “Promovarea afacerilor handmade Partea I – Ce vrei, de fapt? Acum aproape 10 ani când curentul handmade a început să prindă aripi, am avut norocul de a observa modul în care mici afaceri au crescut sau au disparut. Cu unele am lucrat, încercând sa le ajut pe partea de promovare online. Este extrem de interesant să vezi ...
Citește mai mult »

“Precum și noi iertăm greșiților noștri”

Trăim într-o societate obsedată de greșeală. La școală orice eroare este pedepsită printr-o notă mică, deși scopul ar fi tocmai încurajarea lor, pentru a le putea îndrepta. La serviciu, evaluările periodice devin adevărate vânători de acte ratate, ca și cum dacă doar stăm și le cuantificăm se cheamă că îmbunătățim ceva. Politicienii sunt sub un asediu al analizelor opiniei publice și poate că sunt cel mai bun exemplu care demonstrează că un ochi critic obsesiv nu face decât să-i scoată din sistem pe cei cu potențial și să lase acolo doar mecanisme biologice simple cu vagi urme de inteligență. Este clar că vânătoarea de greșeli în scopul de a pedepsi nu duce nicăieri. Oamenii se simt vinovați, devin anxioși cu privire la demersul lor de învățare sau performanța lor profesională, iar greșelile rămân pentru că deseori sunt parte din sistem, nu neapărat scăpări individuale. Atunci de ce continuăm? Răspunsul este dureros de simplu: pentru că este mult mai simplu să demolezi decât să construiești. Oricine poate lua un baros și dărâma o ușă, ai nevoie totuși de un om ...
Citește mai mult »

Discriminarea, meteahnă veche adusă din nou în discuții

De câteva săptămâni, peste tot îmi apar referiri la articole recente despre discriminarea la angajare a celor cu vârsta de peste 45 de ani. Numai că eu nu consider că putem vorbi “nișat” despre discriminare. Civilizat, util, legal este să nu discriminezi, punct. Și firesc este să lupți cu acest fenomen pe toate planurile, pentru că altfel semnalul social transmis este unul confuz. Puțină istorie recentă În perioada comunistă, discriminarea a avut criterii politice. În rest, că erai tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, alb sau negru, educat sau nu, trebuia să ai un loc de muncă pe măsura profilului profesional. Cei aflați în disensiuni cu regimul erau fie încarcerați, fie aveau acces la meserii pentru care erau supracalificați. Discriminarea era așadar o formă de control, de umilire voită, perversă. Abia după schimbarea din 1989 și după ce primii coloși ai industriei de atunci au picat rând pe rând, lăsând pe drumuri generații întregi, piața muncii a învățat că nu este neapărat nevoie să țină la egalitatea de șanse pentru a salva niște costuri. Și că există multe criterii ...
Citește mai mult »

Yin și Yang

El e puternic, mie îmi trebuie cutia cu scule să deschid un borcan. El e înalt, eu aduc scaunul să pun paharele în raft. Ne despart 10 numere la pantofi și multe kilograme. El este calculat, la mine adunările și scăderile sunt relative. Face planuri exacte și riguroase, eu sunt toată un haos. La el totul e matematică, la mine psihologie și destin. El are picioarele pe pământ, eu am capul sus, în nori. La el totul e cauză și efect, la mine așa a fost să fie. El e finanțist, are întotdeauna cashflow-ul sub lupă, banii în portofel și checklist-ul bifat când iese pe ușă. Eu nu 🙂 El îți răspunde în trei cuvinte, eu în două volume de roman. El nu acceptă scuze, eu știam deja că se va ajunge așa și nu-mi mai trebuie. El e tatăl care dă sfaturi masculine, alocă banii de buzunar și oferă feedback fără ocolișuri, eu sunt mama care știe unde este tricoul roșu, răsfață și alină. El e obsedat de bolile fizice: gripă, tuse, junghi, mie mi-e frică de cele mai greu ...
Citește mai mult »

Cristiano Ronaldo ar putea juca la Domnești!

Fără altă introducere, vă anunț că la acest moment situația patrupedelor din curte arată astfel: În echipa canină îi avem pe Amy, botezată așa după răposata Amy Winehouse, pentru că de mică a demonstrat același talent la dans, și pe Dor, mioriticul cu nume autentic românesc. În echipa felină joacă aceeași Albița, pisica mamă, și Albul, care pe vremuri se numea Mr. Bean, din motive evidente, dar acum îi spunem simplu, asortat cu mama lui. Și din vară am cules din intersecția apropiată o mâță abandonată, care părea un înger de pisică, dar s-a dovedit a fi doar leșinată de foame. Odată restabilit nivelul glicemiei, individa și-a arătat adevărata față, deloc serafimică. Ei bine pisica asta încă are multe nume și asta înseamnă că nu are, de fapt, unul anume. Copii din vecini îi spun Miss Fulgișor și Mișa, motiv pentru care și Cezar îi spune așa. Eu îi spun Cleo, pentru că are la ochi ceva care-mi amintește de machiajul celebrei Cleopatra. Tata îi zice Pisa Mică, pentru că este cea mai mică. Se folosesc și alte apelative ...
Citește mai mult »

Legați-vă ochii!

Nu știu dacă ați văzut Bird Box pe Netflix. Sau dacă ați citit cartea. Povestea este apocaliptică, despre o nebunie criminală care circulă prin aer, doar orbii sau cei legați la ochi reușind să scape de ea. Probabil că prinși de acțiune, puțini au mai stat să descifreze ca la ora de română metaforele. Dar nebunia aceea circulă deja și se numește Social Media. Este imposibil dacă aveți cont de Facebook, LinkedIn, Instagram să nu vedeți o turbare colectivă care apare de nicăieri și face ravagii. Tone de mizerii, limbaj licențios, cu sau fără miză, oricum toți cei implicați pierd. Evident că pare o ipocrizie să vorbesc despre asta într-un text care cel mai probabil va ajunge acolo. Dar nu pot să nu mă gândesc că deja beneficiile pe care ni le aduc respectivele platforme sunt mult mai mici comparativ cu ceea ce ne oferă. Au timpul nostru, datele noastre personale, prietenii, preferințele. Și niște algoritmi al căror unic sens este să ne determine să consumăm produse sau servicii promovate acolo. Ar fi minunat să se rezume ...
Citește mai mult »