Uneori e și așa

Mi-aș dori să pot scrie mereu optimist și amuzant, în note de Seninia, astfel încât să generez doar zâmbete și stare de bine. Dar viața nu este doar despre norișori pufoși, fluturași sau raze de soare. Este și despre zile întunecate, în care nimic nu pare a avea rezolvare, despre lovituri care te lasă fără aer, despre sâcâieli mai mari sau mai mici. Prietenii știu că marele copil, căruia în curând va trebui să-i spun pe numele din buletin din motive evidente, organizează de doi ani un târg de Crăciun în liceu, banii strânși fiind donați unor cauze umanitare. Este unul dintre motivele pentru care îmi place Colegiul Național pe care îl frecventează, are libertatea și mai ales sprijinul de a se implica în tot soiul de proiecte, iar aceste experiențe contează. Anul acesta au ales un caz greu: Vlăduț, un băiețel de 6 ani, diagnosticat recent cu o boală extrem de gravă, imposibil de tratat în România. Ieri banii donați au ajuns în posesia tatălui acestuia, care le-a făcut o vizită la liceu. Când mi-a spus de întâlnirea ...
Citește mai mult »

Cercul vicios al breslei

De când lucrez în meseria mea am simțit că breasla asta este ținta ironiilor și frustrărilor din piața muncii. Inițial mi s-a părut normal: într-un proiect de recrutare și selecție inviți 10 persoane pentru interviuri și angajezi una, sunt șanse mari ca restul de nouă să te deteste! Și cumva util: nu exista o școală care să te învețe cum se gestionează resursele umane. Există cursuri, unele mai bune, altele mai proaste, articole și multe cărți. Dar know-how-ul vine din practica de personal, din solicitările celorlanți, din impedimentele întâlnite, din încercări și erori. Feedbackul, mai ales cel negativ, este o sursă grozavă de îmbunătățire a proceselor. Așa că am încercat să fac bine în pătrățica mea, ba chiar și pe a altora prin cele peste 4000 de texte scrise în domeniul meu de activitate în ultimii 12 ani, prin încercarea de a-mi trata corect partenerii de discuții, prin renunțarea la limbajul de lemn și la practicile comune și păguboase. Dar iată-mă în anul de grație 2019 văzând aceleași probleme ca la început. E drept că Social Media le ...
Citește mai mult »

Ce lăsăm copiilor?

În copilărie mă amuza preocuparea alor mei pentru a ne face “zestre”. Era o obsesie socială pe atunci, practic cele trebuincioase casei se găseau tot mai rar, caloriferele erau din ce în ce mai sleite, iar hainele de calitate de-a dreptul prohibitive, de jurai că-s coborâte direct de pe podiumuri pariziene. Așa că cine avea fete, trebuia să înceapă din timp cu achiziția de oale, covoare, plăpumi, lenjerii, tacâmuri și alte asemenea. Mi-au prins bine, nu zic nu, când m-am mutat în primul spațiu locativ de 40m pătrați. Nu mai conta că oalele de inox luaseră locul celor emailate, că lenjeriile aveau dimensiuni atipice, că mă chinuia covorul ăla de lână cu aspiratul de jur că slăbeam cam 2 kg la fiecare curățenie. Erau la îndemână, gratis, utile, funcționale. Totuși dacă le sunt recunoscătoare alor mei, altele sunt motivele. Sunt încurajările continue, timpul pe care l-a petrecut cu noi, multiplele soluții pe care mi le dădea problemelor, astfel încât să am de unde alege. Ajutorul constant, amintirile frumoase, independența pe care mi-a oferit-o la pachet cu încrederea că ...
Citește mai mult »

Ziua lui “Mulțumesc!”

Astăzi este ziua internațională a sintagmei “thanck you”. Nu știu cine și de ce a decis ca a unsprezecea zi din an să fie astfel celebrată, dar mi se pare o idee bună și am de gând să cumpăr tort 🙂 Și cum altfel aș putea sărbători dacă nu mulțumind celor care într-un fel sau altul mă ajută să-mi fie mai ușor, mă sprijină, mă frecventează? Așadar iată categoriile, ca la Oscar, în ordine total aleatorie: 1. Mulțumesc celor care mă suportă zi de zi, cu care împart aceeași masă, casă și nume în buletin. Vă iubesc, vă prețuiesc! 2. Mulțumesc celor care ne dau să măncăm fără motiv. Noi suntem o familie numeroasă și pofticioasă, iar cea mai grea parte este hrănitul. Unul nu vrea cartofi, altul păstăi, unul nu mănâncă pește, altul porc. Este un coșmar să pui masa. De aceea când aud prieteni care zic: “am făcut ceva bun, haideți la masă!” pentru mine e Raiul! În deplasare orice e bun. Iar când prietenii care ne primesc, găzduiesc, răsfață sunt la Cluj și au propria lor trupă ...
Citește mai mult »

Un indicator deja pe roșu

Dacă România ar fi o companie, ar fi deja una în belele. Mari. Cel mai vizibil și relevant indicator din companii este fluctuația de personal. Structura hemoragiei capitalului uman arată clar care sunt problemele, unde sunt riscurile și cât mai este până la final. Dacă pleacă oamenii de vânzări ar putea fi o problemă de management. Sau una cu produsul/ serviciile companiei. Dacă pleacă femeile, mediul ar putea fi abuziv. Dacă noile procese de recrutare și selecție trenează la infinit, vorbim poate de un brand ciufulit. Dacă pleacă tinerii, nema inovație. Dacă pleacă managerii se anunță schimbări. Dacă nu pleacă nimeni, deși situația este dezastruoasă înseamnă că ți-a lipsit talentul din companie și de asta ai ajuns la sapă de lemn. Ei bine, România nu duce lipsă de oameni buni, dar a ajuns în punctul terminus, pleacă toți: tineri, bătrâni, cu sau fără copii, cu educație înaltă sau medie, cu opțiuni de carieră sau lipsiți de orice șanse. Rămân cei cu obligații legate de glie sau familie și cei care oricum nu prea mai contează în sinergia faptelor, așa ...
Citește mai mult »

Vorbe (cu și) despre carieră: CV-ul

Poate cea mai frecventă întrebare care mi se adresează este: “de ce mai avem nevoie de CV?” Chiar așa, într-o lume interconectată virtual, cum de supraviețuiește acest instrument vintage, vechi de când munca? Mai este încă util? Cu ce va fi înlocuit? Să o luăm muncitorește, exact ca într-un CV: Ce este un CV? Este o biografie profesională, fie ea scrisă, video sau vizuală (adică realizată prin imagini, grafice sau altele asemenea). Ce informații conține? În primul rând, din motive evidente, datele de contact și localizare. Apoi detalii legate de studii/ educația permanentă (cursuri de calificare sau instruire) și experiența profesională, nu neapărat în această ordine. De exemplu, un tânăr absolvent va pune la loc de cinste studiile, o persoană cu experiență profesională îndelungată le va lăsa la final (asta dacă nu a absolvit Oxford sau Harvard). Experiența profesională trebuie expusă invers cronologic: cel mai recent job este primul, cel mai îndepărtat este ultimul. Ce nu conține? Numele copiilor și părinților, bolile suferite, date care pot genera discriminare: data nașterii, starea civilă, religie, orientare sexuală, apartenența la minorități. Cât trebuie să fie de lung? Cât ...
Citește mai mult »

Normalitate românească

Mi-am început ziua citind un articol despre noua lege a educației care se vrea gata până în martie și alergând disperată să scot tomberonul de gunoi la poartă. Legile educației se schimbă precum vremea: în fiecare sezon avem prevederi noi, una mai exotică decât alta. Iar REBU se aliniază trendului național și schimbă zilele de ridicat gunoiul după cum bate vântul: ba e lunea, ba e marțea, ba e iar luni, ba recuperăm absența prin neprezentare. Bag seamă că nici guvernanții, dar nici privații nu se încurcă să ne respecte prea tare. Fiecare ne taxează și ne comunică regulile. Plătim, ce să facem? Problema n-ar fi asta. Dar guvernele se schimbă și noi tot pătimim, iar concurența celor cu gunoiul este tot de-un drac cu ei. Cam ăstia suntem. Alergăm după școli normale, în care a mai rămas măcar o mână de profesori calificați, iar guvernele se asigură că ne mai dau un examen, pe care tot noi, părinții îl vom finanța. Alergăm să scoatem tomberonul, deși abia ce ni s-au mărit tarifele. A doua oară în șase luni. Sau ...
Citește mai mult »

De prin vacanță

📖 Mi-am propus ca în vacanța asta să citesc “Becoming”cartea autobiografică a lui Michelle Obama, tradusă în română cu titlul “Povestea mea”. Mi-am luat-o prin noiembrie, văzând nebunia pe care a iscat-o – dacă până acum fugeam de preferințele vandabile în masă, m-am prins că e o mare iscusință să le generezi și că trebuie neapărat consumate. Am sperat cumva să o termin în 2018. Ei bine, am reușit: duminica trecută, când copilul cel mare era deja cu un picior la petrecerea de Revelion, cel mic aniversa un vecin, iar omul casei a monopolizat noua consolă adusă de Moș Crăciun, eu am isprăvit cartea. Este bună de tot, puternică precum autoarea și de o sinceritate uneori șocantă. Ca mai toate cărțile autobiografice găsim acolo un regal de parenting, plus acel puzzle al succesului care se construiește în cazul autoarei foarte organizat și deloc întâmplător. Michelle chiar este o luptătoare, o personalitate aparte, o tipă care face lucrurile să se întâmple. În sfârșit am acum un exemplu al terapiei de cuplu care a funcționat (chiar nu găseam unul). Capitolul ...
Citește mai mult »

Cum a fost, ce va fi?

Mi-am propus să încetez analiza retrospectivă a anilor care trec. Fiecare dintre ei vine cu bune și rele, cu realizări și eșecuri, cu chin și relaxare, e greu de pus pe taler cât a fost bine și cât rău. Important este să nu aibă întâmplări definitive, marcante în sensul dureros. Să nu fie de coșmar, altminteri e viață pur și simplu. Dar nu pot încheia 2018 fără să punctez câte ceva din el. Esențialul, ceea ce mi-a rămas în memorie, pus cumva în context, tocmai pentru a înțelege întregul tablou. -> Anul trecut, un consultant mai matur și poate mai experimentat ca mine, povestea pe LinkedIn cum și-a refuzat un client, spunându-i că nu are cum să îl ajute, deoarece multitudinea de idioțenii manageriale făcute în timp i-a îngropat practic adânc afacerea. Mi s-a părut stupid în primul rând modul de comunicare și apoi abordarea. Faptul că un antreprenor încearcă, fie și în ultimul ceas, să-și salveze cumva businessul, nu îți dă dreptul să îi spui: du-te și comandă-ți cruce că ai fost prea prost! Și l-am combătut ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu spiritul sărbătorilor?

Nu dați cu pietre că vă spun asta, dar religia a fost prima formă instituționalizată de suport psihologic a umanității. Între timp psihologia a devenit o știință, iar psihiatria o ramură medicală, dar pe vremurile când acestea nu existau, instituțiile religioase preluau această funcție socială. Să vă dau câteva exemple: spovedania este dovedit utilă, Freud a mutat-o într-un loc mai comod și a renunțat la penitență. Ideea renunțării la control este și ea funcțională. Nu stă în puterea noastră să facem orice și a da altcuiva, divin, impalpabil, ușor de învinovățit, dar și de mulțumit, frâiele destinului nostru poate fi salvator uneori. Smerenia, abținerea prin post, ajutorul oferit celorlalți sunt valori religioase utile atât la nivel social, cât și individual. Acum avem multiple opțiuni, care nu exclud totuși biserica. Schizofrenia se tratează medicamentos, nu prin exorcizări, iar în cazul depresiei ajută mai mult să te spovedești unui psiholog decât unui preot, pentru că sigur va lipsi componenta învinovățirii. Sau cea a păcatului. Deci care-i treaba cu sărbătorile? Scopul lor religios este foarte bun. A sărbători ceva atât de magic și grandios ...
Citește mai mult »