Informarea și consultarea angajaților – necesitate sau obligație legală?

Unul dintre cele mai întâlnite reproșuri asupra managementului autohton, care sunt vărsate pe la interviuri, este lipsa de comunicare. Angajatorii au obsesia unei discreții absurde și a unei abordări de tipul “eu spun acum, tu execuți imediat”. Practic dispun tot soiul de noi responsabilități sau politici fără să considere oportun să-și implice și angajații în decizii care-i privesc. Ca la armată: ordinul se execută! Și în parenting există eroarea aceasta: “faci cum zic eu, că știu mai bine!” Și de regulă te prinzi tardiv cât de stupidă este abordarea în cauză. Practic oamenii nu sunt pioni pe tabla de șah a unui masterplan managerial sau educațional. Sunt personalități cu un cumul de nevoi, aspirații, dorințe, putințe. Au nevoie de predictibilitate și recunoaștere. Trebuie să fie împuterniciți cu propria lor devenire personală și profesională. Nu sunt teleghidați și nici responsivi asemeni unui robot. Au frici, întârzieri (deseori recuperabile) sau sclipiri. De aceea deciziile care-i privesc trebuie măcar comunicate optim, dacă nu și construite împreună cu ei. Una dintre modalitățile de motivare și fidelizare a angajaților este așadar o comunicare transparentă și ...
Citește mai mult »

Mai contează caracterul?

Educația zilelor noastre pare a fi orientată exclusiv spre confortul copiilor. Să învețe ușor, să nu resimtă frustrări, să fie tratați blând. Și preponderent spre latura cognitivă: să învețe precoce operații matematice, să compare algoritmi, să memoreze conținuturi. Dacă întrebi un părinte cum vede viitorul copilului său, vei afla că își dorește să fie sănătos și să aibă bani. Totuși, copilăria este singura perioadă în care putem “modela” reperele morale și de relaționare cu alții. Odată fixate în timp, aceste granițe devin aproape imposibil de elasticizat sau modificat. Cumva însă, în jungla urâtă în care trăim, acceptăm tacit copiilor noștri comportamente agresive sau imorale (furt, minciună) ca semne ale unei adaptări ulterioare. Este adevărat: societatea noastră este brambura. Suntem conduși de hoți, violența verbală a devenit normă, cea fizică pare tot mai aproape de acceptare. Dar un caracter puternic nu se demodează niciodată. Iar niște repere etice corecte ne salvează de multe belele, individual și social. Dincolo de note, puterea în grup sau tupeu, trebuie să stea corectitudinea, puterea de a munci susținut, toleranța. Dincolo de dreptul de a alege stă decența de ...
Citește mai mult »

O destinație turistică scoasă de la naftalină

Că tot am baia blocată de haine murdare și accesul prin casă îngreunat de valize goale, pare a fi cel mai bun moment să scriu! 🙂 Întrucât anul trecut am dezvoltat cu toții o dependență față de borșul lipovenesc de la Gura Portiței ne-am întors și anul acesta cu mic, cu mare și chef de relaxare în locul în care Delta Dunării stă față în față cu Marea Neagră. Așteptările privitoare la sejur au fost ponderate de prognoza meteo care ne-a amenințat cu ploi torențiale și vijelii. Motiv pentru care bagajele au fost pline de cizme de cauciuc, pelerine de ploaie, bluze fleece și sticle de vin. Ce să vă zic? De data asta n-a fost deloc bine și chiar nu putem da vina pe vreme! Care au fost primele semne că ceva s-a schimbat și nu în bine? – șoc și groază: lipsea tocmai vedeta meniului, borșul lipovenesc! – în cameră ne aștepta un puternic miros de naftalină, moartea moliilor și a pasiunii; – de la recepție ni s-au dat niște carduri cu care să achităm mesele, știu de pe la ...
Citește mai mult »

Ce jucăm în deplasare?

După cum am anunțat cu surle și trâmbițe zilele astea (ne) jucăm în deplasare, repetând ieșirea de anul trecut la Gura Portiței. Despre cum s-au schimbat lucrurile pe aici vă povestesc altă dată, acum las câteva dintre activitățile pe care le bifăm cu mari și mici, mai ales că vremea nu este tocmai cea ideală, dar nici detestabilă, fie vorba între noi. Cum ne umplem așadar timpul? Activitățile clasice sunt: 1. Pescuit aproape sportiv. Este amuzant, le iese băieților. 2. Plimbările. Sunt relaxante, mai ales pentru mine și bunicul patern. 3. Spânzurătoarea, X și O, Fazan, “Eu spun una, tu spui multe!”, distractive mai ales pentru Cezar. 4. Tiroliana cam prăpădită și trambulina, aflate tot în portofoliul mezinului. La categoria tehnică și modernism bifăm: 1. Jocuri de pe tabletă și telefon; 3. Ceva Nintendo Switch. La artă culinară nimic surprinzător: mult pește, iar în cazul meu mujdei de usturoi la toate felurile, mai am puțin și-l cer cu pai și umbreluță în pahar de cocktail. La improvizație avem un joc nou: Cezar desenează un animal, apoi completez perechea cu mama lui. În plus învățăm două limbi ...
Citește mai mult »

Introspecții

Vă zic, madlenele lui Proust sunt pistol cu apă. Ciorba mea de miel a fost anul acesta punctul de plecare al unor revelații teribile. Prima a fost textul precedent. A doua este chiar cel de azi. Ce să vă zic, a ieșit gustoasă judecând după rapiditatea cu care s-a golit oala. Și mirosea așa de bine că-mi venea și mie să dau gata o strachină mare cu mult leuștean proaspăt. Dar eu nu mănânc miel și până azi nici măcar nu am știut de ce. Exact acesta a fost semnalul introspecției reușite: îmi place, aș mânca, dar nu pot. Care-i baiul? Nu sunt vegană, deși carnea nu este prima mea alegere, uneori o mănânc cu poftă. Alteori o evit cu săptămânile. Dar niciodată miel. Am crezut că e mirosul, dar astăzi mi-am dat seama că nu. Mirosea demențial ciorba, chiar îmi ploua în gură! Apoi că e blana, mielul se curăță greu, deși în zilele noastre îl luăm gata de pus în oală, tot îmi este frică atunci când îl gătesc să nu rămână fire de lână. Dar ...
Citește mai mult »

Ciocniri, seducție și adaptare

Sărbătorile vin la pachet uneori cu obligația de a vizita familia. Pentru unii o plăcere, pentru alții un supliciu, întâlnirile acestea sunt adesea adevărate ciocniri între mentalități, comportamente, opțiuni diferite ale celor două sau mai multe tabere: născuți-crescuți vs. nou sosiți, bătrâni vs. tineri, femei vs. bărbați. Cel mai greu este întotdeauna pentru cei aflați în perioada de tatonare/ adaptare. Ca și la locul de muncă: ultimul sosit – primul prigonit. Ce trebuie să știți așadar când vă așezați la masa de sărbătoare pentru a vă fi mai ușor? 1. Care sunt liderii formali? Aceștia trebuie respectați default, dar importanța lor este minimă în sinergia relațiilor din grup. 2. Cine sunt liderii informali, adică acei șefi fără titulatură, dar a căror influență este covârșitoare? Aici nu mai este vorba doar de respect ci și de seducție, și nu la modul amoros, ci la modul formal, de apropiere interumană. 3. Care sunt valorile care guvernează grupul? Dacă este vorba despre bani, trebuie investit în niște cadouri de sosire scumpe, dacă este vorba despre statut, laudele ajută mult, unii oameni au nevoie ...
Citește mai mult »

Despre frumusețe

Mi-am început ziua citind despre un nou studiu care analizează percepția femeilor despre propria lor frumusețe. Nu vă mai spun concluziile, garantat le știți deja, suntem perpetuu nemulțumite de modul în care arătăm, ne credem mai grase și urâte față de cum ne percep alții/ altele, iar presiunea socială de a arăta oricând ca scoase din cutie nu ajută nici ea prea mult. În schimb bărbații se declară mulțumiți de noi, cel puțin în studii, că în realitate mai scapă câte un “cine e grăsuța?” Ce-i drept trăim vremuri în care standardele frizează ridicolul. Și nu numai cele de frumusețe, ci în general: cariera trebuie să fie cu sclipici și scaun managerial, copiii să petreacă suficient timp cu părinții lor, locuințele să fie întotdeauna ca de revistă, relațiile cu soțul/ soția ca de roman, vacanțele – de reclamă, iar contul bancar – al unui interpret de manele. Despre frumusețea zilelor noastre, numa’ de bine: există acum extensii de păr, gene false, unghii reconstruite cu gel, ciorapi care strâng celulita, fond de ten aplicabil cu șpaclul, fațete dentare, diete ...
Citește mai mult »

Acasă

Când am plecat de la părinți în pribegie studenție, primul loc definit ca “acasă” a fost o cameră minusculă situată în mansarda unui bloc de lângă Palatul Cotroceni. În teorie eram cazată în căminele Politehnicii din Leu, în practică împărțeam cu actualul meu soț (*) o cameră cam cât baia noastră matrimonială de acum. Acolo mă întâlneam pe scări cu oamenii pe care îi vedeam la televizor și vedeam o altfel de lume, ce-mi părea atunci intangibilă. Apoi acasă a devenit o garsonieră de 40 mp din Drumul Taberei. Mobilată strict funcțional și utilată pestriț cu lenjerii, prosoape, farfurii din zestrea fiecăruia. Când ne-am căsătorit, acasă a însemnat un apartament cu trei camere, tot în Drumul Taberei. Care a stat multă vreme aproape gol și a sfârșit, ca orice casă care se respectă, prea plină de ciurciuboate. Pentru că nu mai încăpeam acolo cu cățel și purcel, adică doi părinți, un bunic, un nepot, un ciobănesc mioritic, o metisă culeasă de pe drumuri și o pisică, acasă a devenit o casă veritabilă din proximitatea Bucureștiului. Iar apartamentul cu trei camere ...
Citește mai mult »

Raport de activitate

Luni: un soi de faliment. Sau un pas spre bogăţie. N-avem niciodată de unde şti ce va fi. Va fi! Marţi: şampanie. Miercuri: ceva planuri pe hârtie. (Să nu uit de cozonaci şi pască!) Joi: vopsesc ouă, sper să găsesc albe. Chimic, uşor de realizat, vreau multă culoare, m-am săturat de chin mare pentru nuanţe spălăcite. (Soluţie valabilă pentru orice aspect al vieţii!) Vineri: mă reculeg. Sâmbătă: ciorbă, ouă umplute, salată de pui cu ţelină şi 10.000 de genoflexiuni preventive. Duminică: friptura şi sărbătorim în familie. Săptămâna care tocmai a început este mai complicată decât prezentul raport, dar iată ce simple pot fi lucrurile pe hârtie! 🙂
Citește mai mult »

Există performanță cu blândețe?

În ultima vreme se vorbește mult despre educația cu blândețe, concept care în principiu ne pune pe toți în acord. Violența de orice fel generează fie violență, fie anxietate, iar starea de bine, de echilibru, atât de necesară unei vieți interioare sănătoase, nu se poate instala într-un context conflictual. Dar există o parte a blândeții excesive la care cu siguranță nu v-ați gândit: lipsa motivației de a performa școlar, sportiv sau profesional. În principiu e comod, confortabil să fim tratați cu mănuși de catifea și covoraș roșu la fiecare pas. Dar zona cu adevărat strălucitoare, podiumul, laurii, aparțin celor care au fost uneori împinși, târâți sau atuncați către acolo, celor care au luptat, s-au sacrificat, au simțit nod în gât, durere, voință agresivă. Ori toate acestea sunt anihilate de o educație protectivă, în care nevoile de moment, inclusiv cele emoționale sunt satisfăcute prompt și constant. Și nu doar laurii. Și caracterele se nasc din durere. Există puțini oameni care au în dotarea inițială o doză suficientă de empatie cât să înțeleagă dinamica grupul social și comportamentul individual. Apoi învățăm ...
Citește mai mult »