Crizele și înțelepciunea lor

Este clar că trăim într-o situație de criză fără precedent pentru generațiile noastre. Deși medicina a evoluat, se dovedește că întotdeauna apare câte ceva să testeze limitele sistemelor create de om. Dar dincolo de pericolul real sau stabilit statistic care ne paște, prezenta situație de forță majoră ne învață niște lucruri. Sau ni le amintește, dacă am fost înțelepți și le-am prins la timpul lor. 1. Prioritățile sunt cele clasice. Cu ceva timp în urmă, un cunoscut îmi atrăgea atenția că vorba românului “sănătoși să fim că le ducem pe toate” este limitată și ar trebui reformulată. Nu contest că suntem un popor destul de ipohondru, dar la fel de adevărat e că un om bolnav înseamnă un om inapt. Sau, în funcție de gravitatea bolii, poate chiar aproape mort. Sănătatea este esențială pentru calitatea și cantitatea vieții. Pentru că începusem să ne credem nemuritori, iată și semnalul de trezire! 2. Nu suntem atât de indispensabili pe cât credem. Foarte mulți oameni consideră că dacă nu se dau dimineața jos din pat, Pământul își oprește mișcarea de rotație, Soarele nu mai răsare, ...
Citește mai mult »

Amintiri sau perisabile?

După o așteptare mai lungă decât mi-am închipuit, urmează să ne despărțim luna aceasta de biroul/ afterschool-ul/ casa de oaspeți din cartierul acela care are metrou de prin 2013 și nici acum nu știe dacă va avea vreodată. Evident că urmează #mareadebarasare2. Prima mare debarasare a fost în 2017, la cea mai recentă igienizare. Atunci am aruncat și donat o mulțime de ciurciuboate: jucării, haine și diverse alte nimicuri care aglomerează dulapurile și sertarele. Au trecut de atunci aproape trei ani, în care nu am locuit aici decât ca haltă de zi în timpul săptămânii și totuși am reușit cumva să reumplem spațiile cu alte nimicuri. De fiecare dată când ne-am mutat sau am reorganizat locuințele m-am minunat de cât de multe tâmpenii strângem. Mizilicuri care costă bani și energie pentru a fi cumpărate și gestionate. Și a căror utilitate tinde către 0. Partea cea mai tristă este că eu fac periodic debarasări intermediare. Dar sunt lucruri care scapă în mod perpetuu de reciclare, ba pentru că cineva le găsește un sens brusc și uriaș, ba pentru că ...
Citește mai mult »

Dacă relațiile ar avea viață veșnică

La începutul săptămânii, printre provocările alinierii defectuoase a planetelor, s-a numărat una cu adevărat nouă pentru mine. Am văzut așadar cu ochii mei cum arată infidelitatea, din fericire a altora. Adică am dat nas în nas cu o persoană pe care o știu ca făcând parte dintr-o familie mai mult decât tradițională, plimbându-se tandru și romantic cu altcineva decât perechea oficială. Penibilul momentului pe o scară de la 0 la 100 a fost de 1 000 000. Dar ca orice chestie care mă întoarce, răscolește, intrigă, nervozează, s-a dovedit a fi un nou episod din seria “Dezvoltare personală pe bune!”. Fie vorba între noi, lucrurile se prezintă exact așa cum nu ne închipuim. Există o grămadă de stereotipii cu privire la chestia asta urâtă, care sunt bune, pentru că ne ajută să trecem mai ușor peste un astfel de episod, în cazul în care ne nimerim de partea cealaltă a situației. Realitatea este că oamenii ăștia erau senini și fericiți. Se simțeau bine, se bucurau de moment. Inițial m-am pus în papucii persoanei traduse conform hărții pe care ...
Citește mai mult »

Despre sharenting, noul motiv de shaming al părinților

De câțiva ani buni apare în mod recurent o temă legată de Social Media: este sau nu etic, periculos sau util să împărtășim lumii virtuale fotografii sau informații despre copiii noștri minori? Evident că există, ca în orice alt război, două tabere. Una este cea a radicalilor care consideră că minorul este într-un iminent și teribil pericol atât timp cât poza lui apare online. Deși am observat că nu mai e un pericol atunci când dezvălui numeroase detalii despre programul său școlar și locația desfășurării lui. Aceștia consideră că orice informație împărtășită lumii virtuale despre copiii noștri este o invitație directă făcută pedofililor. Cealaltă a milioanelor de părinți care continuă să posteze filme sau povestiri despre odraslele lor și îi consideră pe cei radicali retrograzi și excesiv de anxioși. Tema de bătaie a căpătat așadar un nume inspirat din alăturarea cuvintelor share și parenting: sharenting, adică dezvăluirea excesivă (nu știu cum și cine contorizează asta) de informații online despre copiii noștri. Evident că nu sunt eu cea care va pune capăt războiului, deși mă găsiți, ca de obicei, pe ...
Citește mai mult »

Despre părul lung al băieţilor

Toată perioada grădiniţei celui mic, am auzit aceeaşi ameninţare: dacă nu-l tund se va uita cruciş şi e păcat, că are ochi frumoşi. Văzând că nu merge cu chestii dătătoare de anxietate, doamna educatoare a schimbat la un moment dat placa, cu una mai pragmatică și echilibrată: copilul trebuie tuns pentru că stă cu mâna în păr chiar şi la masă. Văzând totuși că nu o scoate la capat cu noi, ne-a lăsat în lățoșenia noastră. De ce totuşi nu tundeam (și nu o prea facem nici acum) copilul? Nu dintr-o ambiţie stupidă şi nici pentru că îmi place părul lui atât de mult încât i-aş sacrifica privirea. Ci pentru că am observat că unor prichinduți nu le place să fie tunși. Nu că nu le place, îi terorizează ideea! Nu o dată am plecat cu ai mei de pe scaunul frizerului cu pleata de la venire. Nu o dată am văzut copii în convulsii de atâta plâns în saloanele vizitate. Ca mamă, nu doar că îmi aleg luptele, dar mă gândesc adesea dacă nu cumva unele dintre ele ...
Citește mai mult »

Eu versus ceilalți

În ciuda faptului că ne credem foarte sofisticați și evoluați, noi, cei din specia umană, nu suntem prea diferiți de alte mamifere. Mergem biped, vorbim articulat și, credem noi, judecăm mai adânc, dar suntem programați întru supraviețuire și perpetuarea speciei. Nici când vine vorba despre educația copiilor, lucrurile nu se schimbă prea mult. Îi îngrijim, suntem atenți la integritatea lor fizică și le transmitem datele, comportamentele, abilitățile necesare vieții. Fiecare după cum o vede. Pentru că supraviețuirea este pe de o parte o chestiune individuală: eu să am, eu să pot, eu să fac. Dar și una de grup: găsirea unui statut astfel încât ceilalți să nu ne mănânce cu fulgi cu tot. Asta facem toți, exeptând cazurile patologice de părinți denaturați. Mai există însă o componentă, pe care doar oamenii de succes o știu. Aceea de a-i privi pe ceilalți nu doar ca potențiali competitori, ci și ca pe niște centre de profit, oricât de imoral ar părea. Fie în industria diverismentului, sport sau producerea de plăcinte, oamenii care se ridică deasupra celorlalți știu că nu este suficient ...
Citește mai mult »

Cum va fi la şcoală?

Zilele acestea văd la şcoala celui mic parinţi cu foi, foiţe, dosare şi, mai ales, cu mutra aceea confuză si traumatizată de om care începe un proiect sisific. Presupun ca au inceput înscrierile la clasa pregătitoare, ceea ce am făcut cu toţii în prag de primăvară. Ştiu că sunt puțini, dar lor le scriu acum. Pentru că aceeaşi mutră confuză și traumatizată am avut-o la rândul meu, anul trecut. Aceeaşi frică de necunoscut, de ameninţările altora, de experienţele pe care le auzeam și pe care le-am avut ca elev și ca mamă. Dacă nu este prea târziu, încep cu ceva recomandări despre cum sa alegeţi şcoala: Este întotdeauna de preferat cea din proximitate. Mulţi copii au dificultăţi în a se trezi şi monta dis de dimineaţă. Ne era tuturor mai uşor la primul şcolar al familiei când ne trezeam cu jumătate de ora înainte de primul clopoţel, faţă de al doilea, la care ceasul sună în creierii nopţii. Nu căutaţi o învăţătoare care să vă semene, şi aici mă refer evident la mame. Rolul doamnelor nu este acela de ...
Citește mai mult »

Ce fac de “coronavirus”?

Am trecut deja de multe epidemii de gripă sezonieră, aviară și porcină. Pe aceasta din urmă am văzut-o cu ochii mei la copilul cel mare, care a pescuit-o dintr-o vacanță de iarnă la Predeal. Față de o altă viroză, de-a noastră neaoșă căpătată la Sovata, care m-a doborât și pe mine la pat, a fost mult mai ușor de dus. Știu așadar că între ceea ce vedem la televizor sau citim în presă și ceea ce se întâmplă în viața reală sunt diferențe uneori uriașe. Și mai știu, din experiența de mamă, că sunt prea multe virusuri și bacterii al căror nume ne este încă necunoscut, dar care pot deveni oricând noua vedetă a spitalelor, laboratoarelor și programelor de știri. Ce fac așadar în perioada asta de semi-isterie? Nimic special. Oricum de când am copii mi-am format reflexul de a mă spăla pe mâini exagerat. Motiv pentru care, mai ales în anotimpul rece, am mâinile uscate, crăpate, îmbătrânite prematur. Încerc să evit spațiile închise și aglomerațiile. Lucru aproape imposibil de altfel, asta este viața omului modern, umăr în umăr cu ...
Citește mai mult »

Basme, maică!

Aseară, din motive de oboseală şi migrenă atroce, am cam plagiat povestea de adormit copilul mic. Mi-am amintit de o veche (şi frumoasă) legendă a privighetoarei, dar pentru că memoriile au devenit aproximative spre vagi, am actualizat-o după cum m-a dus imaginaţia. Se ia aşadar o pasăre banală, insignifiantă, chiar urâţică, cu abilităti de zbor net inferioare altora şi cu putere fizică prea slabă comparativ cu uliul sau şoimul şi se expune unui dur proces de bullying în pădure. Râdeau toți de ea mai ceva ca Dan Negru la glumele lui Doru Octavian Dumitru. Pasărea rezistă ce rezistă, apoi, evident, începe un proces adaptativ la nenoricirea care se abatuse asupra ei. În timp ce analiza, suferea și căuta soluții, vede o floare superbă, care nu doar că avea un colorit minunat, dar mai şi mirosea îmbietor. Şi cum o vede începe să sufere mai abitir că ea nu este aşa de frumoasă şi grozavă şi superbă şi mirifică. Iar din durerea ei a apărut un tril, iar din tril un întreg cântec care suna divin. Şi toate ...
Citește mai mult »

Un soi de Mercur retrograd

Nu mă pricep la astrologie, dar simt că planetele mi s-au aliniat iar ca naiba. În tot ce îmi propun fac doi paşi pe loc şi trei în spate, mi se bat în cap milioane de gânduri şi analize, iau totul personal şi încep să cred în ghinioane. Mă bântuie o migrenă şi încerc să uit că se apropie vârsta aia frumoasă în care intri automat la categoria de risc maxim pentru orice virus sau afecţiune. Mai grav este că nu-mi pot pune gândurile în ordine. Ieri am încercat să scriu despre competiţiile copiilor, dacă sunt mumă, luându-ne după miile de opţiuni şcolare şi extraşcolare existente sau ciumă, dacă ascultăm opiniile unor specialişti în ale psihologiei. După ce am citit zeci de resurse, de au început neuronii sa mi se zbată frenetic prin cap, am tastat preț de două fraze şi le-am lăsat printre miile de drafturi. Azi am vrut să scriu despre importanţa iertării în depăşirea traumelor provocate de alţii. O auzim la biserică, dar o înţelegem doar pe măsură ce practicăm. Nu înseamnă că trebuie să ...
Citește mai mult »