Rău cu rău, dar mai rău fără rău

Aseară îl ascultam pe copilul cel mare la radio înșirând o listă de vedete care au renunțat prematur la școală în favoarea carierei. Nume mari, oameni care au reușit în viață, pe care mulți îi divinizează chiar dacă nu au diplomă de absolvire. Ai zice că este un deal bun, dar este refrenul inadaptării cumva. “Uite-te la Bill Gates că n-a terminat facultatea!”, zic unii care nu prea înţeleg decât partea cu banii din cariera omului. Eu pledez în continuare pentru a definitiva niște cicluri școlare, în ciuda adversității tot mai crescute pe care o resimt în fața noilor ordini în educație. De ce este școala importantă? Primul motiv ar fi că îți structurează niște procese, te dezvoltă, te ajută să înveți multe despre tine, despre alții, despre lume, obiecte, procese, relații. Este adevărat că o poți face și acasă, dar puțini găsesc motivația de a învăța programat, mai ales în momentul în care succesul le bate la ușă. Al doilea ar fi că toată lumea o face. Și atunci cumva ai un handicap real în interacțiunea cu cei din jur. Îți lipsesc anumite ...
Citește mai mult »

Cum va fi la şcoală?

A venit momentul să declar grădiniţa un mare eşec. Nu ştiu dacă ea în sine, vă voi povesti la timpul potrivit (dacă uit, să-mi amintiţi!) că nu este ca şi cum am ratat alte opţiuni, oricum aceşti trei ani din viaţa noastră nu au avut până acum beneficii pe măsura consumului de energie şi timp alocat. Ba chiar au lovit serios în anumite privinţe, lucru care mă supără cu adevărat. Mai sunt câteva luni şi se încheie, mi-aş dori să mă răzgândesc, dar şansele sunt minime spre nule. Chiar îmi doresc să punctez la un moment dat cauzele, sunt multiple şi poate că ar ajuta pe toti cei implicaţi (inclusiv pe noi) să le depăşim. Dar mai ales pe cei care au început cu placa educaţiei timpurii formalizate, mă scuzaţi că vă trezesc, dar ne aflăm departe de punctul în care să fim pregătiţi! Şi pentru că un eşec nu vine niciodată singur, mă aştept cumva la ce este mai rău şi de la şcoală. Există, evident, două percepţii extreme privitoare la acest pas, pe care le-am observat în discuţiile altora cu cel mic. Cea pesimisto-agonizantă: “- Mergi la ...
Citește mai mult »

Înțelepciune în stare pură

Cu ceva timp în urmă citeam un text al unuia dintre autorii mei preferați despre cum se complică treburile pe măsură ce avansăm prin viață: apar tot mai multe responsabilități, apoi neputințe, practic devine tot mai greu să ne purtăm mizera existență. Și apoi murim într-un final apoteotic. Nu-i de mirare că articolul a dispărut rapid: deși respectivul este un pragmatic, cu soluții simple și funcționale în cele mai multe dintre cazuri, de data aceasta a reușit brusc să-și ducă cititorii într-o zonă atât de pesimistă, pentru care nimeni nu părea pregătit. Multă vreme m-a apăsat pe gânduri textul omului: cum să vă spun, lucrurile chiar devin mai grele! Când oamenii din jur încep să moară sau să devină dependenți de tine, când copiii cresc și schimbă dinamica familiei, când deciziile devin tot mai grele și efectele lor tot mai previzibile, numai ușor nu poți spune că e. Dar m-am prins la timp că acesta este drumul firesc. Și privind altfel lucrurile, deși situația devine mai complicată și noi suntem mai antrenați și căpătăm noi abilități de navigat ...
Citește mai mult »

Primul job al celui dintâi copil

Sunt lucruri, oameni, întâmplări care nu se uită niciodată: prima zi de școală, primul sărut, prima ceartă cu persoana iubită sau prima vacanță exotică. Dar cel mai pregnant este cu siguranță primul job. Cel definitoriu pentru multe dintre comportamentele noastre profesionale, piatra de temelie a carierei noastre și cel mai frecvent termen de comparație. Al meu a fost cel de învățătoare, n-am să-l uit niciodată, dar astăzi capăt o amintire și mai și: copilul meu mare se lansează oficial în lumea radioului, după o pregătire serioasă de aproape un an și jumătate. Exceptând voluntariatele de scurtă durată, este primul lui job într-o corporație, ce-i drept diferită de cele cu care suntem obișnuiți, datorită mediului creativ pe care trebuie să-l cultive. A avut de parcurs până acum un drum lung, plin cu de toate: motivație, muncă multă, frustrări, conflicte, bucurii, învățare continuă, adaptare, depășire a limitelor, provocări continue. Nu a fost deloc floare la ureche, deși a simțit pe pielea lui că atunci când faci ceva cu plăcere, nu simți că muncești. Și a făcut față bine de tot. Astăzi este ...
Citește mai mult »

To do list

În ultima vreme reușesc să mă mobilizez destul de greu. Sunt multe pe cap, puține constructive, așa că rămân blocată în analize și mai uit de meandrele concretului. Cum scrisul mă organizează și mă motivează, fac publică lista mea de task-uri pe care le tot amân, în speranța că le voi bifa în scurt timp: 1. Despodobește, mamă, curtea! Nu doar că am împodobit-o în buza Crăciunului, dar vine Paștele și balcoanele tot cu steluțe sunt. Măcar le-am scos din priză, dar ar șade bine să le înlocuiesc cu ceva mai primăvăratic. 2. E timpul pentru alți saci de haine! Periodic purced la reorganizarea dulapului (ca să nu spun că sunt două) și donez ce nu-mi mai vine, ce nu am purtat în anul precedent și ce am purtat suficient cât să mă fi săturat. Am ratat sezonul trecut activitatea asta, poate o bifez temeinic de data asta, trecând și prin dulapul cu accesorii (două și ele). 3. Cui nu i-a plăcut cartea, să dea la cazma! Curtea noastră se cam cere îngrijită. Cum grădinarul șef este în concediu medical pe durată nedeterminată, ...
Citește mai mult »

“Copiii vin pe lume să ne învețe o lecție!”

Una dintre cele mai enervante şi vehiculate metafore despre părințeală este aceea că urmașii noștri vin pe lume ca să ne dea nouă lecții. Despre noi, despre lume, despre relaţia cu ei, dar şi despre sensul existenţei nostre. Mi se pare megalomanic să-ți închipui că un proces biologic care duce un întreg lanț trofic mai departe are pentru noi o regulă mai cu moț. Adică omul nu procreează, omul învață! Păi dacă era așa, natura avea grijă să blocheze căile de reproducere ale tuturor proștilor și-i lăsau doar pe cei care cred în hipstereli de parenting să-și ducă mai departe genele. Dar ce să vezi, au dreptul natural (și legal) de a procrea și indivizi care nu au deprins chestiuni elementare de conduită socială. Ce să îi învețe pe ei venirea pe lume a unui copil? Mai întâi a fost aşadar biologia! Scopul şi durata vizitei copiilor pe pământ nu este dezvoltarea personală a părinţilor, ci doar perpetuarea speciei. Suntem una dintre cele multe și avem același dat biologic: să ne înmulțim. Dacă toti copiii de pe pământ ar apărea în urma ...
Citește mai mult »

A furat, dar a şi făcut ceva. A cântat bine, dar a şi abuzat.

Una dintre bipolarităţile poporului român (şi poate nu numai) este legată de profilul moral al politicienilor care îl conduce. De regulă, aceştia sunt persoane care se implică în bunăstarea comunităţilor doar în perioadele electorale şi doar în proiecte ale căror beneficii personale sunt suficient de tentante. Cum românul nu e prost, ştie că este furat, dar mai ştie şi că rareori are alte alternative, dă cu ştampila şi suduieşte! (*) Iar sintagma poate fi extrapolată şi în alte cazuri. Recent au apărut două documentare care au (re)aruncat în aer scena showbizului mondial. Unul este despre abuzurile lui R. Kelly asupra unei armate de minore şi altul despre cele ale lui Michael Jackson asupra unor minori (doi sunt cei care au ales să-și spună povestea). Ambii reprezintă personalităţi marcante ale industriei muzicale şi ambii au mai avut de înfruntat astfel de acuzaţii în trecut. Şi atât R. Kelly cât şi  M.J. au un istoric de victime ale abuzului. În primul caz agresorul a fost o femeie cu 10 ani mai în vârstă ca artistul, în cel de-al doilea chiar tatăl realmente ...
Citește mai mult »

Anxius al II-lea, poveste contemporană

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată un împărat care avea un băiat. Şi copilul creştea într-o zi cât alţii într-un an, ajungând rapid la maturitate. Toată lumea aştepta cu nerăbdare ca Anxius al II-lea să preia tronul pentru că împăratul era deja bătrân şi chinuit de neputinţe. Dar băiatul avea un mare defect: era îngrozitor de fricos. Se temea și de umbra lui, ce să conducă oşti în bătălie? Curtenii jurau că l-au văzut fugind şi ascunzându-se sub plapumă de frica unei pisici. Se zice că prinţul din povestea noastră semănă puţin cu bunicul lui, Anxius I, care era la rândul lui cam temător din fire. Dar acesta s-a îndrăgostit şi a trebuit să-şi găsească puterea de a lupta în turnir pentru femeia iubită. Odată ce a câstigat bătălia şi soţia, s-a lecuit de temeri şi ezitări. Băiatul nostru însă nu da semne să se îndrăgostească, nici nu avea cum pentru că nu părăsea camera decât rareori, de frică să nu se petreacă o catastrofă. La început oamenii din regat au râs, ...
Citește mai mult »

Cam multe lămâi

– Mama, ce fructe îţi plac? mă întreabă aseară cel mic care făcea duş. Absentă, în dormitor, mă gândeam la ziua de azi. A început greu, aşa cum mă aşteptam. – Afinele, răspund la foc automat. – Aha, afinele. Ok, atunci pe locul al doilea, ce îti place? – Gutuia. – Al treilea? – Cireşele. – Al patrulea? Deja încurcată căutam măcar să-mi amintesc nume de fructe: caisele? Dar ce când s-a dus caisul din curte, n-am mai găsit unele să-mi placă. – Al cincilea? – Vişinele. De unde o fi venit pasiunea asta de a face colecţia mea de fructe preferate?!? – Al şaselea? – Merele. – Al şaptelea? – Bananele. – Bine, ştii ceva? îmi zice putin nervos. Dar spune şi tu o dată lămâile! Nu ziceai că sunt preferatele tale? – Ba da, dar în limonadă. Credeam că vrei să ştii fructele pe care-mi place să le mănânc! – Nu, am vrut să-ţi împrumut săpunul meu. Uite, miroase a lămâie, nu-i aşa că îl vrei? L-am mirosit şi împrumutat cu un disimulat drag. Sunt sătulă de toate lămâile oferite din greu de viaţa de adult din ultima vreme, așa că nici ...
Citește mai mult »

Chiar nu este despre flori

Nu am scris nimic de 8 Martie, am repus în Social Media un text vechi pe care l-am redactat la vremea lui cu lacrimi în ochi. Dar m-a enervat teribil noul trend masculin, culmea, aplaudat şi de public feminin, al înfierării acestei zile care ar trebui să dispară din calendar şi din preocuparile sociale, doar pentru că aşa e cool – să găseşti în orice un motiv de aruncat cu opinii negative. Ştiu că nu este profitabil să te poziţionezi pe de o parte sau alta a baricadei. Ştiu că este un subiect sensibil, un alt “noi versus voi” cu potenţial risc de inflamaţii. Şi ştiu că povestea fiecărei femei este diferită şi că de cele mai multe ori individualul bate statistica în ciuda fracturii de logică. Dar să îti doreşti să dispară ziua de 8 Martie mi se pare nu doar naiv, dar şi cu potenţial social distructiv. Aş vrea să trec astăzi dincolo de comercial şi stereotipuri, pentru ca deja devin sufocante. Judecaţi voi apoi ce anume se impune de 8 Martie. Ce sărbătorim? “Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este ...
Citește mai mult »