Proverbe, zicale, cimilituri pe înțelesul tuturor

Înţelepciunea populară veche este cea mai bună colecţie de teorii psihologice moderne. Dacă nu mă credeţi, iată câteva zicale interpretate dintr-o astfel de perspectivă: “Cine se aseamănă, se adună”. Este un soi de Legea atractiei universale, gândită de străbunii noştri cu mult timp în urmă: atragi ceea ce eşti. Aşadar nu doar că Tarzan a fost român, dar şi Esther şi Jerry Hicks au un văr de-al doilea român, care zicea mereu această vorbă. Aşa a apărut cartea “Legea atracţiei – Învaţăturile lui Abraham“, una dintre cărţile de căpătâi în domeniu. “Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge.” Probabil că înaintaşii noştri au observat empiric că trezindu-se mai devreme, nu-i apucă noaptea pe drum, putând astfel parcurge distanţe mai mari. Astăzi este dovedit statistic ca persoanele de succes sunt din categoria celor foarte matinale. “Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” Aici am greşit, în prezent credem în reabilitarea infractorilor. Continuăm: “Baba nu aude, dar le potriveste!” Vorbim clar despre un caz de integralitate a percepţiei, în care, deşi mesajul auzit este incomplet, experienţa anterioară ne ajută să-l completăm cu ceea ce lipseşte. “Câinele ...
Citește mai mult »

Opţiuni de carieră

Când s-a născut copilul cel mare, am fost întrebată ce vreau să se facă atunci când va fi mare. Am răspuns, cu sinceritate, că orice profesie m-ar mulțumi, mai puțin cea de balerin. Nu știu de ce, mi se pare grea această carieră pentru un bărbat, poate din cauza duratei relativ mici a vieții profesionale. Zilele acestea am purces, așa cum mi-am propus, la a testa un instrument de evaluare a abilităților, intereselor, valorilor și altor chestiuni relevante în vederea orientării în carieră. Cobai: copilul cel mare, că cel mic nu s-a obișnuit cu tastele. Încă. Evaluarea în sine nu mi-a produs mari revelații, pentru că îl cunosc ca orice mamă: mai bine decât se cunoaște el. La un moment dat au început să apară și recomandările, adică orientarea propriu zisă. Și am aflat că după ce termină liceul, copilul meu mare ar putea fi, de exemplu, moașă. Moment în care, trebuie să recunosc că m-am blocat. Cum moașă? Ce recomandare e asta, atât de specifica? De ce nu asistent medical? Sau felcer? Nu cunosc bărbați moașe. Și care ar fi masculinul, ...
Citește mai mult »

O lungă constatare

Multă vreme după ce am încetat să scriu pe blogul de pe http://www.itex.ro am primit întrebări privitoare la motivul meu. Am fost prima, cea mai constantă și cea mai prolifică generatoare de conținut de acolo. Am scris si când a fost bine și când a fost rău. Și cu bani în cont, și fără. Și când aveam ce spune și când nu. Și deodată m-am oprit. Și nu m-am oprit în toiul unor probleme majore legate de ITEX. M-am oprit într-un moment în care am simtit cât de inutilă a devenit meseria asta de scrib. Mi s-a parut că atunci când firmele merg prost din punct de vedere economic, nu mai este loc de discutii despre strategii de resurse umane. E timpul strategiilor de supraviețuire. Când nu ai bani de salarii, când disponibilizezi, când nu poți bugeta nici copiile xerox, degeaba vine Valentina Neacșu și vorbește despre motivație sau despre cultura organizațională. Nu a fost o dramă, ci doar un sentiment acut de inutilitate. Care a generat, normal, o lipsă de motivație pentru scris. În rest, lucrurile au mers la fel: uneori bine, alteori ...
Citește mai mult »

Numai cine nu muncește, nu greșeste

Că tot v-am povestit despre interviurile prin care mi-a fost dat sa trec, să vă spun şi despre neprevăzutul activităţii de intervievator. Este vorba despre începuturile carierei, pentru că experienţa aduce cu sine o lipsă de surprize şi situaţii amuzante. A trecut foarte mult de atunci, sper să nu lezez amintirile şi sentimentele nimanui. O primă întâmplare datează de pe când lucram într-o firma din domeniul IT în plină dezvoltare. Angajam mult şi alert, în fiecare dimineaţă programam interviuri. Era vremea de pionierat a site-urilor de joburi, se purtau CV-urile printate şi listele facute în Excel. Nu aveam birou propriu, aşa că împarţeam spaţiul de lucru cu IT-ul si angajaţii aflaţi în perioada de tranziţie. O dimineaţă obişnuita aşadar, cu biroul plin, dar liniştit, în care iau lista de candidaţi şi încep telefoanele. “Doamna X? Da. Vă invit la interviu!”, “Domnul Y? Da. Vă invit la interviu!” şi tot asa minute bune. Monitoarele bâzâiau monoton, mirosea a cafea, pilotul automat telefonic funcţiona uns. “Domnul Coitu? Da….” În clipa următoare în birou se declanşează bomba cu hohote isterice de râs. Realizez şi eu că numele are o rezonanţă aparte, colegii se exprimau din ce în ce mai zgomotos, aşa că singura ...
Citește mai mult »

Moda erijării în divinitate

Cu ceva timp in urma, urmaream spusele unei specialiste in alimentatie vegana pe Facebook. Le zicea echilibrat, documentat, placut de citit. Pana cand, la comentariile unui articol, aceeasi autoare echilibrata si documentata raspunde contra-argumentelor decente ale unei cititoare cu replica: “Daca vreti sa muriti de cancer, continuati sa mancati produse de origine animala”. Am incetat sa mai urmaresc discutiile, abordarea mi s-a parut brusc de tip “Stirile de la ora 5″. Cu alt timp in urma, vorbeam cu o cunostinta despre vaccinarea copiilor. Discutia, desi contradictorie, parea echilibrata in argumente, pana am auzit acelasi tip de sentinta: “Daca tu vrei sa-ti intoxici copiii cu mercur si sa faca autism, continua sa-i vaccinezi”. N-am mai continuat sa dezbat, nu avea sens. Cand am nascut al doilea copil, am cautat un sistem de purtare, pentru ca stiam ca voi sta cu el in brate in primele luni si voiam o solutie comoda. Recunosc ca am ales Manduca, desi mi s-a parut scumpa si incomoda, de frica sa nu ma intalnesc cu o nazi-mama care sa-mi spuna cum e cu pozitia in M a picioarelor, ...
Citește mai mult »

Logica vieţii

Acest articol mi-a amintit de propriile mele furii şi momente în care m-am întrebat “De ce eu?” sau “De ce mi se întâmpla mie toate astea?” N-au fost puţine. Şi le-am acceptat pe fiecare în parte, aşa cum zice articolul de mai sus, altfel probabil aş fi scris acum dintr-un spital de boli psihice. După nişte astfel de experienţe, am realizat că una dintre problemele noastre, a oamenilor, este credinţa că viaţa are o logică de tip cauză-efect. Mâncăm sănătos, deci trăim 100 de ani. Facem din copii o prioritate, deci vor deveni genii. Muncim de ne spetim, deci vom ajunge milionari. Ne dedicăm trup şi suflet unei relaţii, deci vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Viaţa are însă o logică mult mai întortochiată și puţin previzibilă de atât: mănânci sănătos şi cazi cu avionul la 30 de ani. Fumezi şi prinzi suta. Există copii care îşi văd părinţii seara, târziu, fără să aibă parte de prea multe dezbateri filozofice despre şcoală si au rezultate de excepţie. Oameni care au făcut din carieră o prioritate absolută şi îşi permit mai puţine decât angajaţii instituţiilor de stat. Cupluri ...
Citește mai mult »

Despre hipercompativitateacopiilor. Sau a părinților.

Cu ceva timp în urmă, copilul cel mare a participat la un concurs școlar de interpretare vocală și instrumentala. Am văzut acolo o sumedenie de copii frumoși, talentați, emoționați, curajoși și foarte serioși în abordare. Unii aflați la început, alții deja cu un palmares impresionant de premii, cu toții și-au meritat aplauzele. Evident, cel mai frumos si talentat a fost al meu, dar sunt sigură că așa au simțit toți părinții  La un moment dat, pe scenă a apărut o fată superbă, care a cântat dumnezeiește la pian. Până când s-a încurcat. Ca o păpușă stricată, trecea cu degetele peste clape, fără să se poată aduna și să continue piesa. M-am gândit că pentru o sportivă (ni s-a spus în prezentare ce sport practică) nu este foarte antrenată mental să treacă peste obstacole și să își atingă scopul. Am realizat și de ce. La finalul interpretării, fata a plecat însoțită de părinți. Din motive obiective a trebuit să părăsesc și eu sala de spectacol, urmându-i. Mama fetei vorbea suficient de tare și de categoric cât să o aud. Și ...
Citește mai mult »

10 semne ale avansării în viață

1. Muzica este întotdeauna prea tare: cea din magazine, din camera copilului, din maşină. 2. Moda ţi se pare tot mai ciudată. Eu observ că a revenit cea cu desenatul tehnic al sprâncenelor, după eliminarea lor temeinică. S-au întors si blugii cu talie înaltă, care ascund şi mai temeinic rotunjimile posterioare. 3. Aduci în discuţie sintagma: “Pe vremea mea…”. Moment în care cei din jur încep să sforăie. 4. Porţi şosete flocoase şi pijamale pufoase. Pufoase de finet, nu vă gândiţi la alte fineţuri. 5. Nu suporţi să ai mijlocul gol. S-ar putea ca blugii cu talia sus de la punctul 2 să ajute aici, aşa că îi taiem de pe lista neagră. 6. Începi să simţi şi să invoci curentul. Chestia aia rea care umfla măsele si betegeşte urechi şi oase. 7. Vorbeşti din ce în ce mai mult despre boli. Ale tale, ale vecinilor, ale copiilor, ale cui prezintă orice fel de simptome. 8. Şi nu doar vorbeşti despre boli. Ci chiar oferi remedii, tratamente şi multiple alte recomandări. De preferat nesolicitate. 9. Începi să eviţi oglinda. 10. Copilul te sună şi îţi spune: “După şcoală, rămân cu băieţii!” Nu ştiu ...
Citește mai mult »

Cum am devenit mai mult decât imperfectă?

M-am născut un copil perfect. La fel ca toți copiii: arătam perfect, mă purtam perfect, vorbeam perfect. Și am ținut-o tot într-o perfecțiune până am intrat la școală. Unde, am aflat că bastonașele mele nu sunt perfecte. Și nici părerea mea despre primăvară nu e chiar perfectă. Iar la matematică, perfecțiunea părea și mai departe de mine. Așa am devenit puțin imperfectă. Doar puțin. Am crescut făcând în continuare totul aproape perfect. Până când am terminat facultatea și m-am angajat. Și am aflat că timpul nu se dilată întru perfecțiunea tuturor operațiunilor din fișele de post cumulate, de la serviciu și acasă, așa că am mai pierdut puțin din desăvârșire.  Și totuși, curățenia, gătitul, relaxarea sau propria îngrijire erau  în continuare aproape perfecte. De fapt, ce zic eu aici, erau perfecte! M-am măritat cu un bărbat perfect și am făcut primul copil perfect. Pe care l-am crescut perfect! Vă zic, ca la carte! Până când a căpătat independență în mișcare. Și am realizat că haosul generat în  cinci minute de un copil perfect devine imposibil de schimbat. Pentru că ordinea ...
Citește mai mult »

Constatările înțeleptei Valentina

Probabil mi se trag de la nesomn. Dar mie mi se par foarte  înțelepte. Așadar: 1. Cu cât te străduiești să acoperi mai tare un defect sau o greșeală, cu atât le descoperi mai mult. Am constatat asta încercând să-mi ascund cearcănele 2. Deciziile se iau singure. Opțiunile se elimină treptat fără să putem interveni prea tare. 3. Pornind de la punctul 2, rezultă că nu are sens să mă îngrijorez. Pot fi atentă, pot încerca să nu greșesc, pot învăța din greșeli. Dar degeaba îmi fac griji. 4. Nimeni nu poate percepe cât de mult mă schimb. Continuu. Pentru că fiecare hop sau fiecare experiență fericită înseamnă un nou drum pentru mine. Așa că nu am de ce să pun preț pe ce cred alții despre mine. Și despre călătoriile mele. 5. Fericirea este supraevaluată. Este punctuală, subiectivă, chiar hormonală uneori. Durează puțin, se obține greu. Confortul si echilibrul sunt ținta.  Și când le obținem, trebuie să ne lepădăm de ele ca să avem la ce tânji iar :). 6. Frumusețea este supraevaluată. Nu contează să arăți ca un supermodel, ...
Citește mai mult »