UPDATE

Multă vreme am obișnuit să spun că la politică, fotbal și resurse umane se pricepe tot românul. Este momentul unei completări: la politică, fotbal, resurse umane și copiii altora se pricepe tot românul. Politica și fotbalul continuă să creeze pasiuni distrugătoare și opinii ucigătoare, deși stau mai mult pe la DNA decât la locul de muncă. Resursele umane sunt la fel de detestate, deopotrivă de către angajați si angajatori, iar ideile în acest domeniu rămân la fel de originale și provocatoare pe alocuri. Au apărut însă experții dovediți în educația și creșterea copiilor. Adică oricine a citit o revistă de psihologie, un bestseller sau a participat la un workshop pe acestă temă, este pregătit să-ți servească adevărate tratate. Dacă are și un copil, deja este ultra-calificat. De la doi copii încolo, are și dreptul să te pocnească dacă nu bagi la cap ceea ce îți spune. Culmea este că nici politica, nici fotbalul, nici resursele umane si nici educația copiilor nu excelează la nivel macro pe meleagurile noastre. De unde se vede treaba că prea mulți experți nu aduc niciodată ...
Citește mai mult »

Teatrul ca materie şcolară

Am facut o nedreptate si nu am inclus si arta teatrala printre materiile care ar trebui sa existe in scoli. Incerc sa o repar aici, explicand mai intai motivul excluderii: inca din clasa a doua, copilul cel mare face cursuri de teatru in cadrul scolii. Pentru noi, arta teatrala este deja o materie cat se poate de reala, tratata intotdeauna cu mare tragere de inima, care il motiveaza si pe care nu am exclude-o niciodata din lista de optionale. Cu toate acestea, sunt convinsa ca nu toti copiii au norocul de a frecventa astfel de cursuri. Si este pacat. Ce beneficii aduce studiul artei teatrale? Sunt numeroase si deloc greu de cuantificat. In primul rand este poate singura materie care ii invata pe copii sa respecte reguli fiind creativi, oricat de antagonic ar suna. Exista un scenariu, exista niste roluri si replici bine stabilite. Dar exista si improvizatie, exista marca personala a fiecarui mic actor care joaca. Apoi este spiritul de echipa. Nu poti fara ceilalti, trebuie sa iti calibrezi emotiile si starea la un ison. Imbogateste cultura generala, din ce in ce mai subtire azi. Presupune lectura ...
Citește mai mult »

Se poate: interviul de selecție la școală

Copilul cel mare face gimnaziul la liceu. O alegere îndelung blamată de mai toți cunoscuții, dar de care suntem cu toții, părinți și copil, mai mult decât încântați. Cel mai recent motiv de bucurie pentru mine, ca părinte HR-ist, sunt două. Două proiecte legate de carieră, care vizează atât orientarea spre o meserie cât si familiarizarea cu procesele de recrutare și selecție. Am să vorbesc acum doar despre cel care este aproape de final. Așadar copiii au avut șansa să aplice pentru pozitia de profesor pentru o ora, la materia preferată, de Ziua Elevului, din cadrul Școlii Altfel. Pentru a aplica, au avut nevoie de CV, scrisoare de intenție și scrisoare de recomandare din partea profesorului pe care îl înlocuiesc in ora respectivă. Credeți-mă, să-ți faci CV-ul în clasa a V-a, este complicat. Dar extrem de util, pentru că așa nu uiți să faci ceva notabil în fiecare etapă din viață. Din fericire copilul are experiență în predare încă din clasa a IV-a, așa că am avut un punct de plecare. Și nici cu scrisoarea de intenție nu ...
Citește mai mult »

Proverbe, zicale, cimilituri pe înțelesul tuturor

Înţelepciunea populară veche este cea mai bună colecţie de teorii psihologice moderne. Dacă nu mă credeţi, iată câteva zicale interpretate dintr-o astfel de perspectivă: “Cine se aseamănă, se adună”. Este un soi de Legea atractiei universale, gândită de străbunii noştri cu mult timp în urmă: atragi ceea ce eşti. Aşadar nu doar că Tarzan a fost român, dar şi Esther şi Jerry Hicks au un văr de-al doilea român, care zicea mereu această vorbă. Aşa a apărut cartea “Legea atracţiei – Învaţăturile lui Abraham“, una dintre cărţile de căpătâi în domeniu. “Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge.” Probabil că înaintaşii noştri au observat empiric că trezindu-se mai devreme, nu-i apucă noaptea pe drum, putând astfel parcurge distanţe mai mari. Astăzi este dovedit statistic ca persoanele de succes sunt din categoria celor foarte matinale. “Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” Aici am greşit, în prezent credem în reabilitarea infractorilor. Continuăm: “Baba nu aude, dar le potriveste!” Vorbim clar despre un caz de integralitate a percepţiei, în care, deşi mesajul auzit este incomplet, experienţa anterioară ne ajută să-l completăm cu ceea ce lipseşte. “Câinele ...
Citește mai mult »

Opţiuni de carieră

Când s-a născut copilul cel mare, am fost întrebată ce vreau să se facă atunci când va fi mare. Am răspuns, cu sinceritate, că orice profesie m-ar mulțumi, mai puțin cea de balerin. Nu știu de ce, mi se pare grea această carieră pentru un bărbat, poate din cauza duratei relativ mici a vieții profesionale. Zilele acestea am purces, așa cum mi-am propus, la a testa un instrument de evaluare a abilităților, intereselor, valorilor și altor chestiuni relevante în vederea orientării în carieră. Cobai: copilul cel mare, că cel mic nu s-a obișnuit cu tastele. Încă. Evaluarea în sine nu mi-a produs mari revelații, pentru că îl cunosc ca orice mamă: mai bine decât se cunoaște el. La un moment dat au început să apară și recomandările, adică orientarea propriu zisă. Și am aflat că după ce termină liceul, copilul meu mare ar putea fi, de exemplu, moașă. Moment în care, trebuie să recunosc că m-am blocat. Cum moașă? Ce recomandare e asta, atât de specifica? De ce nu asistent medical? Sau felcer? Nu cunosc bărbați moașe. Și care ar fi masculinul, ...
Citește mai mult »

O lungă constatare

Multă vreme după ce am încetat să scriu pe blogul de pe http://www.itex.ro am primit întrebări privitoare la motivul meu. Am fost prima, cea mai constantă și cea mai prolifică generatoare de conținut de acolo. Am scris si când a fost bine și când a fost rău. Și cu bani în cont, și fără. Și când aveam ce spune și când nu. Și deodată m-am oprit. Și nu m-am oprit în toiul unor probleme majore legate de ITEX. M-am oprit într-un moment în care am simtit cât de inutilă a devenit meseria asta de scrib. Mi s-a parut că atunci când firmele merg prost din punct de vedere economic, nu mai este loc de discutii despre strategii de resurse umane. E timpul strategiilor de supraviețuire. Când nu ai bani de salarii, când disponibilizezi, când nu poți bugeta nici copiile xerox, degeaba vine Valentina Neacșu și vorbește despre motivație sau despre cultura organizațională. Nu a fost o dramă, ci doar un sentiment acut de inutilitate. Care a generat, normal, o lipsă de motivație pentru scris. În rest, lucrurile au mers la fel: uneori bine, alteori ...
Citește mai mult »

Numai cine nu muncește, nu greșeste

Că tot v-am povestit despre interviurile prin care mi-a fost dat sa trec, să vă spun şi despre neprevăzutul activităţii de intervievator. Este vorba despre începuturile carierei, pentru că experienţa aduce cu sine o lipsă de surprize şi situaţii amuzante. A trecut foarte mult de atunci, sper să nu lezez amintirile şi sentimentele nimanui. O primă întâmplare datează de pe când lucram într-o firma din domeniul IT în plină dezvoltare. Angajam mult şi alert, în fiecare dimineaţă programam interviuri. Era vremea de pionierat a site-urilor de joburi, se purtau CV-urile printate şi listele facute în Excel. Nu aveam birou propriu, aşa că împarţeam spaţiul de lucru cu IT-ul si angajaţii aflaţi în perioada de tranziţie. O dimineaţă obişnuita aşadar, cu biroul plin, dar liniştit, în care iau lista de candidaţi şi încep telefoanele. “Doamna X? Da. Vă invit la interviu!”, “Domnul Y? Da. Vă invit la interviu!” şi tot asa minute bune. Monitoarele bâzâiau monoton, mirosea a cafea, pilotul automat telefonic funcţiona uns. “Domnul Coitu? Da….” În clipa următoare în birou se declanşează bomba cu hohote isterice de râs. Realizez şi eu că numele are o rezonanţă aparte, colegii se exprimau din ce în ce mai zgomotos, aşa că singura ...
Citește mai mult »

Moda erijării în divinitate

Cu ceva timp in urma, urmaream spusele unei specialiste in alimentatie vegana pe Facebook. Le zicea echilibrat, documentat, placut de citit. Pana cand, la comentariile unui articol, aceeasi autoare echilibrata si documentata raspunde contra-argumentelor decente ale unei cititoare cu replica: “Daca vreti sa muriti de cancer, continuati sa mancati produse de origine animala”. Am incetat sa mai urmaresc discutiile, abordarea mi s-a parut brusc de tip “Stirile de la ora 5″. Cu alt timp in urma, vorbeam cu o cunostinta despre vaccinarea copiilor. Discutia, desi contradictorie, parea echilibrata in argumente, pana am auzit acelasi tip de sentinta: “Daca tu vrei sa-ti intoxici copiii cu mercur si sa faca autism, continua sa-i vaccinezi”. N-am mai continuat sa dezbat, nu avea sens. Cand am nascut al doilea copil, am cautat un sistem de purtare, pentru ca stiam ca voi sta cu el in brate in primele luni si voiam o solutie comoda. Recunosc ca am ales Manduca, desi mi s-a parut scumpa si incomoda, de frica sa nu ma intalnesc cu o nazi-mama care sa-mi spuna cum e cu pozitia in M a picioarelor, ...
Citește mai mult »

Logica vieţii

Acest articol mi-a amintit de propriile mele furii şi momente în care m-am întrebat “De ce eu?” sau “De ce mi se întâmpla mie toate astea?” N-au fost puţine. Şi le-am acceptat pe fiecare în parte, aşa cum zice articolul de mai sus, altfel probabil aş fi scris acum dintr-un spital de boli psihice. După nişte astfel de experienţe, am realizat că una dintre problemele noastre, a oamenilor, este credinţa că viaţa are o logică de tip cauză-efect. Mâncăm sănătos, deci trăim 100 de ani. Facem din copii o prioritate, deci vor deveni genii. Muncim de ne spetim, deci vom ajunge milionari. Ne dedicăm trup şi suflet unei relaţii, deci vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Viaţa are însă o logică mult mai întortochiată și puţin previzibilă de atât: mănânci sănătos şi cazi cu avionul la 30 de ani. Fumezi şi prinzi suta. Există copii care îşi văd părinţii seara, târziu, fără să aibă parte de prea multe dezbateri filozofice despre şcoală si au rezultate de excepţie. Oameni care au făcut din carieră o prioritate absolută şi îşi permit mai puţine decât angajaţii instituţiilor de stat. Cupluri ...
Citește mai mult »

Despre hipercompativitateacopiilor. Sau a părinților.

Cu ceva timp în urmă, copilul cel mare a participat la un concurs școlar de interpretare vocală și instrumentala. Am văzut acolo o sumedenie de copii frumoși, talentați, emoționați, curajoși și foarte serioși în abordare. Unii aflați la început, alții deja cu un palmares impresionant de premii, cu toții și-au meritat aplauzele. Evident, cel mai frumos si talentat a fost al meu, dar sunt sigură că așa au simțit toți părinții  La un moment dat, pe scenă a apărut o fată superbă, care a cântat dumnezeiește la pian. Până când s-a încurcat. Ca o păpușă stricată, trecea cu degetele peste clape, fără să se poată aduna și să continue piesa. M-am gândit că pentru o sportivă (ni s-a spus în prezentare ce sport practică) nu este foarte antrenată mental să treacă peste obstacole și să își atingă scopul. Am realizat și de ce. La finalul interpretării, fata a plecat însoțită de părinți. Din motive obiective a trebuit să părăsesc și eu sala de spectacol, urmându-i. Mama fetei vorbea suficient de tare și de categoric cât să o aud. Și ...
Citește mai mult »