Pseudoștiința grupului (de copii)

Ieri seară în curtea Neacșu s-a format o adunare ad-hoc de copii. Cu două excepții nemotivate, toți juniorii din împrejurimi ne-au călcat pragul (și cultura de căpșuni). Motiv de profunde revelații pentru mine, fiind pentru prima oară când am văzut cu ochi relaxați atâția pitici la un loc, fără control parental sau fără a fi într-un cadru formal. Iată ce am înțeles: Sunt copii care pur și simplu nu se suportă. Nu pot comunica, empatiza, nu găsesc puncte comune decât poate de a se râcâi reciproc. Tendința lor naturală este de a se evita, ignora. Ce facem noi părinții când suntem cu ei? Îi obligăm să relaționeze, să comunice, pentru că așa este bine, politicos. “Joacă-te și cu Ionel, că și el este prietenul tău!” Poate și de aici vine acceptarea unor relații toxice atunci când creștem: pentru că suntem învățați de mici să intrăm în jocul celor pe care în mod instinctiv i-am evita. Fiecare copil are propriul stil de a-și rezolva problemele sau de a negocia: unii țipă, alții încearcă să-și câstige dreptul pe furiș, unii ...
Citește mai mult »

Greșeli

M-am gândit mult dacă să scriu (iar) despre greșeli folosind (de această dată) exemple proprii. Dar într-o lume tot mai sufocată de perfecțiune consider cele povestite azi un exercițiu bun. Iată câteva dintre erorile mele: – La începutul carierei am calculat greșit un buget de instruire. Pare o greșeală fără consecințe majore, dar asta a însemnat pentru ofertanți un audit costisitor al căror costuri nu au fost recuperate. Iar pentru angajații care știau că programul a fost acceptat, o promisiune neonorată. Cursurile erau pe cale să înceapă când o duduie nedormită de la HR a realizat că făcuse propunerea de buget către top management uitând niște zerouri. Calculul aprobat era așadar de 50 de ori mai mic decât cel real. Programul a fost sistat, toți cei implicați au avut de suferit. – Altă dată am trimis un short-list către toți colegii în loc să-l trimit doar managerului care angaja. Trei CV-uri și trei profile profesionale cuprinzând detalii sensibile precum salariul, disponibilitatea și alte negociabile au ajuns așadar publice. Era un job tehnic, greu de recrutat și selectat, iar ...
Citește mai mult »

Partea plină a paharului

Zilele acestea sunt criminale ale bunei dispoziții. În primul rând o viroză nesuferită se joacă cu nervii, gâtul și sinusurile mele. Se întâmplă, trecem peste. În al doilea rând frigul de afară îmi distruge speranțele de a mânca fructe din puținii pomi rămași în curtea Neacșu. Recolta este compromisă pentru al treilea an la rând, ba de grindină, ba de îngheț. În al treilea rând RADET ține cu viroza. Nu știu cum rezistă bucureștenii în apartamente, eu mi-am petrecut patru ore azi într-unul și deja aveam țurțuri la nas. Ca un maestru al gândirii pozitive ce mă aflu, am purces la a contracara cele trei motive de nefericire punct cu punct, transformând lămâile într-un grozav Limoncello: 1. Profitând de scurta ședere la București am aprins luminițele bradului de la Crăciun și le-am savurat împreună cu un ceai parfumat. Parcă am auzit și clinchetul zurgălăilor, dar e posibil să fi fost de la febră. Dacă mă concentram sigur primeam și cadouri! 2. Ajunsă la Domnești am aflat de la televizorul cel mare și inutil că în două zile apare la Disney ...
Citește mai mult »

Perspectiva noastră

Cu ceva timp în urmă, dezamăgită de ceea ce se întâmplă în domeniul meu de activitate am început să urmăresc cum este la alții, tocmai ca să mă lămuresc dacă vorbim despre o problemă globală sau una punctuală, localizată geografic în grădina noastră carpatică. M-am minunat așadar să văd că panelurile de discuții ale altora sunt mult mai concrete, pragmatice și că soluțiile tehnice au progresat extraordinar, semn că în afară HR-ul este o industrie întreagă, bugetată corect, urmărită și măsurată, nu doar o retorică superficială despre oameni, respect, fericire și compatibilitate. Nu spun că afară este totul un râu de lapte și miere. Și acolo sunt probleme, multe similare cu cele de la noi. Lipsa talentelor este una globală, iar metodele de selecție rămân frustrante, agonizante chiar pentru candidați. Dar este clar că există o preocupare perpetuă de a transforma managementul HR nu doar în ceva funcțional, util, ci și măsurabil, cuantificabil. Și este evident că oamenii sunt dispuși să plătească pentru inovație și, mai ales, că sunt interesați continuu de a îmbunătăți, optimiza. A fost ...
Citește mai mult »

Pregătiri

Din motive diverse am lăsat pe ultima sută de metri pregătirile pentru masa festivă de mâine. E drept că anul acesta suntem puțini oșteni la furculițe, deci nu-i mare efortul, dar tot m-am panicat puțin din cauza presiunii timpului. Ca să fac situația mai relaxată, că nu iese nimic când e cu panică, am luat la rând activitățile care m-ar putea aduce în stare mentală optimă: Să fac duș și să gătesc nu pot pentru că nu am încă aragaz în baie. Să mă plimb și să gătesc nici atât, este periculos să folosești cuțitele în timpul mersului. Să citesc și să gătesc nu este indicat, ultima dată când am făcut asta am reușit să transform trei tăvi de crutoane în cărbuni. A mai rămas așadar muzica, se știe că este o terapie excelentă a stresului. Am ales două playlist-uri potrivite: Top Tracks Francesco Gabbani și Pink. Ce zic eu potrivite, au fost perfecte! Când am reușit să-mi înving dubiile privitoare la niște părți componente ale unei rețete italianul mi-a cântat un Amen de m-am luminat toată, iar când mi s-a părut ...
Citește mai mult »

Narcisa

Azi am rămas mai mult cu cel mic la țară din motive administrative, profitând astfel de context pentru a ne bucura de curtea plină de flori și soare. Și animale: avem iar 5 bucăți, e o foșgăială și o foame continuă. Pentru că a învățat din experiența marelui copil că florile sunt cele mai bune aliate ale bărbaților pentru că răscumpără greșeli și îmblânzesc pedepse, piticul a început să mi le ofere cu spor: jumulește păpădiile din gazon și narcisele din grădină într-o frenezie îngrijorătoare. Astăzi a găsit o floare gata ruptă și mumifiată pe care mi-a oferit-o mândru. Moment în care a apărut în mintea mea o groaznică problemă de parenting. Cumplită. Apăsătoare. Uriașă. Imposibil de rezolvat. Este cunoscut că bărbații reprezintă sursa predilectă de tras țepe a florăreselor: cel puțin un sfert din buchetele vândute lor au defecte de fabricație și flori prematur îmbătrânite. Ce faci ca mamă când primești astfel de rebuturi? Frângi inima copilului și îi explici pe îndelete procedura alegerii florilor, făcând apel la atenția pentru detalii și răbdarea de a analiza? Sau lași ...
Citește mai mult »

O poveste despre etichete

O scurtă vizită în orasul meu natal mi-a amintit un episod amuzant (*) din copilaria mea: După o îndelungă așteptare, locul de joacă din Parcul Mare a fost renovat. Motiv pentru care părinţii ne-au scos din casă în noua “minune” arhitectonică plină de metal şi mirosind încă a vopsea. Singura chestie mai interesantă de acolo părea a fi un tobogan nou, înalt pentru standardele de atunci, o imitaţie naivă a unui castel medieval ţipător colorat. În rest aceeaşi tristeţe acoperită temeinic de vegetatie. Odată ajunsă în minunea metalică, cea mai interesantă activitate pe care am găsit-o împreună cu sora mea a fost să ne strâmbăm în fel şi chip la o pereche care stătea surprinzător de serioasă și imobilă pe o bancă din apropiere. Şi dă-i şi scoate limba, roteşte de urechi, şifonează obrajii, benoclează ochii, toate într-un efort teribil pentru că trebuia să ne abţinem de la râsul nebun care ne încerca. Decreţei crescuţi cu milioane de interdicţii la şcoală şi pe stradă, dar libere acasă, aşa am simtit noi că ar merita nişte oameni complet străini, cărora nu le ...
Citește mai mult »

Temă de weekend

Ca o reminiscenţă din scurta perioadă petrecută în învăţământul de stat rural autohton, pe când scriam cu stiloul pe 25 de caiete litere, cifre şi alte semne grafice, las aici o lista de articole de citit în weekend cafea sau în caz de plictiseală (pentru că la radio se anunţă ploi). Sunt clasice şi pot fi parcurse oricând, nefiind fixate în nişte indici temporari sau spaţiali care să le influenţeze sensul. Eu am ajuns la un număr impresionant de link-uri salvate pentru ca sunt multe titluri care îmi plac şi puţin timp să le citesc, iar asta mă ajută în (extrem de rarele) momente de plictis. Aşadar: Dosarul “Mama mea” publicat în Dilema Veche. O serie de poveşti cu şi despre mame spuse de copii ajunşi adulţi. Unele triste, altele voiase, unele cu tâlc, altele doar frumoase, dar toate pline de nostalgie şi ceva regrete. Articolul care ne dă speranţă: în vremuri în care antibioticele tind a deveni inutile, iată că cineva găseşte o nouă utilitate, neasteptată a doxicilinei. Nu m-aş fi gândit niciodată, dat tocmai aici e ...
Citește mai mult »

De-ale mele

Mai fac şi eu chestii care nu-s de laudă, dar pentru că simt că îmi ridicaţi încet şi sigur un piedestal divin de pe care aş putea să cad în nas, am le enumăr mai jos într-o veritabilă etalare de umilinţă: Mi-am uitat haina de primăvară în sala de aşteptare a unui cabinet medical. Je (@valentinaneacşu.ro), care comentez constant şi continuu pe seama rătăcirilor urmaşilor mei (cartele, portofele, manuale, haine, jucării), eu care ar trebui sa fiu un model de ordine, disciplină şi responsabilitate, am plecat de la doctor ca un fluturaş lăsând în cuier o bunătate de parka Massimo Dutti pe care o port de câteva sezoane bune. Nici măcar nu era cald afară, iar eu m-am prins abia acasă că-mi lipseşte un strat şi asta devine de-a dreptul îngrijorător. Am cumpărat ceva ce am jurat că nu cumpăr şi s-a dovedit a fi ceea ce am ştiut că e: o ţeapă. Ştiţi filmuleţele acelea cu oameni care îşi dau cu un namol cleios şi negru pe faţă şi apoi jupoaie dimpreună cu pelicula creată toată murdăria din pori, lăsând ...
Citește mai mult »

Perpetuu vinovate. Sau nu.

Noi, femeile, purtăm de când ne ştim vinovăţiile tuturor relelor întâmplate în lume. Războiul troian? Elena. Izgonirea din Rai? Eva. Cauzele problemelor psihice în interpretarea lui Freud? Mama lor. Cauzele problemelor în cuplu? Soacra lor. Dacă un bărbat are succes – meritul lui! Dacă a clacat profesional, este de vina femeia. A înşelat? Tot nevasta, a făcut ea ceva, poate s-a purtat urât. Copilul este prost crescut? Păi da, mă-sa e de vina că nu-l educă. Ieri am cunoscut absolutul vinovăţiei feminine moderne, citind pe diagonală un articol dintr-un site obscur (mulţumesc Facebook!) în care un profesor de matematică şi antrenor de olimpici zicea că la naştere toţi copiii se nasc genii, dar stresul şi alegerile nefericite mamei îi transformă apoi în persoane mediocre din punct de vedere intelectual. Cu alte cuvinte, din cauza noastră lumea este plină de oameni obişnuiţi şi nu geniali! Acum n-o mai iau pe firul istoriei, ce-a fost, a fost, suntem vinovate de multe, dar vreau să lămuresc problema cu geniile pierdute pe cale maternală, pentru că m-am simţit lezată. (*) Eu nu mă pricep la matematică, dar am mai citit ...
Citește mai mult »