Calendarul traumelor

Luni am avut o zi ciudată. Am fost lipsită de energie, apatică, dar cu un soi de agitație interioară inexplicabilă. M-am târât prin timp, am funcționat, dar mi-a fost greu să-mi explic ce am. Seara, copilul cel mare m-a anunțat că au trecut doi ani de la accidentul lui. Unul care ne-a cam pus pe jar la momentul respectiv. Pentru că în preajma banchetului din clasa a opta, fiind la o petrecere aniversară, s-a lovit destul de serios la piciorul drept, ajungând de urgență cu ambulanța la spital. Unde a fost cusut mai ceva ca o plapumă, având în prezent o uriașă cicatrice pe picior. Trebuia să îmi fi dat seama. Cumva pozele de la banchet care inundă Social Media în perioada asta mă fac să mă simt ciudat și știu că de atunci mi se trage. Dar n-am ținut minte ziua exactă, n-am imortalizat-o, n-am notat nicăieri. Am destule care mă bântuie și așa. De fapt toată perioada asta a începutului de iunie îmi este grea. Să vorbesc cu el la telefon în sunetul ambulanței a fost doar ...
Citește mai mult »

Despre mine, blog și chestionar

Zilele trecute am postat pe LinkedIn și Facebook un chestionar privitor la blog și la mine. Sunt dependentă de cafea și feedback, așa cum spune secțiunea care mă descrie, și dacă în ceea ce privește cafeaua mă descurc singură, cu feedbackul nu merge așa, pe mod auto. Partea bună este că am primit suficienta răspunsuri cât să conteze și pentru asta nu pot decât să mulțumesc. Știu clar acum, deși nu am întrebat nimic despre asta, că mă citesc oameni echilibrați, educați și la școală și acasă, greu de păcălit. Partea mai puțin bună, mi se confirmă ideea că blogul trebuie să rămână primordial o platformă de comunicare și nu o sursă de venit. Uitându-mă la campaniile din online-ul autohton, nu mă văd descriind beneficiile șamponului anti-mătreață sau pozând scump cu haine ieftine, în încercarea de a convinge lumea că e cool așa. Cei care mă vizitează nu vor asta, cu siguranță. Iar eu nu aș fi credibilă, oricum. Să vă spun așadar niște sugestii dintre cele primite, toate au fost deștepte, dar ar ieși un text prea ...
Citește mai mult »

Poate bunătatea să devină virală?

Scriam cu ceva timp în urmă, sătulă de agresivitatea din spațiul public și frustrată de modelele “turbate” pe care alegem să le urmăm, că blândețea autentică nu vinde, nu ține prima pagină, nu se viralizează. Doar vindecă, discret și frumos. Zilele acestea am avut senzația că m-am înșelat. Vizita actualului Papă în România a fost nu doar un contra-argument al vorbelor mele, ci și o dovadă clară că și în Biserică tot omul sfințește locul. Din păcate nu am putut fi pe stradă, așa cum mi-am dorit. “Omul își propune, dar Dumnezeu dispune” este una dintre vorbele de duh preferate ale tatălui meu. De data asta eu mi-am propus, dar s-a dispus altceva. Am fost însă la precedenta vizită papală. Și am văzut același regal: un om care își depășește limitele firești de putere, energie și bunătate. Un sfânt în viață. Mi-a plăcut valul de solidaritate, marea de oameni diverși unită acolo de un singur chip și o singură doctrină: blândețea. Mi-au plăcut discursurile, gesturile, smerenia, chipurile celor care îl însoțeau. Dar cel mai mult mi-a plăcut să văd cum religia se ...
Citește mai mult »

Copiii casei

Cu ocazia zilei de 1 Iunie, care este astăzi, vă transmit multiple și călduroase urări de bine și vă las cu niște poze ale copiilor casei: Copilul Șef Copila Divă Copilul Mare Copilul Mic De asemenea, vă anunț pe această cale că dacă veți asculta astăzi de la 12,oo la 14,oo Ashueta numai la Asha.Radio, veți da de o mare surpriză frățească. Spoiler alert: de 1 Iunie, asha.
Citește mai mult »

(În) Pantofii mei

Se încheie o săptămână de foc, cu drumuri, ștampile și formulare multe. Și diverse, că așa se potrivește să vină toate odată, buluc. Am simțit cum joc la limită: timpul, energia, rezultatele, nervii, toate păreau a se epuiza cu puțin înainte de termen. Un carusel emoțional, un râsul-plânsul continuu. Astea pleacă și vin altele, unele bune, altele nebune. Cert este că în toată agitația asta am crezut că o iau razna la propriu. Nu vorbesc despre momentele de nervi sau de epuizare, acelea îmi sunt deja cunoscute, știu când vin, cât țin, ce fac să supraviețuiesc. Dar permanent, în momentele de maximă concentrare, când stăteam în fața laptopului de exemplu, începea un soi de halucinații olfactive. Mă bântuia așadar un miros parfumat artificial, ceva combinație de brăduț cu oceanic. Știți la ce mă refer, combinația aceea pur chimică fără legătură cu realitatea și care persistă obsedant. Nu era un miros urât, dar mă enerva că apărea din neant și mi se părea că e semn rău dacă nu-i găsesc sursa. Inițial am luat biroul la puricat. Sub presiunea timpului, spațiul ...
Citește mai mult »

Întâmplări tot mai obișnuite

În general evităm parcurile mici de cartier, pentru ca dinamica grupurilor stabile formate din copiii care locuiesc în proximitate ne poate da bătăi de cap. De regulă sunt lăsaţi de izbelişte de bunici prea obosiţi sau părinţi abia sosiţi de la serviciu, iar jungla se instituie într-o perpetuă căutare a atenţiei adulţilor într-un mod, evident, distructiv. Oricum nu o primesc, dar asta este o altă discuţie. Totuși ieri Cezar a insistat ca în drumul nostru spre parcul mare să oprim în unul mic cu aparatură de fitness. Ceea ce am şi făcut, el s-a antrenat în voie, iar eu am suportat cu stoicism râca perpetuă a doi băieţi, unul de patru ani şi unul de trei, unul cu muşchii, altul cu nişte capacităţi de verbalizare cu mult peste vârsta lui, unul care muşca, scuipa şi dădea pumni şi altul care plângea încasând şi apoi revenea lângă agresor. Reacţiile adulţilor erau, evident, din aceeaşi poveste: aproape ireale. Pe de o parte să ţii agresorul în mediul în care nu se poate controla, mimând nişte regrete şi lăsând situaţia neschimbată, pe de alta, să rămâi cu un copil muşcat ...
Citește mai mult »

Ce trebuie (neapărat) să ştim despre alegerile de duminică

Datorită numărului considerabil de ghiocei prinşi în buchetul vieţii, am votat de multe ori până acum şi, mai ales, am urmărit numeroase campanii electorale care au mers de la naivitate, greţoşenie până la virtuozitate în ale marketingului politic. Cred aşadar că sunt la fel de îndreptăţită ca toţi vectorii de comunicare poziţionaţi pro sau contra unui partid să-mi spun parerea. Care va fi, cel mai probabil, pe placul nimănui. Aşadar, iată ce trebuie neapărat să ştiți despre alegerile de duminică: 1. De luni viaţa noastră va fi exact la fel ca cea de azi. Parlamentul European este un colos birocratic, în care lucrurile se întâmplă într-un ritm propriu, urgenţele României rămânând aşadar probleme interne pe care va trebui să le rezolvăm noi, aici. Singurii câştigaţi vor fi, ca de obicei aleşii, pe care îi aşteaptă o carieră lină şi profitabilă şi partidele, care capătă astfel reperele campaniilor viitoare. Pentru noi va fi la fel şi oricine vă zice altceva, o face dintr-un pur interes politic sau personal. 2. Avem dreptul de a alege pe cine dorim! Serios, PSD, PNL, Alianţa USR – Plus sau, poate, ...
Citește mai mult »

Ziua truismelor: lumea se schimbă

În studenţie am cochetat cu vânzarea cosmeticelor, fiind pentru o scurtă perioadă de timp consultant Avon. Nu pot spune că am făcut o carieră din asta sau măcar că am câştigat un ban frumos. Sistemul MLM este frustrant pentru vânzătorii care nu vor să fie pushy până la linia penibilului, iar limitările tehnologice de atunci făceau partea birocratică o pierdere de timp şi bani. N-am rămas nici clientă fidelă, în ciuda faptului că achizitionez cu regularitate produse de îngrijire a pielii şi machiaj. Ca orice companie de cosmeticale ieftine şi de masă, Avon are în mare produse mediocre sau catastrofale, dar cu un marketing bun al lor şi cu aşteptări mici ale tale, uneori mai pici în plasa unei comenzi. Clientele cu piele bună de la natura, abilităţi de auto-machiaj sau needucate în ale ingredientelor cumpără oricum datorită preţului. Totuşi anul trecut am vrut să comand ceva ce ştiam că nu voi folosi intensiv, iar la Avon preţul mic justifica achiziţia. Am mers pe site, am pus produsele în coş, am completat muncitoreşte formularul de comandă, iar ...
Citește mai mult »

Țelul suprem

Mi-am dat seama de ce sunt săracă! Financiar vorbind, cu duhul încă mai duc. Și vreau să rezolv chestia asta ASAP. Am aflat așadar din articolele de dezvoltare profesională că toți oamenii care s-au îmbogățit și-au dorit obsesiv câte ceva. Unii case, alții limuzine, bijuterii scumpe sau lucrări de artă inestimabile. Eu nu îmi doresc chestii din astea. De exemplu, nu visez la case megalomanice cu domenii uriașe pentru că mi se par bătăi de cap. Știți câți angajați îți trebuie să le întreții? Păi eu fug de acasă când îmi vine ajutorul la curățenie, să-mi mișune mereu prin prajmă tot soiul de persoane, care cu mopul, care cu ceaiul, care cu lustruitul oglinzilor, mi se pare coșmar. Mașină scumpă? Avem una nici prea prea, nici foarte foarte. Oricum eu nu șofez, că stau pe bancheta unui Bugatti, BMW sau Renault, dacă nu mă dor părțile moi, nu mă înghesuie nimeni la drum lung și supraviețuiesc onorabil în caz de Doamne fere’! e perfect. Bijuterii? Nu mă topesc după accesorii, sunt activă, alerg de regulă pe scări, n-aș ...
Citește mai mult »

Împarte-ţi darurile cu alţii! Dacă reziști la noroi…

Zilele trecute citeam un articol frumos despre nişte poze vechi găsite recent într-un aparat foto cumpărat la o licitaţie. Acestea erau speciale, spectaculoase chiar, aşa că găsitorul a mers pe firul istoriei pentru a vedea cui aparţin. Surpriza a fost că deşi păreau opera unui profesionist, erau de fapt cadrele unei bone full-time, care avea ca pasiune fotografiatul, călătoriile făcute împreună cu familia pentru care lucra ajutând-o mult în acest sens. Concluzia autorului era ca dacă femeia ar fi împărţit darul talentului ei celorlalţi la momentul acela, în 1960, dacă ar fi încercat să facă publice fotografiile, probabil acum am fi vorbit de ea ca de un reper în arta fotografică. Aşa, a rămas doar o ilustră necunoscută ale cărei poze au fost găsite întâmplator la o licitaţie. Împ plac mult poveştile, dar întorcându-ne la realitate, eu nu cred că tot talentul îşi primeşte răsplata celebrităţii. Din contră, mi se pare că nu cei mai buni, cei mai talentaţi devin repere, ci cei mai adaptabili. Este suficient să o auziţi cântând live pe Madonna sau pe tipul cu patrăţele de ...
Citește mai mult »