Breaking news: copilul tău nu este geniu!

Există un profesor autointitulat “antrenor de genii” care susține că fiecare copil se naște supradotat, dar educația ulterioară îl “strică”, rupe vraja cea bună și-i fură abilitățile speciale. Opiniile cu pricina au devenit virale pe toate site-urile obscure care conțin vis, caplimpede, verde în titlu, dar au ajuns deseori și în jurnalele de știri din prime-time sau în presa de “calitate”. Este o găselniță frumoasă, tuturor ne place să auzim că avem cei mai cei urmași. Și abia când o spune un profesor de matematică, devine cu adevărat plauzibil. Realitatea este că doar natura este genială și știe că nu am putea supraviețui într-o lume de oameni speciali. Așa că ne face pe toți normali, cu puține excepții despre care nu știm deocamdată cum apar, tocmai pe asta bazându-se antrenorul de mai sus atunci când emite păreri contrare: dacă nu știm cum, poate fi oricum. În mod normal la câte chestii exotice se vehiculează în spațiul public, una în plus n-ar fi mare supărare, mai ales că pare inofensivă. Totuși ideea că ai un copil special poate dăuna fantastic. ...
Citește mai mult »

FO Day

La începutul carierei mele am avut șansa de a vedea o aplicație software de management al resurselor umane dezvoltată în SUA. Erau vremurile când Internetul nu era accesibil tuturor, iar aplicațiile de acest tip nici măcar nu-și găseau utilizatori prin firmele autohtone, asta așa, să înțelegeți contextul. Softul în cauză era un exemplu de utilitate și usabilitate, dar despre altceva este vorba aici. La capitolul compensații și beneficii era presetat tabelul cu zile libere ale angajaților: concediul de odihnă negociat, medicalele, zilele libere legale și alte propuneri similare: ziua mamei, ziua tatălui, ziua copilului și, surprinzător pentru mine atunci, Fuck Off Day, adică ziua în care să-i spui pe nume jobului, firmei și șefului. La momentul acela, lucrând într-o firmă cu o cultură care nu încuraja nici medicalul, d-apoi ziua cu pricina, mi s-a părut o abordare amuzantă. Dar privind cu ochii de acum, opțiunea de a te deconecta neașteptat o zi mi se pare nu doar utilă, ci chiar esențială pentru sănătatea omului și a organizației. Ideea că ești de neînlocuit, atât de înrădăcinată în mentalitatea noastră, este ...
Citește mai mult »

Vin vietnamezii

Hotnews.ro anunță că Șantierul Naval Tulcea a găsit rezolvarea crizei din piața muncii, angajând muncitori din Vietnam și Ucraina. Este o soluție clasică la care au apelat mai mulți manageri români sau străini, abandonând-o totuși pe parcurs. Probabil că vă amintiți cazul celebru al unei firme de textile care a angajat lucrătoare din China, relațiile de lucru sfârșind într-un scandal penibil. Eu am văzut cu ochii mei rețeta eșuând în construcții și în industria ospitalității. Nici treaba cu bonele filipineze nu a crescut conform așteptărilor, dacă luăm în calcul criza perpetuă din zona asta. De ce nu funcționează la noi importul lucrătorilor din alte țări? Există două componente majore (și multiple altele minore): Componenta socio-culturală: România nu este o țară foarte deschisă spre străini. Suntem ospitalieri când ne vizitează (cel puțin teoretic), dar faptul că am fost închiși în propria noastră casă atâta amar de vreme ne dă niște complexe nejustificate atunci când relaționăm cu aceștia. În plus, abilitățile noastre de a înțelege și empatiza cu elemente de cultură diferite sunt reduse, iar cele de a influența pe alții sunt ...
Citește mai mult »

Educația fără gen

Periodic se reciclează știrea cu o grădiniță din Suedia în care copiii nu au gen: nu sunt nici băieți, nici fete, apelativul folosit de către educatoare fiind unul de tip neutru (“hen”). Jucăriile sunt unisex, educatorii se adresează tuturor folosind același ton și mimică, presupun că și vestimentația este una general valabilă, orice ar însemna asta. Doamna care a inventat minunea are o mulțime de argumente justificative. Unele normale (de exemplu faptul că a crește într-un context neutru din punctul de vedere al genului poate crește stima de sine – eu știu că băieții sunt deseori comparați cu fetele și etichetați ca “năzdrăvani”, “hiperactivi”, “obraznici”), altele de-a dreptul deplasate. Unul dintre ele fiind acela acela că tot răul din societatea noastră (consum de droguri, criminalitate, boli psihice) se leagă direct de educația bazată pe gen. Ceea ce este de-a dreptul exagerat, aducând cu părerile antivacciniștilor care pun toate bubele rele pe seama injecțiilor cu pricina. Sunt prea mulți factori și prea diverși să putem reduce totul la o singură cauză. Criticii acestei idei se leagă de ceea ce ...
Citește mai mult »

Statui

Când a murit un nebun poet al neamului am realizat că ipocrizia bate patologia. Neașteptat de multe osanale, flori și lacrimi pentru cineva care a ținut decenii să ne arate mai degrabă urâțenia preocupărilor sale decât seria calităților umane. Ieri s-a curățat fondatorul imperiului Playboy. Un tip exotic, putred de bogat, care și-a trăit viața în pijamale înconjurat de femei frumoase. Mă așteptam ca lumea să consemneze decesul, mă așteptam la bancuri (parcă nici păcatele nu mai sunt ce au fost), mă așteptam la acoperire media serioasă. Omul a plătit salarii, a contribuit cu taxe uriașe, avea notorietate, construia notorietate. Nu mă așteptam totuși la partea cu atributele. Eliberatorul femeii, ba chiar și al bărbatului, cel care a schimbat mentalități, pionierul tuturor celor nevăzute până atunci în materie de sexualitate, vizionarul. Ai zice că fără HH acum eram mai puțini și mai proști. Omul a avut o singură mare calitate: a făcut bani mulți din sexualitate respectând (în mare) legile în vigoare. Și a făcut-o cu stil. Nu a inventat nimic, femeile se dezbrăcau în poze cu mult înaintea ...
Citește mai mult »

Angajaţii statului trebuie evaluaţi periodic

În mediul privat clientul stăpâneşte. El decide ce e bine şi ce-i rău, ce cumpără şi ce nu, ce trebuie să rămână în piaţă şi ce trebuie să dispară. În instituţiile de stat lucrurile stau pe dos. Clientul plăteşte, dar este la mâna politicului care angajează, stabilește reguli sau taxe după cum are dispoziţie sau interes. Culmea, pentru firmele mari şi mici, corporaţii sau alte forme de asociere, Codul Muncii cu reglementările lui destul de precise în managementul performanţei este obligatoriu. De ce nu este aşa şi pentru angajaţii statului? Acolo se lucrează după o legislație paralelă, doar de ei știută? Sunt susţinătoarea evaluărilor periodice, iar clienţii mei (toţi din mediul privat) ştiu că primul lucru pe care-l sugerez după fiecare audit este organizarea logică a responsabilităţilor şi fluxurilor de lucru şi stabilirea indicatorilor de performanţă. Așa că nu pot să nu mă indignez. De ce nu ne întreabă nimeni cât de mulţumiţi suntem de doctorul care ne tratează, de învăţătoarea copilului, de angajatul de la ghişeul ANAF sau de cei care ne păstoresc oraşele? De ce nu ...
Citește mai mult »

Face sau nu haina pe om?

Presa de astăzi a explodat pe tema unei doamne exotice, pusă pe scaun de cinste într-un inspectorat școlar din Arad. (*) Pe de o parte avem corul care întreabă: ce Doamne apără și păzește caută duduia cu ventuze în loc de buze și decolteu generos acolo? Ce o recomandă? De unde a apărut? Pe de alta, voci care apără prezența sexualizată a persoanei, folosind o retorică de tipul: băi superficialilor care nu puteți vedea voi dincolo de haine spre sufletul bun și cald al unei persoane! Evident că ambele variante au partea lor de validitate. Dar la fel de evident este că această corectitudine politică ne va duce pe noi culmi ale absurdului. Fiecare are dreptul să îmbrace ce dorește. Plus că își poate aranja la fel și corpul: se poate opera, tunde, colora, își poate scoate dinți sau coaste, își poate adăuga unghii, extensii, cercei sau coarne. Dar fiecare meserie are codul ei vestimentar. Doctorii se îmbracă simplu, comod, curat. Dacă aș vedea un medic consultându-mă cu pantofii murdari de noroi de afară, cred că aș căpăta automat niște ...
Citește mai mult »

Exerciții de creativitate

Când sunt cu cel mic, despărțirea de orice parc/ loc de joacă/ grup de copii reprezintă piatră de încercare pentru nervii mei și așa prea stimulați. Se lasă întotdeauna cu amânări, tergiversări, discuții prelungi, negocieri dure. Zilele trecute ne-a ieșit așa: – Cezar, au trecut minutele, trebuie să mergem! – Nu! – Te rog să mergem! – Nu! – Te implor să mergem! – Nu! – Te conjur să mergem! – Nu! – Te oblig să mergem! – Nu! – Te leg și mergem! – Bine, bine, mama, mergem… Am apreciat că s-a abținut de la constatarea lipsei obiectului delict, continuând cu: “Nu –  oricum nu ai cu ce!”, dându-se astfel dus. Dar marele câștig e altul: așa o dinamică de sinonime, cum aș mai putea exersa?!? Tot zilele trecute, înainte să plec spre ședința cu părinții de la grădiniță îmi spune: – O să-mi fie dor de tine! – Hai, Cezar, că doar nu plec peste mări și țări! L-a distrat așa de tare replica mea încât a propus să o transformăm în joc: el spune că-i este dor, iar eu trebuie să dau de fiecare dată un alt răspuns. În cele ...
Citește mai mult »

Ce ne lipsește?

Dacă vrei să creezi o isterie online, spune-i românului (*) că lucrează prost. Vei fi linșat, omorât cu pietre, nu înainte de a fi dat prin catran, fulgi, praf și, la final, aruncat într-o fosă mai puțin septică. Am fost acolo, am trecut prin asta, deci nu aveți contraargumente în acest caz, credeți-mă! Cu toate astea, să ne ferească soarta de instalatori! Majoritatea băilor din România sunt cimitir de neuroni și idei. Dacă aveți nevoie de zugrav, treceți mai întâi pe la psihiatru pentru tratament. Mașina autohtonă mergea până la globalizare cu ciorapi de damă pe post de curea de transmisie și cu indicatorul de viteze având un sistem propriu de măsurare aproximativă. Ciocolata noastră însemna ceva între ceară și plastilină, mare păcat că au venit străinii să ne-o strice! Oricât am juca stupida carte a mândriei naționale, dacă stăm strâmb și judecăm drept, puține lucruri de excepție Made in Romania au ieșit pe poarta fabricii. Iar acestea din urmă se datorează exclusiv unor oameni, extrem de puțini și ei, nicidecum unui uragan de geniu și profesionalism care ...
Citește mai mult »

Locul amintirilor

Sunt acea persoană care urăște aglomerația, incluzând-o aici pe cea de obiecte. Am o regulă strictă în ceea ce privește garderoba și posesiunile mele, astfel încât ce nu folosesc în decurs de un an se aruncă/ donează. Tot atunci fac razie prin dulapurile copiilor și sortez ce a rămas mic. Am o obsesie cu sertarele pe care le iau la puricat frecvent, dar ca orice obsesie rămâne total neîmpărtășită din cauza locatarilor de gen masculin, care îmi stochează acolo cu mențiunea “de păstrat” numeroase șurubele, cabluri și altele asemenea. Motivul este unul simplu: eu cred că ce nu aruncăm la timp ajunge să ne sufoce. (Valabil și pentru jucăriile copiilor, dar mai ales pentru bagajul afectiv.) Totuși întotdeauna există o excepție care confirmă regula: atunci când ne-am mutat în casă nouă, vechiul apartament a rămas o adevărată capsulă a vieții trăite aici. Lenjerii, prosoape, jucării, mobilă, acte, proiecte școlare, cutii, reminiscențe ale “zestrei”, cadouri inutile, dar greu de aruncat, totul a rămas în pozițiile inițiale. Și iată-mă vara asta, după aproape un deceniu, intrând cu maceta și făcând ...
Citește mai mult »