Agilitate sau fragilitate?

Nu pot să nu scriu despre ce se întâmplă în piața muncii zilele acestea. Este evident există firme care au fost luate pe nepregătite de situația existentă. Cărora le-au picat proiecte, li s-a sugrumat cash-flow-ul, le-au dispărut clienți sau, poate, linii de business întregi. Și firme care, deși sunt pregătite, știu că nu pot susține pe o durată nedeterminată din fonduri proprii o armată de angajați înrolați în a aștepta vremuri mai bune. Primul meu sfat, pentru toți cei aflați într-o incipientă criză este să stea calmi, să încerce să analizeze la rece (aici consultanții ăia de-i huliți chiar pot ajuta, nefiind implicați emoțional în business-ul vostru) și, mai ales, să comunice. Cu angajații, cu clienții cheie, membrii board-ului între ei, cu piața. Uitați-vă la cei mari cum fac și încercați să scalați anumite reacții și comunicări. Al doilea sfat este să găsiți banii. Să calculați scenarii de dificultate diferită, să vedeți cât și cum ajung, de unde vin acum, de unde ar mai putea sosi (crizele aduc cu ele și oportunități, nu-i mit). Să găsiți găurile ...
Citește mai mult »

Cum ai crescut, așa ești

Mă uit la copiii mei cei obligați să stea în casă și mă gândesc că nu există pedeapsă mai mare pentru ei. Celui mic îi lipsește rigoarea programului și antrenamentele care-i mai potoleau din imensa energie. Celui mare îi lipsesc prietenii, socializarea, munca. Sunt ca niște lei în cușcă, gata oricând să sară la beregata cui le intră în spațiul personal. Și asta deși încă pot ieși în curte, au console de tot soiul, filme, jocuri, cărți, activități. Mie, pe de altă parte, nu îmi este deloc greu. Am realizat că cel mai tare mă obosea și enerva timpul mort petrecut pe drumuri, deloc puțin. Și faptul că trebuia să gestionez logistica în două locații. Așa, cu o singură bucătărie și cel puțin 3-4 ore câștigate zilnic, lucrurile îmi par mult mai simple. Dar dincolo de asta, mi-am amintit de copilăria mea, în care nu aveam televizor (adică aveam, dar era degeaba), console, jocuri, jucării, activități structurate de adulții din viața mea. Vacanțele erau doar cu ceva cărți și mult timp liber. Și prietenii sau rudele, asta dacă ...
Citește mai mult »

Skincare – goliciuni de prin dulap

Știu că țara arde, dar, așa cum spuneam pe Facebook, m-am gândit că o babă care se piaptănă ne mai scapă de anxietăți. Pentru a uita puțin de subiectul zilei, astăzi vă scriu despre goliciunile din dulapul cu vaxuri, că așa-i în criză, cumperi pe o parte și rămâi cu rafturi goale pe alta. Ținând cont că nu-i o perioadă prea bună de achiziții, fie ele și online, vă voi spune și ce folosesc în locul celor care au ajuns la tomberon. Iată așadar produsele de care m-am despărțit zilele acestea: 1. La Roche Posay Toleriane Ultra 8 Mist (concentrat hidratant pentru ten intolerant) Eu îl folosesc pe post de toner, mi se pare singura opțiune care face diferența găsită până acum. Este foarte light, pare un puf cu apă termală. A fost prima achiziție, dar cu siguranță o voi recumpăra când trece nebunia. Ca înlocuitor am un mist hidratant de la Benton, cu tea tree, care își face binișor treaba. 2. Benton Fermentation Essence Îl folosesc ca al doilea pas al rutinei de seară. Are galactomyces, unul dintre ingredientele mele preferate, ...
Citește mai mult »

Reacții la cald

Urmărind comentariile din subsolul articolelor din ziare sau ale discuțiilor din Social Media despre subiectul zilei, prezenta pandemie, mă încearcă perplexitatea, furia și amuzamentul, toate în același timp. Avem, pe de o parte, apologeții crizei, cei care și-au propus să nu mai iasă din casă până la Crăciun și ar linșa pe oricine zice altceva. Și pe de alta, relaxații, cei cu “fie ce-o fi”, care nu sunt dispuși să-și schimbe prea mult obiceiurile zilnice din cauza unui virus nesuferit. O categorie specială, care îmi trezește instincte criminale, este cea a persoanelor care sunt pe drumuri europene sau globale și anunță public și răspicat că nu se vor supune măsurilor luate de autorități. Am făcut o poză cu un astfel de comentariu, postat obsesiv pe LinkedIn, încă mă mai gândesc dacă să o public. Nu de alta, dar dacă mie îmi vine să-l iau la bastoane pe om, citindu-i imbecilitatea manifestă și asumată, s-ar putea unii chiar să o facă. Lumea s-a împărțit, așa cum era firesc în tabere. Unii s-au poziționat surprinzător. Dar să nu uităm că ...
Citește mai mult »

Crizele și înțelepciunea lor

Este clar că trăim într-o situație de criză fără precedent pentru generațiile noastre. Deși medicina a evoluat, se dovedește că întotdeauna apare câte ceva să testeze limitele sistemelor create de om. Dar dincolo de pericolul real sau stabilit statistic care ne paște, prezenta situație de forță majoră ne învață niște lucruri. Sau ni le amintește, dacă am fost înțelepți și le-am prins la timpul lor. 1. Prioritățile sunt cele clasice. Cu ceva timp în urmă, un cunoscut îmi atrăgea atenția că vorba românului “sănătoși să fim că le ducem pe toate” este limitată și ar trebui reformulată. Nu contest că suntem un popor destul de ipohondru, dar la fel de adevărat e că un om bolnav înseamnă un om inapt. Sau, în funcție de gravitatea bolii, poate chiar aproape mort. Sănătatea este esențială pentru calitatea și cantitatea vieții. Pentru că începusem să ne credem nemuritori, iată și semnalul de trezire! 2. Nu suntem atât de indispensabili pe cât credem. Foarte mulți oameni consideră că dacă nu se dau dimineața jos din pat, Pământul își oprește mișcarea de rotație, Soarele nu mai răsare, ...
Citește mai mult »

Amintiri sau perisabile?

După o așteptare mai lungă decât mi-am închipuit, urmează să ne despărțim luna aceasta de biroul/ afterschool-ul/ casa de oaspeți din cartierul acela care are metrou de prin 2013 și nici acum nu știe dacă va avea vreodată. Evident că urmează #mareadebarasare2. Prima mare debarasare a fost în 2017, la cea mai recentă igienizare. Atunci am aruncat și donat o mulțime de ciurciuboate: jucării, haine și diverse alte nimicuri care aglomerează dulapurile și sertarele. Au trecut de atunci aproape trei ani, în care nu am locuit aici decât ca haltă de zi în timpul săptămânii și totuși am reușit cumva să reumplem spațiile cu alte nimicuri. De fiecare dată când ne-am mutat sau am reorganizat locuințele m-am minunat de cât de multe tâmpenii strângem. Mizilicuri care costă bani și energie pentru a fi cumpărate și gestionate. Și a căror utilitate tinde către 0. Partea cea mai tristă este că eu fac periodic debarasări intermediare. Dar sunt lucruri care scapă în mod perpetuu de reciclare, ba pentru că cineva le găsește un sens brusc și uriaș, ba pentru că ...
Citește mai mult »

Dacă relațiile ar avea viață veșnică

La începutul săptămânii, printre provocările alinierii defectuoase a planetelor, s-a numărat una cu adevărat nouă pentru mine. Am văzut așadar cu ochii mei cum arată infidelitatea, din fericire a altora. Adică am dat nas în nas cu o persoană pe care o știu ca făcând parte dintr-o familie mai mult decât tradițională, plimbându-se tandru și romantic cu altcineva decât perechea oficială. Penibilul momentului pe o scară de la 0 la 100 a fost de 1 000 000. Dar ca orice chestie care mă întoarce, răscolește, intrigă, nervozează, s-a dovedit a fi un nou episod din seria “Dezvoltare personală pe bune!”. Fie vorba între noi, lucrurile se prezintă exact așa cum nu ne închipuim. Există o grămadă de stereotipii cu privire la chestia asta urâtă, care sunt bune, pentru că ne ajută să trecem mai ușor peste un astfel de episod, în cazul în care ne nimerim de partea cealaltă a situației. Realitatea este că oamenii ăștia erau senini și fericiți. Se simțeau bine, se bucurau de moment. Inițial m-am pus în papucii persoanei traduse conform hărții pe care ...
Citește mai mult »

Despre sharenting, noul motiv de shaming al părinților

De câțiva ani buni apare în mod recurent o temă legată de Social Media: este sau nu etic, periculos sau util să împărtășim lumii virtuale fotografii sau informații despre copiii noștri minori? Evident că există, ca în orice alt război, două tabere. Una este cea a radicalilor care consideră că minorul este într-un iminent și teribil pericol atât timp cât poza lui apare online. Deși am observat că nu mai e un pericol atunci când dezvălui numeroase detalii despre programul său școlar și locația desfășurării lui. Aceștia consideră că orice informație împărtășită lumii virtuale despre copiii noștri este o invitație directă făcută pedofililor. Cealaltă a milioanelor de părinți care continuă să posteze filme sau povestiri despre odraslele lor și îi consideră pe cei radicali retrograzi și excesiv de anxioși. Tema de bătaie a căpătat așadar un nume inspirat din alăturarea cuvintelor share și parenting: sharenting, adică dezvăluirea excesivă (nu știu cum și cine contorizează asta) de informații online despre copiii noștri. Evident că nu sunt eu cea care va pune capăt războiului, deși mă găsiți, ca de obicei, pe ...
Citește mai mult »

Despre părul lung al băieţilor

Toată perioada grădiniţei celui mic, am auzit aceeaşi ameninţare: dacă nu-l tund se va uita cruciş şi e păcat, că are ochi frumoşi. Văzând că nu merge cu chestii dătătoare de anxietate, doamna educatoare a schimbat la un moment dat placa, cu una mai pragmatică și echilibrată: copilul trebuie tuns pentru că stă cu mâna în păr chiar şi la masă. Văzând totuși că nu o scoate la capat cu noi, ne-a lăsat în lățoșenia noastră. De ce totuşi nu tundeam (și nu o prea facem nici acum) copilul? Nu dintr-o ambiţie stupidă şi nici pentru că îmi place părul lui atât de mult încât i-aş sacrifica privirea. Ci pentru că am observat că unor prichinduți nu le place să fie tunși. Nu că nu le place, îi terorizează ideea! Nu o dată am plecat cu ai mei de pe scaunul frizerului cu pleata de la venire. Nu o dată am văzut copii în convulsii de atâta plâns în saloanele vizitate. Ca mamă, nu doar că îmi aleg luptele, dar mă gândesc adesea dacă nu cumva unele dintre ele ...
Citește mai mult »

Eu versus ceilalți

În ciuda faptului că ne credem foarte sofisticați și evoluați, noi, cei din specia umană, nu suntem prea diferiți de alte mamifere. Mergem biped, vorbim articulat și, credem noi, judecăm mai adânc, dar suntem programați întru supraviețuire și perpetuarea speciei. Nici când vine vorba despre educația copiilor, lucrurile nu se schimbă prea mult. Îi îngrijim, suntem atenți la integritatea lor fizică și le transmitem datele, comportamentele, abilitățile necesare vieții. Fiecare după cum o vede. Pentru că supraviețuirea este pe de o parte o chestiune individuală: eu să am, eu să pot, eu să fac. Dar și una de grup: găsirea unui statut astfel încât ceilalți să nu ne mănânce cu fulgi cu tot. Asta facem toți, exeptând cazurile patologice de părinți denaturați. Mai există însă o componentă, pe care doar oamenii de succes o știu. Aceea de a-i privi pe ceilalți nu doar ca potențiali competitori, ci și ca pe niște centre de profit, oricât de imoral ar părea. Fie în industria diverismentului, sport sau producerea de plăcinte, oamenii care se ridică deasupra celorlalți știu că nu este suficient ...
Citește mai mult »