Baba Non-Oarba

Vremea de afară n-a fost prea prielnică zilele astea și s-a cuplat cu niște planete aliniate ca vai de ele. Și de mine. Cu activitățile în aer liber suspendate și absențe motivate la grădiniță, a trebuit să ne umplem timpul de muncă şi de joacă după posibilități. Săptămâna trecută, proaspăt refăcut după niște febră și o criză de plâns că nu a apucat să-și ia la revedere de la fratele mai mare, cel mic a propus să ne jucăm Baba Non-Oarba. Sună ciudat? Poate, dar e simplu de explicat: am considerat Baba Oarba un joc cam periculos de jucat în casă. Distanțele mici față de mobilă sau electrocasnice, multitudinea de colțuri, plus cele două pisici care ni se încurcă printre picioare pot dăuna grav sănătății. Şi pentru că cel mic facuse o pasiune teribila pentru el l-am reinventat, făcându-l să semene cu cel în care număram și ne ascundeam în copilărie. Şi seamănă extrem de mult, doar că la regăsire ne pasăm o jucărie sau tragem cu pistoale de plastic. Purcedem aşadar la a juca. El numără, eu mă ...
Citește mai mult »

O poveste despre carieră

Puţini ştiu că iniţial am vrut să urmez cursurile Facultăţii de Limbi Străine. Îmi plăcea franceza, am studiat-o intens, dar cu câteva luni înaintea examenului de admitere m-am răzgândit şi am vrut să dau la Psihologie. Apoi, pentru că depusesem un efort destul de mare pentru examenul de bacalaureat pregătindu-mă la Pedagogie – o disciplină deloc uşoară – şi pentru că Matematica mă speria binişor, am ales Ştiinţele Educaţiei. Aşa funcţiona mintea unui copil de 18-19 ani, care a avut totuşi şansa de a învăţa să scrie şi să citească pe alţii de 6. Când au început să curgă mailurile cu solicitări de terapie din partea cititorilor prezentului blog, m-am amuzat inițial: probabil că aveam chiar eu la început nevoie de câteva şedinţe după o nouă maternitate deloc uşoară şi începută sub auspicii pentru care nu eram pregătită. Apoi, când eu însămi m-am adaptat, am început să regret că nu am ales Facultatea de Psihologie. Atâţia oameni care au nevoie de ajutor ajung la mine, iar eu nu pot ajuta procesul lor de vindecare – complicată situaţie! Din ...
Citește mai mult »

Cu naţiunea la psiholog

Ştiu că nu mă luaţi în seamă, dar ar trebui să mergem cu toţii la psiholog. Într-un grup uriaş, ţinându-ne de mână, de bună voie şi nesiliţi de nimeni sau poate doar de conştientizarea neaşteptată a propriei noastre gândiri totalmente pervertite în rău. Suntem inundaţi de ştiri negative şi ne plac. Vegetăm într-o stare soră cu depresia şi ne cufundăm în ea. Viitorul sună rău, trecutul ne dezgustă. Aproapele nostru este o sursă permanentă de nervi sau invidie. Nu ne îngrijim de noi sau de ceea ce ne înconjoară. În percepţia publică totul este mucegăit şi greşit: Medicii? Nişte şpăgari criminali. Profesorii? Inutili care fac mai mult rău decât bine copiilor nostri. Poliţiştii? O tagmă care se plimbă de colo-colo şi filmeaza gândaci. Farmaciştii? Mafioţi. Bancherii? Lipitori care trăiesc din munca altora. Vecinii? Needucaţi, necivilizaţi. Părinţii? Niste erori ale biologiei. Copiii? Erori ale educaţiei. Străzile? Catacombe periculoase. Arhitectura? Un amestec bizar şi inestetic de stiluri. Mâncarea? Bombă calorică. Cultura? Copy-paste de la alţii. Moda? O glumă bună. Afacerile de succes din România? Căpuşe ale statului. Instituţiile statului? Definiţia falimentului perpetuu. ...
Citește mai mult »

Superficiale (sau nu…)

Acum că ne e clar cine conduce Franța în următorul ciclu electoral (felicitări celui care a învins, la revedere celei care a pierdut), reiau o discuție pe care am început-o inițial pe Facebook, dar n-a durat mult din motive de sabotaje tehnologice (*). Așadar tot Franța are acum o lege nouă privind imaginile publicitare, care va intra în vigoare de la 1 octombrie anul curent. Astfel companiile au obligația de a semnala ca atare imaginile transformate cu ajutorul programelor specializate, folosind exact această marcă: “fotografii retușate”. Legea are ca scop protejarea minorilor de percepții nerealiste ale fizicului uman și a fost dată din cauza creșterii alarmante a numărului de persoane cu tulburări alimentare sau de comportament generate de expunerea continuă la astfel de imagini. În ciuda faptului că a trecut neobservată publicului larg (eu am aflat de ea de pe Twitter, total întâmplător), inițiativa francezilor arată clar ceea ce bănuiam cu toții de mult: industria frumuseții și a distracției au setat niște standarde fizice inumane, utopice, aberante. Iar generațiile care vin din urmă sunt din ce în ...
Citește mai mult »

Povești de adormit copiii

În fiecare seară am de spus o poveste: uneori dintre cele clasice, uneori dintre cele inventate de mine, alteori ceva nou, cu temă dată. Ieri, după o zi furtunoasă (la propriu) și obositoare (tot la propriu) a trebuit, cum altfel, să alcătuiesc o întâmplare cum alta n-a mai fost, despre un om și telefonul lui. Mi-era somn, creativitatea mă părăsise de multișor, cuvintele luaseră și ele calea exilului așa că a ieșit după cum urmează: A fost odată ca niciodată un om care avea un telefon magic. Dacă își dorea să ajungă undeva, pur și simplu dădea un telefon și era acolo: voia la spital, suna și ajungea mintenaș, voia la Poliție, la fel, visa la cazare într-un hotel fițos de pe malul mării, telefona și era deja în camera lui. Doar că omul și-a dat seama că telefonul lui nu funcționa și pe Lună. Așa că a construit o rachetă ultra-rapidă pentru a instala și acolo un post telefonic. Ajungând pe Lună, omul și-a dat seama că telefonul a devenit inutil, dar l-a păstrat ca soluție de ...
Citește mai mult »

Criza din piaţa muncii de la noi

În piaţa muncii autohtone selecţia candidaţilor decurge cam aşa: – Ai peste 50 de ani? Miroşi a naftalină, du-te acasă şi pune de colivă! Lasă locul celor tineri şi sexosi, după cum spun specialiştii de vază. – Eşti femeie tânără şi măritată? Vei vrea în curând concediu maternal. Ai deja copii mititei? Nasol, cu epidemiile astea sigur vei lua multe medicale. Mai măricei? Păi au examene, probleme la şcoală, sigur nu te concentrezi cum trebuie la job. Mari de tot? Intri la punctul precedent, fugi şi cumpară arpacaş. – Eşti tânăr(ă) absolvent(ă)? N-ai experienţă, la revedere! – Eşti şomer? Ai făcut tu ceva de nu mai ai job! – Ai avut condamnări penale? Legea te iartă la un moment dat, piaţa muncii niciodată. – Ai un handicap fizic care totuşi nu te împiedică să munceşti? Te vrem cu mâini şi picioare, nu contează că nu-s importante în sinergia faptelor, dar pur şi simplu nu eşti conform specificaţiilor tehnice. – Eşti vărsător? Mă scuzaţi, noi căutăm balanţe! – Ai lucrat la concurenţă? Sigur ai rămas prieten cu foştii colegi şi poţi dezvălui informaţii din ...
Citește mai mult »

Ieşirea din scenariu

Multe companii mizează pe scenarii: interviurile de selecţie, prezentările de produse, discuţiile telefonice sau online cu potenţiali clienţi, totul este procedurizat, scris şi învăţat temeinic de către angajaţi. Standardizarea aceasta ajută resursa umană să devină productivă în scurt timp, respectând etape şi mesaje prestabilite, nefiind astfel nevoie de o specializare aparte. Pentru omul obişnuit, tracasat şi grăbit, scenariile nu sunt întotdeauna vizibile. Pentru cei care au văzut şi bucătăriile unor firme sau departamente devin detectabile încă de la primul salut. De exemplu, mă sună zilele trecute o persoana foarte politicoasă care după profesionistul salut si cuvenita prezentare mă întreabă protocolar dacă mă numesc Valentina Neacşu şi reprezint firma ITEX. Zic da, compilez rapid şi întreb: ce factură am uitat să plătesc? Îi cunosc de la o poştă pe cei care mă sună să-mi prezinte produse sau să-mi propună investiţii mai mult decât profitabile, iar clienţii noi preferă email-ul ca prim mijloc de comunicare. Era aşadar altceva. Scoasă din scenariul obişnuit, domnişoara în cauză se precipită spre punctul de sprijin. Nu se face să-mi zică direct, mă ia pe ocolite ...
Citește mai mult »

Orfelinatul de idei și banca de promisiuni

În anul de grație 2017 avem câte o aplicație pe telefon pentru orice: plăți, numărat calorii, gestionat bugete personale, urmărit activitatea sportivă sau forma fizică. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi lipsesc totuși două astfel de ajutoare: 1. Banca de promisiuni Ca orice om promit destul de multe, uneori știind că degeaba, alteori sperând că nu. Mă gândesc că dacă aș avea la îndemână o lista frumoasă cu promisiunea făcută, timp alocat, persoana beneficiară, eventual și “victimele” colaterale, rata de succes ar fi mai mare. Și mai frumos ar fi să putem vedea promisiunile altora, măcar în ceea ce ne privește. Astfel, cei mai sensibiloși (ca mine) ar scăpa garantat de sentimente culpabile. 2. Orfelinatul de idei Nu știu dacă este norocul meu sau o realitate globală, dar sunt înconjurată de o efervescență creativă. Zboară în jurul meu o multitudine de idei, unele crețe, altele foarte generoase ca aplicabilitate. Totuși o mică parte a lor ajunge să se materializeze. Ar fi grozav dacă măcar câteva dintre cele imaginate sau pe cale de a fi create ar putea fi adoptate de ...
Citește mai mult »

Frumoasa și bestiuța

Analizând temeinic activitățile culturale pe care le-am prestat în ultima vreme am constatat că îmi lipsesc filmele și mersul la teatru. A doua parte o rezolv la final de mai, cu filmul am purces la a găsi o soluție mai recentă. Așa că am ales Frumoasa și Bestia, filmul Disney care îmi amintește de adolescență, casete video și băieți amabili. Presupun că cine a vrut să vadă filmul cu pricina a făcut-o deja, așa că zic de el și nu se supără nimeni. Cine nu, să o facă! Prima problemă este că nu l-am putut vedea decât cu ochelari, vorba lui Cezar (adică 3D). Ceea ce pentru mine a fost cam amețitor și neclar pe alocuri. A doua problemă este că în filmul recent se cântă mult mai mult ca în cel animat. Iar eu nu sunt mare fan al genului musical. Din a doua problemă vine și a treia: am suportat farfurii și mobilă cântând, dar să pui și bestia să cânte e deja prea mult! Păi ce animal fioros mai e cel care își mișcă suav coarnele și ...
Citește mai mult »

O altă perspectivă

Orice plimbare prin Bucureşti tinde să devină frustrantă. Slalomul continuu printre rămăşiţele dejunului şi cinelor canine, feţele apatice şi cenuşii ale oamenilor, kitsch-ul vestimentar şi al construcţiilor, lipsa de politeţe şi abundenţa de cuvinte urâte fac aproape imposibile plimbările relaxante şi generatoare de energie pozitivă. Dar ştim cu toţii că dacă nu putem schimba contextul trebuie să găsim resurse pentru a ne adapta. Nefiind pregătită încă să mă mult din zonă, m-am gândit să vă povestesc despre efortul meu adaptativ. Care este de fapt clasica schimbare de perspectivă pe care am tot exersat-o pe aici – în loc să mă enervez din cauza grobianismului şi a urâtului, am decis să admir încercarile de a fi altfel decât norma stabilită de majoritate. După cum urmează: În loc să mă enervez pe şoferul ce reprezenta o firmă autohtonă de comerț cu piese auto pentru că a înjurat o bătrână ce se straduia să treacă strada, am admirat privirea acesteia senină şi oarecum înţelegătoare. Într-un oras în care ne întoarcem unul altuia răutăţile într-un ping-pong nebun, iată că mai există şi persoane ...
Citește mai mult »