Uzuale

Pe cel mare îl auziți în fiecare zi a lucrătoare a săptămânii, în intervalul 9-12, la Asha.Radio. Are multe de spus, nu știu cum reușește dintr-o chestie inertă și greu de dat jos din pat să se activeze, să fie coerent și haios. Plus să facă față diverselor neprevăzute, de la live-urile Kiss FM intrate și la ei, până la alarme de incendiu. Așa că îi dau cuvântul celui mic. Care mi-a povestit ieri o întâmplare de la locul de joacă: – Mama, m-am dus la un copil de acolo și l-am întrebat dacă vrea să se joace cu mine. Și el m-a întrebat cum mă cheamă. Și eu i-am zis: Cezar. Și el a zis atunci că nu vrea să se joace cu mine. Eu ce să înțeleg, că nu a vrut pentru că am un nume urât? I-am explicat copilului că putea să-l cheme și Papa Pius. Unii copii sunt mai antisociali care preferă să se joace singuri. Ce altceva să-i spun la așa minunăție de întâmplare? Partea proastă este că tocmai își făcea bilanțul că n-a ...
Citește mai mult »

Lanțul slăbiciunilor

O știre ca de Almanah Comic ne spune că Ornella Muti, celebra actriță italiană, a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru că a lipsit de la job, adică de la teatrul Giusepe Verdi din Pordenone, motivându-și absența cu un certificat medical fals. Aceasta a invocat o laringită care nu i-ar fi permis să joace, dar i-a permis în schimb să meargă la o gală organizată de Vladimir Putin chiar în seara reprezentației. Acum, ce să zic, nu e ca și cum laringita te țintuiește în pat, de cele mai multe ori doar îți ia glasul și îți dă un oarecare disconfort fizic. Dar nu te poți da lovit pentru muncă și să te declari apt pentru distracție. Și, mai ales, nu apelând la un fals, pentru că de fapt aceasta a fost frauda care a justificat condamnarea sa. În caz că vă întrebați cum s-a ajuns aici, trebuie să știți că reprezentanții teatrului au dat-o în judecată, iar întâmplarea a avut loc în 2010. Fraudele de acest tip nu sunt deloc rare, ba chiar costă bugetele de asigurări ...
Citește mai mult »

Mărul otrăvit

Cu mult timp în urmă lucram într-o firmă autohtonă clasică. Salariile erau mici, organizarea lipsea cu desăvârșire, dar atmosfera era frumoasă și preocuparea pentru oameni reală. Pentru că se dorea trecerea la nivelul următor, s-a purces la angajarea unui om care să dezvolte afacerea. Persoana în cauză a purtat discuții doar la nivel înalt, pentru că tipa de la resurse umane aka je n-ar fi dus astfel de profundități conversaționale. Iar salariul său de intrare a fost stabilit la un venit net egal cu suma salariilor celor doi cei mari manageri din firmă. Deci practic unul dublu. Imediat după angajare, a început concursul de frumusețe. Providențialul angajat a venit să ne arate cum se face business purtând discuții importante despre curățenia în firmă, procesele de recrutare și marketing. Dar în afară de inflamat situația, stricat niște ape și cheltuit bani nepermis de mult ținând cont de situația economică a firmei, nimic altceva notabil nu s-a întâmplat. De atunci am văzut scenariul repetându-se de nenumărate ori: se angajează una bucată top manager care va ridica departamentul/ firma până la cer, ...
Citește mai mult »

Ce face bebe?

Cea mai grea perioadă a maternității este, cu siguranță, lăuzia, adică perioada aceea care urmează imediat după naștere. Fizic, situația este dezastroasă. În ceea ce mă privește, dacă prima oară arătam și mă simțeam gripată, a doua am jurat că sunt călcată de TIR. Bio-chimic, furtunoasă. Hormonii ăia există, nu sunt mituri! Psihologic catastrofală. Ca proaspete mame, natura ne încarcă cu ceva rezerve de anxietate, doar pentru a se asigura că nu punem specia în pericol. La tot acest cocktail Molotov se adaugă chiauneala celor din jur. Nu este ușor pentru nimeni să primească un suflet nou, sosit în ambalaj fragil, în viața sa! De cele mai multe ori bebelușii trezesc în cei din jur nu doar o iubire imensă, ci și frici, neîmpliniri, tristeți asociate propriilor nașteri. Toate acestea răbufnesc ca o bombă de emoții, provocând periculoase reacții în lanț. Comparând cele două experiențe avute de mine, am realizat totuși ceva. Lucrurile devin mai simple când cei din jur sunt atenți la nevoile biologice și emoționale ale mamei, când aceasta este privită nu doar ca un livrator de ...
Citește mai mult »

Cum a fost defunctul an școlar?

Tocmai ce s-a încheiat încă un an de școală, bun pentru unii, agonizant pentru alții, dar oricum dătător de vacanță mare. Al nostru s-a terminat cu bine, dar a fost greu de dus, mai ales că a venit la pachet cu agravarea bolii tatălui meu, care ne-a pus în dificultatea de a schimba dramatic pentru un timp prioritățile. Cristi a avut încă libertatea de a-l dedica extrașcolarelor, dar doar pentru că a dus bine și învățătura, luând chiar Mențiune cu media lui și calificându-se în continuare pentru o bursă consistentă, dacă își păstrează Primăria bunul obicei. S-a maturizat mult, și-a consolidat gașca de prieteni (vă iubesc, băieți!), a trecut prin experiențe atât de diverse și pline de substanță că deja se plictisește în așteptarea altora. Rar îl laud, și rău fac, dar a rămas același copil înțept, independent, care își înfruntă cu mare curaj temerile și care își caută activ drumul. Iar eu știu că este pe cel bun. În ceea ce-l privește pe Cezar, am sperat că vom încheia procesul tardiv de adaptare la grădi. Grupa mijlocie părea ...
Citește mai mult »

Ce este fericirea?

Târziu în noapte, după încă o zi prea plină, copilul cel mare m-a întrebat senin: “Ce este fericirea?” Recunosc că deși am tot pomenit despre așa ceva, mai ales că am profilul perfect pentru a candida la depresie, nu m-am preocupat niciodată să o definesc riguros. Multe din textele mele o invocă, cel mai drag fiindu-mi acela cu niște exemple. Dar n-am pus niciodată punctul pe i, deci nici n-am prea știut ce să-i răspund! Întrebând în jur, pentru că nu vă închipuiți că m-a pus doar pe mine în încurcătură, a primit răspunsuri interesante. Unii o definesc prin comparație cu antonimul ei, alții pornind de la factorii declanșatori. Unii o iau pragmatic, alții filosofic. Fiecare cum simte. Acum că stau și compilez, eu cred că există fericire și momente de fericire. Momentele sunt ușor de identificat, le trăim cu toții, sunt (de regulă) intense, le simțim fizic, se văd, au o cauză clară, palpabilă. Fericirea în schimb este mai complicată. Vorbim despre o stare cumva generalizată în care ești bine nu neapărat pentru că ai motive notabile, ci pentru că ...
Citește mai mult »

Este etica o chestiune demodată?

Mi-am început ziua cu un articol foarte bun. Bine, dimineaţa a continuat prost, dar despre asta vă povestesc la calm altă dată, pentru că atunci când sunt supărată rareori pot fi şi înţeleaptă. Revenind, articolul este unul despre etică, mai exact despre cauzele derapajelor compasului moral, şi defineşte foarte deştept cele trei cauze ale acestora. Ţin de mult să scriu despre asta, dar uite că cineva a făcut-o mai bine. Mi se pare că social avem tendinţa tot mai agasantă de a promova modelele negative, iar asta ne afectează grav alegerile cotidiene. Cei drept sunt seducătoare, atractive cu potenţial de viralizare, dar nocive. Păi dacă politicienii fură de sting şi încă mai sunt acolo pe poziţii, dacă sportivi de marcă încalcă regulile şi ridică trofee deasupra capului, dacă afacerişti care în mod evident au probleme intelectuale şi morale fac individual cifre care le acoperă pe cele ale tuturor celorlalţi comercianţi cinstiţi, cum să nu te întrebi care este, de fapt, calea? Pentru că şi atunci când imoralităţile sunt descoperite, deşi există forme punitive reglementate legal sau social, recompensele – faima, banii, ...
Citește mai mult »

Cum s-a sfârşit prematur cariera mea politică (Sau educaţia ca proiect national)

Cu ceva timp în urmă, văzându-mă cu vorbele la mine, mulţi apropiaţi au început să tragă de mine să intru într-un partid. Practic devenise o modă, alimentată de situaţia politică şi socială a vremii, iar eu păream a fi candidatul perfect. Mă cunosc destul de bine şi ştiu că sunt şanse minime să reuşesc în acest domeniu. În politică îţi trebuie ficat tare, coloană vertebrală moale şi fund cu aderenţă uriaşă la scaune, ceea ce nu este deloc cazul meu. Totul a culminat când însuşi soţul meu mi-a spus că ar fi o idee bună, moment în care chiar am purces la treabă: trimis CV, înscris în panelurile în care credeam eu că aş putea aduce un strop de cunoaştere (unul dintre ele era, evident, educaţia) şi aşteptat veşti. După scurt timp am primit un chestionar, destul de ok, deşi nu puncta decât tangenţial chestiile cu adevărat dureroase din zonele respective de interes. Am răspuns cu drag şi spor pentru al ţării viitor. Care cred eu că este cea mai dureroasă treabă din învăţământul românesc? Cam aşa ...
Citește mai mult »

Nu subestimaţi puterea efectului Placebo!

Este prea dimineaţă pentru orice, mai ales pentru activităţi total neplăcute nouă cum ar fi mersul la grădiniţă. Şi nu este un plural empatic, ci 100% real! Copilul mic, ciuruit cu o seară înainte de ţânţarii aciuaţi în curte din cauza ploilor intensive din ultima vreme, a găsit motiv nou de bâzâială. Tocmai ce-l demontasem pe cel cu somnul (da, şi pe mine mă chinuie rău de tot!) şi pe cel cu activităţile neplăcute ce urmau (joi e zi de teatru, deci se lasă cu distracţie, nu cu fişe). A început aşadar cu “mă scarpină”, expresia pe care nu reuşesc să o corectez asimilată de fapt mâncărimilor. De scărpinat se scarpină singur, mai abitir ca un căţel plin de purici, dar conform logicii lui inginereşti, presupun că i se pare absurd să spună că-l mănâncă piciorul. Adevărul e că dacă o luăm ad litteram, pare de-a dreptul horror acţiunea! Deci sâcâială maximă, îl scarpină unde l-au ciupit ţânţarii aseară, sunt o mamă rea care n-are nici măcar o frântură de rezolvare la problemele lui. Adormită şi cu o migrenă de zile mari, trebuie să ...
Citește mai mult »

Visele nu trebuie doar trăite, ci și finanțate

Cu siguranță cel mai întâlnit refren motivațional,  “trăiește-ți visul/ găsește sensul vieții” (mie-mi par sinonime) reprezintă totodată cea mai mare platitudine devenită virală. Și, mai mult decât atât, un motiv de stress, anxietate şi depresie pentru omul modern. Cineva ne minte îngrozitor când ne spune că putem deveni orice dorim. Adică ne zice, de fapt, ce vrem să auzim: că suntem valoroşi, că prezenţa noastră pe Pământ nu este întâmplătoare, că fiecare dintre noi contează. Probabil că în fapt chiar putem, dar în niște limite destul de greu de controlat: ale geneticii, educației primite și contextului economico-social în care trăim. Realitatea este că suntem mulţi. Prea mulţi. Deci o infinitate de vise, care adesea se bat cap în cap. O mulţime uriaşă de potenţiale talente care trebuie să-şi găsească toate locul pe o planetă prea mică. Dacă o luăm logic, raţional, firesc, realizăm că scopul vieţii este acela de a o trăi, iar visul suprem este să o facem cât mai confortabil. Poate că aceasta este problema cu visele: nu pot fi raționale. Nu te poți ridica deasupra ta și privi cu ochii minții la ce poți ...
Citește mai mult »