Epifanie şi shaorma

“- Te-ai îngrăşat! – Slăbesc eu… – Eşti proastă! N-ai idee ce simplu te îngraşi. Şi apoi ce coşmar este să slăbeşti!” Eu – tânără, neliniştită şi plină de optimism. Porneam de la 45 de kilograme şi mai număram 5. Ea – în apropierea menopauzei, cu corpul deformat de două naşteri şi cu moralul doborât de o relaţie conjugală defectă. Era încă frumoasă şi avea o energie tinerească de invidiat, dar francheţea dureroasă o urâţea câteodată. Prietenă cu mama mea, mă ştia probabil la fel de bine ca ea. S-au prăpădit amândouă şi a trecut mult de atunci. Dar logica ei simpla din acea zi, mă urmăreşte deseori. Când am reînceput să scriu şi mi-am dat seama că a fost aşa de simplu să abandonez şi e atât de complicat să reîncep antrenamentul. Când mi se pare că peştera în care am stat atât timp m-a sălbăticit şi înstrăinat, îmi sună în minte: “E aşa de simplu să renunţi la viaţa socială, dar atât de greu să o reiei…”. De câte ori pierd ceva şi-mi devine trebuincios, îmi reproşez neglijenţa copilărească: “Este atât de simplu să pierzi, dar atât de ...
Citește mai mult »

Veteranii

Mă uit in jurul meu la cei trecuţi de vârsta a doua, la cei deja pensionaţi şi la locul de muncă şi în sânul familiei. Şi nu-mi par bine deloc. Bolile fizice îi mutilează şi le termină viaţa înainte de a-i omorî pe ei. Depresia, anxietatea morţii care se apropie şi sentimentul inutilităţii i-au doborât deja, transformându-i în umbre palide care umblă fără rost. Ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri este că majoritatea suferă de simptome ale unor boli inexistente, pe care doctorii încearcă să le clasifice cum pot, ca să nu-şi arate neputinţa. În realitate ceea ce-i omoară sau le schilodeşte viaţa este faptul că nu mai au pentru ce trăi. Ca profesionişti nu-i mai caută nimeni. Este drept că puţini au avut şansa unei cariere care sa-i ridice profesional, transformându-i la senectute în enciclopedii de specialitate. Mulţi au format marea masă de oameni ai muncii ceauşişti, care odată ieşiţi la pensie nu mai pot decât să trăiască din amintiri. Ca bunici sunt depăşiţi. Noile tendinţe în parenting au devenit incompatibile cu încercările lor naive de a-şi disciplina nepoţii de tip “Lasă ...
Citește mai mult »

Limbajul copiilor (mei)

Marele Copil a început să vorbească la trei ani. Trei ani de relativă tăcere, care m-au îngrijorat, recunosc, dar care s-au terminat brusc într-o zi în care a început de o dată să turuie. Iar turuiala s-a dovedit a fi foarte corectă din punct de vedere gramatical şi cu un limbaj surprinzător de bogat, în ciuda faptului că a prins gustul povestilor abia după patru ani. Se vede treaba că ne-a ascultat temeinic în tot acest timp! Practic nu am avut ce să corectăm în afara unui “r” uşor graseiat, caz în care s-a dovedit util cursul de Logopedie deloc atractiv din facultate. Cu mezinul este, evident, altfel. Încă dinainte de un an a avut încercări de a comunica verbal. Iar acum, la doi ani, repetă papagaliceşte tot ce aude şi încearcă să facă singur constructii verbale complexe. Este la fel de fascinant să vezi chinul lui pe cât a fost de surprinzător să auzi un copil vorbind corect si complet de pe o zi pe alta. Pe lângă amuzantele eşecuri logopedice (“fata muu” în loc de “vaca muu”), sintaxa este alta decât o ştim noi. ” Viau mare ...
Citește mai mult »

M-am pierdut, dar mă regăsesc

Recunosc ca de ceva timp nu mai ştiu cine sunt şi mai ales de ce. Am mai păţit-o şi cu alte ocazii, în care pur şi simplu n-am mai stiut dacă sunt tânără sau bătrână, sunt aici sau în altă parte, sunt cine sunt sau cine ar trebui să fiu. Este o stare soră cu depresia şi verişoară cu tulburarea bipolară şi se instalează mai ales atunci când sunt ocupată şi nu prea. Ca să fiu mai precisă de atât am să vă mai spun că sentimentul este plăcut şi nu tocmai, tristeţea este mare, dar veselă, iar durata este una care nu se mai termină, dar doar până a doua zi de când începe. Sunt obosită, dar odihnită în felul meu, acasă dar hai-hui, mâine şi ieri. O fi de la caniculă…
Citește mai mult »

În mod surprinzător, Bucureşti nu este Londra

Ştiu că devine deja enervantă redundanţa ştirii: Robbie Williams a fost la Bucureşti şi a adus cu el SECETA. Imposibilitatea spectatorilor de a-si procura de-ale hidratării a generat situaţii enervante până la pericol, dar la fel de insuportabilă este şi avalanşa de idioţenii care se debitează acum online. Se discută atât de mult şi de prost, încât mi-am adus aminte că am un credit in franci elvetieni… Şi pentru că am fost acolo, am dreptul să scriu un top 3 idioţeniilor naivităţilor: Naivitatea nr. 1: Ca să nu ne ofilim acolo, trebuia sa bem apă înainte de concert. Înţeleg astfel că sunt persoane care beau apă multă dimineaţa şi au toată ziua asigurată. Că aşa este omul, văr cu maimuţa şi frate cu cămila. Naivitatea este atât de naivă, încât nu merită alte detalii. Naivitatea nr. 2: Mamă, ce concerte fac ăia pe afară şi noi suntem varză! Ultima oară când am verificat, în România media manifestărilor de anvergură era de un concert mare pe an. La Londra, Roma, Paris şi alte capitale europene, media este de 5-6 ori mai mare. În plus, la ei sunt frecvent peste 100.000 de spectatori, iar noi ...
Citește mai mult »

Baloane

Vine la mine cu un balon desumflat si pricăjit: – Maie ombo! Să-i fac balonul mare. Să-l umflu, zic! Ma uit la băşică – avariată rău. Capătul îi era legat într-un nod strâns de cauciuc si toată partea de sub gâlmă era lipită din cauza căldurii. Nu l-aş fi putut face maie nici printr-o minune. – Maie ombo! Încerc să-i aduc o minge. Nu merge! O carte. Nici atât! – Maie ombo! Mă pun aşadar pe restaurat balonul. Iau o foarfecă, tai nodul plus partea lipită şi încerc să-l umflu. Înţeleg astfel şi de ce are gâtul ăla: fără el nu poţi să-l faci maie. Suflu, trag, mă înroşesc toată, bag forţă de mă ia leşinul, dar îmi iese. Dintr-un balon mititel şi stafidit fac unul bulbucat. Maie, zău, la cât m-am chinuit! Mă gândesc cum să-l leg să-şi păstreze bulbucătura, ajung la birou, iau niste bandă de lipit şi, victorioasă, mă pregătesc să prezint băşica în varianta optimizată. Cui? Copilul venea spre mine, râzând, cu o alta în mână. – Maie ombo! Exista şi un balon mare. Trebuia doar să-l caut. Maie toantă…
Citește mai mult »

DUPĂ 20 DE ANI

La sfârşitul lunii trecute am avut întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului. Trecând peste şocul numărului (două decenii, la naiba, o viaţă de om…), am ţinut neapărat să-mi revăd colegele care m-au cunoscut în cea mai rebelă perioadă a vieţii: în adolescenţă, perioada turbărilor comportamentale, a exagerărilor vestimentare şi a tristeţilor existenţiale. Mi-a placut? Mult de tot. M-a inspirat? Şi mai mult! Mi-a placut pentru că am regăsit efervescenţa şi umorul din vremea tinereţii. Am râs până la durere şi mi-am încărcat bateriile pentru multă vreme. M-a inspirat pentru că am aflat poveşti autentice de viaţă, pline cu de toate: bune, rele, vindecate sau dureroase încă, împliniri, tristeţi, aşteptări, succese, decizii care ne par anapoda, dar devin aducătoare de minuni. Dincolo de cărţi şi discursuri motivaţionale, am văzut cu ochii mei cum bucuria stă în lucruri simple, că iubirea poate fi pierduta imediat şi regăsită dupa mult timp, că binele învinge, dacă avem suficientă putere să-l căutăm şi cum prietenia rezistă peste decenii, chiar dacă viaţa te trimite în colţuri diametral opuse. Că destinul are căi întortochiate pentru fiecare dintre noi, că uneori ...
Citește mai mult »

UPDATE

Multă vreme am obișnuit să spun că la politică, fotbal și resurse umane se pricepe tot românul. Este momentul unei completări: la politică, fotbal, resurse umane și copiii altora se pricepe tot românul. Politica și fotbalul continuă să creeze pasiuni distrugătoare și opinii ucigătoare, deși stau mai mult pe la DNA decât la locul de muncă. Resursele umane sunt la fel de detestate, deopotrivă de către angajați si angajatori, iar ideile în acest domeniu rămân la fel de originale și provocatoare pe alocuri. Au apărut însă experții dovediți în educația și creșterea copiilor. Adică oricine a citit o revistă de psihologie, un bestseller sau a participat la un workshop pe acestă temă, este pregătit să-ți servească adevărate tratate. Dacă are și un copil, deja este ultra-calificat. De la doi copii încolo, are și dreptul să te pocnească dacă nu bagi la cap ceea ce îți spune. Culmea este că nici politica, nici fotbalul, nici resursele umane si nici educația copiilor nu excelează la nivel macro pe meleagurile noastre. De unde se vede treaba că prea mulți experți nu aduc niciodată ...
Citește mai mult »

Teatrul ca materie şcolară

Am facut o nedreptate si nu am inclus si arta teatrala printre materiile care ar trebui sa existe in scoli. Incerc sa o repar aici, explicand mai intai motivul excluderii: inca din clasa a doua, copilul cel mare face cursuri de teatru in cadrul scolii. Pentru noi, arta teatrala este deja o materie cat se poate de reala, tratata intotdeauna cu mare tragere de inima, care il motiveaza si pe care nu am exclude-o niciodata din lista de optionale. Cu toate acestea, sunt convinsa ca nu toti copiii au norocul de a frecventa astfel de cursuri. Si este pacat. Ce beneficii aduce studiul artei teatrale? Sunt numeroase si deloc greu de cuantificat. In primul rand este poate singura materie care ii invata pe copii sa respecte reguli fiind creativi, oricat de antagonic ar suna. Exista un scenariu, exista niste roluri si replici bine stabilite. Dar exista si improvizatie, exista marca personala a fiecarui mic actor care joaca. Apoi este spiritul de echipa. Nu poti fara ceilalti, trebuie sa iti calibrezi emotiile si starea la un ison. Imbogateste cultura generala, din ce in ce mai subtire azi. Presupune lectura ...
Citește mai mult »

SE POATE: INTERVIUL DE SELECȚIE DE LA ȘCOALĂ

Copilul cel mare face gimnaziul la liceu. O alegere îndelung blamată de mai toți cunoscuții, dar de care suntem cu toții, părinți și copil, mai mult decât încântați. Cel mai recent motiv de bucurie pentru mine, ca părinte HR-ist, sunt două. Două proiecte legate de carieră, care vizează atât orientarea spre o meserie cât si familiarizarea cu procesele de recrutare și selecție. Am să vorbesc acum doar despre cel care este aproape de final. Așadar copiii au avut șansa să aplice pentru pozitia de profesor pentru o ora, la materia preferată, de Ziua Elevului, din cadrul Școlii Altfel. Pentru a aplica, au avut nevoie de CV, scrisoare de intenție și scrisoare de recomandare din partea profesorului pe care îl înlocuiesc in ora respectivă. Credeți-mă, să-ți faci CV-ul în clasa a V-a, este complicat. Dar extrem de util, pentru că așa nu uiți să faci ceva notabil în fiecare etapă din viață. Din fericire copilul are experiență în predare încă din clasa a IV-a, așa că am avut un punct de plecare. Și nici cu scrisoarea de intenție nu ...
Citește mai mult »