Diferenţe

Într-unul dintre proiectele de consultanţă organizaţională, am întâlnit o situaţie de-a dreptul inedită, dacă nu ar fi fost chiar dramatică. Unul dintre angajaţii firmei, care activa într-un punct de lucru îndepărtat geografic (şi nu numai) de sediul principal, s-a prezentat la discuţia cu mine aproape prăbuşit fizic şi psihic. Nu era o situaţie punctuală sau o noapte precedentă cu note insomniace, omul era de-a dreptul afectat de sindromul suprasolicitării profesionale. Lucra enorm, într-un ritm infernal, dar din cauza proastelor proceduri de raportare, nimeni nu realiza asta. În plus, fiind departe, deci invizibil, percepţia managerilor era că oricum nu prea are treabă şi stă la şuete toată ziulica. Nimeni nu s-a gândit să-i facă o vizită sau să-l invite la o discuţie serioasă, iar omul devenise ţinta unei atitudini generale zeflemitoare din partea colegilor. Cum ar veni şi bătut si cu banii luaţi. Când le-am spus managerilor că este suprasolicitat, au glumit. Când am adus argumente clare si măsurabile, au tăcut. Angajatul în cauză chiar muncea până la epuizare, dar din cauza unui management defectuos, rezultatele nu se regăseau în încasări. În viaţa personală văd adesea ...
Citește mai mult »

Alte ingrediente ale performanţei

Azi am început ziua citind, via Tolo.ro, un articol privitor la cauzele recentelor eşecuri ale sportului românesc, cea mai evidentă fiind scăderea demografică accentuată şi continuă. Şi normală, ţinând cont ca în afara blogurilor de mămici care descriu parentingul în culori pastelate, crescând astfel pofta unora de a încerca şi chestii clasice, societatea românească face eforturi disperate de a micşora natalitatea prin totalitatea politicilor, deciziilor şi mentalităţilor adoptate. Totuşi, nu cauzele eşecului sportivilor mi-au atras atenţia. În falimentul general care ni se zugraveşte constant, pare că oricum puţin mai contează trofeele. Ceea ce mi-a plăcut a fost partea preluată din autobiografia Nadiei Comăneci, carte pe care văd că nu s-a grăbit nimeni să o traducă şi în română, deşi prima apariţie a fost prin anii ’80. Iată aşadar spusele antrenorului Bela Karoly, scrise chiar de Nadia în autobiografia sa şi preluate de mine cu copy-paste din articol: „Tot timpul am suprasolicitat sportivele. Comăneci e singura gimnastă pe care nu am putut-o pune la pămînt, niciodată”. Asta nu s-a întîmplat pentru că Nadia era infailibilă. Ci pentru că era inteligentă. „În toți anii mei de antrenament și competiții mi-am păstrat întotdeauna o rezervă ...
Citește mai mult »

Citatul zilei: tați și băieți

“Când Jackson a împlinit treisprezece ani, începuse să-și exprime părerile despre golf și despre alte chestiuni și asta dusese la certuri aprinse între el și tatăl său […] Părinții lui Jackson se despărțiseră recent și, în acordul de separare, au stabilit ca Jackson să petreacă două sfârșituri de săptămână alternative cu tatăl său. […] – Nu vreau să mă duc acolo. Nu pot să-mi văd prietenii și tot ce am voie e să-mi pierd timpul cu el și cu surorile mele. Și așa e un nenorocit tot timpul. Nu recunoaște niciodată că ceva e din vina lui […]. Parcă purtăm mereu aceeași conversație. El crede doar pentru că plătește totul, eu trebuie să stau cu el și să-i spun că-l iubesc. Nu merge chiar așa. […] Îmi tot spune să-i arăt respect. Dar de fapt nu-l respect. Îmi tot spune că o să se schimbe, dar durează doar o zi și apoi face din nou aceleași lucruri. […] Nu era întotdeauna ușor să te înțelegi cu Jackson – la urma urmei era un adolescent furios – dar tatăl lui ...
Citește mai mult »

Abia acum e toamnă

Flori de toate soiurile si culorile. Tricouri albastre. Zâmbete şi îmbrăţişări. Câteva chiote. Emoţii. Interviuri live la radio. Vunk cântând tare şi răspicat. Miros de cafea. Andreea Esca admirând freza Marelui Copil. Cel mic, şi el cu freză nouă, ne arată lacrimile. Al patrulea an deja. Planuri. Speranţe. Nerăbdare. Nostalgii de toamnă post-văratice. Dor. Efervescenţă. Fete frumoase. Patru ace. Şi încă multe patru ace. Alte lacrimi. Ghiozdane care îşi aşteaptă conţinutul. Copii care îşi cunosc soarta 🙂 Multe maşini. Claxoane. Semafoare. Opriri. Porniri. Un nou început. Mult succes! Sursă foto: Facebook
Citește mai mult »

Cronică serioasă şi obiectivă de film

Aşa cum am promis ieri pe Facebook, urmează o cronică serioasă şi obiectivă a filmului Singuri acasă (The Secret Life of Pets): A FOST FOARTE TAREEEE! FOARTE BUN! EXCELENT! MINUNAT! Şi acum detaliile: Alături de Cars, acest film va rămâne în memoria mea pe vecie, pentru că sunt primele văzute de băieţii mei. Dacă la primul decizia a fost uşor de luat, în urmă cu 10 ani neexistând atâtea alegeri de făcut, la Singuri acasă am stau mult şi am cugetat. Dar am ales perfect, atât filmul cât şi cinematograful, ora, ziua şi clasicul 2D, fiind sigură că ochelarii de la 3D ne-ar complica prea mult vizionarea. Plus faptul că am ales varianta dublată în română. Încep cu ultima parte: ai noştri au făcut o treabă excelentă cu dublajul. Se aude perfect, glasurile sunt veridice şi haioase, este cu siguranţă primul film la care n-am avut regrete legate de vocile originale. Animaţia este haioasă, clasica poveste despre prietenie, asezonată cu loialitatea şi disponibilitatea animalelor de companie de a-şi aştepta oricând stăpânul, dar şi cu iubire, gelozie, abandon. Personajele sunt geniale, suspansul este creeat gradual, existând evident momentul ...
Citește mai mult »

Ce m-a învăţat căsnicia?

Când am scris despre învățăturile maternității, am promis pe Facebook că voi scrie şi despre cele pe care le-am tras în căsnicie. Este momentul potrivit, azi fiind aniversarea a 16 ani de la oficializare. Nu este uşor să le pun în pagină. Maternitatea este în mare parte instinctuală și oricât de grea ar părea uneori soluțiile sunt pur biologice: îți iubești puiul și de aici vin toate. Chestiile esenţiale despre care vorbeam în articolul dedicat, cele care mă fac un om mai bun, mai puternic, mai destoinic sunt de fapt o colecție de truisme. Căsătoria însă are un impact mare asupra personalităţii celor care o suportă pentru că presupune un efort adaptativ continuu şi asta înseamnă schimbare. Iar schimbarea doare cel mai tare. Nu e nimic biologic, doar la început ceva hormoni jucăuși care dispar rapid. Iar când euforia se duce, începe munca. Uneori sisifică 🙂 Mai în glumă, mai în serios, iată ce m-a învăţat căsătoria: Să mănânc. Am fost un copil mofturos şi o adolescentă cu regim alimentar extrem de personal. Nu intru în detalii, dar când ...
Citește mai mult »

Complimente matinale

Am plecat de acasă de dimineață val-vârtej, cu ochii încă lipiţi de somn, fără urmă de fard, dar cu adânci semne ale oboselii şi bulversării. Ajung la destinţie, un bloc de pensionari chibzuiţi, liniştiţi şi cu mari abilităţi în ale versificaţiei. Nu fabulez, stiu sigur: de fiecare 8 Martie, Crăciun şi uneori chiar de 1 Iunie, apar lipite pe pereți câteva poezii drăguţe scrise de mână pe foaie velină şi ilustrate naiv cu desene în carioca. Urc în lift împreună cu cel mic, îmbrăcat şi el pe fugă cu primul pantalon sport găsit în cale, tricou albastru spălăcit şi nelipsita şapcă în dungi marinăreşti. Lângă noi apare un domn cu vârsta şi prezenţa respectabile. Ne salută şi începe o neașteptată tiradă privind când spre mine, când spre copil, când spre sacoşele din dotare: – Ce frumoasă eşti! O frumuseţe! O minunată! O grozăvie! Mă trezesc brusc din adormire şi mă uit bolând la om încercând să înţeleg. Vorbea cu plasele, cu cel mic sau cu mine? Domnul o dădea cu spor: – Ce noroc pe mine să-mi iasă în cale dis de dimineaţă ...
Citește mai mult »

Despre prieteni(i)

Îmi amintesc de un interviu al regretatului actor Ştefan Iordache, în care acesta afirma că nu există prieteni adevăraţi ci doar momente de prietenie adevărată. Tindeam să-i dau dreptate, dar acum sunt convinsă că de fapt există şi prieteni adevăraţi şi oameni cu care împarţi doar momente de prietenie adevărată. Prietenia, ca orice altă relaţie interumană, presupune câteva filtre de selecţie, aşa că nu-i chiar uşor de dibuit. Care ar fi testele prin care trece? Minim patru: Testul timpului O prietenie adevărată se probeaza în timp. Este nevoie de multe experienţe, discuţii, diverse altele de trăit împreună pentru a-i putea spune pe numele ei “prietenie adevărată”. Testul încrederii Prietenia autentică este aceea în care îi poţi spune celui/ celei cu care o împarţi absolut orice ştiind că nu există pericole asociate sincerităţii tale. Dacă unul are curajul de a spune adevărul, iar celălalt are puterea să-l ducă, cei doi se numesc clar prieteni. Testul “la foarte bine” Obişnuiesc să spun că găseşti foarte uşor prieteni de simţit bine: de băut o bere, de mâncat o friptură, de petrecut câteva zile vacanţă. Foarte greu găseşti însă oameni care să se bucure autentic, real, fără urmă de invidie ...
Citește mai mult »

Vacanţa în doi vs. cea în 3+

Facebook mi-a amintit zilele trecute de vacanţa din vara lui 2015, la finalul căreia concluzionam: “Când copiii din dotare au mai puțin de 6 ani, vacanțele părinților sunt tabere de supraviețuire cu sport extrem, stres maxim și testarea tuturor abilităților care țin de medicină.” Deşi cea de anul acesta a fost mai blânda cu nervii noştri, m-am gândit să fac o analiză comparativă în şapte puncte, extrem de riguroasă şi pe alocuri chiar serioasă a ieşirilor în doi versus cele în trei, patru sau cum le e norocul părinţilor: Bagajele. În doi se aruncă nişte haine respectând criteriile ceva subţire, ceva gros, ceva lejer, ceva elegant. Când ai copii însă, apar numeroase alte categorii, criterii si subcriterii. Se iau haine, jucării, medicamente, cosmetice (şamponul de la hotel ustură ochii, iar gelul de duş ustură şi el ceva), accesorii, chestii alimentare, dezinfectanţi şi detergenţi. Mersul la mare de exemplu, complică serios categoria jucării. Iar hainele, indiferent de destinaţia aleasă, vor fi categorisite în foarte subţiri, subţiri, groase şi foarte groase cu subcategoriile: de dormit, de purtat, de rezervă. Există şi extra-opţiunile impermeabile, cu filtru UVA+UVB, ...
Citește mai mult »

Antistres

Ştim deja că boala secolului este stresul, incapacitatea de a ne adapta, de a reacţiona echilibrat la provocările zilnice. Există numeroase reţete menite să ne ajute la scăderea tensiunii şi a reacţiilor alarmiste, dar cred că fiecare dintre noi trebuie să-şi gasească propria cale de a se relaxa. Iată ritualul meu antistres: În perioadele dificile, dedic mai mult timp felului în care arăt. Este un soi de a avea grijă de mine care mă păcăleşte că îmi va fi bine. Nu doar că mă dichisesc mai mult, dar îmi şi aleg hainele mai temeinic, încerc să le potrivesc mai bine şi chiar fac alegeri vestimentare care mă scot din zona de confort. Merg mult pe jos. Mersul mă ajută mult să-mi pun gândurile în ordine, să mă relaxez. Presupun că orice formă de activitate fizică ajută, pe unii mersul la sala de forţă, pe alţii alergatul, la mine e pas cu pas, afară, între oameni, maşini, clădiri şi pomi, cu zgomotul străzii sau al naturii. Sparg seminţe. Nu în public, că nu se face, dar garantez că pe măsură ce ...
Citește mai mult »