Management defectuos – 3 exemple din retail

Ziceam la un moment dat că 90% dintre magazinele românești ar trebui să-și concedieze angajații. Roboții ar fi mai amabili, mai empatici și ar ține minte mai ușor toate categoriile de produse. Am realizat apoi că problema este mult mai punctuală: 90% dintre magazinele românești ar trebui să-și concedieze de fapt managerii. Deţin vagi cunoştinţe şi abilităţi în ale şefiei, de aceea nici restul angajaţilor nu au habar de cum ar trebui să-şi trateze clienţii sau să organizeze produsele la raft. Iată cele trei exemple promise în titlu, toate culese dintr-un mall bucureştean. Primul: Intru în magazin ştiind clar ce caut şi dau să întreb pe cineva întru scurtarea procesului. Produsele sunt înşirate pe umeraşe într-o clasificare ilogică pentru mine, iar cele trei agente comerciale (vorba nomenclatorului de meserii) stau strâns şi iremediabil grupate la o bârfă ad-hoc. Nimeni nu se sinchiseşte de mine, aşa că încerc să sparg gaşca. În acelaşi timp sună şi telefonul de la casă. Una din vânzătoare se duce să răspundă. Mă uit cu speranţă la cele două rămase. – Doar şefa vă poate ajuta! mi se adresează una dintre ele. Deci avem un spaţiu comercial de 4 m pătraţi şi ...
Citește mai mult »

Aceeaşi reţetă, două variante diferite

Supă cremă de legume, varianta ZEN: Se iau 8 morcovi, o ţelină, un păstârnac şi o ceapă mare, se curăţă, se taie în bucăţi mari şi se pun la foc. Când sunt aproape fierte, se pasează, se adaugă sare, puţin ulei şi se mai dau în câteva clocote. Se serveşte cu crutoane de pâine puse 1-2 minute în cuptor la 220 grade (preîncălzit 5 minute). Supă cremă de legume, varianta UNDER PRESSURE: Se iau 8 morcovi, o ţelină, un păstârnac şi o ceapă mare. În bucătărie apare întâiul membru al familiei care îţi spune că sunt prea puţini morcovi. Mai adaugi doi. Iese bombănind zicând că abia ne va ajunge să murdărim farfuriile. Se curăţă legumele, se taie în bucăţi mari şi se pun la foc. Când dau în fiert apare în spaţiul de lucru al doilea membru al familiei care îţi spune că nu intenţionează să mănânce supă cremă de legume. Bei un pahar mare de apă, faci niste incantaţii în gând întru restabilirea motivaţiei pentru gătit şi te pregăteşti să pasezi legumele aproape fierte. Exact când iei oala de pe foc apare în bucătărie al treilea ...
Citește mai mult »

Scrisoare pentru mine

Am observat că uit tot soiul de lucruri. Dar niciodată articolele pe care le scriu – şi am multe la activ. Chiar dacă nu-mi mai amintesc conţinutul în întregime, ştiu unde să le caut şi, mai ales, cunosc ideile principale. Profit de asta şi îmi las aici nişte sfaturi pentru bătrâneţe, în speranţa că voi apuca a le reciti şi, mai ales, a le urma. “Zece paşi pentru o bătrâneţe frumoasă de la Valentina Neacşu din floarea vârstei pentru Valentina Neacşu la senectute: Răsfăţul este întotdeauna o sursă de bine. Ştiu că toate încercările de până acum apasă, dar dacă ai ajuns aici, înseamnă că eşti mai puternică decât crezi. Râzi mult, plimbă-te, plantează flori. Găseşte bani pentru o rochie frumoasă şi pentru o cremă de faţă bună. Îţi par inutile? Eram sigură că vei spune asta, întotdeauna ai crezut aşa. Dar tot le cumpărai. Ai grijă de sănătatea ta. Ani de zile te-ai gândit la ceilalţi, la programări, tratamente, la a-i proteja. A venit momentul să faci din a-ţi fi bine ţie o prioritate. Mergi la băi, e loc de socializare. Şi da, încearcă ...
Citește mai mult »

Tipologii parentale

De-a lungul timpului am observat mai multe tipologii parentale în funcţie de modul în care abordează educaţia formală/ şcolară şi orientarea către carieră a copiilor pe care-i cresc. Există astfel: 1. Părinții lipsiţi de interes. Nu știu, nu se pricep, au alte priorități, nu le pasă sau cred că e treaba altora. Dacă au norocul unor copii ambițioși și independenți, neinteresații se dovedesc a fi niște părinți buni. Dacă însă aceștia prezintă o nevoie cronică de ghidaj, lucrurile se complică teribil. Neinteresaţii nu stabilesc legături cu profesorii şi nici gând să creadă în ideea de consiliere. De regulă copiii sunt cei care ajung să solicite astfel de servicii și rareori reușesc să-și implice părinții. 2. Părinții sabotori. Greu de spus care este motivația din spatele unei astfel de abordări, diferă oricum de fiecare dată, dar am văzut părinți care le neagă copiilor dreptul de a deveni. Fie zic: “Ce atâta școală, ce atâtea teme, eu am 8 clase și va pun pâinea pe masă!”, fie: “Oricum eşti prost, slab, nu poţi, nu se va alege nimic de tine!”. Copiii sabotorilor au de muncit înzecit pentru a ajunge la rezultate, şi de ...
Citește mai mult »

Scurtă analiză sociologică

M-am nimerit ieri într-o mulţime de români, strânsă în scopuri comune: unii pentru a depune cererea pentru un nou paşaport, alţii pentru a-şi rezolva chestii administrative legate de maşinile din dotare. Pentru că nu m-am putut abţine, am purces la o analiză sociologică mult mai empirică decât cele făcute de cercetătorii englezi, dar la fel de relevantă: 50% dintre cei aflaţi la coadă nu au habar care este procedura. Ca pe vremea răposatului, când vedeai o adunare liniară şi mai întâi te poziţionai şi abia apoi aflai motivul, aşa si acum, oricât te-ai documenta înainte, tot la faţa locului afli toţi paşii de urmat, după un proces consultativ cu cei aflaţi în segmentul superior de respondenţi (*). 98% din eşantionul extrem de reprezentativ se îmbracă extrem de colorat. Nu ştiu dacă e de la tendinţele modei în sezonul ăsta sau suntem noi un popor optimist şi vesel, dar pot spune că în 2016, unde sunt români sunt şi curcubee de culori. 30% nu ştiu să respecte instrucţiunile primite, oricât de clare ar fi. Poate de asta nu se mai agită nimeni să publice procedurile într-un ...
Citește mai mult »

Strechea

A devenit irespirabil. Pare că trăim într-o lume diformă, ciudată, anapoda, pe care nebunii au pus stăpânire. Nimic nu mai are sens, nici măcar războaiele nu-şi mai cunosc adversarii, tacticile sau mizele. Ce vor scrie cărţile de istorie despre vremurile astea? Ce vom povesti nepoţilor noştri? Cum să defineşti şi să categoriseşti atâta diversitate anormală? Terorism cu bombe făcute după o vizită la magazinul de bricolaj, camioane care omoară voit şi sadic zeci de oameni, avioane prăbuşite de piloţi depresivi, dictatori care trag în propriul popor urmând principiul “patriei cât mai mulţi martiri, doar puterea să-mi rămână”, ţări cu mii de victime ale atacurilor armate, dar pentru care este mai important un principiu decât viaţa oamenilor. Ne luptăm să gândim raţional. Să analizăm cauzele. Să gândim în strategii. Să clasificăm duşmanul. Să ştim cum securizăm. Să votăm crezând că va conta. Şi în tot timpul ăsta realizăm că de fapt suntem tot mai expuşi, mai vânaţi, mai insignifianţi în faţa valului de urât şi rău. E o molimă ciudată. Este strechea, o orbecăială socială globalizată, o agitaţie fără alt motiv decât a răni, o boală ca ...
Citește mai mult »

Momente (fără schiţe)

În cinstea gândirii pozitive pe care o antrenez de ceva vreme, vă zic că mă aflu într-o perioadă bună din viaţă. Învăţ atâtea chestii, câte nu am învăţat în primii 40 de ani: primul ajutor în caz de insolaţie cu arsuri solare severe şi cum să aplici tehnicile fără să strângi de gât (aproape) adolescentul din dotare, noţiuni de neurologie şi ghidul 40 de modalităţi în care să-ţi verşi nervii fără ca cineva să fie rănit. Azi, plină de atâta know-how, am purces la cele uzuale. Cel mic, nebăgat în seamă, decide că ar fi bine să-şi raşcheteze puţin un deget de la mână. Dă-i cu nişte apă la şoricei, bagă un plasture, treci iar la joacă. Şi cum altfel, dat fiind contextul, decât de-a doctorul: – Bună ziua, Doctor Fan (*), mi se adresează. Acesta este degetul care mă doare! Şi-mi arată degetul proaspăt oblojit. – Dar ce aţi păţit? întreb eu în mod profesionist. – Am căzut pe lemn, răspunde sobru pacientul. – Şi aţi dat cu ceva? continui eu diagnoza, în încercarea de a mai atenua rezistenţa lui notorie la orice fel de tratament medical. – Da, ...
Citește mai mult »

Despre lipsuri mai mult sau mai puţin evidente

De ceva vreme caut iar bonă. Îmi este din ce în ce mai greu fără ajutor, în plus recunosc că-mi lipseşte mult timpul dedicat activităţilor profesionale, pe care vreau să le reiau în mare forţă. Am micşorat numărul criteriilor de selecţie, astfel încât recrutarea a mers de data asta bine: au fost peste 30 de aplicante. Apoi s-a întâmplat ca lucrurile să ia o turnură neasteptată şi să pun o scurtă pauză procesului. Miercuri dimineaţă primesc un mesaj nervos, chiar jignitor prin care mi se atrage atentia ca încurc lumea. Ok, am greşit, îmi cer scuze, dar atrag atenţia semnatarei că nu prea respectă criteriile de selecţie: am cerut o persoana blândă şi răbdătoare şi-mi răspunde o femeie nervoasă si agresivă. Ceea ce a dezlănţuit războiul. Şi cum ameninţările au devenit patologice pe măsură ce am râcâit puţin situaţia – defect profesional, nu mă pot abţine – am decis că-i lipseşte o doagă şi am lasat-o în pace. Nu înainte de a obţine promisiunea că nu va mai lucra ca bonă, întrucât nici nu o pasionează (zice ea) şi nici nu i se potriveşte (zic eu). Defect profesional, ...
Citește mai mult »

Educaţia pentru toţi

La afişarea rezultatelor la Examenul Naţional de Evaluare de la clasa a opta scriam pe Facebook: “Mi-aş dori ca în afara celebrelor statistici cu notele obţinute pe judeţe, cu notele de 10, cu promovabilitatea şi absenteismul la examenul de Evaluare Naţională, să văd şi o situaţie comparativă a notelor obţinute în mediul rural vs mediul urban. Mie mi se pare un decalaj abrupt şi evident, mult mai mare ca în trecut şi oricum nedrept. În sate încă se nasc copii cu potenţial uriaş care se iroseşte, în timp ce piaţa muncii strigă după ajutor. O strategie naţională (pe bune) de egalizare a şanselor la educaţie şcolară de calitate îmi pare mai mult decât necesară.” Am aflat apoi că un singur elev din mediul rural a luat nota 10 la ambele materii: limba română şi matematică. Nu este o statistică oficială ci un fapt simplu constatat de reporterii unui ziar naţional. Şi face cât o mie de instrumente de prognoză fluturate de sus, de la nivel guvernamental. Azi la McDonald’s un puşti mă roagă să-i scriu “GTA” într-un magazin de aplicaţii de pe ...
Citește mai mult »

Ce am învăţat de la mama?

Să gătesc. În ciuda faptului că nu mă lăsa să o ajut, motivând ca am timp sa mă satur de muncă, îmi plăcea să chibiţez pe lângă ea. Gătea excelent. Era maestră în a drege maioneze şi icre, nu de putine ori veneau verişoarele noastre cu castronul “tăiat” în mână pentru a fi salvat de tomberon. Nu ştiu cum făcea, dar le aducea pe calea cea întreagă. Făcea torturi senzaţionale, în ciuda faptului că nici ingredientele şi nici ustensile de bucătărie nu erau la îndemână. Eu sunt un biet epigon, dar faptul că ştiu să pun în oală chestii comestibile i se datorează. Să iubesc. A fost cea care ne-a iubit total, complet, fără condiții. Pe toți. Întotdeauna. Să glumesc. Avea un soi de umor ascuns, un limbaj aparte și capacitatea de a se ridica deasupra situațiilor stresante râzând de ele. Autoironia intra în arsenal. Să cresc. Să mă cresc pe mine și pe cei din jurul meu. Avea o ambiție nemăsurată și o dorință ca toți cei din jur să se ridice, să-și depășească limitele, condiția, așteptările. Să citesc. A ...
Citește mai mult »