Un sfat de parenting şi management (Dacă îl citiţi îmi datoraţi 50 de euro)

Ieri am început ziua discutând cu o veche, dragă colegă şi destul de proaspătă mămică despre efectele abundenţei de specialişti şi sfaturi în parenting care au ajuns să-i bulverseze, să-i sperie şi chiar să-i determine pe cei mai naivi dintre noi să ia decizii proaste. Este a patra astfel de discuţie pe care o am anul acesta cu prietene devenite mame, deci tind să cred că situaţia este una serioasă. Eu balansez între distracţie şi stupoare atunci când citesc bloguri de parenting. Dar le iau ca atare, ca pe ştirile politice sau economice. Nimic educativ, doar informaţie inutilă. Cu toate astea, mă apucă groaza atunci când realizez câtă influenţă au niste vorbe care sună profi chiar dacă ascund mari hibe logice, doar pentru că sunt slobozite în online. Am să dau şi două exemple spre a înţelege mai bine sfatul contra cost. Într-o frumoasă zi de vară, o mamă de un copil ne-a oferit dovada supremă de empatie şi puternică simţire în relaţia cu acesta, povestindu-ne cum la refuzul copilului de a urca în maşină întru deplasarea la o destinaţie, l-a aşteptat 30 de minute sa se hotărască. Deci doi părinţi au stat jumătate de oră pe lângă maşină, până când urmaşul ...
Citește mai mult »

Logica învinge!

Ieri, la părăsirea gradiniţei, copilul mic mă anunţă impetuos că îi este foarte foame. De fapt avea pofta de un desert, dar am apreciat ambalajul mesajului. Tot drumul mi-a cântat refrenul şi odată ajunşi la destinație s-a repezit direct la frigider. – Hei, care este primul lucru pe care-l facem când intrăm în casă? întreb eu. – Ne descălţăm? răspunde întrebător piticul. – Da, ok, ăsta ar fi primul. Atunci al doilea? – Ne dezbrăcam? Şi îşi dă jos haina groasă. N-am nimerit nici acum numeralul, mai trag un bilet: – Al treilea? – Ne dezbrăcam iar, răspunde piticul renunţând şi la bluzonul de sub haină. Carevasăzică spalatul pe mâini nu este nici pe departe primul lucru pe care-l facem când intrăm în casă. Toată viaţa mea de până acum a fost o minciună 🙂
Citește mai mult »

România toxică

Nu mi-a propus azi să dezbat probleme legate de ecologie. România are mari probleme la acest capitol, dar acestea sunt generate poate tocmai din tipul de toxicitate la care fac referire mai jos. Una dintre primele constatări pe care o poţi face uitându-te deschizând televizorul, rasfoind un ziar sau mergând pe stradă este calitatea groaznica a aerului pe care-l respiram nu cu nasul şi plămânii, ci cu neuronii şi sufletul nostru. Aşa că am găsit un acronim pentru a defini caracteristicile toxicităţii autohtone, care ne defineşte teribil de bine: ZIDURI. Z vine de la Zeflemea, adică acel tip de comunicare ironico-agresiv, care nu are o altă utilitate decât a jigni. Nu-i spui omului ce şi unde a greşit, ci îi ironizezi rezultatele. Nu oferi ajutor, ci glumeşti pe seama celui care are nevoie de el. Nu comunici eficient, firesc, normal, ci îmbraci mesajul într-o glumă inutilă, potenţial dureroasă. A nu se înţelege greşit, umorul este întotdeauna o bună supapă de a elimina frustrări şi a detensiona conflicte. Dar una este gluma bună, autentică şi alta zeflemeaua, miştoul ieftin. I vine de la Insinuări. Nu spui exact ce ...
Citește mai mult »

Împreună la bine şi la rău

M-am măritat tânără, frumoasă şi tare toantă. Fără primele două calităţi sigur nu găseam pretendent şi dacă n-ar fi fost a treia cu siguranţă aş fi fost mult mai greu de convins. Cea mai ciudată treabă din tot ritualul nunţii mi s-a părut celebrul îndemn de a rămâne împreună şi la bine, dar şi la rău. Adică partea cu greul este motivaţională şi prin urmare logică, dar cine fuge de bine? Am luat-o în sens metaforic şi nu m-am mai gândit până azi la ea. Acum, la mulţi ani după, iată-mă bătrână, urâtă, dar puţin mai înţeleaptă. Primele două calităţi mă califică pentru divorţ, dacă n-ar fi probabil şi a treia. Zic că sunt mai înţeleaptă, pentru că regăsind întâmplător celebrul îndemn nupţial am constatat că nu mi se mai pare ilogic. Pentru că am văzut cupluri în care succesul unuia dintre parteneri (mai ales dacă este ea) generează nesiguranţă, frustrare, gelozie, sentimente urâte şi greu de dus. Ştiu aşadar că puţini oameni au tăria de a se bucura de binele celuilalt, de a fi părtaşi la el, de a-l putea purta şi suporta ca şi cum ar fi ...
Citește mai mult »

Sexul (mai) vinde?

Navigând pe LinkedIn, mi-a atras atenţia comentariul unui cunoscut la un topic de interes. Era prezentată o poză cu nişte domnişoare îmbrăcate sexos, în latex colorat, la o expoziţie/ conferinţă din domeniul tehnologiei, însoţită de un scurt text care propunea un alt rol al femeilor în tehnologie decât cel decorativ. Cea care a postat fotografia era, evident, femeie. Comentariu care mi-a atras atenţia era în fapt o profeţie: cine nu înţelege că sexul vinde în afaceri va falimenta rapid. Cel care a postat comentariul era, evident, bărbat. Mie mi-a părut o profeţie naivă sau cel puţin depăşită, pentru că vremurile s-au schimbat fundamental. Uitându-mă la corporaţiile care cuceresc acum pieţele globale (Foxconn, Alibaba) aş paria pe alt model de business de succes: cultul efortului şi al rezultatelor. Uitându-mă la piaţa angajărilor, văd că organizaţiile s-au prins rapid că a înjumătăţi populaţia activă angajabilă este neproductiv, aşa că femeile sunt din ce în ce mai curtate pentru pozitii inaccesibile lor până acum. La nivel global lumea a înţeles aşadar că femeile pot face bani şi altfel decât arătându-şi formele. Nu este corectitudine politică, ci pragmatism venit din necesitate. În ...
Citește mai mult »

Nostalgie pragmatică de toamnă

Încă din februarie mă gândesc la noul site ITEX.ro. Atunci era doar nevoia de schimbare, de a reîmprospăta imaginea şi de a comunica mai bine ceea ce este ITEX. Acum a devenit o necesitate, cel vechi devenind încet, dar sigur, nefuncţional. Ar fi a treia variantă de site, dar pentru prima oară îmi este cumplit de greu. Şi ceva vreme nu m-am prins de ce. Dar tot căutând înainte si înapoi cum ar trebui să se întâmple lucrurile de această dată, am dat de acest comunicat, apărut la scurt timp după ce am lansat primul itex.ro. Şi citez: Valentina Neacsu, Senior Consultant al ITex, ne da argumentul infiintarii acestui serviciu: “In contextul in care “batalia” pentru specialistii IT&C a devenit acerba, iar solutiile de a externaliza recrutarea unei companii care cunoaste specificul industriei lipsesc, aparitia ITex nu poate fi decat benefica. Avem know-how-ul in testarea abilitatilor tehnice a candidatilor, specificul organizatiilor din aceasta industrie ne este extrem de familiar si aceasta ne creeaza avantajul competitiv.” Dincolo de faptul că m-am priceput întotdeauna la vorbe (*), în spatele lor stătea atunci o realitate simplă: cunoşteam extrem de bine avantajul competitiv pe care-l aveam, pentru ...
Citește mai mult »

Tichie de mărgăritar sau bâtă în baltă

Pentru cei care nu ştiu astăzi se dă proba scrisă în concursul directorilor de şcoli. Ştirea trece probabil neobservată printre zecile de “breichingniuzuri” privitoare la plagiat, cucuvele purpurii şi blonde cuprinse de fior teologic. Opinia publică a aplaudat la scenă deschisă iniţiativa ministerului de profil, în momentul promovării ei. Pentru că un concurs, o selecţie, înseamnă neapărat un pas înainte, eliminarea posibilelor verigi slabe. Ceea ce este adevărat. În cazuri normale şi fireşti. Totuşi vorbim despre un sistem subfinanţat cronic, în care angajaţii au fost nevoiţi să-şi găsească propriul mod de a se motiva şi supravieţui şi în care intră din ce în ce mai puţini novici pentru a se împrospăta sănătos. Aşadar concursurile de azi reprezintă doar o zgândărire a unui muribund. Un demers făcut în pripă, heirupist, făcut “din principiu” şi nu dintr-o necesitate reală. Problema sistemului nu sunt directorii, credeţi-mă! Problema este mult mai sus. Eu am văzut în grădiniţe, şcoli, colegii, oameni care au sfinţit locul blestemat de generaţii de politicieni. Văd şcoli înflorind, nu se ştie cum în deşertul din jur, progresând, trăind în timpurile noastre. ...
Citește mai mult »

Corectitudine politică – Capra cu trei iezi 2016

Prietenii ştiu deja că povestea “Capra cu trei iezi” este discursul pe care-l spun cel mai des de trei ani încoace. Cred că însuşi Creangă ar adora adăugirile, tăieturile şi aerul modernist pe care-l capătă textul în interpretarea mea. (*) Zilele astea a apărut un element nou în ecuaţie: “A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, o capră care avea trei iezi: unul mare, unul mijlociu şi unul mic.” “Mama, dar iezii de ce nu aveau tată? Unde era tata? De ce nu e tata în poveste?” Bună întrebare! Acum mă prind că sus-numita capră era mamă singură de trei. Care-o fi baiul cu ţapul? L-a lăsat că era beţiv? Oare iezii au acelaşi tată? Nu cumva capra umbla cam brambura? Copilul insistă, pauza devine suspect de lungă. Să-l omor? (**) Trebuie să explic apoi treaba cu moartea. Să-l trimit la serviciu? Păi de ce lipsea de la pomană, măcar să fi săpat el groapa aia mare în care cade lupul cel rău. Unde naiba să trimit nenorocitul de ţap?!? Dintr-un amalgam de amintiri mai vechi şi mai actuale cu o ...
Citește mai mult »

Secte, iluminări şi alte scăpări

După ce Ambulanţa Bucureşti a fost tocată mărunt prin presă şi doctorul care l-a consultat în seara fatidică pe Ioan Gyuri Pascu a fost dat cu tone de catran şi chintale de fulgi, azi jurnalistul sportiv de investigaţie zis Tolo a aruncat pe alţii în gura opiniei publice. Adică pe soţia defunctului, guru de sectă dubioasă şi pe însuşi cel decedat, care de ceva vreme susţinea atât financiar cât şi moral afacerea religioasă a soţiei, ignorându-şi totodată afecţiunile cronice, din credinţa că se pot rezolva prin rugăciune şi iluminare spirituală. Recunosc că aş fi trăit mai fericită dacă nu vedeam articolul respectiv. Pe lângă faptul că nu înţeleg de ce un jurnalist sportiv insistă să fie denumit sportiv, deşi scrie rar despre acest domeniu şi atunci tot cu catranul şi fulgii pregătiţi, cred că e nasol să fii analizat prin presă după ce ai murit, din simplu motiv că nu te mai poţi apăra. Deja mi se pare prea mult să văd că la noi a devenit un blestem şi să trăieşti, dar şi să mori. Totuşi articolul respectiv ridică o ...
Citește mai mult »

Povestea unei fotografii

În urmă cu ceva ani, proaspătă mămică de doi, a trebuit să fac o şedinţă foto. Aveam nevoie de poze noi care să ilustreze o serie de articole despre management/ leadership/ resurse umane, apărute în revista MarketWatch. Somnul meu de noapte era pe atunci întrerupt din oră în oră, zilele nu-mi erau mai uşoare, iar mutra mea exprima exact starea de spirit pe care o prezentam: cearcăne cât jumătate de faţă, cealaltă fiind boţită serios asortate la o privire bolândă şi vegetativă. Am reuşit totuşi să dau pe la coafor (de fapt a venit el la mine), să-mi pun pe faţă un pic de machiaj, să găsesc o rochie care să-mi mai vină şi nişte pantofi asortaţi. Realizări maxime, vă jur! Evident că am avut emoţii cu privire la pozele ce vor ieşi, aşteptându-mă la ce e mai rău. Din fericire fotografii profesionişti au un talent aparte de a capta cu aparatul lor ceea ce trebuie, motiv pentru care pozele au ieşit decent, numai bune să însoţească articole din presa de business. Când le-am primit pe mail am fost atât de mirată, ...
Citește mai mult »