Oul sau găina?

În scurta mea experiență didactică, una dintre provocări a fost să conving o familie destul de înstărită pentru zona rurală să-și aducă la școală copilul. Argumentul lor era că va avea oricum o meserie bănoasă căpătată din familie, al meu că totuși copilul trebuie să fie alfabetizat, să știe să citească acte sau să facă socoteli. Sistemul de învățământ primar era, conform standardelor de atunci, ok. Părinții erau cei care decideau inutilitatea lui. A fost o luptă surdă, am câștigat prima rundă, nu știu cum au decurs următoarele. La noi în comună există o familie care hălăduiește fără adăpost. Femeia este abuzată, dar continuă să stea lângă soțul ei și să facă alți copii. Sistemul de protectie a dus-o de nenumărate ori în adăposturi speciale, din care ea fuge și se întoarce lângă soț. Oricât de imperfecte ar fi sistemele (nu pot fi altfel), omul este cel care decide pentru soarta lui. Că o face bine sau rău, este responsabilitatea sa. Astăzi am șters (și o fac rar) o postare din Social Media despre divorț tocmai pentru că dilema ...
Citește mai mult »

Prăpastia dintre noi

Există uneori o sincopă teribilă între ceea ce avem noi nevoie şi ce cred alţii că ne-ar trebui. Pentru că fiecare analizează prin filtrul propriilor valori, opţiuni, experienţe, poluând astfel percepţia, încărcând-o cu propria încărcătură subiectivă. Dacă întrebi un bărbat care tocmai a avut o decepţie în dragoste “ce vor femeile”, va răspunde că sunt nişte oportuniste în căutarea fericirii imediate şi materiale. Dacă întrebi un şef căruia tocmai i-a demisionat un om cheie “ce vor angajaţii”, va răspunde că vor bani mai mulţi. Dacă întrebi un părinte care petrece puţin timp cu copilul din considerente de serviciu ce crede că îşi doreşte acesta, va răspunde “un telefon nou”. Este simplu să vedem partea care costă. Şi, ca orice profeţie împlinită, oferind material, generezi bucurie. Pe moment. Dar nu ai de unde să ştii ca aceasta a fost nevoia iniţială sau că măcar aceea s-a compensat cumva la final. Avem nevoie de bani, de mâncare, de haine, de apă, asta este clar. Și cu cât sunt mai de calitate, cu atât mai bine! Dar nu de asta ne ...
Citește mai mult »

Despre schimbare

Văd des organizații care au nevoie de schimbare. Fie au rămas blocate în trecut, fie în aceeași greșeală, fie au luat-o pe un drum greșit, oricum eșecul pare inevitabil. Și toate clachează încă de la primul pas: conștientizarea nevoii de schimbare la nivelul celor care iau deciziile. Angajații simt primii că ceva nu funcționează și trebuie recalibrat. Sunt cei care iau pulsul pieței și al clienților, care primesc direct critici, sugestii, reclamații. Capii însă, cei care văd de sus ansamblul încă funcțional, refuză cu obstinație să primească aceste prime semnale. Și o țin într-o negație până la prăbușirea finală: Probleme financiare? Am mai avut, se rezolvă. Păi stai așa că situația nu mai e aceeași, presiunea cu salariile a crescut, plus toate celelalte cheltuieli, ar trebui niște analize mai detaliate. Nu! Probleme de personal? Găsim alți angajați! Păi migrație, depopulare, firme multe, nu prea mai merge ușor cu recrutarea, ar trebui discutat despre retenție. Nu! Probleme cu serviciile/ produsele? Nu există așa ceva, sunt clienții mofturoși. Dar totuși ei plătesc, ar merita făcut un audit. Nu! Cunoașteți cu siguranță scenariile. Nu ...
Citește mai mult »

Generaţii noi, aceleaşi probleme vechi

Am ţinut primele interviuri puţin înainte de anul 2000, primul workshop despre carieră în 2006 şi mult prea multe sesiuni de consiliere în carieră să mai ştiu când au început. Deşi am avut, la rândul meu, probleme (presupun că şi medicii se îmbolnăvesc uneori) – sau poate și datorită lor – am vazut parcursul profesional al multor candidaţi care mă ajută să formulez două concluzii relevante: Prima este că de-a lungul timpului şomajul în rândul tinerilor s-a păstrat constant ridicat, cu o crestere cumplită în perioada de criză din 2008. Practic un sfert din tinerii europeni care termină o formă de învăţământ sunt în risc de a nu-şi găsi loc de muncă. Există industrii mai putin expuse (ştiţi deja exemplul clasic cu IT-ul), dar şi industrii în care situaţia este mai complicată de atât, pentru că lipsa de experienţă costă mult. Se întâmplă aşa în mare din cauza incapacităţii firmelor de a găsi o formă rapidă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor de a instrui personalul neexperimentat. Nu ar fi foarte greu, dar necesita o baterie de abilităţi manageriale şi ...
Citește mai mult »

Unii contra altora

Astăzi s-a mai dezbătut o moţiune de cenzură care ar fi trebuit să schimbe guvernul. Una născută moartă, ca atâtea altele, cu ştiutul circ pe care-l vedem periodic din 1990 încoace. N-am avut de mult curiozitatea să privesc dezbaterile aferente şi nici răbdarea de a le suporta, dar azi cumva am zis să văd cu ochii mei cum mai stau lucrurile în politică. Şi am văzut că stau la fel ca întotdeauna: tabere complet opuse, în care niciunul dintre lideri nu reuşeşte să-şi trimită mesajul până la adversar. Politicieni care vorbesc doar pe limba alegătorilor lor, indiferent de partidul în care se află. Realităţi antagonice, în care unii văd doar miere, alţii doar fiere. Multe gesturi nesportive, de am ajuns să mă întreb cum ar arăta un meci de fotbal în care adversarii ar huidui un jucător care execută o lovitură de la 11 metri. Încrâncenare, ură, violenţă verbală şi abuzuri de tot soiul. Un mediu toxic, în care nici bruieni n-ar creşte. Aşa sunt ei, cei de la tribuna democraţiei. Şi aşa am devenit şi noi. Încrâncenaţi, porniţi unii împotriva celorlalţi. Incapabili de reconciliere, pururea în conflict. Doar pentru ...
Citește mai mult »

Temele – antrenament sau durere de cap

A venit vacanța și, odată cu ea, supliciul temelor date de la școală, în ciuda faptului că de câțiva ani buni se discută, ba chiar se legalizează, interzicerea lor. Sunt temele un rău necesar? Putem trăi și deveni fără ele? Cu siguranță răspunsul variază în funcție de cine îl formulează, iar adevărul este multiplu. Tradiționaliștii vor spune că fără teme, adică fără exercițiu în afara clasei care să fixeze cunoștințele, copiii uită ce li s-a predat. Cei care gândesc mai critic, vor spune că dacă acele conținuturi sau deprinderi au fost bine predate, temele devin de-a dreptul facultative, dacă nu chiar inutile. Protecționiștii vor spune că elevii petrec suficient timp la școală, au deci nevoie de pauze suficient de mari să se deconecteze. Realitatea este că nu doar abordarea de la clasă este cea care contează. Elevii sunt și ei diferiți: unora le place să lucreze și acasă, alții au nevoie de exerciții suplimentare, în timp ce există și categoria pentru care temele reprezinta un chin absolut inutil pentru că învață rapid, bine, cu progrese greu de monitorizat, fără ...
Citește mai mult »

Pretty Woman 2

Aseară, în timpul unei partide de Baba-Oarba combinată cu Statuile Muzicale, am văzut frânturi din filmul care făcea furori în vremea adolescenței mele. Pretty Woman este povestea de dragoste dintre o prostituată și un tip tânăr, bogat și cu suflet mare. Aparent aceasta este meseria care atrage un real și modern Făt-Frumos, dar las ironia la o parte și o dau în comedie. Pentru că niciodată nu am fost mare fan al filmului (dincolo de povestea slăbuță chiar și pentru anii ‘90, are niște breșe logice grave) și pentru că mă enervează de mor zâmbetul generos al Juliei Roberts, am ajuns să-mi închipui cum ar arăta povestea de dragoste a celor doi după mulți ani de căsătorie. Deloc bine, vă zic: 1. Sătulă să audă la fiecare ceartă că a fost culeasă de pe stradă, tipa i-a replicat într-ul final glorios soțului: trebuia să-mi dau seama că ești un ciudat! Ce om frumos, bogat și tânăr agață prostituate la colțul străzii?!? 2. De câte ori aude piesa “Must have been love” a celor de la Roxette, tipul își ...
Citește mai mult »

Cu ochii la paiele profesorilor

O învățătoare din județul Călărași a fost agresată de două mame chiar în fața elevilor. Una dintre ele era supărată din cauza calificativului “insuficient” primit de copilul ei, care sigur avea altminteri stofă de olimpic. Au învinețit-o bine și i-au smuls părul din cap pentru asta. Nu este un caz singular. Și deși nu se lasă întotdeauna cu echimoze, abuzurile părinților asupra cadrelor didactice sunt din ce în ce mai numeroase. Și e urât! Că și profesorii greșesc uneori, asta este clar. Dar cumva părinții zilelor noastre au luat-o razna. În primul rând avem goana după note, justificată cumva de faptul că media generală încă mai contează la examenele importante. Dar ca părinte trebuie să înțelegi că sistemul este oricum aberant. Un 10 la o școală bună se ia mult mai greu cu un 10 la o școală mai puțin bună. Asta pentru că evaluările nu sunt standardizate și fiecare profesor notează ce și cum îi trăznește. Pe de altă parte, nu neapărat nota la clasă este scopul final. Lucrurile se echilibrează oricum atunci când elevii sunt priviți cu aceeași ...
Citește mai mult »

Un alt caz de discriminare la cinema

Azi mi-am dus piticul la film, pentru că i-am promis de mult și pentru că am sperat la un moment de relaxare. Ți-ai găsit! Ăștia din cinematografele de mall au luat-o completamente razna. Sunt incredibili! Merită sabotați până ne ies din obicei! Să vă povestesc: am ales un film cu actori, ceva cu operațiunea cuțu-cuțu, pentru că mi s-a cam luat de animații. Recunosc că după a zecea vizionare chiar cred că celebrul Coco merita Oscarul (dar nu e drept ce se întâmplă acolo, să știți!) și că Ferdinand e amuzant încă deși a bătut cam același număr de vizionări, dar totuși tânjesc după filme cu eroi reali. Deci am luat bilete la cuțu-cuțu, popcorn, tot tacâmul. Și încep reclamele. Și mă apucă nervii ăia mari. Carevasăzică Cinema City are o ofertă pentru tipele care merg în gașcă la filmul Ocean’s nuștiucât (mi se pare că o ia acum descrescător) să primească, pentru fiecare bilet achiziționat, un gloss de buze și un lac de unghii. Deci doar tipele care merg la filmul ăla. La care, normal, eu nu pot bifa ...
Citește mai mult »

Greierii și luna iunie, un marți 13 de durată

Cu mult timp în urmă, pe când era MC la ciclul primar, fix de 1 Iunie am purces la a-l opera de ‘pendicită. Primele semne ale afecțiunii au apărut la munte, acolo unde ne deplasasem pentru o nuntă. Felicitările, masa și dansul au fost pentru noi la Grigore Alexandrescu, vă povestesc eu altă dată de ce am ales un spital de stat. Convalescența a coincis, evident, cu perioada serbărilor școlare. Și normal că a avut și el un rol în cea a clasei. Adică a trebuit să recite “Balada unui greier mic”, ceea ce a și făcut, stând pe un scaun, pentru că nu era încă refăcut complet. Imaginea aceea mă bântuie și acum. Mai știu că nu a băut suc, ci compot adus de acasă. Și nu a mâncat prăjituri ca toți ceilalți, ci niște fursecuri de casă (nu tocmai generoase ca ingrediente) făcute de subsemnata. Între timp cred că n-a fost final de an să nu bifăm ceva: viroze, otite, picioare scrântite, ochi vineți și, anul trecut, o lovitură care i-a generat o neașteptată plimbare cu ...
Citește mai mult »