Învăţăm să citim

Sunt o mamă cu un nivel de energie mic. Nu-mi place să alerg, să fac mişcare, să mă joc dinamic cu ai mei. În afară de mersul în parc şi ceva partide de badminton vara, prefer chestii statice. Activitățile mele preferate cu ei sunt aşadar jocurile de dame, table (varianta de juniori cu butoiaşe), cărţi (Macao, Şeptică, Război, Păcălici), vocabular (Fazan, Eu spun una, tu spui multe!) şi orice pune în mişcare preponderent neuroni. Nu ştiu dacă asta este soiul meu de a fi sau pur şi simplu copiez modelul matern, practic asta făcea şi mama cu mine. În ceea ce priveşte tipul ăsta de jocuri, există o provocare: pe măsură ce stimulezi copiii în astfel de îndeletniciri, vor mai multă activitate, vor noi idei, alte jocuri, alte abordări. Așa am ajuns să învăţăm la vârste mici litere, cifre, algoritmi uşori (compunerea numerelor formate din zeci şi unităţi), scrierea unor semne grafice. Și așa am început să deprindem a citi cu mult înainte de școală. Nu folosesc metodele patentate: Marele Copil a învăţat să citescă cu ajutorul ...
Citește mai mult »

Populism cu materialul clientului

Cea mai recentă acţiune forfecată de presă a actualei puteri este înfiinţarea de către Primăria capitalei noastre dragi a unui consorţiu/ holding/ mamut de firme care să gestioneze domeniile cheie: IT, sport, transport, pază şi securitate, salubrizare, etc. Care, ca orice agent economic, are nevoie de capital uman. Iar Primaria nu doar că vrea să angajeze în masă, dar o va face cu salarii competitive, și asta, zic specialiştii, ar putea da peste cap piaţa muncii. În plus, politica de angajare deloc transparentă, ar avantaja pe cei care au afinităti politice sau de sânge cu partidul aflat la conducere. Nu ştiu cât de bună sau proastă este ideea, ştiu doar că implementarea va fi oricum mediocră. Statul român are o deficiență în a face lucruri sclipitoare, este veşnic înapoia vremurilor şi logicii, are o inerţie păguboasă şi o birocraţie criminală, adică toate componentele din rețeta eșecului. Şi sunt de acord că este un demers populist, de imagine, înainte de a fi unul de eficientizare al unor procese de lucru sau fluxuri de bani. Dar dincolo de asta, ceea ce nu înțelege ...
Citește mai mult »

Mic tratat despre iubire (părintească și nu numai)

Cred că cel mai cântat refren în parenting este cel al iubirii necondiţionate. Toţi noii specialişti în creşterea odraslelor au placa respectivă, ca şi cum atunci când faci troc cu sentimentele tale, rezultatul mai merită acest nume. Iubirea este necondiţionată prin definiţie, orice ai cere pentru ea, îi anulează imediat acest nume. Dar n-ar fi doar asta: nici dacă o măsurăm nu-i mai putem spune astfel. Este poate singurul sentiment care nu are grad de comparaţie sau unitate de măsură. Nu poţi spune: pe X îl iubesc mai mult, pe Y mai spre deloc, nu există puţintel sau uriaş. Pentru că atunci vorbim de fapt despre un mix de dorințe și așteptări ușor de confundat afectiv. Iubirea este sau nu este, nu are cantitate sau oca. Dacă este arzătoare (și mă refer la amorul pătimaș), sigur nişte hormoni sunt înflăcăraţi pe acolo. Dacă pare de-a dreptul bolnavă (cazul unor părinți sau copii), poate că anxietatea de a-i pierde obiectul este de fapt pe recepţie. Pentru că da, frica are scală de la puţin la atac de panică, iubirea este doar o constantă. Am definit ...
Citește mai mult »

Marea chiauneală

Suntem o societate bolnavă. Individual vorbind sunt mulţi oameni sănătoşi, cu creierul limpede, capabili de acţiuni echilibrate. La nivel de grup însă, şi mai ales în grup extins, parcă ne-a lovit strechea. Mă uit la asociaţiile de locatari. Babilonie mai mare, rar vezi. Imposibil de luat decizii, dacă se iau sunt, de regulă idioate şi rapid revocate. Arunc apoi o privire prin firme. Greu de înţeles de multe ori cum de nu a apărut încă ştirea că un manager a fost linşat de angajaţii săi sătui de aberaţii şi abuzuri. Am circulat de două ori lunile astea cu troleibuzul. S-au iscat în jur nişte conflicte atât de stupide, dar virulente, de am decis că e mai sanătos să o iau pe jos. Oriunde există un grup de români trebuie să existe şi tensiuni, înjurături, contradicţii, toxicitate. Trebuie să simţi nevoia de a fugi, de a te detaşa, de a te delimita. Apoi mă uit la ştiri: penali bogaţi care îşi împart funcţiile politice şi restul de oameni care le susţin financiar şi electoral statuturile şi conturile. Tavane care cad copiilor în cap, ...
Citește mai mult »

Tu cum faci față?

Una dintre metodele care mă ajută să trec peste perioadele grele este să povestesc celor din jur prin ce trec, ce simt, ce aș vrea să se întâmple. Este și motivul pentru care a apărut prezentul blog: în scris este mai terapeutic, pentru că a structura și ambala mesajul în ceva ușor de citit, presupune o simplificare, o bagatelizare, care vindecă în timp real. Invariabil, în ultima vreme cei care au ghinionul de a mă prinde nevorbită sfârșesc prin a mă întreba la finalul spovedaniei: Dar cum faci să reziști? Cum de mai suporți? Și, de atâta vreme, încă nu știu ce să răspund. Pentru că nu mi-am pus niciodată problema că fac ceva anume pentru a rămâne pe metereze. Pur și simplu așa se întâmplă. Cumva zilele astea au fost mai triste ca de obicei. Sâmbătă am ajutat cu o postare comemorativă pe Facebook: singura bunică pe care au prins-o în viață copiii mei, ar fi împlinit 70 de ani. Am tastat poate cea mai frumoasă declarație de dragoste infinită cu nod în gât și degete tremurând. ...
Citește mai mult »

România văzută de departe

Cât am fost departe de țară (m-am plimbat un pic vara asta) mi s-a părut nedrept că suntem mereu la coada clasamentelor europene. În definitiv nici alții nu-s mai breji, bifează și ei la nivel individual nesimțirea, tânțenia sau stupiditatea. Am văzut deșeuri aruncate pe plajă, copii spălați de nisip în piscină, dușul fiind la 1m de ea, șezlonguri învârtite după soare până în coasta vecinului. Și am stat la hoteluri pricopsite. Cozi pe autostradă, țânțari, hoarde de oameni mergând haotic pe stradă. Vuittoane false vândute agresiv și doamne asiatice care făceau “masaghi” cu un ulei care arăta mai mult decât îndoielnic. Și, culmea, se găseau clienți. Nu sunt nici alții mai breji. Corupția sistemică și nesimțirea individuală se regăsesc probabil în orice colț de lume. Totuși când te întorci în țară de pe meleaguri în care apa caldă curge la robinet și în vârf de munte, îți dai seama unde este hiba. Acel “las-o că merge așa” se traduce în patru indicatori mari și măsurabili: 1. Lipsa de respect pentru reguli. Dacă există un semn mare, care interzice ceva, orice, ...
Citește mai mult »

Oportunitatea ascunsă în criză

Săptămânile trecute un vechi coleg de revistă (*) m-a tras de urechi că n-am mai participat de mult la uzualele conferințe formale de afaceri. Este adevărat, în ultima vreme lucrurile mi s-au părut neinteresante, iar mie mi se pare aiurea să mă duc la evenimente care au totuși alte scopuri, doar ca să cunosc oameni. În plus, atunci când discuțiile sunt plictisitoare, parcă nici networking-ul nu-i chiar spumos, ca să nu mai zic că n-ai loc pe acolo de atâția consultanți, unul mai plin de know-how ca altul. Nu-i de mirare că în ultima vreme cele mai interesante lucruri din zona de HR au fost niște neașteptate confirmări venite din cu totul alte industrii și domenii de expertiză. Dar mi s-a arătat un eveniment interesant și având deja critica interiorizată, am confirmat rapid prezența. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare care a oferit finanțare într-unul dintre cele mai provocatoare proiecte de consultanță în care am fost implicată până acum, și-a lansat astfel noul program de investiții împreună cu noi parteneri de finanțare. Un moment bun să ...
Citește mai mult »

Relația corectă

În așteptarea ședinței de guvern care să anunțe revoluția fiscală, am început dimineața citind un articol siropos din seria “copiii ne fac fericiți și ne împlinesc nevoi și doar ei ne pot aduce bucurie în suflet”. M-a luat durerea de măsele. A nu se înțelege greșit: îmi iubesc copiii. Suficient de mult cât să știu că o relație normală cu ei nu include nici idolatria și nici așteptările nerealiste. Cred că una din problemele părințelii (*) moderne este exact asta – faptul că ne punem urmașii pe niște piedestale nejustificate și le atribuim puteri magice: ne oferă fericirea supremă, repară relații definitiv bolnave între soți, aduc pace în suflet și bogăție în casă. Ceea ce este pur și simplu aiurea. Copiii sunt niște oameni în devenire. Înainte de a răspunde nevoilor noastre, au ei multe și obligatorii: să mănânce, să se îmbrace, să fie protejați fizic, să se dezvolte psihic, să se desprindă. Toate acestea transformându-se, evident, în responsabilități ale părinților. Cui i se pare o plimbare în parc să câștige bani suficienți, să-și facă timpul și energia ...
Citește mai mult »

Rătăcind prin schiţe

Căutând prin draft-uri un articol despre educaţie (am unul la care scriu de mult şi pare imposibil de terminat), am găsit ceva mult mai bun, scris anul acesta chiar de ziua mea, care aparent nu m-a prins într-o dispoziţie prea optimistă. Acum m-am amuzat totuşi citindu-mi gândurile din toiul iernii şi al depresiei 🙂 “Astăzi mai prind un ghiocel în buchetul vieţii. Sau o frezie, că ghioceii îmi plac doar în poze. După Revoluția din Decembrie ’89 a apărut o întrebare obsesivă care avea rolul de a identifica potențialii comuniști: “ce ai făcut în ultimii cinci ani?” Ce-i drept cel mai recent cincinal al meu arată destul de tern, aproape comunist, dar nu-l pot reseta, așa că iau ce-i mai bun din el: a fost plin de know-how. Iată așadar mostre din înțelepciunea mea. Învățați! 1. Când viața îți dă lâmâi, sigur nu ai miere. Tot ce poți face este să le folosești ca proiectile. 2. Frumusețea care contează în zilele noastre este cea interioară: silicon, botox, toate sunt în corpul nostru, nu în afara lui. Probabil a venit timpul să lucrez la ea. 3. Banii ...
Citește mai mult »

Cum ne îmbrăcăm la serviciu?

A long time ago, in a galaxy far, far away, personajul de față era HR Manager într-o firmă mică, tânără și dinamică din industria online/ tehnologie. Mediul era relaxat, oamenii la fel, ceea ce însemna și multe ținute informale și creative. Într-o zi frumoasă de primăvară, pe când recrutarea și selecția erau în toi, primesc telefon de la un candidat programat la o discuție. Eu purtam blugi, tricou și o șapcă, aceasta din urmă pentru că bad hair day. Iar omul de la telefon mă anunță că va veni la interviu, dar își cere scuze pentru ținută, întrucât n-a apucat să-și ia costumul de la curățat. Jur că i-am bănuit pe dragii mei colegi că au pus la cale o farsă! Vine ora interviului și apare candidatul. Purta pantaloni impecabili și o cămașă atât de călcată de-ți era frică să te aproprii de dunga de pe mâneci, așa de țeapănă stătea. Evident că șapca mea ceaușistă (*) a devenit o țintă de atracție, iar ținutele contrastante motiv de incompatibilitate. Din privirea sa am bănuit că sunt suspectată ...
Citește mai mult »