Paris, întotdeauna o idee bună

De fapt prima noastră destinație a fost la Disneyland, căruia îi zice parizian, dar mai mănânci ceva pâine până ce ajungi la capitală. Alegerea s-a datorat copiilor: rămăsesem cu promisiunea neîndeplinită față cel mare de multă vreme și se anunța de succes pentru cel mic, așa cum a fost și Legoland. Deși am fost sceptică la început, influențată de cei care mi-au descris destinația ca pe o mașinărie de marketing devoratoare de bani, mi-a plăcut. În primul rând businessurile astea mari care au reușit să pună în funcțiune mecanisme bine unse sunt fascinante. Transportul, cazarea, mâncarea, toate sunt pe repede înainte și de minunezi cumva că le iese la ce valuri umane au de gestionat. În al doilea rând lumea Disney nu are cum să nu te prindă, oricât de Grinch ai fi. Am avut noroc ca distracțiile care ne-au atras pe noi să nu fie foarte aglomerate, vremea a fost și ea prielnică, așa că trăgând linie pot spune că a fost de succes. Mie mi-a plăcut pur și simplu să mă plimb, m-au fascinat ceșcuțele în care ...
Citește mai mult »

Bântuind prin Europa

Nu știu cum să vă spun care a fost primul lucru pe care l-am văzut când am intrat în țară. Era fluturată de un om lângă o toaletă suprapopulată sau, poate, închisă. Așa mă întâmpină țara mea de fiecare dată: ca (sau cu) o p¥|@. Apoi am mâncat în Deva la un restaurant (Grizzly pe numele lui) și mi-am dat seama că de asta mi-a fost dor: de oamenii care cumva reușesc să facă ceva grozav într-un loc care ar trebui să-și pună pe steag, ca simbol național, o chestie din aia care flutura bleagă în paragraful de mai sus. Pentru că este incredibil că unii reușesc când totul în jur funcționează ca naiba. Lăsând venirea la o parte, am bătut iar o parte de Europa și ne-a plăcut. Am poposit în Melk (Austria), Paris (Franța), Tossa de Mar (Spania) și Ljubljana (Slovenia). Am trecut puțin și prin Barcelona, cât să îmi doresc să trec cândva ceva mai mult. L-am strâns în brațe pe Mickey Mouse, am primit ciocolată elvețiană în țara flanului, ne-am înghesuit cu mii de ...
Citește mai mult »

Iubirea în vremuri moderne

Ca și în părințeală, am descoperit destul de repede și pe calea cea grea că există o diferență uriașă între ceea ce ne spune literatura, presa, plus gura lumii și ceea ce se petrece de obicei într-o relație romantică. Pentru că iubirea nu este cu inimioare, vorbe dulci și suspine, ci are trăsături mult mai complexe, profunde și diferite. Practic toate modelele de iubire năbădăioasă pe care le citim, le vedem în filme sau ajung prin ziare sunt toxice. Nu-i ok ca în numele unui sentiment așa de frumos să suferi ca un câine, să te cerți nebunește sau să nu-ți mai priască nimic în viață. Este ok să te doară lipsa, este normal să simți săgeți uneori, este firesc să existe un malaxor de sentimente contradictorii. Dar nu să trăiești în milioane de îndoieli sau să te cerți întruna din toate banalitățile cotidiene, nici să privești relația ca pe un lanț invizibil sau să simți nevoia permanentă de a-l chinui pe celălalt. Dar nu doar modelele sociale sunt idealizate nefericit, astfel încât să ne afecteze propriile relații. Cele pe ...
Citește mai mult »

Reflecții despre deodorant, orientare turistică și prezent

Suntem plecați prin lume, vă povestesc pe îndelete unde și de ce, când voi avea cum! 🙂 Am prins o zi din canicula ucigătoare, dar acum vremea este blândă și prietenoasă. Totuși, ca niciodată, în zonele turistice mirosul de transpirație ne urmărește constant. În magazine, la cozi,  prin autobuze, trăznește a subțiori nemângâiate de apă și săpun de te ustură ochii și îți cade părul din nas. Care-i treaba? Se poartă natural? S-a dovedit științific că deodorantul dăunează grav sănătății? În vacanță nu e timp de mofturi cu igiena? Sau moda aceea feminină cu pisicile sub umeri s-a generalizat și aduce noi provocări olfactive? Nu că pe la noi nu se întâmplă, dar parcă nu așa grav ca aici. Mi se pare că pe meleagurile noastre sunt șanse mai mari să intuiești potențialii suspecți de emanații, spre deosebire de partea asta de lume în care mirosul te învăluie de unde nu te aștepți. Dincolo de aceste minore inconveniente, în pelegrinările noastre am constatat un lucru interesant: copilul cel mare are un stil de orientare spectaculos. Un hibrid între cel clasic, ...
Citește mai mult »

Un mister vechi și adânc îngropat a fost elucidat

Cu ceva timp în urmă, pe când copilul cel mare n-avea încă vârsta celui mic, ne-a fost dat să trecem printr-un incident ciudat și cumva amuzant în același timp. Pe când ne plimbam printre rafturile unui supermarket, destul de grăbiți în a umple coșul cu cele uzuale, unicul urmaș, în vremea aceea, începe să acuze durere cumplită la una dintre urechi. Cum la noi în familie posibilele boli ale copiilor sunt în topul chestiilor care necesită intervenție rapidă, am purces la a investiga cauza. Uitându-ne atent, am constatat cu stupoare că urechea era obstrucționată de ceva ce părea un dop alb, foarte adânc înfipt, imposibil de scos fără intervenție specializată. Așa că am lăsat baltă cumpărăturile și am pornit spre prima cameră de gardă O.R.L. de unde i s-a extras copilului un ghemotoc de vată suficient de mare cât să deranjeze serios. Întrebarea firească a medicului a fost: cum a intrat chestia aia acolo. Răspunsul era imposibil de oferit de noi, ca părinți. Nu folosim bețișoare, nici vată nu știam că am prin casă, iar să-i introducem noi guguloiul, ...
Citește mai mult »

Must have în bagaje

Copilul mic mi-a intuit algoritmul de a debarasa de prin casă: ce nu folosim în interval de un trei, șase sau 12 luni este reciclat, donat sau aruncat. Așa că la sortatul jucăriilor pentru bagajele de vacanță a pus și două din frageda lui bebelușie, cărora le tot găsește utilitatea atunci când simte că li se apropie sorocul: zornăitoarea magică primită la botez de la nași și un elefănțel senzorial a cărui soartă îmi este necunoscută acum. Nu a lăsat loc de negocieri. Le vrea cu el și gata. Eu, care știu volumul bagajelor, încerc să scap de balast. Nu-i chip. – Cezar, dar ce faci cu ele? – Păi, uite: la elefănțelul ăsta frumos doar mă uit. E atât de drăguț că e suficient să îl privesc. Iar cu zornăitoarea te chem dacă am nevoie de ceva! Utile, ce să mai zic. Un elefănțel numa’ bun de mindfulness și un instrument de comunicare portocaliu, cu sunet cam spart. Dar stați, asta nu e tot! În bagaje și-au făcut loc după cum urmează: douăzeci de mașinuțe, un autobuz care supraviețuiește miraculos de ...
Citește mai mult »

Copiii din bula mea

Mă agasează teribil când aud oameni trecuți de primele vârste comentând acid la adresa tinerei generații. Care, zic ei, ar fi formată din incapabili superficiali, cu deficiențe grave de caracter și formare profesională/ școlară. Doamne fere’ să apară un război că murim cu zile. Iar pensiile, cine să ni le plătească? Cu siguranță că fiecare generație este educată nu doar de părinți, ci și de școală și influențele sociale, culturale, economice ale vremii. De aceea vor exista probabil elemente specifice, dar niciodată atât de puternice cât să bată individualul, caracterul fiecăruia. Dar generațiile care cresc acum sunt cu mult peste cele ale noastre din niște motive evidente: – au acces la conținuturi și tehnologii la care noi nici nu visam; – sunt generații globale conectate nu doar cu cei aflați în aria lor geografică, ci oriunde în lume; – își pot urmări interesele și pasiunile cu mai multă ușurință decât noi; – cresc în vremuri în care parentingul este mai conștient și mai democratic. Uitându-mă în jurul meu și eliminând filtrele sprecifice vârstei lor (rebeliune, agitație, nonconformism) rămân calități pe care noi ...
Citește mai mult »

Minutul de orientare școlară

Tocmai ce au apărut rezultatele Evaluării Naționale de la clasa a opta, cea care decide practic admiterea la liceu. Este, așadar, momentul calculelor, al definirii opțiunilor. Din experiența de părinte trecut prin asta și de consilier de orientare școlară și profesională, vă dau câteva idei. Dacă vă plac, îmi mulțumiți mai târziu! Dacă nu, ziceți chiar acum! 1. Tendința celor cu note mari la Evaluarea Națională este de a merge la liceele de top. Este ok dacă aceste note se înscriu în tendința naturală a copilului. Dacă însă vorbim despre unul de 9 care printr-un antrenament asiduu a reușit să ia 10 la examen, nu e o idee bună să optați astfel. Deciziile corecte nu se iau apelând la excepții, ci la obișnuință. Este posibil așadar ca efortul pe care va trebui să-l facă pentru a se susține pe linia de plutire în clasele formate din copii pentru care obișnuința este excepția celui din dotare, să nu merite. Să nu-i dea răgaz de distracție (liceul chiar trebuie să includă și asta), pasiuni sau extracurriculare. Știu cum este cu orgoliul ...
Citește mai mult »

Binele învinge

Dacă îmi spunea cineva că mă voi uita la meciurile europenelor din vara asta, ale naționalei de fotbal Under 21, m-aș fi amuzat. Dacă îmi spunea că, mai mult decât atât, le voi aștepta mai ceva ca pe Familia Guldenburg pe vremuri, m-aș fi prăpădit de râs. Campionatul intern de fotbal mi se pare o bizarerie tristă. Cu Becali purtător perpetuu de cuvânt, care privește un business ca pe o fundație religioasă și nu ezită să se proclame un soi de Dumnezeu, cu multiple cazuri de corupție dovedite și câte or mai fi uitate de justiție, cu puține figuri autentice și multe personaje dubioase, spectacolul fotbalistic s-a mutat de pe teren la știri, acolo unde ar trebui să fie doar rezultatele. Dar chiar și pentru o neavizată ca mine, o simplă privire la jocul copiilor ajunși la Euro și calificați deja în semifinale pe locul întâi dintr-o grupă deloc facilă și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a fost suficientă să-mi dau seama că văd altceva. Alt aluat, sportivi compleți, pregătiți pe toate palierele, altă mentalitate, deloc ...
Citește mai mult »

Știrile verii

Zilele acestea nu există jurnal de știri în care să nu ni se spună că: – soarele e bun, dar excesul dăunează grav; – pe caniculă ne îmbrăcăm lejer, în materiale naturale; – pălăria ne protejează de insolație; – trebuie să ne hidratăm; – bronzul nu e sănătos; – loțiunile de protecție solară trebuie folosite când ne expunem pielea excesiv (altminteri și hainele protejează puțin); – litoralul românesc e plin (și murdar, aglomerat, scump). Cu toate acestea, oamenii se înghesuie cu bună știință în stațiunile care încă păstrează izul comunist, iar imaginile îi arată fără cap protejat, cu pielea bine “mângâiată” de soare, eventual și cu o berică în mână, așa, pentru hidratare. Eu nu pricep când ne-am stupizit așa. În copilăria mea nu existau vaxuri cu factor de protecție solară, dar existau reguli. Mergeam la plajă dimineața pe răcoare și plecam când începea să ardă. N-am știut de bronz până în adolescență când regulile n-au mai contat. Nu îi învăța nimeni pe ai noștri părinți că soarele care arde nu mai e ok. Nici la știri nu se spunea altceva decât despre depășirea planului ...
Citește mai mult »