Este etica o chestiune demodată?

Mi-am început ziua cu un articol foarte bun. Bine, dimineaţa a continuat prost, dar despre asta vă povestesc la calm altă dată, pentru că atunci când sunt supărată rareori pot fi şi înţeleaptă. Revenind, articolul este unul despre etică, mai exact despre cauzele derapajelor compasului moral, şi defineşte foarte deştept cele trei cauze ale acestora. Ţin de mult să scriu despre asta, dar uite că cineva a făcut-o mai bine. Mi se pare că social avem tendinţa tot mai agasantă de a promova modelele negative, iar asta ne afectează grav alegerile cotidiene. Cei drept sunt seducătoare, atractive cu potenţial de viralizare, dar nocive. Păi dacă politicienii fură de sting şi încă mai sunt acolo pe poziţii, dacă sportivi de marcă încalcă regulile şi ridică trofee deasupra capului, dacă afacerişti care în mod evident au probleme intelectuale şi morale fac individual cifre care le acoperă pe cele ale tuturor celorlalţi comercianţi cinstiţi, cum să nu te întrebi care este, de fapt, calea? Pentru că şi atunci când imoralităţile sunt descoperite, deşi există forme punitive reglementate legal sau social, recompensele – faima, banii, ...
Citește mai mult »

Cum s-a sfârşit prematur cariera mea politică (Sau educaţia ca proiect national)

Cu ceva timp în urmă, văzându-mă cu vorbele la mine, mulţi apropiaţi au început să tragă de mine să intru într-un partid. Practic devenise o modă, alimentată de situaţia politică şi socială a vremii, iar eu păream a fi candidatul perfect. Mă cunosc destul de bine şi ştiu că sunt şanse minime să reuşesc în acest domeniu. În politică îţi trebuie ficat tare, coloană vertebrală moale şi fund cu aderenţă uriaşă la scaune, ceea ce nu este deloc cazul meu. Totul a culminat când însuşi soţul meu mi-a spus că ar fi o idee bună, moment în care chiar am purces la treabă: trimis CV, înscris în panelurile în care credeam eu că aş putea aduce un strop de cunoaştere (unul dintre ele era, evident, educaţia) şi aşteptat veşti. După scurt timp am primit un chestionar, destul de ok, deşi nu puncta decât tangenţial chestiile cu adevărat dureroase din zonele respective de interes. Am răspuns cu drag şi spor pentru al ţării viitor. Care cred eu că este cea mai dureroasă treabă din învăţământul românesc? Cam aşa ...
Citește mai mult »

Nu subestimaţi puterea efectului Placebo!

Este prea dimineaţă pentru orice, mai ales pentru activităţi total neplăcute nouă cum ar fi mersul la grădiniţă. Şi nu este un plural empatic, ci 100% real! Copilul mic, ciuruit cu o seară înainte de ţânţarii aciuaţi în curte din cauza ploilor intensive din ultima vreme, a găsit motiv nou de bâzâială. Tocmai ce-l demontasem pe cel cu somnul (da, şi pe mine mă chinuie rău de tot!) şi pe cel cu activităţile neplăcute ce urmau (joi e zi de teatru, deci se lasă cu distracţie, nu cu fişe). A început aşadar cu “mă scarpină”, expresia pe care nu reuşesc să o corectez asimilată de fapt mâncărimilor. De scărpinat se scarpină singur, mai abitir ca un căţel plin de purici, dar conform logicii lui inginereşti, presupun că i se pare absurd să spună că-l mănâncă piciorul. Adevărul e că dacă o luăm ad litteram, pare de-a dreptul horror acţiunea! Deci sâcâială maximă, îl scarpină unde l-au ciupit ţânţarii aseară, sunt o mamă rea care n-are nici măcar o frântură de rezolvare la problemele lui. Adormită şi cu o migrenă de zile mari, trebuie să ...
Citește mai mult »

Visele nu trebuie doar trăite, ci și finanțate

Cu siguranță cel mai întâlnit refren motivațional,  “trăiește-ți visul/ găsește sensul vieții” (mie-mi par sinonime) reprezintă totodată cea mai mare platitudine devenită virală. Și, mai mult decât atât, un motiv de stress, anxietate şi depresie pentru omul modern. Cineva ne minte îngrozitor când ne spune că putem deveni orice dorim. Adică ne zice, de fapt, ce vrem să auzim: că suntem valoroşi, că prezenţa noastră pe Pământ nu este întâmplătoare, că fiecare dintre noi contează. Probabil că în fapt chiar putem, dar în niște limite destul de greu de controlat: ale geneticii, educației primite și contextului economico-social în care trăim. Realitatea este că suntem mulţi. Prea mulţi. Deci o infinitate de vise, care adesea se bat cap în cap. O mulţime uriaşă de potenţiale talente care trebuie să-şi găsească toate locul pe o planetă prea mică. Dacă o luăm logic, raţional, firesc, realizăm că scopul vieţii este acela de a o trăi, iar visul suprem este să o facem cât mai confortabil. Poate că aceasta este problema cu visele: nu pot fi raționale. Nu te poți ridica deasupra ta și privi cu ochii minții la ce poți ...
Citește mai mult »

Calendarul traumelor

Luni am avut o zi ciudată. Am fost lipsită de energie, apatică, dar cu un soi de agitație interioară inexplicabilă. M-am târât prin timp, am funcționat, dar mi-a fost greu să-mi explic ce am. Seara, copilul cel mare m-a anunțat că au trecut doi ani de la accidentul lui. Unul care ne-a cam pus pe jar la momentul respectiv. Pentru că în preajma banchetului din clasa a opta, fiind la o petrecere aniversară, s-a lovit destul de serios la piciorul drept, ajungând de urgență cu ambulanța la spital. Unde a fost cusut mai ceva ca o plapumă, având în prezent o uriașă cicatrice pe picior. Trebuia să îmi fi dat seama. Cumva pozele de la banchet care inundă Social Media în perioada asta mă fac să mă simt ciudat și știu că de atunci mi se trage. Dar n-am ținut minte ziua exactă, n-am imortalizat-o, n-am notat nicăieri. Am destule care mă bântuie și așa. De fapt toată perioada asta a începutului de iunie îmi este grea. Să vorbesc cu el la telefon în sunetul ambulanței a fost doar ...
Citește mai mult »

Despre mine, blog și chestionar

Zilele trecute am postat pe LinkedIn și Facebook un chestionar privitor la blog și la mine. Sunt dependentă de cafea și feedback, așa cum spune secțiunea care mă descrie, și dacă în ceea ce privește cafeaua mă descurc singură, cu feedbackul nu merge așa, pe mod auto. Partea bună este că am primit suficienta răspunsuri cât să conteze și pentru asta nu pot decât să mulțumesc. Știu clar acum, deși nu am întrebat nimic despre asta, că mă citesc oameni echilibrați, educați și la școală și acasă, greu de păcălit. Partea mai puțin bună, mi se confirmă ideea că blogul trebuie să rămână primordial o platformă de comunicare și nu o sursă de venit. Uitându-mă la campaniile din online-ul autohton, nu mă văd descriind beneficiile șamponului anti-mătreață sau pozând scump cu haine ieftine, în încercarea de a convinge lumea că e cool așa. Cei care mă vizitează nu vor asta, cu siguranță. Iar eu nu aș fi credibilă, oricum. Să vă spun așadar niște sugestii dintre cele primite, toate au fost deștepte, dar ar ieși un text prea ...
Citește mai mult »

Poate bunătatea să devină virală?

Scriam cu ceva timp în urmă, sătulă de agresivitatea din spațiul public și frustrată de modelele “turbate” pe care alegem să le urmăm, că blândețea autentică nu vinde, nu ține prima pagină, nu se viralizează. Doar vindecă, discret și frumos. Zilele acestea am avut senzația că m-am înșelat. Vizita actualului Papă în România a fost nu doar un contra-argument al vorbelor mele, ci și o dovadă clară că și în Biserică tot omul sfințește locul. Din păcate nu am putut fi pe stradă, așa cum mi-am dorit. “Omul își propune, dar Dumnezeu dispune” este una dintre vorbele de duh preferate ale tatălui meu. De data asta eu mi-am propus, dar s-a dispus altceva. Am fost însă la precedenta vizită papală. Și am văzut același regal: un om care își depășește limitele firești de putere, energie și bunătate. Un sfânt în viață. Mi-a plăcut valul de solidaritate, marea de oameni diverși unită acolo de un singur chip și o singură doctrină: blândețea. Mi-au plăcut discursurile, gesturile, smerenia, chipurile celor care îl însoțeau. Dar cel mai mult mi-a plăcut să văd cum religia se ...
Citește mai mult »

Copiii casei

Cu ocazia zilei de 1 Iunie, care este astăzi, vă transmit multiple și călduroase urări de bine și vă las cu niște poze ale copiilor casei: Copilul Șef Copila Divă Copilul Mare Copilul Mic De asemenea, vă anunț pe această cale că dacă veți asculta astăzi de la 12,oo la 14,oo Ashueta numai la Asha.Radio, veți da de o mare surpriză frățească. Spoiler alert: de 1 Iunie, asha.
Citește mai mult »

(În) Pantofii mei

Se încheie o săptămână de foc, cu drumuri, ștampile și formulare multe. Și diverse, că așa se potrivește să vină toate odată, buluc. Am simțit cum joc la limită: timpul, energia, rezultatele, nervii, toate păreau a se epuiza cu puțin înainte de termen. Un carusel emoțional, un râsul-plânsul continuu. Astea pleacă și vin altele, unele bune, altele nebune. Cert este că în toată agitația asta am crezut că o iau razna la propriu. Nu vorbesc despre momentele de nervi sau de epuizare, acelea îmi sunt deja cunoscute, știu când vin, cât țin, ce fac să supraviețuiesc. Dar permanent, în momentele de maximă concentrare, când stăteam în fața laptopului de exemplu, începea un soi de halucinații olfactive. Mă bântuia așadar un miros parfumat artificial, ceva combinație de brăduț cu oceanic. Știți la ce mă refer, combinația aceea pur chimică fără legătură cu realitatea și care persistă obsedant. Nu era un miros urât, dar mă enerva că apărea din neant și mi se părea că e semn rău dacă nu-i găsesc sursa. Inițial am luat biroul la puricat. Sub presiunea timpului, spațiul ...
Citește mai mult »

Întâmplări tot mai obișnuite

În general evităm parcurile mici de cartier, pentru ca dinamica grupurilor stabile formate din copiii care locuiesc în proximitate ne poate da bătăi de cap. De regulă sunt lăsaţi de izbelişte de bunici prea obosiţi sau părinţi abia sosiţi de la serviciu, iar jungla se instituie într-o perpetuă căutare a atenţiei adulţilor într-un mod, evident, distructiv. Oricum nu o primesc, dar asta este o altă discuţie. Totuși ieri Cezar a insistat ca în drumul nostru spre parcul mare să oprim în unul mic cu aparatură de fitness. Ceea ce am şi făcut, el s-a antrenat în voie, iar eu am suportat cu stoicism râca perpetuă a doi băieţi, unul de patru ani şi unul de trei, unul cu muşchii, altul cu nişte capacităţi de verbalizare cu mult peste vârsta lui, unul care muşca, scuipa şi dădea pumni şi altul care plângea încasând şi apoi revenea lângă agresor. Reacţiile adulţilor erau, evident, din aceeaşi poveste: aproape ireale. Pe de o parte să ţii agresorul în mediul în care nu se poate controla, mimând nişte regrete şi lăsând situaţia neschimbată, pe de alta, să rămâi cu un copil muşcat ...
Citește mai mult »