Ce naiba e cu noi?

Ceva amintiri frumoase aşa, în context social, datează din studenţie. Nu că eram tânără, mai aspectuoasă şi mai prost (chiar şi sumar) îmbrăcată, dar atunci parcă lumea era ceva mai zen şi mai dispusă la fericire. Ne bucurau meciuri câştigate de echipe favorite, concerte ale unor idoli, chestii mici, dar care acum vin la pachet cu multiple strâmbături de nas, critici, atitudini superioare. În zilele noastre tare ne place tristeţea! O savurăm ceva de speriat. La TV cel mai mare rating îl au ştirile plângăcioase, emisiunile care se lasă cu folosit de şerveţele şi, în general, tot ce este lacrimogen. La naiba, pe vremea mea (maică), singura utilizare a muzicii triste era să-ţi strângi în braţe potenţiala jumatate, într-un dans vindecător de senzual. Azi muzica tristă este coloana sonoră a vieţii noastre. O auzim în reportajele despre autostrăzi, în liftul hotelurilor, în magazine. În trecut, ştirile negative erau folosite în scop educativ. La TVR era cândva o emisiune săptămânală, plină de carnagii de pe şosele. Scopul: să educe şoferii în a circula mai prudent. Astăzi tristeţea ne este băgată pe gât gratis, oricând, fără scop ...
Citește mai mult »

E plin drumul de papagali…

“Uite, mamă, domnul acela are un papagal uriaş!” încerc eu niște conversaţie pentru a opri foiala din tricicletă. Mai e mult până în parc şi pare tot mai greu de ajuns. “Nenea ăla e un papagal?” urla copilul, ca să fie sigur că a auzit toată lumea. Numai că domnul cu papagalul imens și o colivie pe măsură a intrat de mult într-o scară de bloc, iar un altul, abia coborât din mașină, îmi aruncă priviri oțelite. Are 2 ani și 7 luni, dar mi se spune că pare de grădiniță. Asta nu-mi oferă prea multe avantaje, mai ales în astfel de situații… A ţinut-o așa până în parc, astfel că toţi domnii care ne-au ieşit în cale au auzit retorica cu pasărea. Unii amuzaţi, alţii cu o moacă perplexă, din fericire vuietul străzii blocând urechile câtorva. Abia în parc, pe o alee aprope goală, s-a încumetat să mă întrebe: “Mama, da’ ce-i ăla papagal?’
Citește mai mult »

40 este noul 20

Trăim vremuri în care tinereţea şi frumuseţea reprezintă atributele supreme ale femeii. Trecând de o anumită vârstă, brusc nu doar că te ridezi, dar în conceptia socială pierzi şi mulţi neuroni, te ramoleşti profesional, trebuie să laşi loc celor mai tineri şi să te aşezi spăşit în galeria celor depăşiti, plicticoşi, inutili. Puţine sunt femeile care prin putere sau talent reuşesc să spargă tiparele definite social. Recunosc că tot peisajul ăsta mi-a afectat şi mie siguranţa de sine. Mi-am făcut planuri până la 90+, dar ce mă fac dacă societatea mă aruncă la azil, fară drept de apel încă de la 40? Apoi mi-am amintit: când mi-a păsat mie de tiparele sociale? Ştiu că de acum complimentele vor fi pe jumătate măgulitoare: “Arătaţi foarte bine! PENTRU VÂRSTA DUMNEAVOASTRĂ!” Ştiu că încet – încet voi folosi crema de faţă doar din motive ce ţin de obişnuinţă şi că voi muta oglinda în cel mai întunecos colţ al casei. Dar mai ştiu şi că ceea ce am câştigat între timp merită tributul, pentru că experienţa bate întotdeauna potenţialul 🙂 Azi am 40 de ani, părul roz şi idei ...
Citește mai mult »

Scurt tratat despre bătrâneţe

Nu am să intru în detalii ce ţin de psihologia vârstelor trecute de tinereţe. Am să vă spun ce am observat eu, analizând temeinic si îndelung un eşantion reprezentativ de multe rubedenii/ vecini/ cunoscuţi pe care l-am urmărit înaintând în vârstă. Şi am conchis aşa: pe măsură ce îmbătrânim, ni se accentuează defectele. Pur şi simplu imperfecţiunile ni se dilată, devin mai evidente, mai enervante, exacerbate, caricaturale chiar. De exemplu, un nas mare, va deveni si mai voluminos cu trecerea generoasă a timpului. Faţa se stafideşte, iar catargul va ieşi mai semeţ şi mândru la înaintare. Oamenii păroşi devin şi mai părosi. Oamenii scunzi – şi mai scunzi, cei burtoşi – şi mai burtoşi. La fel stă treaba şi cu firea fiecăruia. Omul zgârcit, va deveni si mai avar. Cei guralivi şi mai gureşi. Cei cu probleme de igienă şi mai greu de urnit spre săpun. Oamenii ursuzi – şi mai ursuzi, cei gomoşi – şi mai gomoşi, cei violenţi – şi mai violenţi. Vestea bună este că şi calităţile se dilată asemenea: oamenii buni, devin şi mai buni, cei calmi şi mai calmi, cei generoşi devin chiar ...
Citește mai mult »

Când viața îți ia borcanul de limonadă

Sunt răcită și buna mea dispoziție depinde acum de limonada cu miere și ghimbir combinată cu eficacitatea picăturilor de nas. Când viața îți dă răpciugă, bagă niște limonadă, cum ar veni. Azi însă, dis-de-dimineață, am spart borcanul uriaș în care prepar licoarea. S-a făcut țăndări și în loc să-mi savurez paharul, am purces la a mătura, aspira, duce gunoiul. Deloc plăcut. M-am simțit ca în copilărie când scăpam bomboana din gură de față cu ai mei, care o aruncau la gunoi. Inutil de precizat că fără adulți în preajmă nu ar fi ajuns acolo. Am făcut totuși limonada refolosind un PET și regândind procesul tehnologic. Și mi-am sunat copilul cel mare, plecat într-o excursie cu bunicul să aflu cum merge cu distracția. M-a întrebat direct, semn că simte ca și mine când omul nu-i în toanele lui: “Ce s-a întâmplat? Ce-i cu tine.” Răspund că nu-i nimic, mi se pare stupid să fac atâta caz de la un borcan spart. Asta nu-i problemă serioasă. “Zi-mi ce e.” Explic copilului ce mi-a stricat zen-ul cu ziua în cap. “Borcanul avea limonadă în el?” “Nu!” “Păi ...
Citește mai mult »

Superficiale

Cu ceva vreme în urmă m-am decis să urmăresc pe Instagram câteva bloggerițe de fashion din generația mea. Am zis că poate găsesc puțină inspirație și renunț încet-încet la uniforma de mamă (blugi+ceva deasupra). Am ales câteva profile și am purces la a vedea ce se mai poartă. Ca în orice proces de schimbare, mai întâi m-au iritat teribil. Nene, sunt scoase din cutie la prima oră a dimineții, coafate, aranjate în detaliu, așa că m-am simțit mai mult decât aiurea privindu-le. “Femeile astea nu au altceva de făcut? Cât timp alocă aranjatului? Ele copii au? Și dacă au, nu le deranjează părul/ cămașa/ pantalonii cei deschiși la culoare?” Lucrurile au devenit pe parcurs și mai enervante, pentru că am realizat nu doar că fac și alte chestii din punct de vedere profesional, dar au și copii și viață socială. Nu mă acuzați de naivitate, mi-e clar că lucrurile nu sunt atât de roz și aranjate în viața lor precum ne arată social media. În plus este meseria lor să arate bine, asta vând, asta promovează. Totuși, ponderând serios imaginea ...
Citește mai mult »

Dragi specialişti, luaţi-ne temele de pe cap!

Iar se reformează sistemul de învățământ. Din nou un guvern cu zile numarate se gândește să schimbe ceva, din pix, fără a face clase de test sau studii prealabile, ci experimentând direct pe generațiile de copii cobai. Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă apucă pandaliile. Schimbarea înseamnă în primul rând viziune. Ce vrem să educăm, cum ar trebui să arate absolvenţii fiecărui ciclu de învăţământ? Răspunsul pare a fi: niste zombie. Unul real, corect, normal, nu găsesc. Schimbarea înseamnă apoi prioritaţi. Care naiba sunt priorităţile învăţământului de azi? Nu ştie nimeni. Ştim doar că trebuie schimbată schimbarea care a mai fost schimbată. Reforma înseamnă apoi bani, bugete. Vorbeşte cineva despre asta? Sau noi românii am descoperit cum să schimbi un sistem complex peste noapte şi absolut gratis. Şi nu în ultimul rând, schimbarea înseamnă oameni implicaţi. Mă întreb cât de implicaţi sunt profesorii pe care Ministerul de resort îi vrea scribi full-time şi nu le cere niciodată părerea despre intenţiile de reformare, aducându-le doar la cunoştinţă decizii luate de sus. Înainte de a dezbate noua schimbare a curriculei îmi doresc aşadar să avem un ...
Citește mai mult »

O radiografie socială – parcul

Să tot fie un deceniu de când împingeam o altă tricicletă cu băț pe aleile parcului Moghioroș, așa că nu pot să nu mă minunez de schimbări. Iată cum arată acum parcul (și nu mă refer la noul look căpătat cu bani europeni și cu idei românești): Vârsta mamelor a crescut simțitor (uitați-vă la mine…). Dacă sunteți din generația 40+ și nu aveți încă un copil sau vă mai doriți unul, nu vă complexați! Veți avea cu cine socializa pe terenul de joacă. Tot mai multi bunici (mă refer la genul masculin) se implică acum activ în creșterea nepoților. Tata era un soi de rara avis când ieșea la joacă împreună cu Marele Copil. Acum bunicii îmi par chiar mai numeroși ca bunicile, mai mult, am văzut astăzi unul care împingea cu hărnicie la un landou cu gemeni nou-născuți. M-am abținut cu greu să-i stâng mâna și să-l felicit! Apar tot mai mulți tați care, cel mai probabil, merg în parc ocazional cu puștii lor și asta doar pentru că o instanță de judecată le-a setat ceva zile de ...
Citește mai mult »

Despre ce este viața?

Suntem presați să credem că viața este despre succes, despre bani, celebritate. În fiecare dintre noi stă ascuns un Gates sau un Jobs, o frumusețe de Hollywood sau o J. K. Rowling care pot fi oricând activate doar cu puterea minții. Nu vrem noi, nu stim, amânăm, dar succesul ne este foarte accesibil. Nu-mi prea plac bullshit-urile de tip NLP, așa că eu zic altceva: viața oamenilor (ca și a necuvântătoarelor) este strict despre supraviețuire. Că unii o duc la un alt nivel, bravo lor! Existența noastră este așadar despre a pune pâinea pe masă și diverse altele auxiliare. Cum ar fi, despre dus gunoiul. Despre spălat copilul la fund. Despre pus rufele în coș sau la uscat. Despre curațat pantofii. Despre a munci, a dormi, a ne hidrata. A iubi, a învăța și a socializa. Ca părinți sperăm ca ai nostri copii să nu aibă griji și greutăți ca adult, ca viaţa lor să fie cu succes, bani, celebritate, că tot e la îndemâna oricui să reuşească. Dar uităm că şi cei care au găsit reţeta succesului ...
Citește mai mult »

“Când faci şi tu un copil?”

Dacă aş fi primit un leu de fiecare dată când mi s-a pus întrebarea asta, m-aş fi îmbogăţit teribil. Bani cinstiţi şi meritaţi. În intervalul 22 – 27 de ani făceam sigur primul milion. Înaintea primei reuşite, jur că ajunsesem să visez clovni râzând isteric şi chestionându-mă despre intenţiile mele legate de fertilitate. Apoi, cu “dar al doilea când”, care ar trebui taxat dublu, sigur ajungeam în topul Forbes. Încă sunt unii cu intenţia de a întreba despre “o fetiţă”, dar cred că de la visele alea m-am ales cu o privire criminală, ce reuşeşte să pună curioşii pe fugă. M-am intrebat întotdeauna care-i treaba altora cu făcătoarea mea de copii şi abia acum, când sunt oarecum detaşată de poveste am găsit un răspuns. Nu e de la mine, e de la ei, în caz că nu v-aţi prins cum funcţioneaza logica mea de ceva vreme. Există aşadar trei categorii de oameni pe care îi incearcă marea curiozitate legată de urmaşi: Părinţii. Dar nu orice fel de părinţi, ci fix cei pe care îi doare ulterior undeva de cum îi creşti după ce i-ai livrat. Bunicii implicaţi ştiu ...
Citește mai mult »