M-am pierdut, dar mă regăsesc

Recunosc ca de ceva timp nu mai ştiu cine sunt şi mai ales de ce. Am mai păţit-o şi cu alte ocazii, în care pur şi simplu n-am mai stiut dacă sunt tânără sau bătrână, sunt aici sau în altă parte, sunt cine sunt sau cine ar trebui să fiu. Este o stare soră cu depresia şi verişoară cu tulburarea bipolară şi se instalează mai ales atunci când sunt ocupată şi nu prea. Ca să fiu mai precisă de atât am să vă mai spun că sentimentul este plăcut şi nu tocmai, tristeţea este mare, dar veselă, iar durata este una care nu se mai termină, dar doar până a doua zi de când începe. Sunt obosită, dar odihnită în felul meu, acasă dar hai-hui, mâine şi ieri. O fi de la caniculă…
Citește mai mult »

În mod surprinzător, Bucureşti nu este Londra

Ştiu că devine deja enervantă redundanţa ştirii: Robbie Williams a fost la Bucureşti şi a adus cu el SECETA. Imposibilitatea spectatorilor de a-si procura de-ale hidratării a generat situaţii enervante până la pericol, dar la fel de insuportabilă este şi avalanşa de idioţenii care se debitează acum online. Se discută atât de mult şi de prost, încât mi-am adus aminte că am un credit in franci elvetieni… Şi pentru că am fost acolo, am dreptul să scriu un top 3 idioţeniilor naivităţilor: Naivitatea nr. 1: Ca să nu ne ofilim acolo, trebuia sa bem apă înainte de concert. Înţeleg astfel că sunt persoane care beau apă multă dimineaţa şi au toată ziua asigurată. Că aşa este omul, văr cu maimuţa şi frate cu cămila. Naivitatea este atât de naivă, încât nu merită alte detalii. Naivitatea nr. 2: Mamă, ce concerte fac ăia pe afară şi noi suntem varză! Ultima oară când am verificat, în România media manifestărilor de anvergură era de un concert mare pe an. La Londra, Roma, Paris şi alte capitale europene, media este de 5-6 ori mai mare. În plus, la ei sunt frecvent peste 100.000 de spectatori, iar noi ...
Citește mai mult »

Baloane

Vine la mine cu un balon desumflat si pricăjit: – Maie ombo! Să-i fac balonul mare. Să-l umflu, zic! Ma uit la băşică – avariată rău. Capătul îi era legat într-un nod strâns de cauciuc si toată partea de sub gâlmă era lipită din cauza căldurii. Nu l-aş fi putut face maie nici printr-o minune. – Maie ombo! Încerc să-i aduc o minge. Nu merge! O carte. Nici atât! – Maie ombo! Mă pun aşadar pe restaurat balonul. Iau o foarfecă, tai nodul plus partea lipită şi încerc să-l umflu. Înţeleg astfel şi de ce are gâtul ăla: fără el nu poţi să-l faci maie. Suflu, trag, mă înroşesc toată, bag forţă de mă ia leşinul, dar îmi iese. Dintr-un balon mititel şi stafidit fac unul bulbucat. Maie, zău, la cât m-am chinuit! Mă gândesc cum să-l leg să-şi păstreze bulbucătura, ajung la birou, iau niste bandă de lipit şi, victorioasă, mă pregătesc să prezint băşica în varianta optimizată. Cui? Copilul venea spre mine, râzând, cu o alta în mână. – Maie ombo! Exista şi un balon mare. Trebuia doar să-l caut. Maie toantă…
Citește mai mult »

DUPĂ 20 DE ANI

La sfârşitul lunii trecute am avut întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului. Trecând peste şocul numărului (două decenii, la naiba, o viaţă de om…), am ţinut neapărat să-mi revăd colegele care m-au cunoscut în cea mai rebelă perioadă a vieţii: în adolescenţă, perioada turbărilor comportamentale, a exagerărilor vestimentare şi a tristeţilor existenţiale. Mi-a placut? Mult de tot. M-a inspirat? Şi mai mult! Mi-a placut pentru că am regăsit efervescenţa şi umorul din vremea tinereţii. Am râs până la durere şi mi-am încărcat bateriile pentru multă vreme. M-a inspirat pentru că am aflat poveşti autentice de viaţă, pline cu de toate: bune, rele, vindecate sau dureroase încă, împliniri, tristeţi, aşteptări, succese, decizii care ne par anapoda, dar devin aducătoare de minuni. Dincolo de cărţi şi discursuri motivaţionale, am văzut cu ochii mei cum bucuria stă în lucruri simple, că iubirea poate fi pierduta imediat şi regăsită dupa mult timp, că binele învinge, dacă avem suficientă putere să-l căutăm şi cum prietenia rezistă peste decenii, chiar dacă viaţa te trimite în colţuri diametral opuse. Că destinul are căi întortochiate pentru fiecare dintre noi, că uneori ...
Citește mai mult »

UPDATE

Multă vreme am obișnuit să spun că la politică, fotbal și resurse umane se pricepe tot românul. Este momentul unei completări: la politică, fotbal, resurse umane și copiii altora se pricepe tot românul. Politica și fotbalul continuă să creeze pasiuni distrugătoare și opinii ucigătoare, deși stau mai mult pe la DNA decât la locul de muncă. Resursele umane sunt la fel de detestate, deopotrivă de către angajați si angajatori, iar ideile în acest domeniu rămân la fel de originale și provocatoare pe alocuri. Au apărut însă experții dovediți în educația și creșterea copiilor. Adică oricine a citit o revistă de psihologie, un bestseller sau a participat la un workshop pe acestă temă, este pregătit să-ți servească adevărate tratate. Dacă are și un copil, deja este ultra-calificat. De la doi copii încolo, are și dreptul să te pocnească dacă nu bagi la cap ceea ce îți spune. Culmea este că nici politica, nici fotbalul, nici resursele umane si nici educația copiilor nu excelează la nivel macro pe meleagurile noastre. De unde se vede treaba că prea mulți experți nu aduc niciodată ...
Citește mai mult »

Teatrul ca materie şcolară

Am facut o nedreptate si nu am inclus si arta teatrala printre materiile care ar trebui sa existe in scoli. Incerc sa o repar aici, explicand mai intai motivul excluderii: inca din clasa a doua, copilul cel mare face cursuri de teatru in cadrul scolii. Pentru noi, arta teatrala este deja o materie cat se poate de reala, tratata intotdeauna cu mare tragere de inima, care il motiveaza si pe care nu am exclude-o niciodata din lista de optionale. Cu toate acestea, sunt convinsa ca nu toti copiii au norocul de a frecventa astfel de cursuri. Si este pacat. Ce beneficii aduce studiul artei teatrale? Sunt numeroase si deloc greu de cuantificat. In primul rand este poate singura materie care ii invata pe copii sa respecte reguli fiind creativi, oricat de antagonic ar suna. Exista un scenariu, exista niste roluri si replici bine stabilite. Dar exista si improvizatie, exista marca personala a fiecarui mic actor care joaca. Apoi este spiritul de echipa. Nu poti fara ceilalti, trebuie sa iti calibrezi emotiile si starea la un ison. Imbogateste cultura generala, din ce in ce mai subtire azi. Presupune lectura ...
Citește mai mult »

SE POATE: INTERVIUL DE SELECȚIE DE LA ȘCOALĂ

Copilul cel mare face gimnaziul la liceu. O alegere îndelung blamată de mai toți cunoscuții, dar de care suntem cu toții, părinți și copil, mai mult decât încântați. Cel mai recent motiv de bucurie pentru mine, ca părinte HR-ist, sunt două. Două proiecte legate de carieră, care vizează atât orientarea spre o meserie cât si familiarizarea cu procesele de recrutare și selecție. Am să vorbesc acum doar despre cel care este aproape de final. Așadar copiii au avut șansa să aplice pentru pozitia de profesor pentru o ora, la materia preferată, de Ziua Elevului, din cadrul Școlii Altfel. Pentru a aplica, au avut nevoie de CV, scrisoare de intenție și scrisoare de recomandare din partea profesorului pe care îl înlocuiesc in ora respectivă. Credeți-mă, să-ți faci CV-ul în clasa a V-a, este complicat. Dar extrem de util, pentru că așa nu uiți să faci ceva notabil în fiecare etapă din viață. Din fericire copilul are experiență în predare încă din clasa a IV-a, așa că am avut un punct de plecare. Și nici cu scrisoarea de intenție nu ...
Citește mai mult »

PROVERBE, ZICALE, CIMILITURI PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Înţelepciunea populară veche este cea mai bună colecţie de teorii psihologice moderne. Dacă nu mă credeţi, iată câteva zicale interpretate dintr-o astfel de perspectivă: “Cine se aseamănă, se adună”. Este un soi de Legea atractiei universale, gândită de străbunii noştri cu mult timp în urmă: atragi ceea ce eşti. Aşadar nu doar că Tarzan a fost român, dar şi Esther şi Jerry Hicks au un văr de-al doilea român, care zicea mereu această vorbă. Aşa a apărut cartea “Legea atracţiei – Învaţăturile lui Abraham“, una dintre cărţile de căpătâi în domeniu. “Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge.” Probabil că înaintaşii noştri au observat empiric că trezindu-se mai devreme, nu-i apucă noaptea pe drum, putând astfel parcurge distanţe mai mari. Astăzi este dovedit statistic ca persoanele de succes sunt din categoria celor foarte matinale. “Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” Aici am greşit, în prezent credem în reabilitarea infractorilor. Continuăm: “Baba nu aude, dar le potriveste!” Vorbim clar despre un caz de integralitate a percepţiei, în care, deşi mesajul auzit este incomplet, experienţa anterioară ne ajută să-l completăm cu ceea ce lipseşte. “Câinele ...
Citește mai mult »

Opţiuni de carieră

Când s-a născut copilul cel mare, am fost întrebată ce vreau să se facă atunci când va fi mare. Am răspuns, cu sinceritate, că orice profesie m-ar mulțumi, mai puțin cea de balerin. Nu știu de ce, mi se pare grea această carieră pentru un bărbat, poate din cauza duratei relativ mici a vieții profesionale. Zilele acestea am purces, așa cum mi-am propus, la a testa un instrument de evaluare a abilităților, intereselor, valorilor și altor chestiuni relevante în vederea orientării în carieră. Cobai: copilul cel mare, că cel mic nu s-a obișnuit cu tastele. Încă. Evaluarea în sine nu mi-a produs mari revelații, pentru că îl cunosc ca orice mamă: mai bine decât se cunoaște el. La un moment dat au început să apară și recomandările, adică orientarea propriu zisă. Și am aflat că după ce termină liceul, copilul meu mare ar putea fi, de exemplu, moașă. Moment în care, trebuie să recunosc că m-am blocat. Cum moașă? Ce recomandare e asta, atât de specifica? De ce nu asistent medical? Sau felcer? Nu cunosc bărbați moașe. Și care ar fi masculinul, ...
Citește mai mult »

O lungă constatare

Multă vreme după ce am încetat să scriu pe blogul de pe http://www.itex.ro am primit întrebări privitoare la motivul meu. Am fost prima, cea mai constantă și cea mai prolifică generatoare de conținut de acolo.. Am scris si când a fost bine și când a fost rău. Și cu bani în cont, și fără. Și când aveam ce spune și când nu. Și deodată m-am oprit. Și nu m-am oprit în toiul unor probleme majore legate de ITEX. M-am oprit într-un moment în care am simtit cât de inutilă a devenit meseria asta de scrib. Mi s-a parut că atunci când firmele merg prost din punct de vedere economic, nu mai este loc de discutii despre strategii de resurse umane. E timpul strategiilor de supraviețuire. Când nu ai bani de salarii, când disponibilizezi, când nu poți bugeta nici copiile xerox, degeaba vine Valentina Neacșu și vorbește despre motivație sau despre cultura organizațională. Nu a fost o dramă, ci doar un sentiment acut de inutilitate. Care a generat, normal, o lipsă de motivație pentru scris. În rest, lucrurile au mers la fel: uneori bine, alteori ...
Citește mai mult »