Spovedanie

Am printre ciorne un post despre dictatura copiilor și unul despre trei concepte utile atât în educație, cât și în management: curba efortului, spirala învățării și piramida motivației. De asemenea, mai am în cap unul despre schimbare și altul despre eșec. Există, așadar, preocupări de-ale mele profunde, intelectuale, serioase. Dar e luni (prea) dimineață, iar curba efortului (de care aminteam) se află abia în primul punct, așa că încep cu ceva ușor și foarte util mie: o spovedanie. Am făcut niște păcate zilele astea și vreau să le mărturisesc public pentru a scăpa de povară. 1. Primul este un fapt de cruzime (psihică) la adresa aproapelui meu, adică a unuia dintre patrupedele familiei, motanul Mr. Bean zis și Albul. Respectivul a venit acasă bătut măr (beat nu părea) și mușcat de beregată în urma unor repetate altercații pe care le are cu un alt motan din localitate. Rana fiind destul de urâtă, Mr. Bean a fost dus de către soțul meu și MC la cabinetul veterinar de unde a venit pansat și deghizat în veioză, adică i ...
Citește mai mult »

Scurt tratat despre sărăcie

Serile trecute în toiul unei discuţii despre piraterie software şi psihologie umană (mult mai banală decât de pare), am avut o revelaţie exact când partenerul meu de discuţie a punctat că trebuie să învăţăm să plătim pentru ceea ce ne trebuie. Da, exact asta este problema noastră, a românilor: ne place prea mult pomana. O divinizăm, o practicăm, este un mod de viaţă. Câţi dintre noi sunt dispuşi să dea bani pe un bilet pentru artistul autohton favorit? Tare puţini, de aceea îi numărăm pe degetele de la o mână pe cei care umplu Sala Palatului. Dar dacă vin pe banii Primăriei să cânte la Festivalul Frunzelor de Nuc, nu artişti mari, doar niste mediocri uitaţi de soartă, jumătate de Bucureşti se propteşte în public. În business e la fel. Trebuie să livrezi know-how, interacţiune de 5*, servicii adiţionale, plus produsul sau serviciul contractat şi, dacă ai noroc, primeşti o parte din bani trimestrul următor. Restul îl poţi considera discount. Pomana, ofertele speciale şi reducerile sunt singurele afrodisiace comerciale pe plaiurile noastre. Pare sexy foc, dar asta duce la sărăcie. Plus la ...
Citește mai mult »

Mamă sau divă?

Mi-a ajuns zilele trecute în fața ochilor unul dintre multele articole scrise de mame supărate pe lume, mai exact pe așteptările nerealiste ale celorlalți privitoare la dichisitul și aranjatul femeilor care au copii. Nu avem timp, de aceea nu ne pieptănăm, punem pe noi ce găsim prin dulap, preferabil un sac și agățăm, temporar sau definitiv, frumusețea în cui. În comentarii – corul aplaudac al bocitoarelor: da, da, așa este, lumea e rea și nu ne înțelege! Abordarea este corectă până la un punct. Știu și eu cum este să arunci prima haină pe tine și să fugi spre grădiniță. Știu și cum este să nu apuci să faci duș seara sau să prinzi părul in coadă pentru că nu visezi nici măcar igienizare, darămite aranjat. Știu cum este să porți kilograme în plus, cum ridurile se adâncesc de la oboseală, cum lacrimile de neputință sau epuizare înroșesc agresiv ochii. Cunosc așadar prea bine frica de a trece pe lângă o oglindă pentru că… è periculoso sporgersi! Dar pentru că știu, nu înseamnă că îmi și place sau mi ...
Citește mai mult »

Bine m-am regăsit!

De când mă știu am scris. Pe caiete, foi, șervețele. Folosind creioane, un laptop sau telefonul mobil. Schițe, idei, propoziții. Povești, planuri, înjurături, glume, articole serioase, studii de caz. Am scris când mi-a fost frică sau greu, când am fost supărată sau cuprinsă de îndoieli, când am avut vreo revelație profesională sau personală. Am avut multe bloguri și nenumărate caiete jurnal. Unele mai sunt, altele nu. Unele de succes (a existat o perioadă prin 2006 când la mailurile pe care le dădeam candidaților mei cu invitații la interviurile de joburi, mi se răspundea cu tot soiul de comentarii privitoare la posturile de pe blogul de atunci), altele utile doar mie. Dacă aș putea pune ca într-un puzzle cap la cap tot ce am scris de-a lungul timpului s-ar arăta cu siguranță o saga interesantă, o călătorie lentă spre succes cu multe căderi abrupte, drame, reveniri, descoperiri și o muncă asiduă de a menține echilibrul deasupra unui hău infinit. Valentinaneacsu.ro este cea mai recentă dintre piese. Călătoria mea bezmetică printr-o perioadă a maternității deloc ușoară, în care am găsit ...
Citește mai mult »

Ieșirea din baltă

Vara trecută am trecut prin experiența neplăcută de a mă interna cu cel mic. Nimic grav, o enterocolită care venea totuși în perioada de după scandalul bebelușilor decedați din cauza sindromului hemolitic. Am ales un spital de stat la recomandarea prietenilor medici. Spun că a fost neplăcută, pentru că nu poate fi nimic pozitiv în a sta cu un copil în spital. Totuși, am avut o rezervă curată, cu toate dotările necesare, acces la tratament de calitate, cadre medicale care s-au purtat ireproșabil, mult peste așteptări. Iar eu am rămas cu gluma că aș ieși să mănânc în oraș la Balș, pentru că ajunsesem precum câinele lui Pavlov să salivez când se deschidea ușa salonului la ora mesei. Catering nota 10 din 10 așadar. Nu am dat șpagă, am plătit cazarea și consider că aceasta este soluția către servicii medicale de calitate și la stat: mult hulita co-plată. În timp ce eram internată am citit întâmplător un articol al gazetarului sportiv (*) în care se descriau condițiile inumane dintr-un spital de stat din Constanța. Exact genul de informații ...
Citește mai mult »

O linguriță din siropul de voce

– Mama, de ce nu pot să am vocea ta? Uite, eu am o voce așa: și începe să lălăie groscior. Tu de ce o ai altfel? – Fiecare are vocea lui. Cu ea ne naștem și nu o putem schimba cu alta. Se mai modifică singurică pe parcurs: în copilărie avem voce de copil, apoi de adult și se mai transformă poate puțin la bătrânețe. Nu putem schimba vocile între noi și oricum nu cred că ți s-ar potrivi cea a mea. – Ba nu, să știi că putem. Uite, există un sirop de voce și îl bem și apoi eu am vocea ta, tu ai vocea mea, tata are vocea lui Clisti și Clisti are vocea lui tati și tataia rămâne cu vocea lui de bătrân. De, tataia e tot fără pereche… Pare simplu pentru copii. Găsesc pe loc soluții, rețete, rezolvări. Merg cu imaginația pe unde gândul adult nici nu visează și sunt fericiți tocmai pentru că nu au probleme fără de răspuns. Inventează cuvintele care le trebuie, redefinesc concepte, ignoră deliberat reguli ale logicii sau forțe ale ...
Citește mai mult »

La şcoală despre carieră

Zilele trecute, copilul cel mare mi-a arătat o poză cu tabla din sala de clasă. Acolo erau sistematizate categoriile de CV-uri (funcţional şi cronologic) şi o schiţă ajutătoare cu informaţiile esenţiale care trebuie cuprinse într-un CV. Aşa am aflat cu surprindere că în clasa a 8-a, la disciplina numită Educaţie Tehnologică, elevii noştri învaţă despre carieră şi resurse umane. Ceea ce este notabil şi oarecum contrastant, dacă ne gândim la faptul că încă fac şi Latină 🙂 Iată că în mormanul de critici privitoare la noile programe, eu aleg să privesc cu mai multă indulgenţă spre viitor. Iar materia despre care voi vorbi acum, merită în mod cert un statut mai bun decât cel acordat în prezent. Pentru că Educaţia Tehnologică este un soi de Cenuşăreasă a orarului şcolar. Părinţii o desconsideră teribil: nu este Matematică sau Limba şi literatura română să aibă importanţa dată de examenul imediat şi nici Fizică sau Biologie să conteze ulterior la o facultate importantă. Iar elevii preiau oarecum din mentalitate, în ciuda faptului că unora chiar le place (dar nu vor recunoaşte asta sau poate doar sub ameninţarea unei arme). Și totuși este una dintre puţinele materii în care se simte vântul ...
Citește mai mult »

Despre noi. Pentru noi.

Astăzi de dimineață, o fetiță și-a început prima zi de grădiniță. Iar mama ei și-a înăbușit plânsul pe holul clasei, spălat temeinic de multe alte lacrimi materne. Lacrimi de emoție, griji, nostalgie a timpului care trece prea repede, ciudă chiar, că nu poate lăsa totul baltă pentru a fi doar mamă. Astea suntem noi: fără farafastâcuri aruncate în necunoscut chiar de ziua noastră. Cele care plângem o clipă supărate pe viață, pentru ca apoi să o trăim în iubire. Cele pentru care industria de publicitate inventează cuvinte și culori. Cele care nu pot deschide un borcan de murături, dar vor a salva planeta de rele. Care ar adopta toate animalele fără căpătâi și toți copiii fără destin. Tot noi suntem cele care din cel mai frust decor reușim să creăm un cuib, o casă. Cele ale căror mâini alină dureri în mod miraculos. Care trimit tiranii la piață sau la farmacie. Cele care ar pune sclipici în mâncare și pentru care roz sau pufos nu sunt senzații, ci adevărate sentimente. Cele care educă generații, trasând viitorul. Care muncesc ...
Citește mai mult »

Calea sigură spre succes financiar

Recente întâmplări cotidiene m-au făcut să realizez că este foarte posibil să mor săracă. Am avut astfel de viziuni când am observat că într-o lume în care pisicile cuceresc Internetul, pozele pe care le pun eu cu cele din dotare primesc mai puține like-uri decât dacă aș posta o problemă de trigonometrie, dar azi am primit confirmarea finală. Și fatală. (*) În ceea ce mă privește vă confirm pe această cale că pornesc întotdeauna de la premisa că oamenii sunt fundamental raționali. Așa relaționez, așa mă adresez, așa cred. Defect profesional. Realitatea este totuși alta și cei bogați s-au prins la timp: oamenii sunt fundamental iraționali și își construiesc viața în jurul fricilor pe care le au, divinizând pe cei care le promit rezolvări. Iată și cei trei piloni principali ai anxietății umane: Frica de moarte (boală, cutremure și dacă vreți multe alte posibilități, priviți o emisiune de știri autohtonă). Frica de eșec (profesional, părintesc, al relației, financiar). Frica de durere (fizică și psihică, aici includ de exemplu și pe aceea de a nu fi acceptat. De fapt le putem include ...
Citește mai mult »

Zilele noastre și cele care vor veni

Am debutat în carieră la începutul anilor 2000. Dădeam anunțuri în România Liberă și răspundeam la telefoanele candidaților. Am trăit atunci vremuri interesante, în care selecția era mult mai facilă și motivația oamenilor de a se angaja mult mai onestă. Mi se pare ireal să-mi amintesc de tineri absolvenți de Automatică veniți spontan la poarta unei firme de IT, cu CV-ul în mână, în căutare de job. Și de momentul în care am cerut șefului meu buget pentru recrutarea online, iar el m-a privit ca pe un extraterestru. Una la mână: ceream bani mulți pentru ceva ce costa o nimica toată, a doua, ceva-ul ăla era de-a dreptul absurdo-fantastic. De atunci paradigma s-a schimbat serios și constant. Piața muncii este acum extrem de dinamică și, pentru cei neexperimentați sau obtuzi, imprevizibilă. Nu exagerez când spun că vorbim acum despre o criză de talente. Indiferent de nivel ierarhic, domeniu de activitate sau chiar localizare geografică, companiile au dificultăți în a găsi angajații potriviți. Iar situația va deveni și mai provocatoare. Recrutarea este deja o luptă pentru a atrage candidați ...
Citește mai mult »