Obsesii părinteşti moderne

1. Jocul, un parteneriat continuu copil-părinte Noii părinţi nu mai sunt părinţi, ci au devenit parteneri de joacă full-time ai copilului. Lăsăm totul baltă, pe noi, pe alţii, pe toţi în afară de urmaş. Ne jucăm constant, îl stimulăm intelectual, îi arătăm, îi citim, îi prezentăm riscurile. Ceea ce este nefiresc. Copilul trebuie să se joace şi independent, evident într-un context 100% sigur pentru el. Trebuie să analizeze, să testeze, să forţeze, să se descopere pe sine şi lumea înconjurătoare. Dacă în primul an de viaţă are nevoie de ajutorul parinţilor, pe măsură ce creşte va trebui să poată şi singur să-şi ocupe din timp. Este nefiresc ca familie să însemne doar copil. Este nefiresc ca adult să-ţi petreci tot timpul dăscălind într-un fel sau altul pe cei mici. Şi este aşa pentru toţi cei implicaţi: pentru copiii care cresc anxioşi şi dependenţi de îndrumarea perpetuă a părintelui şi pentru adulţi care trebuie să-şi abandoneze existenţa pentru a o cladi pe cea a urmaşilor. 2. “Să ofer ce este mai bun copilului meu!” Văd părinţi care fac credit să cumpere ultimul ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu rezoluțiile?

Obiectivele setate cu ardoare la început de an sunt mai degrabă motive de glumă, decât o cale spre reușită. Zice bine un banc că ar merge o afacere numită “Resolutions”, care în primele două săptămâni din an să fie sală de sport, transformându-se apoi în bar. De ce nu funcționează rezoluțiile? Pentru că sunt nerealiste. Cei care s-au îngrășat pe parcursul a un deceniu, vor silueta de vis în prima lună din an. Prietenii pierduți într-un cincinal trebuie recăpătați în câteva zile. Obiceiuri vechi și bine fixate în rutină au puțin timp la dispoziție să dispară. Evident că lucrurile nu se întâmplă așa, că este nevoie de multă muncă, de frustrări parcurse cu brio, de numeroși pași mărunți, de ajutor și de timp. Pentru că… motivație. Nu doar faptul că motivația se pierde pe parcurs duce la eșec, ci mai ales nivelul ei de început, atunci când este uriașă, sabotându-ne astfel teribil. În psihologie se vorbește despre un optim al motivației, adică acel nivel care ne permite să mobilizăm înțelept energia depusă și resursele pe care le alocăm îndeplinirii unui ...
Citește mai mult »

Să le dregem cumva!

Anul ăsta se încheie pentru noi în nota sa definitorie: din motive obiective a trebuit să anulăm planurile de petrecere pe ultima sută de metri. În loc de terminat bagaje, jumătate de familie a purces la cumpărături, iar altă jumătate la a încropi masa de sărbători. Iată primul beneficiu al vremurilor moderne. Mama unei prietene mi-a povestit o pățanie similară, dar petrecută cu 30 de ani în urmă, pe când încropeala era pe bune: au mâncat de sărbători orez fiert, că atât aveau în casă. Mâncare de regim, cum ar veni. Regim ceaușist. Al doilea beneficiu a apărut la gătit. Mi-am amintit-o pe mama cum în a doua jumătate a lui decembrie avea maraton de dres maioneze și icre ale rudelor, vecinelor sau cunoștințelor aflate la ananghie. Asta în timp ce pregătea propriul festin. Pentru că anul ăsta am pățit și eu rușinea. Cum mama e undeva departe, sus, luminos acum și nu pot merge cu castronul la ea, am purces la a căuta via Google cum să dreg icrele tăiate. În timp ce mă minunam de sfaturi, de ...
Citește mai mult »

Rochia de Revelion

Finalul de an mă prinde, ca de obicei, cu ceva probleme de reportat pentru cel ce va începe. Două dintre ele vechi, pururea arzătoare şi aparent de nerezolvat. Altele doar puse pe listă pentru a fi bifate, în speranţa că se vor întâmpla. Am constatat astfel că, din păcate, în viaţă nu există scurtături. După ce mergem multă vreme prin coclauri fără sens, bântuim bezmetic prin propria noastră existenţă, fără rost şi fără direcţie, este imposibil de găsit apoi o cale scurtă şi uşor de străbătut spre un final fericit. Orbecăiala continuă aşadar, de această dată invers, până când dibuim drumul corect. Şi parcă e mai greu la întors, pentru că purtăm cu noi greutatea greşelilor, a dezamăgirilor noastre şi a celor pe care le-am provocat, a eșecului, a durerii. Dar nu există scurtături, ci aceleaşi drumuri lungi si întortocheate, în care să demonstrăm că am învăţat lecţiile, că ştim să trecem cu brio obstacolele şi putem ocoli cu graţie capcanele. În 2017 mai am aşadar de orbecăit, de căutat, de dibuit. De sperat, de corectat, de muncit. De luat decizii amânate, de trăit consecinţe asumate, de bucurat ...
Citește mai mult »

Reclamele lunii

Săptămânile astea televizorul a stat mai mult pornit, așa că am prins un regal de reclame. Și pentru că am deja în trusa de cosmeticale două dintre produsele promovate intensiv, m-am gândit să vă povestesc despre ele (*). Astfel veți avea o idee mai amplă dacă vă încearcă tentația unei achiziții. Primul este Remescar, un produs care promite să ne scape de cearcăne și pungi de sub ochi, în caz contrar (zice reclama) primim banii înapoi. Costă 130 Ron și poate fi găsit exclusiv în farmaciile Sensiblu. Înainte de a vă spune părerea mea (care e nasoală, oricum), precizez că am 40 de ani și un ten ca atare: nici prea uscat, nici prea gras, nici prea ridat, nici prea adolescentin, nici prea curat, nici prea încărcat. Am și cearcăne și pungi, deci material numai bun de testat. Remescar este un soi de gel cu textură săroasă (**). Partea bună este că face ceea ce promite, cu niște limite (***). Partea proastă este că lasă pielea extrem de uscată și prăfoasă după aplicare. Iar dacă se mai pune și ...
Citește mai mult »

Moș Crăciun există!

L-am văzut eu aseară! Era îmbrăcat în roșu, avea barba albă și vorba liniștită. A venit cu jucării pentru copiii cuminți de la grădiniță. Chiar și pentru cel mai plângăcios dintre ei: îl știți, cel care strică tot programul cu lacrimile lui. Cel care nu vrea să stea pe scăunel, să spună poezia, să facă mișcările de dans învățate. Cel care suferă în loc să se bucure, arătând astfel celor mari unde greșesc. Cel care este amenințat astfel că nu va primi nimic. Dar Moșul e bun și iertător. Iar copiii uită de toate relele atunci când simt bunătate. Și spun cu patos poeziile ascunse până atunci. Și se bucură. Și învață că într-o lume nebună care, din comoditate îi vrea cuminți, speriați, aliniați, există întotdeauna un cadou. Pentru oricine. Aseară, la prima serbare a grupei mici m-a lovit un puhoi de revelații. N-a fost deloc ușor, dar în toată vâltoarea trăită am realizat că pentru mine a venit deja Moș Crăciun.
Citește mai mult »

De ce turbăm în preajma sărbătorilor?

Se zice că de sărbători ar trebui să ne cuprindă un fior şi o piosenie care să ne calmeze, liniştească şi umple de bucurie. Realitatea este una de-a dreptul contrară, pentru că zilele astea înseamnă de fapt agitaţie, aglomeraţie, nervi, oboseală, stres. Care-i problema, unde greşim, ce rămâne de făcut? De ce turbăm în ajun de zile mari? Pentru că ne-am obişnuit cu o imagine idilică, falsă, scumpă. Zurgălăi sau iepuraşi pufoşi, mese de familie încărcate de zen sau voioşie, zâmbete de cinema, decoruri de revistă şi alte scenarii gândite de publicitari. Realitatea este că în ciuda bradului şi a sclipiciului sau a platoului frumos ornat, casa noastră rămâne, în mare, aceeaşi pe care o ştim. Relaţiile asemenea: este nefiresc şi naiv să ne închipuim că punând serveţele roşii la masa de Crăciun, relaţiile cu soacra se vor ameliora subit, iar alcoolismul unchiului nelipsit de la petreceri va deveni mai suportabil. Rămân toate la fel, doar puţin cosmetizate şi accesorizate cu ceva cadouri, o altă mare sursă de stres. Pentru că ne uităm prea mult la cei din jur şi nu pentru a-i ajuta, ci ...
Citește mai mult »

Politică şi frumuseţe

Astăzi de dimineaţă, feed-ul contului meu de Facebook părea a găzdui un război al decolteelor. Combatanţi: o tânăra brunetă, care tocmai ce a intrat cu dreptul în Parlament, o altă tânără blondă, care este într-o relaţie politică, o doamnă mai coaptă, dar draguţă, ba chiar şi un domn, a cărui glumă am prins-o după ce am înţeles mai întâi care-i treaba cu decolteele feminine. Carevasăzică tânăra a intrat în noul Parlament în ciuda studiilor modeste şi a vârstei fragede, având însă în arborele genealogic un unchi cu ştaif politic. Evident că presa a speculat sămânţa de scandal, ilustrând ştirea cu poze sexoase luate din arhiva de pe Facebook. Şi tot evident, glumele au degenerat. Doamna blondă a sărit în apărarea căprioarei rănite de răutatea opiniei publice şi şi-a publicat propriul decolteu ca formă de prostest. A urmat un al treilea portret de bust ca protest la protest. Domnul a fost pur şi simplu haios. Este un subiect frivol, fără mare importanţă. Dar mie mi-a adus aminte de o discuţie avută în cadrul unui interviu de angajare cu o domnişoară supărată că nu este luată ...
Citește mai mult »

Deveni-redeveni

Când suntem pitici vrem să devenim mari. Să fim adulţi, să purtăm haine serioase şi discuţii asortate. Când devenim adulţi vrem să ne întoarcem la vremurile copilăriei, la şpilhozeni şi triciclete, la mingi şi păpuşi. Când suntem singuri ne dorim să devenim doi. Apoi trei, patru, cinci… Odată crescuţi numeric, tânjim după libertatea de a alege pe care ne-o dădea cifra unu. Când suntem liceeni sau studenţi vrem să devenim oameni ai muncii. Să avem banii noştri şi multe altele ale noastre ce pot fi cumpărate cu ei. Când de angajăm, vrem să redevenim studioși, având timpul nostru la dispoziție şi toate cele derivate. Când avem salariul mic vrem să devenim bogaţi. Să ne permitem haine scumpe, vacanţe de vis, case de revistă. Când cunoaştem avuţia vrem să ne putem permite din nou simplitatea alegerii. Toată existenţa noastră balansează între dorinţa de a deveni şi a redeveni. Şi nu-i rău, pentru că aşa păstrăm un echilibru între realizările noastre şi punctul din care am pornit. Problema apare când a deveni devine obsesie: de a fi mari, a fi doi, trei, patru, a munci, a avea, a ...
Citește mai mult »

Un caz de impostură

V-am mai povestit că post-căsătorie sunt posesoarea unui nume care, asortat la prenume, este purtat simultan de o doamnă psiholog, autoare de cărţi şi profesoară la una dintre universităţile particulare din capitală. Găsiţi aici vechea relatare. Iniţial am luat-o ca pe o coincidenţă amuzantă şi nimic mai mult. Doar că, pe măsură ce scriu mai mult, Google mă curtează mai intens, astfel încât se îndesesc momentele în care sunt confundată cu doamna în cauză şi mi se solicită ajutorul. Încep, pe de o parte, să mă simt ca o impostoare, iar pe de alta, să mă îngrijorez de soarta celor care ajung la mine dintr-o încurcătură a iţelor online. Şi vreau să rezolv atât partea cu impostura, cât şi partea cu grijile, că am destule motive de insomnie. În ceea ce mă priveşte, mă oblig ca începând de zilele astea sa am în vedere reactualizarea paginii în care povestesc despre mine (*). Recunosc că poate fi generator de confuzii. Dar mă tem că nu este suficient. Mi se spune că blogul meu pare a prezenta latura umană a unui psiholog. Ceea  ...
Citește mai mult »