Complimente matinale

Am plecat de acasă de dimineață val-vârtej, cu ochii încă lipiţi de somn, fără urmă de fard, dar cu adânci semne ale oboselii şi bulversării. Ajung la destinţie, un bloc de pensionari chibzuiţi, liniştiţi şi cu mari abilităţi în ale versificaţiei. Nu fabulez, stiu sigur: de fiecare 8 Martie, Crăciun şi uneori chiar de 1 Iunie, apar lipite pe pereți câteva poezii drăguţe scrise de mână pe foaie velină şi ilustrate naiv cu desene în carioca. Urc în lift împreună cu cel mic, îmbrăcat şi el pe fugă cu primul pantalon sport găsit în cale, tricou albastru spălăcit şi nelipsita şapcă în dungi marinăreşti. Lângă noi apare un domn cu vârsta şi prezenţa respectabile. Ne salută şi începe o neașteptată tiradă privind când spre mine, când spre copil, când spre sacoşele din dotare: – Ce frumoasă eşti! O frumuseţe! O minunată! O grozăvie! Mă trezesc brusc din adormire şi mă uit bolând la om încercând să înţeleg. Vorbea cu plasele, cu cel mic sau cu mine? Domnul o dădea cu spor: – Ce noroc pe mine să-mi iasă în cale dis de dimineaţă ...
Citește mai mult »

Despre prieteni(i)

Îmi amintesc de un interviu al regretatului actor Ştefan Iordache, în care acesta afirma că nu există prieteni adevăraţi ci doar momente de prietenie adevărată. Tindeam să-i dau dreptate, dar acum sunt convinsă că de fapt există şi prieteni adevăraţi şi oameni cu care împarţi doar momente de prietenie adevărată. Prietenia, ca orice altă relaţie interumană, presupune câteva filtre de selecţie, aşa că nu-i chiar uşor de dibuit. Care ar fi testele prin care trece? Minim patru: Testul timpului O prietenie adevărată se probeaza în timp. Este nevoie de multe experienţe, discuţii, diverse altele de trăit împreună pentru a-i putea spune pe numele ei “prietenie adevărată”. Testul încrederii Prietenia autentică este aceea în care îi poţi spune celui/ celei cu care o împarţi absolut orice ştiind că nu există pericole asociate sincerităţii tale. Dacă unul are curajul de a spune adevărul, iar celălalt are puterea să-l ducă, cei doi se numesc clar prieteni. Testul “la foarte bine” Obişnuiesc să spun că găseşti foarte uşor prieteni de simţit bine: de băut o bere, de mâncat o friptură, de petrecut câteva zile vacanţă. Foarte greu găseşti însă oameni care să se bucure autentic, real, fără urmă de invidie ...
Citește mai mult »

Vacanţa în doi vs. cea în 3+

Facebook mi-a amintit zilele trecute de vacanţa din vara lui 2015, la finalul căreia concluzionam: “Când copiii din dotare au mai puțin de 6 ani, vacanțele părinților sunt tabere de supraviețuire cu sport extrem, stres maxim și testarea tuturor abilităților care țin de medicină.” Deşi cea de anul acesta a fost mai blânda cu nervii noştri, m-am gândit să fac o analiză comparativă în şapte puncte, extrem de riguroasă şi pe alocuri chiar serioasă a ieşirilor în doi versus cele în trei, patru sau cum le e norocul părinţilor: Bagajele. În doi se aruncă nişte haine respectând criteriile ceva subţire, ceva gros, ceva lejer, ceva elegant. Când ai copii însă, apar numeroase alte categorii, criterii si subcriterii. Se iau haine, jucării, medicamente, cosmetice (şamponul de la hotel ustură ochii, iar gelul de duş ustură şi el ceva), accesorii, chestii alimentare, dezinfectanţi şi detergenţi. Mersul la mare de exemplu, complică serios categoria jucării. Iar hainele, indiferent de destinaţia aleasă, vor fi categorisite în foarte subţiri, subţiri, groase şi foarte groase cu subcategoriile: de dormit, de purtat, de rezervă. Există şi extra-opţiunile impermeabile, cu filtru UVA+UVB, ...
Citește mai mult »

Antistres

Ştim deja că boala secolului este stresul, incapacitatea de a ne adapta, de a reacţiona echilibrat la provocările zilnice. Există numeroase reţete menite să ne ajute la scăderea tensiunii şi a reacţiilor alarmiste, dar cred că fiecare dintre noi trebuie să-şi gasească propria cale de a se relaxa. Iată ritualul meu antistres: În perioadele dificile, dedic mai mult timp felului în care arăt. Este un soi de a avea grijă de mine care mă păcăleşte că îmi va fi bine. Nu doar că mă dichisesc mai mult, dar îmi şi aleg hainele mai temeinic, încerc să le potrivesc mai bine şi chiar fac alegeri vestimentare care mă scot din zona de confort. Merg mult pe jos. Mersul mă ajută mult să-mi pun gândurile în ordine, să mă relaxez. Presupun că orice formă de activitate fizică ajută, pe unii mersul la sala de forţă, pe alţii alergatul, la mine e pas cu pas, afară, între oameni, maşini, clădiri şi pomi, cu zgomotul străzii sau al naturii. Sparg seminţe. Nu în public, că nu se face, dar garantez că pe măsură ce ...
Citește mai mult »

Despre cei vulnerabili

Se spune că gradul de civilizaţie al unei ţări poate fi ghicit după modul în care îşi tratează copiii, bătrânii şi persoanele cu nevoi speciale. În acest caz, României ar trebui să-i crape obrazul de ruşine. Încep cu cei mici. Nici măcar o instituţie a statului nu are înslesniri pentru copii. La paşapoarte, de exemplu, nu există ghişeu prioritar sau jucarii care să le atragă atenţia atunci când sunt pozaţi. În plus am văzut copii sub o lună veniţi în aglomeraţia de vară pentru a depune cererea şi a fi pozaţi. Ştiţi cum arată copiii sub o luna? Toţi la fel: o masă amorfă de carne, piele şi ţipat. Chiar este utilă fotografierea lor? Dar ce să zic de instituţiile administrative ale statului când însăşi instituţiile de învăţământ tratează discriminatoriu copiii cu nevoi speciale? Câţi copii cu autism, Sindrom Down sau diverse handicapuri locomotorii îşi găsesc un loc confortabil în grădiniţe sau şcoli? Dar las şi şcolile: mulţi dintre ei sunt abuzaţi chiar în familie. Ni se pare încă firesc să ne batem copiii, să-i etichetăm negativ, să-i pedepsim cu sadism, pentru că aşa cresc mari. Mari depresivi, mari anxioşi, ...
Citește mai mult »

Secretul frumuseţii este că nu există un secret

Ne uităm la pozele celebrităţilor care par întotdeauna scoase din cutie chiar şi atunci când cumpără ouă, aleargă în parc sau duc copilul la grădiniţă. Tindem să credem că reţeta unui look ravisant este mai degrabă genetică sau ţine de chirurgie plastică, de tratamente cosmetice, de trucuri ce necesită bugete generoase şi cel puţin 8 ore zilnic pentru implementare. În realitate există câteva soluţii la îndemâna oricui, pentru că nu au nevoie de timp sau bani în plus: Aranjatul părului. Nu degeaba există acea sintagmă traductibilă prin “ziua bună se cunoaşte după freza la trezire” – “bad hair day”. Când părul este nearanjat, murdar, electrizat, tern, arătăm ca naiba orice am face. Dacă vă uitaţi la femeile din revistele lucioase, fie au freza aranjată indiferent de context, fie poartă pălarie, şapcă, batic sau alte astfel de accesorii care să acopere potenţialele probleme ale reminiscenţelor de blană. Un tuns bun, un spălat la timp şi un uscat care să-i dea volumul optim ajută mult la fizic şi la moral. Nu există no makeup. Chiar şi pozele care ne arată vedete fără de machiaj conţin cel puţin un primer bun, un ...
Citește mai mult »

Luxul fiecăruia

După ce l-am născut pe MC, lucrurile au luat-o razna o perioadă. Copilul plângea continuu, casa era un haos, eu un dezastru ambulant. Singurul moment calm se petrecea dimineaţa, când copilul încă dormea, iar eu mă trezeam şi înfulecam rapid câteva sandviciuri lăsate de soţul meu pe o farfurie înainte de a pleca la serviciu. Erau luxul meu, dar nu mi-am dat seama atunci. Bucăţile de pâine cu te miri ce pe ele erau porţia mea de linişte, de potolit nervii şi glicemia după nopţi zbuciumate şi zile agitate. Dar atunci totul mi se părea greu de dus. Şi m-am prins de preţiozitatea unor sanviciuri când am născut a doua oară, la mai mult de un deceniu distanţă, când timpul şi vremurile au făcut imposibile acele momente de lux. Mă trezeam la fel de lihnită şi epuizată, dar inainte de a-mi aşeza nervii şi glicemia în hăţuiri, erau multe altele de bifat. Ni se întâmplă asta des – pentru că aş jura, nu doar mie. Gesturi, momente, fapte, mizilicuri, situaţii cărora le înţelegem valoarea atunci când nu le mai regăsim în contexte similare. Sau atunci când deschidem ochii mai larg şi vedem că alţii nu-şi permit luxul nostru. Ştiu ce înseamnă luxul convenţional: ...
Citește mai mult »

Ne îndrăgostim prea repede, urâm prea uşor

Cred că una dintre trăsăturile omului modern este că trece prea facil de la o stare la alta, de la adulaţie la scârbă, de la dragoste, la ură, de la iubire necondiţionată la critică veninoasă. Se vede asta în relaţiile interumane, atât la nivel micro, cât şi la nivel macro, social. Astăzi ne venerăm jumătatea, mâine o urâm pentru că nu a dus gunoiul. Azi votăm cu entuziasm, mâine înjurăm cu năduf. Azi cumpăram bilete la concert, mâine aruncăm brăţara de acces cu dezamăgirea dată de falsete. Este normal, avalanşa de informaţii ne uluieşte şi ne duce reacţiile spre extreme. Iar reacţiile extreme, evident spre erori şi dezamăgiri. Dar asta nu ne împiedică să luăm procesul de la capăt. Să iubim rapid, să urâm cât ai clipi. La un moment dat psihologii au vrut să includă dragostea în categoria bolilor mintale. Şi oricât de ciudat ar părea, nu e o totală aberaţie. Atât timp cât nu mai ştim să privim un om, o situaţie, un grup, o problemă altfel decât extrem, lucrurile nu-s normale. Chiar dacă iubim cu nesaţ, trebuie să luăm în ...
Citește mai mult »

Cum faci poze – varianta 40+

Vine şi vârsta la care trebuie să faci alegeri dificile pentru a te trage în poză cumsecade, arătându-ţi vârsta cu o marja de eroare de maxim 5 ani şi rămânând totusi recognoscibilă pentru grupul social căruia aparţii. Carevasăzică: Mai întâi alegi zilele şi orele menite sesiunilor foto. Trebuie să fi dormit nici bine, nici rău, să fi trecut cel puţin 4 ore de la trezire, să nu fie nici cald, nici frig şi să ai o dispoziţie nici prea temperamentală, nici prea catatonică, întrucât extremele dăunează grav fotogeniei. În ciuda somnului nici prea prea, nici foarte foarte, va trebui să faci o altă alegere: să-ţi arăţi cearcănele şi ochii umflaţi sau ridurile şi laba gâştei? Dacă alegi prima variantă, se purcede la a arăta o moacă bolundă, o privire fixă, fără grimasă. Garantat se văd urmele pufoase cafenii, dar nici o liniuţă. În cea de-a doua, se trage un rânjet cu toată faţa, mai dihai ca în filmele de groază, care garantat va ascunde dunga umflată şi colorată de sub ochi, dar va arăta în toată minunăţia ei harta hidrografică a feţei. Apoi, va trebui să alegi între guşă şi ...
Citește mai mult »

Management defectuos – 3 exemple din retail

Ziceam la un moment dat că 90% dintre magazinele românești ar trebui să-și concedieze angajații. Roboții ar fi mai amabili, mai empatici și ar ține minte mai ușor toate categoriile de produse. Am realizat apoi că problema este mult mai punctuală: 90% dintre magazinele românești ar trebui să-și concedieze de fapt managerii. Deţin vagi cunoştinţe şi abilităţi în ale şefiei, de aceea nici restul angajaţilor nu au habar de cum ar trebui să-şi trateze clienţii sau să organizeze produsele la raft. Iată cele trei exemple promise în titlu, toate culese dintr-un mall bucureştean. Primul: Intru în magazin ştiind clar ce caut şi dau să întreb pe cineva întru scurtarea procesului. Produsele sunt înşirate pe umeraşe într-o clasificare ilogică pentru mine, iar cele trei agente comerciale (vorba nomenclatorului de meserii) stau strâns şi iremediabil grupate la o bârfă ad-hoc. Nimeni nu se sinchiseşte de mine, aşa că încerc să sparg gaşca. În acelaşi timp sună şi telefonul de la casă. Una din vânzătoare se duce să răspundă. Mă uit cu speranţă la cele două rămase. – Doar şefa vă poate ajuta! mi se adresează una dintre ele. Deci avem un spaţiu comercial de 4 m pătraţi şi ...
Citește mai mult »