Manifestul meu

M-am săturat de frunţi încruntate şi urechi închise. De linii groase trase sub defecte, de prevestit nenorociri. De vise în culori mohorâte, de aripi legate să nu mişte. De gânduri mediocre şi speranţe pe măsură. De un eu prea puţin important şi mulţi de tu în jurul cărora trebuie să graviteze mersul lucrurilor. De “nu-mi pasă”, de comparaţii mereu pierzătoare. De tristeţe, de amar, de încordare, de muşchi fleşcăiţi care flutură ameninţător. De caractere găunoase prin care şuieră diverse. De lupte grele pentru izbânde atât de mici. De oameni care pleacă şi aruncă buzduganul cu vina la acela care rămâne. De incompetenţă mascată cu înjurături. De neasumare. De părinţi care nu vor a fi părinţi. Dar mai ales m-am săturat de mine, pentru că abia acum am înţeles că mi-a ajuns.
Citește mai mult »

Gura lumii

Vreţi să ştiţi ce părere are individul mediu despre ceilalţi? Adică modul în care îi priveşte pe oamenii din jurul său acela (aceea) despre care vorbesc statisticile si sociologii? Pe româneşte, ce macină gura lumii, cea slobodă? E simplu! Despre cum arată alții: Prea gras(ă)? Ești balabustă, mâncău, o fiinţă fără de saţ, care bagă fără oprire. Prea slab(ă)? Clar n-ai ce mânca! Despre cum se îmbracă: Te dichiseşti? De fapt de împopoţonezi ca o paiaţă. Nu o faci? Înseamnă că arunci două zdrenţe pe tine şi crezi că te-ai îmbrăcat. Despre statutul economic şi social: Ai bani şi carieră? Cine ştie ce fu..r ai lins. Nu ai? Suferi de prostie, plus o personalitate insignifiantă. Şi mai prost e ăla de te salută! Despre educaţia copiilor: Ai copii energici? Nişte prost crescuţi, nici plozii nu eşti în stare să ţi-i educi! Sunt cuminţi? Nişte legume, n-au viaţă în ei, vor fi veşnic săraci. Despre om în sine: Ai bun simţ? Eşti tăntăvan, trag toţi de tine, nu ştii să te impui, nu ai carismă. Eşti o persoană mai îndrăzneaţă? Nesimţire scrie pe tine! De asta şi “gura” şi “lumii” sunt substantive comune ...
Citește mai mult »

În bula mea

Citeam zilele trecute un post de pe un blog (dacă aş mai şti care, aş da şi link) care explica frumos de ce percepem realitatea într-un mod limitat: practic grupul de prieteni reali şi virtuali este setat conform unor valori, dorinţe, activităţi comune. Dependenţa de Facebook ne induce poate cel mai tare în eroare, pentru că acolo algoritmii aplicaţiei chiar ne dau ceea ce ne dorim, vrem să vedem, ne este confortabil, fie că vorbim despre produse, oameni, ştiri. Şi atunci când eşti înconjurat de oameni ca tine, tinzi să crezi că toţi oamenii sunt ca tine. Ceea ce este neproductiv şi te poate izola. Este adevărat. Lista mea de prieteni virtuali este formată din cunoştinţe, rude, vecini, foşti colegi de şcoală sau job, prieteni reali, oameni pe care i-am cunoscut într-un fel sau altul. Dar de fiecare dată interesele sau nevoile mele s-au modificat, Facebook a început să-mi propună figuri noi, chiar dacă aparent nu aveam nimic în comun. Iniţial am acceptat cu interes noile cereri de prietenie tocmai ca tentativă de a ieşi din bulă. În anumite cazuri s-a dovedit că există lucruri care ne apropie. În ...
Citește mai mult »

Voturi, voturi, voturi, mii de voturi!

Au mai trecut nişte alegeri locale peste noi şi oricare ar fi rezultatul, viaţa merge înainte. Si nici Bucureştiul sau alte localităţi ale ţării nu vor sta în loc, fie că progresează sau involuează. Revelaţia: avem conducătorii pe care ni-i dorim. În contextul în care un oraş ca Baia Mare alege cu o majoritate covârşitoare un om aflat la închisoare, nu mai avem pe cine da vina. Surpriza: Clotide Armand, singura prezenţă autentică pe care aş vota-o cu două mâini. Deşi nu locuiesc în sectorul pe care era să-l câştige, i-am urmărit campania şi mi-a plăcut. Sper să nu se oprească aici. Picul de civilizaţie: Au fost primele alegeri fără circ, adică fără să ni se mai zbiere pe străzi cu cine să votăm, fără uriaşele afişe pline de clişee foto si scrise, fără ca trimişi ai partidelor să mai alerge după noi cu brichete, pixuri, calendare şi agende. Amarul: Treaba asta cu alegerile dintr-un singur tur este clar în defavoarea partidelor aflate în fragedă pruncie. Pe de altă e firesc să lupţi din greu cu monştri care au multe capete, aşa că se impun nişte tigăi ...
Citește mai mult »

Cotidiene

Verific rar mailurile de pe Gmail, motiv pentru care l-am şi eliminat din pagina de Contact. Azi am căutat un mesaj mai vechi şi am găsit în Inbox două bucăţi lucrări de licenţă şi ceva chestionare despre stres. Împart acelaşi nume cu o ilustră doamnă psiholog care predă la o universitate privată şi în perioada asta din an ne bucurăm împreună de roadele studenţilor. Adaug doar că singura persoană care m-a contactat vreodată pe acest blog, dorea o programare la aceeasi doamnă. Şi că am fost felicitată cu ceva ani în urmă pentru cartea scrisă tot de dumneaei. Mă gândesc să profit de încurcătură şi să-i trimit când şi când copiii la cină. Duminică votăm, după cea mai anostă campanie electorală de când miroase a democraţie. Pentru că eu sunt ca nelumea, cunosc în detaliu campania electorală din Đomneşti Ilfov, acolo unde locuiesc şi nimic despre cea din Sectorul 6 al Bucureştiului, acolo unde votez. Cel mai probabil, ţinând cont că am cam dat în mintea copiilor, pentru a alege candidatul din listă voi folosi o numărătoare din vremurile alb-negru: fie “an, tan te, dis de mane te”, fie ...
Citește mai mult »

Copilul din noi

Drumul spre parc trece pe lângă un chioşc de ziare. Şi pentru că ziarele s-au cam rărit, ghereta este plină cu jucării de plastic, din acelea chinezeşti, ieftine, prost finisate şi ambalate. Am cedat o dată rugăminţii de a lua o puşcă. A doua oară am aplanat un potenţial conflict cu un pistol. Mi s-a parut o afacere să dau 9 lei contra unui drum liniştit acasă. Dar aşa cum îi stă bine copilului, instistă acum prin metoda clasică “dat cu fundul de pământ” să-şi completeze colecţia. Lucru pe care nu intenţionez să-l încurajez, oricâtă linişte m-ar costa. De dimineaţă s-a repetat scenariul. Ne-am întors mintenaş acasă întru calmarea spiritelor. Şi ne-am întâlnit la lift cu vecinul nostru. Supărat, copilul urcă în lift fără să salute şi să socializeze, aşa cum face cu toti colocatarii şi pensionarii de pe o rază de 5 km pătraţi. – Ce mai faci? este întrebat. Şi se dezlănţuie seria de bombăneli: – Eu am vrut pistol. Ce mare lucru un pistol? Şi mama nu m-a lăsat să-mi iau! Eu am vrut pistolul ăla cu verde. În ciuda debitului verbal, pe ...
Citește mai mult »

Decizii care ne prind din urmă

Pe când am definit unul dintre primele chestionare de evaluare a performanţelor, un indicator esenţial pentru poziţiile manageriale mi s-a părut a fi promptitudinea deciziei. Rapiditatea asta de a rezolva ceva, include şi ştiinţă, şi putinţă, dar mai ales curaj, puterea de a urmări efectele, de a vedea ce iese, eventual de a o drege la nevoie. Înseamnă încredere în forţele proprii, dar nu una oarbă ci bazată pe abilităţi şi cunoştinţe reale. Şi mai ales presupune concentrare asupra a ceea ce este cu adevărat important, obiectivul final, şi cunoaşterea eventualelor pagube/ victime colaterale. Ca manager de departament al unei companii, promptitudinea deciziei este aşadar importantă. Dar ca manager al propriului departament, cel care cuprinde cariera, familia, viaţa personală, deciziile de zi cu zi, n-ar trebui să conteze? Chiar contează, şi al naibii de tare. Eu ştiu că toate deciziile pe care le-am născut greu, care au presupus analize şi post-analize, care au întors problema pe toate părţile şi încă două-trei suplimentare, care m-au ţinut trează nopţi şi bleagă zile, mă bântuie încă. Mă chinuiesc, mă răscolesc, nu mai rezist, vorba cântecului. Şi cele luate rapid, fără anxietatea ...
Citește mai mult »

Ce vor oamenii?

Reţete. Culinare, de slăbit, de îngrăşat, de controlat trigliceridele, vegane sau non-vegetariene. Cum să ne atragem definitiv şi irevocabil jumătatea, cum să asortăm fusta de blugi sau cravata cu picăţele, cum se scot bătăturile, cum se pun genele false. Cum se face un CV, cum se amână până la adolescenţă bătaia copiilor din dotare, cum se motivează angajaţii, cum se scot petele de cafea sau de PR. Comparaţii din care să iasă învingători. De aceea savurăm poze cu vedete prinse pe picior stilistic greşit, articole critice cu privire la te miri ce greşeli personale, de aceea analizăm temeinic viaţa şi deciziile altora. Ăsta ar fi motivul pentru care cancanul şi budoarul altora vând şi excelenţa nu: ne câştigăm astfel convingerea că suntem mai buni şi uite de asta pe noi nu ne pasc belelele sau nenorocul celor pe care o lume întreagă îi invidiază. Confort. Un loc călduţ, un job drăguţ, un partener comod, o freză uşor de întreţinut, copii cuminţi, vecini tăcuţi. Pantofi de drum lung, oricât de oribilo-hidoşi ar fi, situaţii care să nu deranjeze, prieteni care să ne cânte în strună pentru fiecare mărgică slobozită în linul drum al ...
Citește mai mult »

Mostre de gândire pozitivă

Am ascultat cu mare încredere îndemnurile universale de a gândi pozitiv, aşa că de ceva timp încoace văd numai partea plina a paharului. Vă dau şi câteva exemple, inspiraţionale, poate pozitivismul ăsta devine boală contagioasă şi uite aşa scade consumul de ciocolată şi pantofi. Fiind dovedit stiinţific că unde-i nu-i cu supărare, conţinutul portofelulului rezistă mai mult. Aşadar: Exemplul 1: Imunitatea mea trece printr-o criză adolescentină, făcându-mi tot soiul de şicane. Totul a culminat cu şocul unei dimineţi în care m-am trezit cu buza de sus mai dihai ca a unui luptator profesionist de K1 la final de meci. Nu-i vorbă, m-ar fi încântat noul volum obţinut gratis şi peste noapte, dacă nu venea la pachet cu o durere infernală. Dar există şi o parte bună. Nu pot trăi fără un ruj extrem de hidratant. Adică nu pot vorbi, mânca şi dormi de durere. Deci cine doarme rujată? JE! MOI! Chiar eu! Şi nu doar că dorm, partea frumoasă e când mă trezesc şi dau cu ochii de mine în oglindă. Exemplul 2: Mă lasa memoria teribil. Uit detalii, uit chestii esenţiale, uit ce promit şi, din fericire pentru toată lumea, uit ceea ...
Citește mai mult »

Despre greşelile părinteşti

Mă amuză întrucâtva setea multor părinţi de a fi perfecţi. Citesc, se documentează, discută asiduu şi fervent, arată cu degetul, analizează situaţii complexe în speranţa că nu vor greşi în meseria părintească. Între timp dau greş la fel ca noi, cei care suntem mai relaxaţi. Şi suntem aşa nu dintr-un complex de superioritate sau pentru că nu am avea motivaţia de a învăţa, ci pentru că ştim că lucrurile o pot lua atât de imprevizibil razna, încât nici măcar cel mai complet compendiu despre educaţie nu ne poate salva. Alimentaţia copiilor a devenit un tabu. Mi-e frică să vorbesc despre asta, deja pentru mulţi a devenit o religie în toată regula ceea ce bagă în gură. Să nu mă credeţi când vă spun, dar am vazut cu ochii mei: când copiii cresc şi influenţa parentală descreşte, va veni momentul în care vor avea propriile alegeri alimentare. Aşa cum îşi aleg şi hainele, muzica sau prietenii, aşa vor alege dacă mănâncă sau nu carne, fast-food, crud sau gătit, mult sau spre deloc. La capitolul sănătate e mai dihai problema. Ba vaccinăm, ba tratăm cu usturoi, ...
Citește mai mult »