La şcoală despre carieră

Zilele trecute, copilul cel mare mi-a arătat o poză cu tabla din sala de clasă. Acolo erau sistematizate categoriile de CV-uri (funcţional şi cronologic) şi o schiţă ajutătoare cu informaţiile esenţiale care trebuie cuprinse într-un CV. Aşa am aflat cu surprindere că în clasa a 8-a, la disciplina numită Educaţie Tehnologică, elevii noştri învaţă despre carieră şi resurse umane. Ceea ce este notabil şi oarecum contrastant, dacă ne gândim la faptul că încă fac şi Latină 🙂 Iată că în mormanul de critici privitoare la noile programe, eu aleg să privesc cu mai multă indulgenţă spre viitor. Iar materia despre care voi vorbi acum, merită în mod cert un statut mai bun decât cel acordat în prezent. Pentru că Educaţia Tehnologică este un soi de Cenuşăreasă a orarului şcolar. Părinţii o desconsideră teribil: nu este Matematică sau Limba şi literatura română să aibă importanţa dată de examenul imediat şi nici Fizică sau Biologie să conteze ulterior la o facultate importantă. Iar elevii preiau oarecum din mentalitate, în ciuda faptului că unora chiar le place (dar nu vor recunoaşte asta sau poate doar sub ameninţarea unei arme). Și totuși este una dintre puţinele materii în care se simte vântul ...
Citește mai mult »

Despre noi. Pentru noi.

Astăzi de dimineață, o fetiță și-a început prima zi de grădiniță. Iar mama ei și-a înăbușit plânsul pe holul clasei, spălat temeinic de multe alte lacrimi materne. Lacrimi de emoție, griji, nostalgie a timpului care trece prea repede, ciudă chiar, că nu poate lăsa totul baltă pentru a fi doar mamă. Astea suntem noi: fără farafastâcuri aruncate în necunoscut chiar de ziua noastră. Cele care plângem o clipă supărate pe viață, pentru ca apoi să o trăim în iubire. Cele pentru care industria de publicitate inventează cuvinte și culori. Cele care nu pot deschide un borcan de murături, dar vor a salva planeta de rele. Care ar adopta toate animalele fără căpătâi și toți copiii fără destin. Tot noi suntem cele care din cel mai frust decor reușim să creăm un cuib, o casă. Cele ale căror mâini alină dureri în mod miraculos. Care trimit tiranii la piață sau la farmacie. Cele care ar pune sclipici în mâncare și pentru care roz sau pufos nu sunt senzații, ci adevărate sentimente. Cele care educă generații, trasând viitorul. Care muncesc ...
Citește mai mult »

Calea sigură spre succes financiar

Recente întâmplări cotidiene m-au făcut să realizez că este foarte posibil să mor săracă. Am avut astfel de viziuni când am observat că într-o lume în care pisicile cuceresc Internetul, pozele pe care le pun eu cu cele din dotare primesc mai puține like-uri decât dacă aș posta o problemă de trigonometrie, dar azi am primit confirmarea finală. Și fatală. (*) În ceea ce mă privește vă confirm pe această cale că pornesc întotdeauna de la premisa că oamenii sunt fundamental raționali. Așa relaționez, așa mă adresez, așa cred. Defect profesional. Realitatea este totuși alta și cei bogați s-au prins la timp: oamenii sunt fundamental iraționali și își construiesc viața în jurul fricilor pe care le au, divinizând pe cei care le promit rezolvări. Iată și cei trei piloni principali ai anxietății umane: Frica de moarte (boală, cutremure și dacă vreți multe alte posibilități, priviți o emisiune de știri autohtonă). Frica de eșec (profesional, părintesc, al relației, financiar). Frica de durere (fizică și psihică, aici includ de exemplu și pe aceea de a nu fi acceptat. De fapt le putem include ...
Citește mai mult »

Zilele noastre și cele care vor veni

Am debutat în carieră la începutul anilor 2000. Dădeam anunțuri în România Liberă și răspundeam la telefoanele candidaților. Am trăit atunci vremuri interesante, în care selecția era mult mai facilă și motivația oamenilor de a se angaja mult mai onestă. Mi se pare ireal să-mi amintesc de tineri absolvenți de Automatică veniți spontan la poarta unei firme de IT, cu CV-ul în mână, în căutare de job. Și de momentul în care am cerut șefului meu buget pentru recrutarea online, iar el m-a privit ca pe un extraterestru. Una la mână: ceream bani mulți pentru ceva ce costa o nimica toată, a doua, ceva-ul ăla era de-a dreptul absurdo-fantastic. De atunci paradigma s-a schimbat serios și constant. Piața muncii este acum extrem de dinamică și, pentru cei neexperimentați sau obtuzi, imprevizibilă. Nu exagerez când spun că vorbim acum despre o criză de talente. Indiferent de nivel ierarhic, domeniu de activitate sau chiar localizare geografică, companiile au dificultăți în a găsi angajații potriviți. Iar situația va deveni și mai provocatoare. Recrutarea este deja o luptă pentru a atrage candidați ...
Citește mai mult »

Fragmente de mulţime

Omul sfinţeşte locul: Destinație turistică autohtonă, cu știutele șleauri, bălți, sincope de acces și organizare. Un domn de 50+ la ani și 150+ la kilograme ghidează un grup de străini: – May I have your attention, please? Cause I’m Slim Shady, yes I’m the real Shady… Au râs străinii de Eminem-ul cu steguleț, am râs și noi, băștinașii care-i priveam. Omul sfinţeşte cuplul: Pereche de pensionari în stația RATB. După o așteptare lungă cât o zi de post, apare un 90 căptușit de suflete. Nimeni nu coboară, iar urcătorii se precipită îmbulzit spre uși, panicați că nu încap. Cei doi se privesc și decid să se retragă din luptă. După jumătate de minut apare alt mijloc de transport în coşmar comun. Cei doi bat palma fericiți, asemeni unor camarazi care au câştigat un pariu, urcă și se așează ținându-se de mână pe scaunele din spate. Discută și se bucură unul de altul, contagios pentru ceilalţi călători. Omul sfinţeşte vârsta: Doamnă 80+, aleargă pe trecerea de pieton cu un sprint de invidiat pentru a prinde același infam troleibuz. Flutură un baston, flutură şi o sacoşa, ...
Citește mai mult »

Nesfârșita iarnă s-a sfârșit

Copilăria mea a roit nu în jurul Crăciunului, ci a Mărțișorului. 1 Martie era pentru mine cel mai frumos moment din an: mulțimea de gablonțuri primite de mama, care era educatoare, devenea Raiul meu. Le sortam ba după culoare, ba după model sau materialul din care erau făcute, le admiram, le potriveam cu diverse haine, le colecționam. În casă mirosea a frezii și afară ieșea în sfârșit soarele, care după iernile acelea comuniste, infernal de friguroase și triste, părea de-a dreptul miraculos. Cumva hibernatul din acest an mi-a amintit de timpurile vechi. Nu am suferit de frig, nici de plictiseală, dar ceva în peisajul autohton m-a făcut să retrăiesc vremurile în care urcam bananele îmbrăcate în ziare pe dulap pentru a se coace. De aceea am așteptat prezentul 1 Martie cu multă nerăbdare, exact ca în copilărie. Mama nu mai este, nici sacoșele de mărțișoare sau brațele ei cu flori. Dar au fost gesturi frumoase care au început de la prima oră a dimineții. Au fost bomboane, un colaj miniatural cu gărgăriță și pampon, lalele multicolore, o bluză ...
Citește mai mult »

Pinocchio

Duminicăm, la final de weekend, mi se adresează o întrebare încuietoare: – Mama, unde e Pinocchio al meu? Interpelările care sunt legate de jucării şi localizarea acestora în timp şi spaţiu mă îngrozesc. În ciuda încercărilor repetate de a gestiona eficient logistica lor, sfârşesc a le pune abramburite prin zecile de cutii din ambele case. Iar Pinocchio mi-a sunat şi mai prost. Singura figurină cu numele ăsta a fost adusă de un prieten călător cu treabă prin Italia şi este pusă în cutiile cu decoraţiuni de Crăciun. Pentru că asta este: un Pinocchio de lemn numai bun de pus în brad. Trag aer în piept şi încerc să trag și de timp: – Care Pinocchio, puiule? – Ăla negru cu care fac eu aşa! Îşi uneşte în cercuri mititele degetele şi se uita prin ele. Deja lucrurile devin periculos de alambicate. Mi-e clar că am scăpat de cotrobăit pe sub scară, dar la fel de cert este că dau de altă belea. – Ce face Pinocchio? Cum te joci cu el? încerc să pun întrebări ajutătoare, dar nici aici nu mă descurc prea bine. – Mă uit prin el, ...
Citește mai mult »

Gafe, iertări şi soare

În noaptea ce s-a încheiat dis de dimineaţă au fost acordate Premiile Oscar, despre care nu cred că trebuie să mai spun prea multe. Când îţi începi ziua cu meme-uri despre eveniment şi nu cu binecunoscutele liste de câştigători, ştii că ceva a mers prost. Probabil cel care împarte plicurile cu laureaţii reîncepe azi, ca şi mine, să-şi ducă odorul la grădiniţă şi a avut dificultăţi premergătoare de concentrare. Sau poate că era în perioada de probă. Cert este că la categoria vedetă, “Cel mai bun film”, a fost anunţat un alt câştigător, iar organizatorii s-au prins abia atunci când falşii campioni îşi începeau discursurile de mulţumire. Pe o scală de la 1 la 100 a penibilului, aş nota faza asta la 1.000.000. Unde eşti tu Björk, mamă, să mai faci un ou de lebădă pe covorul roşu! Pentru unii ziua de ieri a fost o duminică obişnuită. Pentru alţii – ultima sută de metri în cursa de cumparat mărţişoare. La noi în localitate s-a serbat Lăsata Secului, cu focuri mari şi vizite la naşi. Dar poate cel mai important lucru a fost puţin ...
Citește mai mult »

O socotitoare

Fără să vreau mi-au ajuns în fața ochilor online niște bilanțuri negative ale unei doamne. Nu-mi dau seama de frecvență, dar periodic postează câte un pomelnic al lucrurilor enervante pentru ea și trebuie să recunosc că are ce scrie… Am realizat că de regulă cam ăsta este primul impuls: să ne contorizăm belelele. Și eu m-am surprins făcând un calcul la început de săptămână cu ceea ce am reușit să stric. Am început cu două oale de mâncare arse, am continuat cu o pereche de ghete noi stricate, apoi mi-am pierdut ochelarii de soare, iar azi am aflat că s-a stricat și aspiratorul. Dacă o țin tot așa, până sâmbătă ajung la sapă de lemn. Schimb așadar perspectiva până nu e prea târziu și trec la socotit părțile pozitive ale intervalului amintit: După o nesfârșită iarnă a ieșit și soarele (așa am și aflat de ochelari). Alt tonus, vitamina D + serotonină = love. Măcar pentru două zile am scos garderoba primăvăratică pe catwalk-ul lui Mutu(*), ceea ce a fost mai mult decât plăcut. Din motiv de aniversare proprie duminicală, ...
Citește mai mult »

Despre traiul în comun

Tineri căsătoriţi fiind şi abia mutaţi într-un apartament cu trei camere, pe care l-am renovat cu greu, vecinii de deasupra ne-au făcut o mare bucurie: ne-au inundat tavanul din baie. Nu o dată, ci de nenumarate ori, câte o picătură chinezească de mărimea unui lighean. Deşi prima reacţie este să baţi la uşă cu un topor, te calmezi şi purcezi la a rezolva problema amiabil. Ceea ce s-a şi întâmplat. Gravidă fiind, vecinul de dedesubt, tânăr şi neliniştit fiind la rândul său, trăgea niste chefuri monstruoase de nu puteai pune geană peste geană nopţi în şir. Mai cu certuri, mai de voie bună, treaba s-a lămurit, deşi lipsei mele de somn de după naştere s-au adăugat natural nişte luni bune înainte. Chiar şi noi, când am renovat apartamentul, am supărat o vecină cu doi copii mici. Ba chiar vecinul petrecăreţ, devenit om al muncii serios, ne-a bătut la uşă supărat de roţile premergătorului Marelui Copil. Am aflat rezultatele multor alegeri, am cunoscut orarul vieţii de noapte ale unora sau problemele de prostată ale altora. Şi ei ne-au aflat probabil problemele ...
Citește mai mult »