Avem piaţa muncii pe care o merităm

În 2010, secătuită de putere de criza economică, dar mai ales de miile abordări sinucigaşe pe care le-am văzut în acea perioadă scriam aşa: Vorbim de multă vreme despre valoarea scazută a candidaţilor din piaţa muncii. A venit criza şi, surprinzător pentru unii, dar firesc pentru cei raţionali, lucrurile au rămas la fel. Ba mai mult, pe termen lung, vor degenera, întrucât prezenta lipsă de interes pentru capitalul uman îşi va spune cuvântul. Avem aşadar candidaţi slab pregătiţi. Cauzele au tot fost discutate pe aici: calitatea slabă a actului educativ din şcoală, mai nou şi din familie, influenţa socială nefastă (ni se tot bagă pe gât modele false de reuşită profesională şi socială) şi, da, lipsa de interes a companiilor angajatoare pentru dezvoltarea capitalului uman. Avem aşadar companii nepregătite sau fară voinţă în faţa acestei provocări. Întrucât nu s-au prea înghesuit să investească în programe de pregatire a angajaţilor, în ciuda legislatiei care prevede instruirea cu titlu de obligativitate. Şi nu mă refer neapărat la programe externe, care probabil ar fi costat mult şi nu ar fi fost foarte adaptate, ci ...
Citește mai mult »

Corul bocitoarelor

Numa’ necazuri și catastrofe pe meleagurile noastre! Țara e razna, dictatura se instalează, economia se destabilizează, cutremurele ne vor omorî pe toți, spitalele se prăbușesc, sărăcia se extinde. Viața în România e de rahat și ni se amintește asta pe toate căile! Nu din acele parfumat și dulce, ci din ăla bun nici de îngrăsat culturile agricole. Și alea praf, că uitasem. Zilnic avem de ascultat un adevărat cor al bocitoarelor. Stăm lângă raclă și nu doar că plângem moartea, dar facem să fie mai greu. Să doară mai mult! Să murim și noi de agonie până să ne omoare cele cuvenite! Știu: un articol care nu stârnește lacrimi, furie sau zâmbete e degeaba. Dar inflația asta de catastrofe zilnice devine și ea plictisitoare. E groasă, nu cred că e român să nu știe, dar bocitul n-a întors pe nimeni de la groapă. Hai să vedem ce e de făcut! Hai cu know-how-ul! Hai cu opinii echilibrate, cu mai puțin patos și deloc ură, cu mesaje constructive, cu soluții inteligente. Sunt mulți oameni care știu ce au de făcut pe ...
Citește mai mult »

Tot ce știm despre recrutare și selecție ar putea fi greșit

În ultima vreme am coborât în subsolul pieței muncii. N-o mai făcusem de mult, cumva proiectele din IT te ţin într-o bulă mai confortabilă decât îmi aminteam. Evident că acolo, la bază, interviurile de selecţie îşi pierd din formalism şi structură. Candidaţii aflaţi la început de drum nu au experienţa unor discuţii pe teme profesionale, lucru care poate scoate din obisnuinţe un recruiter rutinat. Admiri motivația unora, dar este oare ceva atât de schimbător un predictor suficient al performanței? Îți place CV-ul, dar totuși, viața de după studii e fără plasa de siguranță a părinților. Vezi abilități sociale, dar deja par a fi apanajul unor generații. Așa am realizat că toată strategia clasică de recrutare şi selecţie este, de fapt, un mare fiasco. Eu nu sunt oricum omul de HR clasic. Nu întreb pe nimeni “unde te vezi peste cinci ani”, nu cred în agresivitate în cadrul interviului de selecţie, nici în superioritatea celui care stă cu CV-ul în faţă. Întreb mult despre joburi, provocări, eșecuri, reușite. Creez situații, văd reacții. Dar asta nu înseamnă că sunt mai bună ca alții. Pentru că ...
Citește mai mult »

Mimând

-Mama, ce conferi? Păcălici sau Mimatul cu cărți? m-a întrebat aseară cel mic arătându-mi cele două jocuri. De câteva ori, pentru că eram cu gândurile razna. M-am prins ce vrea abia după ce am realizat că încearcă să afle ce prefer. De când a început circul cu recentul plebiscit, dorm prost, visez tâmpenii, am migrene. Încercarea mea de a-i înțelege pe minoritarii votului mă seacă de energie și putere. Și cred că nu cunosc om zdravăn la minte care să poată sta calm sub asediul informațiilor absolut dezgustătoare care ni se prezintă. Nu poți vedea cerul senin, nu poți auzi păsărelele care cântă, nu te poți juca cu frunzele căzute, dacă ți se creionează un perpetuu iad. Desfrâu, dezmăț, decadență excesivă, comportamente extreme, pericole care sigur nu ne pasc pe noi ăștia de stăm mai mult în trafic decât sărind din zona de confort în noi situații sociale. Iar eu am doi sau trei cunoscuți cu astfel de abordări. Mi-e groază să mă gândesc ce este în bula lor! Întreb cu sinceritate: cum naiba trăiți? Cum vă duceți la culcare ...
Citește mai mult »

Meniu diversificat

Zilele acestea toate drumurile duc la referendum. Nu al meu, asta e clar, ziceam doar metaforic, referindu-mă la căile de comunicare online și offline. O grămadă de bani aruncați pe apa sâmbetei, dar despre asta vorbim luni. Oricum, m-am gândit pentru a diversifica meniul să vă recomand niște articole salvate de mine trimestrul ăsta care sunt pur și simplu interesante și total disonante cu agenda zilei: Primul este despre mecanismele invidiei și despre motivele pentru care uneori (deseori în organizațiile disfuncționale) îi urâm pe cei performanți. Pentru cei care vor concluzia: evident, ne pun într-o lumină proastă. Luați cu pâine, pentru că extrapolând, acesta este principalul motiv pentru care proștii votează proști și ticăloșii, ticăloși. Este pur și simplu un exercițiu confortabil să fie alături de oameni similari lor. Articolul cu pricina este acesta: https://www.psypost.org/2018/07/the-psychological-explanation-for-why-we-sometimes-hate-the-good-guy-51845 Al doilea este despre educație, simt deja că va avea un succes nebun! 🙂 Același semnal de alarmă și mai multe opinii, dintre care se distinge cea a lui Jack Ma care crede că oamenii ar trebui să învețe ceea ce nu pot face roboții. Spune-i ...
Citește mai mult »

Semnal de alarmă

Din 2006 aud despre criza de resurse umane. Am combătut-o multă vreme, unii angajatori fiind direct responsabili pentru nereuşita proiectelor de recrutare și selecţie: joburi construite aiurea, anunţuri ilogice, brand de angajator prăfuit sau găurit. Dar cumva era adevărat, față de anii 2000, când recrutarea era floare la ureche, problemele deveniseră mai complexe. În 2008 criza a venit pe toate planurile. Am văzut piaţa plină de şomeri, dar cumva neangajabili. Oameni care au mers la job zi de zi şi şi-au făcut treaba, dar într-un mod defect, adaptat unor organizaţii cu fluxuri anapoda şi management asemenea. Resurse care ar fi putut munci, dar zombificarea organizaţională generalizată îi împiedica. Criza de personal a continuat aşadar, deşi, paradoxal, şomajul creștea. În 2018 vă spun că e groasă! Migraţia de personal se simte dureros, politicile publice în domeniul resurselor umane şi nu numai dau bătăi de cap în plus companiilor. În piață au rămas studenţii, pe care nu-i mai poţi angaja cu timp parţial pentru că nu mai este rentabil şi mamele aflate în concediu maternal care vor să îşi sporească ...
Citește mai mult »

Trei principii de bază

Există trei principii de bază în activitatea de consultanță pe care le văd încălcate uneori: 1. Dacă ceva merge, atunci nu trebuie schimbat. Plictiseala managerilă, ideile creative debordante sau viziunile mirabolante nu trebuie luate în seamă atunci când niște mecanisme funcționează. Contrar mentalității colective, să implementezi schimbări într-un mediu în care puterea și controlul au un singur cap, este foarte simplu. Cel mai greu este exact să faci ceva, oricât de mic să funcționeze ca la carte. 2. Nu există sisteme perfecte. Oricât ne-am strădui, nu putem crea organizații în care fiecare individ să fie performant, motivat, stabil și fiecare flux să funcționeze ca uns. Înainte de a încerca să schimbăm ceva, trebuie așadar calculat cât se poate de exact până unde merg undele de răspuns. Pentru că este posibil ca modificarea unor elemente neimportante să colapseze fluxuri care aparent nu au nici măcar o legătură cu schimbarea respectivă. 3. Există așadar întotdeauna mai multe opțiuni. Fiecare cu beneficiile, riscurile și costurile aferente. Libertatea și responsabilitatea de a alege aparține întotdeauna clientului final. Pe banii lui, acesta are inclusiv dreptul de ...
Citește mai mult »

La mulți ani 2001!

În 1997, anul primului nostru eșec de aderare la NATO, România încă avea în vigoare legea care încrimina relațiile homosexuale consensuale. Este celebru cazul unei sportive abuzate și încriminate atunci pe motiv de lesbianism. Guvernul Văcăroiu încercase abrogarea în anii anteriori, la presiunea Consiliului Europei, dar nu a avut succes, Partidul Țărănist, aproape mort azi, dar încă viu în abordări similare, fiind atunci principalul motor politic al împotrivirii. Abia în 2001 legea cu pricina a dispărut, așa că în 2003 era deja anunțată integrarea noastră în UE, iar în 2004 ne-au primit în alianța nord-atlantică.  După dezincriminarea homosexualității ce să vezi? Nu am fost trăzniți de Dumnezeu, nu ne-au furat homosexualii copiii și nici nu ne-au agresat pe stradă, așa cum propovăduiau nemulțumiții vremurilor. Doar am crescut economic, ne-am mai civilizat, au venit mai multe dintre blamatele corporații, unele care susțin bine multe familii tradiționale, am mai renunțat la budele din fundul curții. Istoria recentă ne oferă așadar un exemplu grăitor: oricât de nefiresc pare unora, oricum societatea se va adapta trendului global. Când interesele geopoliticostrategicoeconomicoandshit o vor ...
Citește mai mult »

România văzută cu alți ochi

Există o mulțime de motive pentru care țara noastră devine nefrecventabilă. De toate soiurile și categoriile: socio-culturale (suntem o țară extrem de polarizată, cu obiceiuri, tipare educative și de relaționare situate la extreme), economice (salarii mici, perspective profesionale puține) și politice – aici nu cred că mai este nevoie de exemple, băltește presa de ele. Există însă și lucruri bune, pe care le pierdem cu vederea, orbiți fiind de atâta critică. Iată câteva, ştiu că este un exerciţiu greu de acceptare, dar sunt 100% reale: • O legislaţie a muncii foarte protectivă pentru angajaţi. Una dintre mostenirile bune ale comunismului a fost o lege care proteja serios omul muncii, ctitorul socialismului şi al cincinalului în patru ani şi jumatate. Evident ca de-a lungul timpului au fost făcute modificări, evident că a apărut alinierea la legislaţia europeană, și ea destul de grijulie oricum, dar Codul Muncii, aşa cum este el, ofera toate instrumentele împotriva potenţialelor abuzuri din relaţia angajat-angajator. Că angajații nu îşi cunosc drepturile şi angajatorii profită cât pot de asta, este o altă discuție, dar cadrul legal ...
Citește mai mult »

Parenting 2018

Două exemple recente din seria parentală “fac ce știu, dar știu ce fac?” (*) 1. Marele copil este implicat într-un proiect care îl pasionează foarte tare. A început școala, proiectul continuă, iar eu îl pisez la cap să o ia mai ușor pentru că la vârsta lui mi se pare important să facă și altele. De exemplu să doarmă la prânz. Sau să se plictisească. Evident că eu spun, eu aud, așa că într-o discuție recentă i-am aruncat pastila cu sindromul burnout. – Ce-i ăla? – Oboseală extremă pe care nu o conștientizezi, dar care te îmbolnăvește grav. Sunt oameni care chiar mor! bag eu artileria grea în parenting, frica, cu gândul la biata Raluca Stroescu (**). În mintea mea argumentul ăsta ar fi trebuit să funcționeze brici. Fiecare om suntem diferiți, vorba poetului, dar toți ne temem de lumea cealaltă. Răspunsul mi-a demolat toate așteptările: – Pe bune, mori? Păi toată lumea moare. Și mi se pare foarte mișto să mori făcând ceea ce îți place! E clar, mi-a ieșit schema mai ceva ca Domnului Dragnea investirea celui de-al treilea guvern! MC ...
Citește mai mult »