Aici versus acolo

Că avem o societate extrem de polarizată, nu mai miră pe nimeni. Ceea ce am să vă descriu mai jos, însă, ar putea să vă surprindă. Introducere lungă: Cel mic este dependent de a se juca împreună cu alții. Nu-și găsește singur nimic de făcut așa că în orice context social scanează spațiul în căutare de parteneri de joacă și purcede la a-i aborda. În parcurile bucureștene primește răspunsuri diverse, de la “du-te naibii, nu mă joc cu tine!”, “stai să o întreb pe mama!”, “nu am chef de tine!”, la împăciuitoarele “da, hai să facem întrecere!” sau “sigur, suntem prieteni pe viață!” Cât am fost plecați în vacanță, a fost interesant de văzut cum se descurcă atunci când există o barieră serioasă de comunicare: limba vorbită. Și totuși, la Viena un puști care părea dintr-o țară arabă i-a oferit, fără ca el să-i ceară neapărat, câteva lecții de biliard, iar la LEGOLAND doar apropiindu-se de cercul unor băieți mai mari, veniți din Olanda, a fost acceptat, fără alte politețuri, la o miuță. Cel mai frumos a fost ...
Citește mai mult »

Ce putem face noi?

Mă uit în jur și văd un val de critici și nemulțumiri. Unul absolut justificat, dar care în loc să rezolve ceva se ridică mai sus, mai amenințător, asemeni unei furtuni care devine din ce în ce mai violentă. Suntem guvernați de ambiții politice, interese proprii sau de grup, ignoranță, răutate. Nu are cum să iasă ceva bun din acest cocktail păgubos. Totuși dincolo de a încerca să schimbăm ansamblul, care e greu de urnit fiind construit în zeci de ani sub ochii noștri hipnotizați, am putea începe să modificăm mici piese. Metehne personale, lucruri care stau în puterea noastră, minuscule intervenții care, asemeni valului de mai sus, să crească și să devină semnificative, notabile, bune de prezentat în jurnalele de știri. Ce putem face așadar? Curățenie. În case, în împrejurimi, în locurile pe care le frecventăm ca turiști. Să nu mai aruncăm mizerii pe fereastră, că nu dispar miraculos într-un vortex de reciclare, ci ajung direct în apa pe care o bem și în aerul pe care îl respirăm. Să nu așteptăm Primăria, Guvernul și Armata să ridice hârtiile ...
Citește mai mult »

De ce nu avem meseriași de nota 10?

Cel mai greu moment din viața unui român vine atunci când se strică o țeavă. Sau un circuit electric. Când trebuie să zugrăvească sau să schimbe ușa. Sau să-și monteze un dulap. Șansele de reușită ale operațiunilor sunt discutabile, rezultatul final depinzând în mare parte de hazard. Problema e veche, nu de ieri sau azi. Din copilărie îmi amintesc că tata ajunsese a prefera să rezolve singur treburi de meseriaș, decât să suporte eșecurile “profesioniștilor”. Ce e așa de greu în a crește meseriași de nota 10? În teorie n-ar fi mare scofală dacă România și-ar duce ochii și în altă parte decât la olimpici sau licee de top. Pentru că acolo sunt excepțiile, nu marea masă a forței de muncă. Cei mulți nu au nevoie de mediatizare, încurajări sau aplauze. Le trebuie doar un sistem optim de educație care să-i transforme în oameni ai muncii funcționali. Ori la noi, toți elevii intră la examenul de evaluare națională în același imens malaxor de selecție, din care unii primesc laurii și alții sunt arătați cu degetul, fiind trimiși niște trepte ...
Citește mai mult »

Episodul doi: No, uite Clujul!

Întorși proaspăt de pe alte meleaguri UE, am purces la o altă binemeritată pauză de activitate și am străbătut din nou țara: de data asta până la Cluj, pentru Untold. De fapt doar unul dintre noi a ajuns la destinația finală, Marele Copil, noi ăștilalți am tot ezitat și făcut planuri de mers măcar la The Prodigy, că până la urmă ne-am mulțumit cu filmulețele făcute de fericiții care au și frecventat. Acum, fie vorba între noi, dacă ești în Cluj în perioada cu pricina, se cheamă că ești și la Untold. Muzica răsună peste tot, iar publicul se tot desfășoară pe străzi, prin restaurante și parcări de parcă tot orașul e un imens festival. De data asta nu putem vorbi, în cazul nostru, despre o experiență tocmai turistică. Am stat în casa primitoare a unor vechi prieteni, am mâncat la masa lor (nu la cea nouă, dar nu ne-am supărat! 😀) și am văzut Clujul prin ochii lor, cum ar zice prietenul Dave. (*) Mulțumim și pe această cale gazdelor noastre pentru ospitalitate, ne-o plăcut mult la ...
Citește mai mult »

La metehne suntem și noi europeni

Ceea ce frapează în Italia este piața produselor contrafăcute. În toate zonele turistice vezi persoane din aceeași categorie socială purtând cu ele poșete Gucci și Vuitton, ochelari de soare, ceasuri, șepci. Le întind pe cearceafuri de culori îndoielnice sau te urmăresc ca niște copaci de Crăciun umblători prin parcări. Vin la tine pe plajă cu tot soiul de discursuri agasante. Sunt omniprezenți și insistenți. Nu doar turiștii cumpără astfel de mizerii. Sunt și oameni de-ai locului pe care-i vezi purtând o borsetă fake sau ochelari așișderea. Este o industrie evident organizată în mod temeinic, profitabilă, dar mai ales protejată cumva. Pentru că într-o țară în care oamenii legii patrulează periodic pentru siguranța cetățenilor, devine evident că fie nu există legi, fie interes în a stopa fenomenul. În prima noastră vacanță de pe litoralul italian, la recepția hotelului ne-a întâmpinat un anunț care înștiința turiștii că este ilegal să achiziționeze produse contrafăcute și că cei care o fac sunt pasibili de amendă. De atunci au trecut mai mult de zece ani, iar fenomenul a luat o amploare inimaginabilă. Au dispărut ...
Citește mai mult »

Primul episod al vacanței

Scriu proaspăt întoarsă pe meleagurile natale, cu un ochi la vremea bacoviană de afară și unul spre tona de rufe murate care așteaptă procesarea. A fost bine de tot în deplasare, în ciuda faptului că de data aceasta vorbim despre o ieșire a cărei planificare a durat mult, lăsându-ne la execuție fără prea multe opțiuni de cazare. Pe scurt, episodul acesta am fost la LEGOLAND (Germania) și Lido di Camaiore (Italia). Pe lung, am tranzitat Austria, Viena fiind pentru noi o destinație întotdeauna câștigătoare și ne-am minunat, tot în treacăt, de frumusețea Elveției. Despre Germania, numai de bine: e o țară minunată, dar care cumva îmi dă fiori. N-am stat mult acolo, deși mi-aș fi dorit să vizitez niște oameni dragi, oricum odată intrați în resortul de cazare al parcului de distracții, mi-ar fi fost imposibil să-l scot pe cel mic de acolo. Am stat, așadar, la LEGOLAND Feriendorf, în zona cu pirați, de îmi sună și acum în cap muzica ambientală specifică. Este minunat, cu multe spații de joacă făcute deștept, cu camere decorate în temă și confortabile. ...
Citește mai mult »

Împotriva uitării

Este dovedit științific că întotdeauna uit câte ceva acasă atunci când plecăm prin vacanțe. Se apropie una nouă, așa că fac o listă cu lipsurile cele mai dureroase din bagaje, în speranța că de data asta voi reuși să fac o figură frumoasă: 1. În primele ieșiri cu viitorul, pe atunci, și actualul, pe acum, meu soț, am uitat instrumentul de pieptănat. Și eu, și el aveam părul lung, iar în toată stațiunea Costinești nu am găsit o tarabă cu ace-brice ca să rezolv lipsa (despre supermarketuri nu putea fi vremea pe atunci, cred că încă existau dinozauri). Așa că tot sejurul ne-am pieptănat cu o furculiță de inox, culeasă nu mai știu de unde de viitorul, respectiv actualul meu soț. 2. Cel mai des uit periuțele de dinți, pentru că le folosim înainte de plecare și rămân în urma bagajelor. Din fericire am găsit întotdeauna altele de cumpărat. 3. Pijamalele mele, așa că fur tricouri din alte bagaje ale familiei și dorm, chiaburește, cu pantaloni de stradă. 4. Slipii altora. Ăsta ar putea fi motiv de divorț. 5. Carte ...
Citește mai mult »

Educația cu rețetă

Așa cum se schimbă moda prin reviste, așa se schimbă și tendințele în educație. Poate nu atât de des, dar fiecare generație a avut specificul ei, ideile ei revoluționare și, invariabil, problemele ei. Cât timp doar educația formală, instituționalizată a fost supusă tendințelor, lucrurile au decurs natural. Nu a existat nimic atât de distructiv încât să nu poată fi reparat la pieptul mamei, cu sprijinul tatălui și în comoditatea familiei. Acum însă există “trenduri” în parenting. Rețete de bună-purtare părințească menite să aducă echilibru și pace sufletească tuturor. Numai că treaba cu rețetele e ok doar în bucătărie. Ba și acolo, dacă ai aceleași ingrediente, dar din surse diferite, pot ieși produse distincte. Ce să zicem de oameni? Suntem o multitudine de gene și amestecuri ADN. Suntem personalități unice, avem ritmuri proprii de dezvoltare, reacționăm aparte. Aceași rețetă nu doar că dă rezultate diferite, dar poate arde suflete. Sunt copii atât de sensibili încât un ton puțin ridicat îi doboară. Și copii atât de voluntari încât doar cu un țipăt puternic îi scoți din pericol. Sunt situații de viață atât de ...
Citește mai mult »

Ce mai face Valentina Neacșu?

Știe că muriți de curiozitate, așa că vine mintenaș cu detalii: 1. Recrutează. În principal poziții de care a zis că nu mai vrea să audă: System Analyst, .Net Developer, Business Analyst, Account Manager. Deci așteaptă oricând recomandări. Și alte profile profesionale care să o scoată din depresie. 2. Se pregătește de vacanță. După ce o lună a suportat cu stoicism poze frumoase din colțuri de lume, e pregătită acum să posteze și ea chestii interesante de pe unde va hălădui. 3. Își tratează viroza. Pentru că ar fi prea banal să plece din țară în deplinătatea facultăților fizice. 4. Are grijă de încă o pisică. Ce e viața în lipsa altei guri care balotează mâncare fără să aducă foloase curții pe care o poluează? 5. Pregătește o nouă categorie pentru blog și va avea nevoie de mult ajutor. Pentru că va fi despre alții, despre cei care au schimbat povestea, dar fără dulcegării și siropuri motivaționale. Optimistan. Sau Fericenia. Sau Seninia. Se mai gândește. 6. Și nu doar atât. 7. Speră. Încă mai speră. 8. O cam ia razna. Începutul e clar ...
Citește mai mult »

Viaţa online

Cu ceva timp în urmă, una dintre paginile de (pseudo)ştiinţă, pe care o urmaream pe Facebook, a publicat un articol despre ovarele polichistice. Au urmat sute de comentarii în care femei diverse ca naţionalitate şi locaţie pur şi simplu îşi tăguiau (*) prietene interesate de subiect. Adică alte femei la fel de diverse care s-au confruntat, într-un fel sau altul, cu această afecţiune. Aparent vremurile în care era aiurea să vorbeşti public despre boli care ţin de zona intimă au trecut. Ori că zici de un genunchi, ori că bagi detalii despre uter, e acum acelaşi lucru. Ceea ce e logic corect, până la urmă tot anatomie umană e, dar cumva deschide calea spre atrocităţi de comunicare ca cele de mai sus. De când administrez grupul de discuţii al comunei am avut multe bariere personale de înfruntat. Este mai greu decât pare, sunt oameni diferiţi si dificili care uneori îţi pun la încercare răbdarea şi nervii. Dar recunosc public că cel mai tare mă îngreţoşează, la propriu, anunţurile de tipul: “cine e disponibilă pentru o mani/ pedi cu semi în după amiaza asta?” sau varianta ...
Citește mai mult »