Vacanța de vară 2020

Până acum am fi trecut deja de cel puțin o destinație turistică, aș fi avut telefonul plin de poze și intram deja în faza de planificare a altor episoade ale vacanței. Vara asta este atipică, așa că până acum am lâncezit acasă, singura realizare fiind o greutate corporală sub media ultimilor patru ani. Ce aș vrea sau ar trebui să-mi amintesc din perioada asta? Unele bune, altele nebune: Despre copilăria nomadă a lui Cezar. Dacă la Cristi lucrurile au decurs conform vremurilor, cu program strict, ieșit în parc, supravegheat constant, cel mic are norocul să-și petreacă vacanțele cum o făceam noi în preistorie: în gașcă, adesea suficient de departe de ochii adulților, mergând cu biciclete și alte troace, bătându-se cu corcodușe sau spunându-și unii altora povești pescărești sau de groază. Greu cu temele de vacanță, parcă nici antrenamentele nu intră mereu cum ar trebui, dar cu siguranță punctează la școala vieții, vorba ceea. Despre relațiile dintre ei doi, frații. Dacă până la închiderea din martie se vedeau puțin și interacționau infim, chiar și în vacanțe, acum au ajuns ...
Citește mai mult »

Solidaritate feminină

Dacă un bărbat își găsește o amantă, este de vină nevasta. E plictisitoare, cam fițoasă și fără ocupație. Dacă o fată dintr-o familie de medie se îndrăgoștește de un băiat cu bani, este, de fapt, o calculată. Dragostea se mai uită și la contul bancar. Dacă o femeie ia decizia de a face un pas în spate al carierei pentru a avea grijă de copii, este o putoare. Nu s-o plictisi de atâta stat acasă? Dacă o mamă face mai mulți copii cu soțul ei afacerist se “securizează”. Odraslele, se știe, sunt buni la împărțirile și celelalte calcule post-divorț. Dacă o tipă este frumoasă, automat este și superficială. Frumusețea și deșteptăciunea nu pot fi nici ele puse în aceeași ecuație, este dovedit științific. Să zic și de grase? Ce să mai, sunt nesimțite, le place shaorma. Nu contează că uneori loteria genelor chiar joacă feste, iar hormonii chiar chinuie cântarul. Mai am. Mai spun? Încrederea în sine este definită ca un defect, succesul în carieră vine din compromis, insuccesul copiilor un stigmat. Hainele frumoase, lipsă de ocupație, opiniile ferme – tendința ...
Citește mai mult »

Odă simplităţii

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi pare din ce în ce mai complicată viața. Noi, oamenii, reuşim de minune să transformăm orice chestie banală într-un labirint de comportamente şi paşi cu o ordine extrem de complexă şi cu o durată suficient de mare încât să ne umple timpul până la refuz. Să nu cumva să rămânem fără ocupaţii, noi cu noi înşine, că ar fi prăpăd. Firmele reuşesc să creeze proceduri atât de laborioase, încât doar să te familiarizezi cu ele îţi depășește timpul de lucru. Manuale de instrucțiuni kilometrice și regulamente stufoase care, normal, de atâta amar de scris încep să se bată cap în cap. Nu-i de mirare că nu le citește nimeni sau, în cazul fericit în care există astfel de ambițioși, știința le intră pe un ochi și le iese pe celălalt. Creşterea copiilor implică acum o documentare temeinică, pe multiple planuri și cu un conținut variat: medicină, psihologie, nutriție, fundamente ale educației, ergonomia spațiului, filosofie și morală, astrologie, astronomie, chimie organică și bucătărie moleculară. De la “mănânci ce ți-am pus ...
Citește mai mult »

Povestea de seară: Ariciul

Dacă tot avem un nou membru în familia de patrupede, trebuia să intre și în cea a personajelor care adorm copiii. Iată, așadar, cum a fost povestea de aseară: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odată un arici ca oricare altul: nici prea mare, nici prea mic, nici prea frumos, nici deosebit de urât, nici tânăr, dar nici bătrân. Și ariciul nostru locuia pe un câmp din apropierea unui sat de câmpie. Avea o viață liniștită: privea răsărituri și apusuri spectaculoase, discuta cu prietenii iepuri sau șoricei, mânca, dormea, visa. Dar oamenii construiau tot mai mult, luând din zonele sălbatice, iar animalele se înghesuiau tot mai greu în locurile rămase. Ariciul nostru se simțea din ce în ce mai inconfortabil îngrămădit de noii lui vecini. Când privea răsăritul, câte un iepure bătrân ronțăia cu zgomot o tulpină fragedă, iar la apus câte un șobolan îi tăia calea cu prada proaspăt vânată. Dacă încerca să doarmă, câte un arici bătrân sforăia atât de tare de îi era imposibil să închidă ...
Citește mai mult »

Trei noi prieteni și doi proaspeți dușmani

Așa cum anunțam cu surle și trâmbițe pe Instagram (de fapt cu o pereche de blugi scurți), am reușit într-un final glorios să cobor sub greutatea avută la începutul pandemiei. Lupta mea cu kilogramele este deja celebră, nu sunt multe, dar sunt încăpățânate, nu se văd neapărat, pentru că ştiu să le ascund, dar îmi limitează opțiunile vestimentare. Iar mie îmi plac mult hainele mele! Așadar în martie 2020 aveam 59 de kilograme. Mă obișnuisem să nu mănânc după ora 18,00, mergeam cei 5000 de pași regulamentari și mă păstram onorabil. Dar statul acasă și gătitul obsesiv, mai ales de dişuri pe care înainte le serveam o dată pe an (tocană de cartofi, clătite, gogoși, pandișpan, pâine), nu-s tocmai indicate când vrei să-ți păstrezi silueta. Catastrofa s-a arătat în aprilie: 64 kg. Vă las pe voi să faceți calculele. Ați zice că nu-i chiar mult. Dar asociate cu dieta bogată în nutrienți preponderent sufletești și cu lipsa de mișcare, au făcut ca o simplă urcare a scării către etaj să-mi facă pulsul să zboare ca la sportivii de ...
Citește mai mult »

Șapte

N-ar fi trebuit să se nască, un doctor care a ratat probabil o lecție de morfologie, mi-a recomandat să fac avort. Abia la Viena, după o vacanță în care greața, oboseala și tristețea m-au chinuit îngrozitor, am aflat că este perfect sănătos. Cât a stat în burta mea, a dat din picioare cum n-am crezut că este posibil. Parcă aveam un alien la purtător, îmi ieșeau ba călcâie, ba coate, ba câte un cap țuguiat, iar când se punea pe joc de glezne devenea de-a dreptul insuportabil. Am fost nedespărțiți aproape 3 ani. Oamenii nu mă recunoșteau fără Manduca sau landou și văzându-l așa atașat pariau probabil pe diverse afecțiuni. Unicul pe care l-a acceptat necondiționat a fost fratele lui. S-a desprins frumos, acum este nedespărțit de prieteni, rareori stă singur și doar forțat de împrejurări. Are un simț al dreptății și un curaj de a interveni pentru cei care nu se pot apăra singuri mai rar întâlnit. La grădiniță, grupa mică fiind, a mers la tatăl unui băiețel, pentru a-i spune pe un ton ferm că acesta ...
Citește mai mult »

Copiii cresc oricum

Mă fascinează puzderia de articole despre puericultură și educație aruncate online: primul caca la oliță – precoce sau tardiv, laptele matern – superaliment vs blamatul lapte praf, purtarea în sistem în brațe sau în cârcă, oriunde numai în landou nu, fesul potrivit – lână sau bumbac, diversificarea – la 6,8,10,12,24 de luni și lista poate continua la infinit. Am doi copii, vă jur că evitam și discuțiile din parc pe temele de mai sus pentru că mă plictiseau teribil. Am alăptat, i-am purtat, i-am pus și în landou, folosesc ambii cu succes buda, Slavă Domnului!, sunt sănătoși deși cu siguranță n-am respectat toate recomandările OMS, NATO, ONU, Hertei Căpraru, Jack Newman și ale celei mai cunoscute bloggerițe autohtone. Văd o gămadă de energie risipită pe vinovății închipuite. Ai născut prin cezariană? Copilul tău va fi bolnăvicios. Îi dai lapte praf? Îl faci obez și plin de carii. Landou? Depresie, nene! Și mi se pare trist, neconstructiv, absurd. Fiecare copil vine pe lume într-un context unic. Financiar, familial, medical, personal suntem extrem de diferiți. Iar natura a avut grijă ...
Citește mai mult »

Copii, câini, pantofi puţin uzaţi

După cum ştim a apărut o nouă categorie de vedete: cele ale online-ului, cumva cartonate întrucât nu știu neapărat să facă ceva anume, dar le iese de minune să pară că ştiu. Una dintre acestea, o ilustră necunoscută la noi, Myka Stauffer, este prinsă în această perioadă într-un scandal deloc uşor de digerat. Practic youtubăriţa respectivă, mamă de patru copii, care a mai adoptat între timp un al cincilea, a anunţat că renunţă la procesul de adopţie din cauza cerinţelor speciale pe care le necesită respectivul copil. Vorbim despre un băiat de 4 ani şi jumătate suferind de autism. Deloc simplu de crescut aşadar, când în casa ta mai sunt alti patru pitici, unul dintre ei abia născut. Dar cumva profitabil ţinând cont că femeia făcea bani din a-şi etala frumoasa familie în Social Media. Opinia publică se revoltă si pe bună dreptate. Dincolo de dificultăţile pe care le induce îngrijirea unui copil autist, acesta nu este totuşi o bucată de mobilă pe care să o muţi de colo-colo, singurul care ar putea păţi ceva fiind parchetul. ...
Citește mai mult »

Educația sexuală – necesitate sau pericol?

Cât am scris textul de ieri, copilul mic a lucrat puțin pe caietele din defuncta clasă pregătitoare. Vacanța e lungă, semestrul doi a fost cam scurt, îi prinde bine să aibă ceva activitate structurată că de joacă nu duce lipsă! La exercițiul (de mai sus) care cerea descoperirea cuvintelor din careu, tipul meu preferat – mi-aș fi dorit să existe și pe vremea mea – evident că nu m-am putut abține: – Uite, sân, acolo pe verticală! – Ce e aia? – O țâță! Pentru că despre țâțe știm. Au și pisicile, și câinii când îi verificăm de căpușe și ratăm identificarea. Sâni au doar femeile intelectuale! 🙂 Lăsând gluma la o parte, discuția mi-a amintit despre amplele și secile dezbateri despre educația sexuală. Este sau nu nevoie de ea? În primul rând trebuie să punem lucrurile în context. Pe cât de consumator de mizerii televizate în care sexualitatea face parte integrantă e românul și pe cât de tare și mult invocă organe sexuale în înjurăturile sale, altminteri taxează imediat ceea ce i se pare “vulgar”. Ipocrit, dar adevărat. În ceea ce privește totuşi sexualitatea ...
Citește mai mult »

Încă nu este bine

În plină carantină, pe când eram cu toţii blocaţi în case, iar escapadele către supermarket cereau foaie de parcurs, ne-am hrănit speranţele cu îndemnul că totul va fi bine. Că lucrurile vor reveni la normal, iar viaţa ni se va însenina din nou, exact aşa cum după ploaie vine curcubeul. De atunci au urmat două etape de relaxare, dar lucrurile sunt departe de a fi bine. Am renunţat la foi, am păstrat măştile, am început să ne revedem prietenii. Curcubeul ezită totuşi să apară: cazurile noi de îmbolnăvire cresc alarmant, iar economia suspină dureros. Pe străzi însă juri că ce a fost greu a trecut deja. În magazine este nebunie, nu ştiu cum ne-am descurcat trei luni cu ele închise. În parcuri lumea se plimbă umăr la umăr. Vama Veche e ca în zilele bune, mai nou şi în mall-uri se înghesuie lumea. Lipsesc nişte moaşte foarte populare, ca tabloul să fie complet. Pot înţelege apetenţa oamenilor de a ieşi din casă, de a merge la cumpărături, de a pleca în vacanţe. O am şi eu, n-am sa ...
Citește mai mult »