Cine ţine “hăţurile” parentale?

Există tot mai mulţi copii crescuţi de bone sau bunici. Pare a fi o tendinţă preponderent autohtonă, generată evident de piaţa muncii și lipsa infrastructurii educaționale, pentru că pe cei de afară îi aud tot mai des de creşe şi grădiniţe şi tot mai rar de ajutor individual. Dar când nu ai un program de lucru batut în cuie  şi nici prea multe alegeri, ca la noi, este mai greu să te gândeşti la soluții în afara casei cât timp părinţii muncesc. Este ok, nu-i panică, am văzut bone minunate şi bunici pe care i-aş fura! E drept că şi cotoroanţe de oameni cu care n-aş împărţi aceeaşi bancă în parc, darămite să le încredinţez copilul 8-10 ore… Oricum, nu despre “instituţia” bonei sau bunicilor vorbesc. Este firesc să avem ajutor. Ceea ce mă îngrijorează este tendinţa tot mai întâlnită de a le încredinţa altora total și fără control frâiele devenirii copiilor noștri. Educaţia de acasă, cei şase ani despre care se vorbeşte în popor, reprezintă fundația, temelia. Aici şi acum ei învaţă nu doar regulile esenţiale de socializare, ci şi repere în dezvoltarea caracterului, potenţiale soluţii la probleme cotidiene, tipare de ...
Citește mai mult »

1 Martie călător a venit cu Mărțișor!

După cum am mai spus,  îmi place începutul cu șnur alb-roșu al primăverii. Pentru mine este un Crăciun cu ghiocei, semnalul că începem să mai dăm de pe noi, asemeni Babei Dochia, din multele cojoace, la care se adaugă revelaţia că deşi necazurile vin indiferent de anotimp, măcar nu ne mai apasă atât de des şi barometrul. Așa că fac cuvenitele urări și vă ofer un tradițional mărțișor virtual. Carevasăzică vă doresc: Babe frumoase (și copii cuminți). Superstiția asta cu alesul cotoroanţelor în prag de primăvară este mai bună ca 90% dintre programele de dezvoltare personală care rulează pe la noi: dacă baba e rea, te montează să faci față, te pregătește de ce-i mai rău într-un interval limitat, dacă e bună, îți dă o stare de spirit care cântărește cât o motivație corectă. Factură la gaze mai mică. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu în ultimile două luni am fost în prag de AVC când am realizat care este noul buget de încălzire. Să găsim cremă sau gel cu protecţie SPF cu textura faină şi non-comendogenic că ...
Citește mai mult »

Jurnal de Mall și inventar de șifonier

Ieri am bântuit prin mall-ul din apropiere – anul acesta am întârziat nepermis cu logistica începutului de martie, în plus n-am fost nici foarte organizată, aşa că au rămas pe listă ultime achiziţii. Dacă tot am apucat să prind magazinele la ora deschiderii, am intrat și pe unde nu-mi fierbea oala, să mă inspir în ținutele din primăvara asta. Ca şi cum după noua serie de nopţi nedormite şi terorizante, mai apuc în creierii dimineţii să fac alegeri vestimentare conştiente! Dar cochetăria moare după speranță, iar informaţia este putere, așa că iată ce am văzut pe umerașe pentru sezonul care debutează mâine: 1. Cârpiţe. De tot soiul. Adică bucăţi din material de proastă calitate, care ţin loc de fuste, bluze, rochii, pantaloni. Sunt foarte colorate şi îmi amintesc de traista cu bucăți textile pe care o aveam în copilărie pentru păpuși de la vecina mea, talentată croitoreasă. Cine stă bine cu termoreglajul (primăvara autentic românească e adesea capricioasă) le poate purta, pentru că sunt nepretenţioase şi ieftine. Totuși eu aș spune pas. 2. Floricele pe câmpii. Se poartă imprimeurile florale împestriţate. ...
Citește mai mult »

Cum va arăta viitorul?

Ieri m-a amuzat ştirea conform căreia utilizatorii pantofilor smart Adapt BB produşi de Nike au probleme cu legatul şireturilor. Asta din cauza unui bug al aplicaţiei care ruleaza pe Android. Să nu te mai poţi lega la pantofi din cauza softului de pe telefon pare amuzant. Dar este prezentul, în care atât încălţămintea, cât şi maşina de spălat sau centrala termică sunt conectate la Internet şi pot face lucruri mult mai deştepte decât îşi puteau imagina bunicii noştri la gura sobei. Dinamica progresului este așadar inimaginabilă. Devenim consumatorii unor produse pe care nu ni le-am fi putut închipui. E drept, unele de o inutilitate naivă, precum pantofii care se leaga la şireturi de pe telefon, dar de la ei la urmatoarea invenţie care chiar va spori confortul unei categorii de utilizatori este doar un pas. Îndrăznesc să cred că şi creşterea pandemică a cazurilor de anxietate şi depresie este strâns legată de această tendinţă. Ne este tot mai greu să facem faţă tuturor noutăţilor, să învăţăm lucruri care ne scot din zona de confort fără ca neapărat să aducă beneficii pe ...
Citește mai mult »

A fi sau a nu fi. În cuşcă :)

Ieri Cezar a decis că vrea un porcuşor de Guineea. Roy Wasabi (nu pun link, vă las să descoperiţi personajul) are unul pe care îl cheamă Pumpkin, ce-i drept un grăsun drăguţ, aşa că de ce n-am avea şi noi unul? Evident că am luat-o cu argumentele contra pe calea raţiunii. Avem oricum cam multe animale. În plus trei dintre ele sunt pisici, iar în curte mai tranzitează încă 5-6 surate de-ale lor. Mă gândesc că o rozătoare nu ar fi tocmai în siguranţă în acest mediu ostil. – Îl punem într-o cuşcă! Nu mai iese niciodată de acolo, aşa că pisicile nu-l mănâncă! vine repede soluţia copilului. – Păi ţie ţi-ar conveni să stai într-o cuşcă? Să te mişti doar puţin, să nu poti explora. – Sigur! Doar să am lumină că nu-mi place întunericul. Multă mâncare şi apă de băut. O toaletă şi o chiuvetă cu apă caldă. De ce să nu stau acolo? Şi tableta, aş adăuga eu. I-am admirat pragmatismul. Altminteri nu asta facem toţi? Ne construim cuşti minunate, cu toalete şi chiuvete, în care avem mâncare în exces şi apă ...
Citește mai mult »

“Şcoala nu a făcut nimic pentru ce sunt eu”

Din orice articol despre copiii talentaţi ai zilelor noastre răzbate aceeaşi concluzie alarmantă: sunt rezultatul unei munci individuale intense, a unor sacrificii personale dar, mai ales, ai unei familii care şi-a canalizat toate energiile şi resursele financiare către susţinerea talentului lor. Majoritatea celor care se evidenţiază prin ceva: rezultate excepţionale pe la concursuri şcolare, accesul la instituții educaționale de elită, o carieră sportivă de perspectivă sau orice altă alegere generată de abilităţi de excepţie, spune acest lucru. În afară de câţiva care au avut şansa de a întâlni persoane providenţiale (un antrenor, un profesor), ceilalți au doar un uriaş sprijin familiar. Și nici marea masă a copiilor care frecventează școlile și liceele nu crede altceva. “Şcoala nu a făcut nimic pentru ce sunt eu acum“, spune Andrei în vârstă de doar 10 ani, inventator, pasionat de robotică si cu un CV deja impresionant. Din păcate are dreptate, este refrenul tot mai multor generaţii. Probabil că cei născuţi odată cu mine, care ne-am format la graniţa dintre comunism şi tot mai hulita democraţie, suntem ultimii care putem spune că şcoala ne-a ajutat, poate chiar ne-a ...
Citește mai mult »

Culese din anunţurile de angajare

Chintesenţa tuturor stereotipurilor şi a lemnului din departamentele de resurse umane este cuprinsă în anunţurile de angajare. Ştiu cum este, dau şi în mine: de cele mai multe ori ai trei joburi în unul, o firmă care nu străluceşte prin nimic ca angajator, eventual are şi câteva bube la vedere. Ce spui ca să atragi potentialii candidaţi? Şeful de departament este psihopat? Salariul e mizerabil si va creşte la Sfântul Aşteaptă? Sediul stă să cadă? N-ai cum. Aşa că inventezi nişte sintagme care nu spun nimic sau care spun totul, în funcţie de cum o iei: “Salariu motivant”. Care este, fie vorba între noi, un pleonasm în managementul resurselor umane. De cele mai multe ori exprimarea ascunde faptul că firma respectivă nu are habar care este media pieţei şi nici nu are grile clare de salarizare. Pachetul oferit este la mica tocmeală: “pe tine cât te-ar motiva?”, “păi 800 Eur net”, “adjudecat! “Mediu de lucru familiar, cu supremul suntem o mare familie“. Probabil că cei în cauză targetează orfanii, că altfel nu-mi explic. Două familii nu-s deloc uşor de gestionat, ...
Citește mai mult »

“Pot să fiu eu?”

Într-unul dintre weekenduri am urmărit pe Netflix documentarul “Whitney: Can I be me?” despre viaţa celebrei şi defunctei artiste Whitney Houston. Mă ştiţi pasionată, savurez orice cărţi, filme, articole biografice îmi apar în cale, de la cele despre scriitori sau oameni de afaceri, până la actori sau cântăreţi. Trebuie că există o reţetă a succesului care se cere descoperită. Respectivul film m-a surprins, m-a întristat, m-a îngrozit, dat m-a şi luminat. N-am fost o mare iubitoare a muzicii artistei, dar i-am admirat vocea uriaşă dublată de o un soi de carismă non-carismatică, dacă înţelegeţi paradoxul. N-am ştiut aşadar multe din dedesupturile carierei sale, influenţa uriaşă a mamei, faptul că şi-a asumat la începuturi să fie un produs muzical uşurel, fără nici măcar o urmă a rădăcinilor sale. Practic Whitney a fost prima cântăreaţă neagră care a cântat şi s-a purtat ca o albă, iar această diferenţiere a propulsat-o rapid pe culmile succesului. Doar că a şi costat-o enorm. Pentru că în momentul în care încerci să fii altceva decât eşti vei fi taxat de comunitatea ta pentru lipsa de autenticitate. ...
Citește mai mult »

Lamulțeanurile mele

Începutul de an este pentru noi plin de felicitări. Suntem trei iernatici în familie, apoi prezentul blog tot în această perioadă a apărut, ca și ITEX de altfel. Primesc felicitări pe 14 februarie datorită numelui, și încă o rundă atunci când calendarul ortodox amintește de Sfânta Muceniță al cărei nume în port. Uneori și de Dragobete, că e cumva tot pe bază de Valentini. Pe bună dreptate oamenii îmi spun mucalit că s-au săturat de  “fieca-uri” în această perioadă. Plus că eu le contorizez ca atare. Nu doar pentru că îmi plac aniversările și oamenii aniversați și torturile și cadourile. Ci pentru că îmi place să-mi înșir binecuvântările. În ultima vreme, ca și în penultima și cea dinaintea sa, lucrurile o iau și razna. Mici sâcâieli sau mari belele care nu prea au rezolvare. Chiar de ziua mea am realizat că mă apropii de încă o decizie dificilă, care mă va costa mult, atât financiar cât și sufletește. Apoi am o mulțime de temeri, din cele justificate și absolut normale, eșecuri sau tristeți. M-ar ajuta să le povestesc. ...
Citește mai mult »

Ce ar trebui să învățăm din baladele populare?

Comentariile pe baza textelor date reprezintă, cu certitudine, cea mai urâtă activitate din școală. Interpretezi metaforele și epitetele deseori spontane și neintenționate în fel și chip, îți închipui ce a fost în mintea autorilor, deși unii au recunoscut deja că arta poate fi un proces chimic, te scremi să pui în pagină numărul necesar de cuvinte, măsori versuri, încrucișezi rime și neuroni, cauți intriga sau trăsătura de bază a personalității autorului. Pentru mine cele mai cumplite au fost baladele populare românești. În parte pentru că mi se par sadice, dar și pentru că simțeam că turbez dacă mai auzeam o dată de comuniunea om-natură. Dar să vă spun o treabă, acum că am ajuns să pricep mai bine cum stau lucrurile: comuniunea asta nu e deloc bullshit. Este o treabă 100% reală, iar ignorarea ei, tot mai prezentă în vremurile moderne, costă mai mult decât ne imaginăm. Dincolo de faptul că suntem niște făpturi divine, unice și capabile să comunicăm printr-un limbaj complex, omul este un animal. Unul care nu mai vânează pe câmpii, ci prin birouri, nu ...
Citește mai mult »