Când industria farmaceutică se plictisește

Cred că în laboratoarele de cercetare din industria pharma lucrurile trenează uneori. Astfel că plictisiți de chestii serioase și cu potențial salvator, oamenii de acolo se apucă de făcut și chestii superficiale, pentru tot omul, bolnav sau nu, numai bune pentru cifra de afaceri. Iau la întâmplare trei produse pe care le aud des la radio sau le văd la TV/ prin revistele colorate pe care le citesc la coafor: Slaboficat Slim: coșmarul audienței, visul frumos al mâncătorilor de slană și shaorma. Are denumirea asta o rezonanță, de trebuie neapărat să-i felicit pe cei cu brandingu’! Din câte înțeleg este un produs care ajută la sănătatea ficatului, dar și la slăbit. Simultan, concomitent, în același timp. În programul viitor și în aceeași gamă ar urma SlaboStomac Cerebel Plus, care promite creșterea numărului de neuroni concomitent cu scăderea volumului celulelor adipoase. Dacă va funcționa industria pharma se va prăbuși, așa că de fapt medicamentul va conține ceva similar pastilelor de lecitină, atât de utile memoriei, de uiți întotdeauna să le iei. Carbocit Aloe Vera: visul mâncătorilor de varză și fasole, ...
Citește mai mult »

Adolescența – o recapitulare

Am fost o adolescentă dificilă, de aceea am o mare compasiune pentru cei aflați în această suferință. Un copil cuminte, introvert și independent, devenit brusc o creatură ciudată, cu tot soiul de sentimente monstruoase, rebeliuni pe măsură şi idei creţe. Cu un tată care și-a declinat competența în chestiuni parentale, am avut-o doar pe mama care s-a luptat cu Gorgona din mine. Și sunt sigură că dacă n-ar fi gestionat cum trebuie perioada cu pricina, eu mi-aş fi amintit de vremurile acelea cu groază şi nu cu prezenta nostalgie. Din păcate am pierdut-o mult prea devreme, când abia învățam să fiu adult, dar probabil că așa aș fi simțit și dacă ar fi fost ieri. Cum m-a ajutat mama în adolescenţă? În primul rând și-a ales cu grijă luptele pe care să le poarte cu mine. M-a lăsat să aleg atunci când miza a fost mică sau decizia mea corectă, m-a contrat doar atunci când a simtit că situația o cere. A știut, de exemplu, că vestimentația mea, muzica ascultată, diverse alte mici decizii cotidiene nu merită dezbateri ample şi ...
Citește mai mult »

Bine am revenit!

La începutul verii am citit un articol care m-a pus pe gânduri. Autorul dovedea cu argumente pertinente că pe măsură ce avansăm în vârstă viața devine tot mai grea, iar efortul nostru de a ne păstra o traiectorie sănătoasă tot mai susținut. M-a deprimat teribil (de asta nu vi-l dau spre lectură) și m-a pus serios pe gânduri. Păi dacă până acum a fost greu, cum va fi de acum înainte? Mai duc? Mai pot? Mai am cu ce? Imediat după asta, ca un făcut, au început probe noi: un accident urât al copilului mare urmat de un examen sâcâitor, manii noi și greu de gestionat ale pacientului în vârstă și o serie de numeroase decizii aberante din partea celor care ne guvernează care mă determină să fiu mai mult decât îngrijorată de viitorul apropiat. Pare că omul acela a cobit: trecutul a fost greu, viitorul sună de coșmar. Cam acesta a fost spiritul meu înainte de ieșirile din vara asta. În bagaje au intrat nu doar haine ci și gânduri amestecate despre noul cont de TVA (*), calcule ...
Citește mai mult »

Un cuvânt inexplicabil

Mi-e tare greu să scriu echilibrat despre ce se întâmplă vara asta. O lume luată razna care ne trimite razna și pe noi. Mă întorc așadar la ceea ce mă face să mă simt bine, adică acasă. Unde am de explicat celui mic de câteva săptămâni bune un cuvânt imposibil: sexi (*). Și nu-mi închipuiam că tocmai ăsta, care-i banal și actual îmi va da bătăi de cap. Pe de altă parte, la câtă ipocrizie socială strânge în jurul lui, devine explicabilă dificultatea mea. Nu știu așadar unde l-a auzit, dar mă trezesc într-o zi întrebată de semnificația lui. Luată ca de obicei prin surprindere, îi explic copilului că este ceva frumos, care atrage privirea, dar că este genul de cuvânt care poate și supăra. Încerc și cu exemple, ba chiar extrapolez de la sensul de bază, dar parcă tot nu-mi iese. Copilul continuă cu exemplele lui, alăturând cuvântul unor persoane cunoscute, care prin prisma vârstei, personalității și relațiilor sociale pot fi definite oricum altcumva decât sexy. Așa că derutată, în pană de idei salvatoare și chiar panicată că ...
Citește mai mult »

Cum ar fi o lume a bărbaților?

Nu-mi plac statisticile privitoare la diferențele de gen pentru că mi se par inutile spre periculoase. Dar soarta m-a aruncat într-o lume preponderent masculină și nu pot să nu observ că suntem construiți diferit. Totuși educația și contextul modifică mult construcția inițială, iar eu sunt cel mai bun exemplu, pentru că dintr-o mimoză autentică am devenit o creatură mixtă, in soi de cerber cu sclipici în păr și volan roz la gât. Așadar dincolo de judecăți de valoare sau pretenție de universalitate (*) iată cum cred eu că ar fi o lume în care ar exista doar bărbați: – Un loc tern, de unde a fugit răsfățul și tandrețea. Bărbații sunt preocupați de bunăstare, dar nu prea iau în calcul partea estetică. Într-o lume a lor nu ar exista decorațiuni (o piață de câteva miliarde altminteri, parol!), accesorii sau alte culori în afară de marouri, griuri, albastruri. Răsfățul ar fi interzis în dicționar, sinonimele permise fiind siguranță și confort. – Ținuta ar fi compusă din chiloți vara și chiloți + hanorac iarna. Eu am senzația că noi, complexatele ...
Citește mai mult »

Extaz și agonie. Gândirea rămâne pozitivă.

M-am întors din vacanță de nu știu ce m-a lovit. Ca de obicei a fost minunat, superb, grozav, iar acasă lucrurile au luat-o razna după cum le stă în obișnuință. Așa că încep cu mulțumiri lui Tataio, tatălui Liuliei și tatălui lui Robertică pentru ajutorul necondiționat și constant. Tataio merită premiu special pentru ciorba cu care ne-a întâmpinat 🙂 Astăzi, un pic mai adunată fiind în ciuda migrenei și cu multe administrative de rezolvat am purces spre București. Și am reușit în primele cinci minute pe teritoriul capitalei să cad pe scări și să-mi pun o stacană de suc roz, înghețat pe bluză. Bonus: după alte zece m-am certat cu doi agenți de pază dintr-un supermarket, care fie vorba între noi sunt cei mai inutili angajați. Cei din magazine, altminteri avem și noi contract cu o firmă în domeniu, dar ai lor chiar arată descurajator pentru potențiali infractori: zdraveni, în floarea vârstei, cu atitudine și forță. Cei de pe la casele de marcat se prezintă de aș paria că și vecina mea de la șase i-ar dovedi. ...
Citește mai mult »

Listă de vacanță

Mi-au văzut ochii zilele trecute lista cu bagajul unei vedete care pleacă în vacanță. Persoana în cauză are un copil mic, așa că 89% dintre cuvintele de acolo erau diminutive: hăinuțe, prosopel, șepcuță, batistuță. M-am gândit să fac și eu o listă, știind că pentru cei 10 cititori ai mei sunt o vedetă mai ceva ca Celine Dion în Franța de când și-a tras iubit tinerel. Iată așadar listuța mea: Cremuță de sorel. Nene, e groasă cu UVA-ul și UVB-ul zilele astea! De data asta mergem la hotel cu apă caldă și becuri (*) așa că nu ies din cameră fără un strătuț serios de poleială minerală. Multicică indulgență. În ciuda faptului că vacanțele sunt oază de relaxare, cumva se întâmplă ca din cauza schimbărilor geografice, climaterice și orare, lucrurile să se mai precipite. Să avem înțelegere, așadar! Plănuțuri de rezervă. N-a fost vacanță să nu uit periuțe de dinți, pijămăluțe, medicamentuțe sau altele esențiale. Important este să găsim rapid soluții B, C, D, …W. Chefuleț de distracție. Oricât de șmecher ar fi hotelul, de minunată mâncarea și primitoare marea, ...
Citește mai mult »

Cum să pari inteligent?

Am observat de-a lungul timpului că numeroase persoane se bazează pe chestii superficiale atunci când analizează inteligența semenilor. Unii sunt astfel supraevaluați, alții, din contră, au mari dificultăți în a trece testul. Și cum ambele extreme sunt neproductive, poate că ajută să aflăm ce ne influențează percepția. Care sunt așadar falșii indicatori de inteligență? Ochelarii. Cumva oamenii asociază purtarea lor cu cititul excesiv, deci cu preocupările intelectuale. Totuși trebuie să știți că miopia, de exemplu, este ereditară, existând astfel și posibilitatea unor purtători de ochelari care nu și-au tocit prea mult retina cu învățatul. Banalitatea fizică. Pare ciudat, dar cu cât ești mai insignifiant ca aspect, cu atât lumea tinde să-ți acorde măcar prezumția inteligenței. Cu cât arăți mai bine, cu atât cei din jur au tentatia ca la prima vedere să creadă că este puțin probabil să deții un cumul de calități, așa că le taie pe cele care nu se bagă de seamă cu ochiul liber. Un nume (+prenume) cu rezonanță. Mi-e cumva să dau exemple, dar am observat că numele neaoșe, simple, nu dau bine. Un “ph” în loc ...
Citește mai mult »

Despre șomeri

La începutul precedentei crize, când șomajul ajunsese la cote îngrijorătoare, mi-am propus ca în toate proiectele de recrutare și selectie în care sunt implicată să ofer prioritate celor fără job. Am cunoscut atunci șomeri de toate vârstele și profesiile, de prin toate industriile. Și recunosc că nu am reușit să angajez nici măcar unul. Mai mult, mi-a fost greu să trimit măcar câteva CV-uri către clienți. De ce? Pentru că în ciuda faptului că aveau nevoie de un job, nu îl căutau activ: așteptau să fie curtați, invitați, periați, rugați. Să li se ofere prezumția de victimă a sistemului, să li se ofere umeri pe care să plângă și timp să-și lingă rănile. Ori lucrurile nu funcționează așa: când cei din mediul privat externalizează recrutarea și selecția chiar contează să fii cel mai bun profesional, să ai o motivație corectă, să mimezi măcar normalitatea psihică. Recruiterul nu este psihanalist, angajatorul nu este ONG. Mesajele pe care le-am primit post-feedback mi-au întărit ideea că oamenii nu pot fi ajutați dacă ei înșiși nu învață să se ajute: “oricum era un ...
Citește mai mult »

Eu sunt mare

Nu cred că a existat în istoria omenirii un copil care să nu vrea a fi mare. Să poată avea drepturi de adult, puteri de adult, relații sau lucruri de adult. Așa că în lipsa acestora încearcă din răsputeri comportamentele specifice: fetele poartă hainele sau tocurile mamei, băieții se joacă de-a șoferul, cu toții simulează meserii, căsătorii, probleme sau rezolvări “de om mare”. Cât sunt foarte mici, lucrurile par sub control. Vine însă o vârstă ingrată în care copiii chiar încep să arate a oameni mari, deși legal, biologic și psihologic nu au atins încă acest prag. Iar căutarea obsesivă a maturității devine riscantă, cu experimente, lucruri, comportamente, relații potențial dăunătoare. Totuși a fi adult nu aduce cu sine nimic special, grozav, minunat care să merite vreun sacrificiu sau accelerator de timp: doar numeroase responsabilități și așteptări de bifat, plus multă lepădare de sine în favoarea altora. Părinții sunt adulți, cu toate astea nu cred că atunci când suntem copii ne încumetăm să facem schimbul, măcar mental, de roluri cu ei. Ba mai mult, vrem sau nu toți ajungem acolo ...
Citește mai mult »