Criza din piaţa muncii de la noi

În piaţa muncii autohtone selecţia candidaţilor decurge cam aşa: – Ai peste 50 de ani? Miroşi a naftalină, du-te acasă şi pune de colivă! Lasă locul celor tineri şi sexosi, după cum spun specialiştii de vază. – Eşti femeie tânără şi măritată? Vei vrea în curând concediu maternal. Ai deja copii mititei? Nasol, cu epidemiile astea sigur vei lua multe medicale. Mai măricei? Păi au examene, probleme la şcoală, sigur nu te concentrezi cum trebuie la job. Mari de tot? Intri la punctul precedent, fugi şi cumpară arpacaş. – Eşti tânăr(ă) absolvent(ă)? N-ai experienţă, la revedere! – Eşti şomer? Ai făcut tu ceva de nu mai ai job! – Ai avut condamnări penale? Legea te iartă la un moment dat, piaţa muncii niciodată. – Ai un handicap fizic care totuşi nu te împiedică să munceşti? Te vrem cu mâini şi picioare, nu contează că nu-s importante în sinergia faptelor, dar pur şi simplu nu eşti conform specificaţiilor tehnice. – Eşti vărsător? Mă scuzaţi, noi căutăm balanţe! – Ai lucrat la concurenţă? Sigur ai rămas prieten cu foştii colegi şi poţi dezvălui informaţii din ...
Citește mai mult »

Ieşirea din scenariu

Multe companii mizează pe scenarii: interviurile de selecţie, prezentările de produse, discuţiile telefonice sau online cu potenţiali clienţi, totul este procedurizat, scris şi învăţat temeinic de către angajaţi. Standardizarea aceasta ajută resursa umană să devină productivă în scurt timp, respectând etape şi mesaje prestabilite, nefiind astfel nevoie de o specializare aparte. Pentru omul obişnuit, tracasat şi grăbit, scenariile nu sunt întotdeauna vizibile. Pentru cei care au văzut şi bucătăriile unor firme sau departamente devin detectabile încă de la primul salut. De exemplu, mă sună zilele trecute o persoana foarte politicoasă care după profesionistul salut si cuvenita prezentare mă întreabă protocolar dacă mă numesc Valentina Neacşu şi reprezint firma ITEX. Zic da, compilez rapid şi întreb: ce factură am uitat să plătesc? Îi cunosc de la o poştă pe cei care mă sună să-mi prezinte produse sau să-mi propună investiţii mai mult decât profitabile, iar clienţii noi preferă email-ul ca prim mijloc de comunicare. Era aşadar altceva. Scoasă din scenariul obişnuit, domnişoara în cauză se precipită spre punctul de sprijin. Nu se face să-mi zică direct, mă ia pe ocolite ...
Citește mai mult »

Orfelinatul de idei și banca de promisiuni

În anul de grație 2017 avem câte o aplicație pe telefon pentru orice: plăți, numărat calorii, gestionat bugete personale, urmărit activitatea sportivă sau forma fizică. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi lipsesc totuși două astfel de ajutoare: 1. Banca de promisiuni Ca orice om promit destul de multe, uneori știind că degeaba, alteori sperând că nu. Mă gândesc că dacă aș avea la îndemână o lista frumoasă cu promisiunea făcută, timp alocat, persoana beneficiară, eventual și “victimele” colaterale, rata de succes ar fi mai mare. Și mai frumos ar fi să putem vedea promisiunile altora, măcar în ceea ce ne privește. Astfel, cei mai sensibiloși (ca mine) ar scăpa garantat de sentimente culpabile. 2. Orfelinatul de idei Nu știu dacă este norocul meu sau o realitate globală, dar sunt înconjurată de o efervescență creativă. Zboară în jurul meu o multitudine de idei, unele crețe, altele foarte generoase ca aplicabilitate. Totuși o mică parte a lor ajunge să se materializeze. Ar fi grozav dacă măcar câteva dintre cele imaginate sau pe cale de a fi create ar putea fi adoptate de ...
Citește mai mult »

Frumoasa și bestiuța

Analizând temeinic activitățile culturale pe care le-am prestat în ultima vreme am constatat că îmi lipsesc filmele și mersul la teatru. A doua parte o rezolv la final de mai, cu filmul am purces la a găsi o soluție mai recentă. Așa că am ales Frumoasa și Bestia, filmul Disney care îmi amintește de adolescență, casete video și băieți amabili. Presupun că cine a vrut să vadă filmul cu pricina a făcut-o deja, așa că zic de el și nu se supără nimeni. Cine nu, să o facă! Prima problemă este că nu l-am putut vedea decât cu ochelari, vorba lui Cezar (adică 3D). Ceea ce pentru mine a fost cam amețitor și neclar pe alocuri. A doua problemă este că în filmul recent se cântă mult mai mult ca în cel animat. Iar eu nu sunt mare fan al genului musical. Din a doua problemă vine și a treia: am suportat farfurii și mobilă cântând, dar să pui și bestia să cânte e deja prea mult! Păi ce animal fioros mai e cel care își mișcă suav coarnele și ...
Citește mai mult »

O altă perspectivă

Orice plimbare prin Bucureşti tinde să devină frustrantă. Slalomul continuu printre rămăşiţele dejunului şi cinelor canine, feţele apatice şi cenuşii ale oamenilor, kitsch-ul vestimentar şi al construcţiilor, lipsa de politeţe şi abundenţa de cuvinte urâte fac aproape imposibile plimbările relaxante şi generatoare de energie pozitivă. Dar ştim cu toţii că dacă nu putem schimba contextul trebuie să găsim resurse pentru a ne adapta. Nefiind pregătită încă să mă mult din zonă, m-am gândit să vă povestesc despre efortul meu adaptativ. Care este de fapt clasica schimbare de perspectivă pe care am tot exersat-o pe aici – în loc să mă enervez din cauza grobianismului şi a urâtului, am decis să admir încercarile de a fi altfel decât norma stabilită de majoritate. După cum urmează: În loc să mă enervez pe şoferul ce reprezenta o firmă autohtonă de comerț cu piese auto pentru că a înjurat o bătrână ce se straduia să treacă strada, am admirat privirea acesteia senină şi oarecum înţelegătoare. Într-un oras în care ne întoarcem unul altuia răutăţile într-un ping-pong nebun, iată că mai există şi persoane ...
Citește mai mult »

Pseudoștiința grupului (de copii)

Ieri seară în curtea Neacșu s-a format o adunare ad-hoc de copii. Cu două excepții nemotivate, toți juniorii din împrejurimi ne-au călcat pragul (și cultura de căpșuni). Motiv de profunde revelații pentru mine, fiind pentru prima oară când am văzut cu ochi relaxați atâția pitici la un loc, fără control parental sau fără a fi într-un cadru formal. Iată ce am înțeles: Sunt copii care pur și simplu nu se suportă. Nu pot comunica, empatiza, nu găsesc puncte comune decât poate de a se râcâi reciproc. Tendința lor naturală este de a se evita, ignora. Ce facem noi părinții când suntem cu ei? Îi obligăm să relaționeze, să comunice, pentru că așa este bine, politicos. “Joacă-te și cu Ionel, că și el este prietenul tău!” Poate și de aici vine acceptarea unor relații toxice atunci când creștem: pentru că suntem învățați de mici să intrăm în jocul celor pe care în mod instinctiv i-am evita. Fiecare copil are propriul stil de a-și rezolva problemele sau de a negocia: unii țipă, alții încearcă să-și câstige dreptul pe furiș, unii ...
Citește mai mult »

Greșeli

M-am gândit mult dacă să scriu (iar) despre greșeli folosind (de această dată) exemple proprii. Dar într-o lume tot mai sufocată de perfecțiune consider cele povestite azi un exercițiu bun. Iată câteva dintre erorile mele: – La începutul carierei am calculat greșit un buget de instruire. Pare o greșeală fără consecințe majore, dar asta a însemnat pentru ofertanți un audit costisitor al căror costuri nu au fost recuperate. Iar pentru angajații care știau că programul a fost acceptat, o promisiune neonorată. Cursurile erau pe cale să înceapă când o duduie nedormită de la HR a realizat că făcuse propunerea de buget către top management uitând niște zerouri. Calculul aprobat era așadar de 50 de ori mai mic decât cel real. Programul a fost sistat, toți cei implicați au avut de suferit. – Altă dată am trimis un short-list către toți colegii în loc să-l trimit doar managerului care angaja. Trei CV-uri și trei profile profesionale cuprinzând detalii sensibile precum salariul, disponibilitatea și alte negociabile au ajuns așadar publice. Era un job tehnic, greu de recrutat și selectat, iar ...
Citește mai mult »

Partea plină a paharului

Zilele acestea sunt criminale ale bunei dispoziții. În primul rând o viroză nesuferită se joacă cu nervii, gâtul și sinusurile mele. Se întâmplă, trecem peste. În al doilea rând frigul de afară îmi distruge speranțele de a mânca fructe din puținii pomi rămași în curtea Neacșu. Recolta este compromisă pentru al treilea an la rând, ba de grindină, ba de îngheț. În al treilea rând RADET ține cu viroza. Nu știu cum rezistă bucureștenii în apartamente, eu mi-am petrecut patru ore azi într-unul și deja aveam țurțuri la nas. Ca un maestru al gândirii pozitive ce mă aflu, am purces la a contracara cele trei motive de nefericire punct cu punct, transformând lămâile într-un grozav Limoncello: 1. Profitând de scurta ședere la București am aprins luminițele bradului de la Crăciun și le-am savurat împreună cu un ceai parfumat. Parcă am auzit și clinchetul zurgălăilor, dar e posibil să fi fost de la febră. Dacă mă concentram sigur primeam și cadouri! 2. Ajunsă la Domnești am aflat de la televizorul cel mare și inutil că în două zile apare la Disney ...
Citește mai mult »

Perspectiva noastră

Cu ceva timp în urmă, dezamăgită de ceea ce se întâmplă în domeniul meu de activitate am început să urmăresc cum este la alții, tocmai ca să mă lămuresc dacă vorbim despre o problemă globală sau una punctuală, localizată geografic în grădina noastră carpatică. M-am minunat așadar să văd că panelurile de discuții ale altora sunt mult mai concrete, pragmatice și că soluțiile tehnice au progresat extraordinar, semn că în afară HR-ul este o industrie întreagă, bugetată corect, urmărită și măsurată, nu doar o retorică superficială despre oameni, respect, fericire și compatibilitate. Nu spun că afară este totul un râu de lapte și miere. Și acolo sunt probleme, multe similare cu cele de la noi. Lipsa talentelor este una globală, iar metodele de selecție rămân frustrante, agonizante chiar pentru candidați. Dar este clar că există o preocupare perpetuă de a transforma managementul HR nu doar în ceva funcțional, util, ci și măsurabil, cuantificabil. Și este evident că oamenii sunt dispuși să plătească pentru inovație și, mai ales, că sunt interesați continuu de a îmbunătăți, optimiza. A fost ...
Citește mai mult »

Pregătiri

Din motive diverse am lăsat pe ultima sută de metri pregătirile pentru masa festivă de mâine. E drept că anul acesta suntem puțini oșteni la furculițe, deci nu-i mare efortul, dar tot m-am panicat puțin din cauza presiunii timpului. Ca să fac situația mai relaxată, că nu iese nimic când e cu panică, am luat la rând activitățile care m-ar putea aduce în stare mentală optimă: Să fac duș și să gătesc nu pot pentru că nu am încă aragaz în baie. Să mă plimb și să gătesc nici atât, este periculos să folosești cuțitele în timpul mersului. Să citesc și să gătesc nu este indicat, ultima dată când am făcut asta am reușit să transform trei tăvi de crutoane în cărbuni. A mai rămas așadar muzica, se știe că este o terapie excelentă a stresului. Am ales două playlist-uri potrivite: Top Tracks Francesco Gabbani și Pink. Ce zic eu potrivite, au fost perfecte! Când am reușit să-mi înving dubiile privitoare la niște părți componente ale unei rețete italianul mi-a cântat un Amen de m-am luminat toată, iar când mi s-a părut ...
Citește mai mult »