Ieșirea din zona de confort

Zona de confort este un concept vehiculat des în HR. Există sceptici în ale carierei care spun că este o himeră, o invenție, așa cum există și specialiști care îi supralicitează importanța sau riscurile. Vorbim totuși despre o graniță specifică fiecărei laturi a existenței nostre: acea parte călduță, lipsită de frustrări, durere și întristare, care ne face să ne simțim mulțumiți, satisfăcuți, împliniți. Dar tot ce este bun în viață vine cu un preț, iar confortul vine cu riscul uriaș de a ieși brusc din el, lăsând toate frustrările, durerile și întristarea evitate de-a lungul timpului să ne asalteze necontrolat. Exemple: Ce mănâncă cetățeanul X de obicei? Păi niște mezel cu multă pâine la micul dejun, ciorbă, sarmale plus trei șnițele, eventual și două clătite la prânz, repetir cu multă pâine seara. Aceasta este zona lui de confort. Îi place, e ce știe din moși strămoși și ce cumpără. Ce aduce această zonă de confort? Deseori obezitate și boli cardiovasculare. E bună? Deloc, speranța și calitatea vieții scad vertiginos. Ce rutină profesională are persoana Y? Vine la serviciu, bea cafeaua, ...
Citește mai mult »

Trei concepte utile în management și parenting

Fără altă introducere, le enumăr și analizez sumar mai jos: 1. Curba efortului: Există niște motive pentru care legislația muncii în vigoare are prevederi stricte privitoare la timpul de lucru și cel de odihnă. Oamenii nu au capacitatea unui robot de a performa constant, egal, necondiționat, modul în care își fac treaba fiind direct dependent de o multitudine de factori, printre care și oboseala. Curba efortului este un arc de cerc care începe de la cel mai coborât punct în prima zi a săptămânii sau zilei, urcând până la un maximum la jumătatea intervalului de timp, pentru ca apoi să își urmeze traiectoria descendentă spre final. De aceea este bine de știut că lunea și vinerea sunt zile mai puțin productive, așa cum sunt și primele ore ale dimineții. Există și excepții (persoane care contrazic statistica având poate un zig-zag al efortului), după cum există și situații speciale (examene, proiecte cu temene limită foarte strânse) în care putem performa altfel decât în mod obișnuit. Dar a “robotiza” angajații sau copiii, a ignora tendința lor naturală de a-și conserva uneori energia ...
Citește mai mult »

Alții și noi

Articolele ce urmează reprezintă un soi de selecție comparativă a ceea ce a apărut zilele acestea prin feed-urile mele: Smithsonianmag.com, revista online a muzeului american cu același nume, anunță că show-ul televizat Sesame Street va introduce un nou personaj, o fetiță cu autism pe nume Julia. Găsiți detaliile aici. Am ales special știrea dată de un muzeu și nu de un ziar, la noi astfel de instituții nu au nici rampe de acces pentru cei cu dizabilități locomotorii, ce să mai povestesc despre preocuparea pentru tulburările din spectrul autist. Există acolo deja generații întregi de copii care au învățat culorile, anotimpurile sau numerele urmărindu-i pe Elmo, Ernie, Bert și compania, vin acum cele care vor învăța despre toleranță, diferențe, acceptare. Țările cu apă caldă, nu călâie ca noi, știu că televiziunea rămâne un canal cu un potențial educativ sau distructiv uriaș. Nu sunt nici ele scutite de manipulare, spectacole grotești sau personaje dubioase, dar măcar încearcă să contracareze cumva tendința naturală de imbecilizare. Între timp în Republica Mirobolantă Țara Mea, aflu că cea mai mare audiență TV pe un anumit ...
Citește mai mult »

Spovedanie

Am printre ciorne un post despre dictatura copiilor și unul despre trei concepte utile atât în educație, cât și în management: curba efortului, spirala învățării și piramida motivației. De asemenea, mai am în cap unul despre schimbare și altul despre eșec. Există, așadar, preocupări de-ale mele profunde, intelectuale, serioase. Dar e luni (prea) dimineață, iar curba efortului (de care aminteam) se află abia în primul punct, așa că încep cu ceva ușor și foarte util mie: o spovedanie. Am făcut niște păcate zilele astea și vreau să le mărturisesc public pentru a scăpa de povară. 1. Primul este un fapt de cruzime (psihică) la adresa aproapelui meu, adică a unuia dintre patrupedele familiei, motanul Mr. Bean zis și Albul. Respectivul a venit acasă bătut măr (beat nu părea) și mușcat de beregată în urma unor repetate altercații pe care le are cu un alt motan din localitate. Rana fiind destul de urâtă, Mr. Bean a fost dus de către soțul meu și MC la cabinetul veterinar de unde a venit pansat și deghizat în veioză, adică i ...
Citește mai mult »

Scurt tratat despre sărăcie

Serile trecute în toiul unei discuţii despre piraterie software şi psihologie umană (mult mai banală decât de pare), am avut o revelaţie exact când partenerul meu de discuţie a punctat că trebuie să învăţăm să plătim pentru ceea ce ne trebuie. Da, exact asta este problema noastră, a românilor: ne place prea mult pomana. O divinizăm, o practicăm, este un mod de viaţă. Câţi dintre noi sunt dispuşi să dea bani pe un bilet pentru artistul autohton favorit? Tare puţini, de aceea îi numărăm pe degetele de la o mână pe cei care umplu Sala Palatului. Dar dacă vin pe banii Primăriei să cânte la Festivalul Frunzelor de Nuc, nu artişti mari, doar niste mediocri uitaţi de soartă, jumătate de Bucureşti se propteşte în public. În business e la fel. Trebuie să livrezi know-how, interacţiune de 5*, servicii adiţionale, plus produsul sau serviciul contractat şi, dacă ai noroc, primeşti o parte din bani trimestrul următor. Restul îl poţi considera discount. Pomana, ofertele speciale şi reducerile sunt singurele afrodisiace comerciale pe plaiurile noastre. Pare sexy foc, dar asta duce la sărăcie. Plus la ...
Citește mai mult »

Mamă sau divă?

Mi-a ajuns zilele trecute în fața ochilor unul dintre multele articole scrise de mame supărate pe lume, mai exact pe așteptările nerealiste ale celorlalți privitoare la dichisitul și aranjatul femeilor care au copii. Nu avem timp, de aceea nu ne pieptănăm, punem pe noi ce găsim prin dulap, preferabil un sac și agățăm, temporar sau definitiv, frumusețea în cui. În comentarii – corul aplaudac al bocitoarelor: da, da, așa este, lumea e rea și nu ne înțelege! Abordarea este corectă până la un punct. Știu și eu cum este să arunci prima haină pe tine și să fugi spre grădiniță. Știu și cum este să nu apuci să faci duș seara sau să prinzi părul in coadă pentru că nu visezi nici măcar igienizare, darămite aranjat. Știu cum este să porți kilograme în plus, cum ridurile se adâncesc de la oboseală, cum lacrimile de neputință sau epuizare înroșesc agresiv ochii. Cunosc așadar prea bine frica de a trece pe lângă o oglindă pentru că… è periculoso sporgersi! Dar pentru că știu, nu înseamnă că îmi și place sau mi ...
Citește mai mult »

Bine m-am regăsit!

De când mă știu am scris. Pe caiete, foi, șervețele. Folosind creioane, un laptop sau telefonul mobil. Schițe, idei, propoziții. Povești, planuri, înjurături, glume, articole serioase, studii de caz. Am scris când mi-a fost frică sau greu, când am fost supărată sau cuprinsă de îndoieli, când am avut vreo revelație profesională sau personală. Am avut multe bloguri și nenumărate caiete jurnal. Unele mai sunt, altele nu. Unele de succes (a existat o perioadă prin 2006 când la mailurile pe care le dădeam candidaților mei cu invitații la interviurile de joburi, mi se răspundea cu tot soiul de comentarii privitoare la posturile de pe blogul de atunci), altele utile doar mie. Dacă aș putea pune ca într-un puzzle cap la cap tot ce am scris de-a lungul timpului s-ar arăta cu siguranță o saga interesantă, o călătorie lentă spre succes cu multe căderi abrupte, drame, reveniri, descoperiri și o muncă asiduă de a menține echilibrul deasupra unui hău infinit. Valentinaneacsu.ro este cea mai recentă dintre piese. Călătoria mea bezmetică printr-o perioadă a maternității deloc ușoară, în care am găsit ...
Citește mai mult »

Ieșirea din baltă

Vara trecută am trecut prin experiența neplăcută de a mă interna cu cel mic. Nimic grav, o enterocolită care venea totuși în perioada de după scandalul bebelușilor decedați din cauza sindromului hemolitic. Am ales un spital de stat la recomandarea prietenilor medici. Spun că a fost neplăcută, pentru că nu poate fi nimic pozitiv în a sta cu un copil în spital. Totuși, am avut o rezervă curată, cu toate dotările necesare, acces la tratament de calitate, cadre medicale care s-au purtat ireproșabil, mult peste așteptări. Iar eu am rămas cu gluma că aș ieși să mănânc în oraș la Balș, pentru că ajunsesem precum câinele lui Pavlov să salivez când se deschidea ușa salonului la ora mesei. Catering nota 10 din 10 așadar. Nu am dat șpagă, am plătit cazarea și consider că aceasta este soluția către servicii medicale de calitate și la stat: mult hulita co-plată. În timp ce eram internată am citit întâmplător un articol al gazetarului sportiv (*) în care se descriau condițiile inumane dintr-un spital de stat din Constanța. Exact genul de informații ...
Citește mai mult »

O linguriță din siropul de voce

– Mama, de ce nu pot să am vocea ta? Uite, eu am o voce așa: și începe să lălăie groscior. Tu de ce o ai altfel? – Fiecare are vocea lui. Cu ea ne naștem și nu o putem schimba cu alta. Se mai modifică singurică pe parcurs: în copilărie avem voce de copil, apoi de adult și se mai transformă poate puțin la bătrânețe. Nu putem schimba vocile între noi și oricum nu cred că ți s-ar potrivi cea a mea. – Ba nu, să știi că putem. Uite, există un sirop de voce și îl bem și apoi eu am vocea ta, tu ai vocea mea, tata are vocea lui Clisti și Clisti are vocea lui tati și tataia rămâne cu vocea lui de bătrân. De, tataia e tot fără pereche… Pare simplu pentru copii. Găsesc pe loc soluții, rețete, rezolvări. Merg cu imaginația pe unde gândul adult nici nu visează și sunt fericiți tocmai pentru că nu au probleme fără de răspuns. Inventează cuvintele care le trebuie, redefinesc concepte, ignoră deliberat reguli ale logicii sau forțe ale ...
Citește mai mult »

La şcoală despre carieră

Zilele trecute, copilul cel mare mi-a arătat o poză cu tabla din sala de clasă. Acolo erau sistematizate categoriile de CV-uri (funcţional şi cronologic) şi o schiţă ajutătoare cu informaţiile esenţiale care trebuie cuprinse într-un CV. Aşa am aflat cu surprindere că în clasa a 8-a, la disciplina numită Educaţie Tehnologică, elevii noştri învaţă despre carieră şi resurse umane. Ceea ce este notabil şi oarecum contrastant, dacă ne gândim la faptul că încă fac şi Latină 🙂 Iată că în mormanul de critici privitoare la noile programe, eu aleg să privesc cu mai multă indulgenţă spre viitor. Iar materia despre care voi vorbi acum, merită în mod cert un statut mai bun decât cel acordat în prezent. Pentru că Educaţia Tehnologică este un soi de Cenuşăreasă a orarului şcolar. Părinţii o desconsideră teribil: nu este Matematică sau Limba şi literatura română să aibă importanţa dată de examenul imediat şi nici Fizică sau Biologie să conteze ulterior la o facultate importantă. Iar elevii preiau oarecum din mentalitate, în ciuda faptului că unora chiar le place (dar nu vor recunoaşte asta sau poate doar sub ameninţarea unei arme). Și totuși este una dintre puţinele materii în care se simte vântul ...
Citește mai mult »