Oportunitatea ascunsă în criză

Săptămânile trecute un vechi coleg de revistă (*) m-a tras de urechi că n-am mai participat de mult la uzualele conferințe formale de afaceri. Este adevărat, în ultima vreme lucrurile mi s-au părut neinteresante, iar mie mi se pare aiurea să mă duc la evenimente care au totuși alte scopuri, doar ca să cunosc oameni. În plus, atunci când discuțiile sunt plictisitoare, parcă nici networking-ul nu-i chiar spumos, ca să nu mai zic că n-ai loc pe acolo de atâția consultanți, unul mai plin de know-how ca altul. Nu-i de mirare că în ultima vreme cele mai interesante lucruri din zona de HR au fost niște neașteptate confirmări venite din cu totul alte industrii și domenii de expertiză. Dar mi s-a arătat un eveniment interesant și având deja critica interiorizată, am confirmat rapid prezența. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare care a oferit finanțare într-unul dintre cele mai provocatoare proiecte de consultanță în care am fost implicată până acum, și-a lansat astfel noul program de investiții împreună cu noi parteneri de finanțare. Un moment bun să ...
Citește mai mult »

Relația corectă

În așteptarea ședinței de guvern care să anunțe revoluția fiscală, am început dimineața citind un articol siropos din seria “copiii ne fac fericiți și ne împlinesc nevoi și doar ei ne pot aduce bucurie în suflet”. M-a luat durerea de măsele. A nu se înțelege greșit: îmi iubesc copiii. Suficient de mult cât să știu că o relație normală cu ei nu include nici idolatria și nici așteptările nerealiste. Cred că una din problemele părințelii (*) moderne este exact asta – faptul că ne punem urmașii pe niște piedestale nejustificate și le atribuim puteri magice: ne oferă fericirea supremă, repară relații definitiv bolnave între soți, aduc pace în suflet și bogăție în casă. Ceea ce este pur și simplu aiurea. Copiii sunt niște oameni în devenire. Înainte de a răspunde nevoilor noastre, au ei multe și obligatorii: să mănânce, să se îmbrace, să fie protejați fizic, să se dezvolte psihic, să se desprindă. Toate acestea transformându-se, evident, în responsabilități ale părinților. Cui i se pare o plimbare în parc să câștige bani suficienți, să-și facă timpul și energia ...
Citește mai mult »

Rătăcind prin schiţe

Căutând prin draft-uri un articol despre educaţie (am unul la care scriu de mult şi pare imposibil de terminat), am găsit ceva mult mai bun, scris anul acesta chiar de ziua mea, care aparent nu m-a prins într-o dispoziţie prea optimistă. Acum m-am amuzat totuşi citindu-mi gândurile din toiul iernii şi al depresiei 🙂 “Astăzi mai prind un ghiocel în buchetul vieţii. Sau o frezie, că ghioceii îmi plac doar în poze. După Revoluția din Decembrie ’89 a apărut o întrebare obsesivă care avea rolul de a identifica potențialii comuniști: “ce ai făcut în ultimii cinci ani?” Ce-i drept cel mai recent cincinal al meu arată destul de tern, aproape comunist, dar nu-l pot reseta, așa că iau ce-i mai bun din el: a fost plin de know-how. Iată așadar mostre din înțelepciunea mea. Învățați! 1. Când viața îți dă lâmâi, sigur nu ai miere. Tot ce poți face este să le folosești ca proiectile. 2. Frumusețea care contează în zilele noastre este cea interioară: silicon, botox, toate sunt în corpul nostru, nu în afara lui. Probabil a venit timpul să lucrez la ea. 3. Banii ...
Citește mai mult »

Cum ne îmbrăcăm la serviciu?

A long time ago, in a galaxy far, far away, personajul de față era HR Manager într-o firmă mică, tânără și dinamică din industria online/ tehnologie. Mediul era relaxat, oamenii la fel, ceea ce însemna și multe ținute informale și creative. Într-o zi frumoasă de primăvară, pe când recrutarea și selecția erau în toi, primesc telefon de la un candidat programat la o discuție. Eu purtam blugi, tricou și o șapcă, aceasta din urmă pentru că bad hair day. Iar omul de la telefon mă anunță că va veni la interviu, dar își cere scuze pentru ținută, întrucât n-a apucat să-și ia costumul de la curățat. Jur că i-am bănuit pe dragii mei colegi că au pus la cale o farsă! Vine ora interviului și apare candidatul. Purta pantaloni impecabili și o cămașă atât de călcată de-ți era frică să te aproprii de dunga de pe mâneci, așa de țeapănă stătea. Evident că șapca mea ceaușistă (*) a devenit o țintă de atracție, iar ținutele contrastante motiv de incompatibilitate. Din privirea sa am bănuit că sunt suspectată ...
Citește mai mult »

Întrebări întrebătoare

În liceu diriginta noastră, profesoară de fizică, încerca să ne motiveze pentru a-i învăța materia spunându-ne că viitorii noștri elevi ne vor pune multe întrebări privitoare la electricitate, mecanică, optică, stări de agregare sau diverse proprietăți ale corpurilor. Și ar fi bine să știm răspunsul! Mă uitam atunci la tabla scrisă parcă în limba chineză și-mi spuneam că mă va ajuta sigur tot puhoiul de formule și calcule să explic astfel de concepte unor țânci de maxim 10 ani. Ca să poți învăța pe alții, trebuie mai întâi să fi fost învățat. Ceea ce nu simțeam că este cazul. Dar ambele am avut atunci dreptate: este adevărat că cei mici au curiozități aproape științifice. Dar la fel de adevărat este că teoria din manualele de specialitate devine inutilă când vine vorba de a le potoli setea de cunoaștere. Pentru că răspunsurile date la întrebările copiilor trebuie să fie aproape empirice, clare, apelând la cuvinte și concepte potrivite vârstei și nivelului de înțelegere. Altfel sunt inutile. Iată spre exemplificare trei întrebări care mi-au fost adresate recent de cel mic ...
Citește mai mult »

Atenție, urmează un text trist!

Sâmbătă a fost zi de parastas. Nu sunt un mare fan al evenimentelor în cauză pentru că din păcate am organizat prea multe și prea devreme. Fiind prea nepregătită și prea nevindecată. De câteva pomeni încoace mă încearcă un gând care mi le face și mai urâte: religia noastră este de fapt una discriminatorie. Practic dacă ai fost toată viața sărac și amărât, locul cu verdeață va fi și el mai veștejit pentru că nu-ți face nimeni colivă, colaci, sarmale. Și nu dă nimeni paturi, vase, lenjerii și haine pe lumea asta ca să le si tu pe cealaltă. Deci binele veșnic se bazează tot pe statut social, cotizații, urmași duși la biserică și abur de mâncare. Adică exact ce n-ai avut nici în viața de aici. Grozav gând, liniștitor… Recunosc că pentru cei vii respectivele evenimente sunt benefice. Au rol economic (se cumpără chestii), social (lumea vine și ajută, discută) și psihologic (detaliile organizatorice mută focusul din zona tragediei în detalii superficiale, ceea ce poate fi benefic pentru cei încercați). Totuși, în ciuda beneficiilor evidente, viața de ...
Citește mai mult »

O întrebare de pus intervievatorilor

Există o grămadă de resurse privitoare la interviul de selecție. Atât online cât și offline sunt catralioane de sfaturi aferente: ținuta recomandată, trucuri privind limbajul corpului sau răspunsurile întrebărilor “capcană”. Sper să-mi găsesc răbdarea să le pun și eu cap la cap din nou, reluându-le pe cele cu adevărat utile, pentru că mitologia devine virală, iar sfaturile cu adevărat autentice se pierd în noianul de maculatură. Astăzi vă vând un pont privitor la acel moment în care intervievatorii oferă sacrificatului candidatului dreptul șansa de a pune întrebări. Încep cu a descrie contextul: în caz că nu v-ați dat seama, departamentele de resurse umane sunt imaginea vie și reală a companiei pe care o reprezintă. În ele stau încapsulate întreg climatul organizațional, toate metehnele manageriale și toate frustrările care bântuie angajații. Când firma este bine, cu oameni normali, cu fluxuri de lucru optime și cash flow sănătos, veți întâlni așadar la interviu persoane tonice, care știu ce caută și ce au de făcut, empatice și deschise spre a comunica. Când lucrurile merg rău, veți găsi niște persoane chiaune, incapabile să ...
Citește mai mult »

2-0

Dialog cu cel mic pe drumul de întors de la grădiniță: – Ce ați făcut, Cezar, astăzi cu legumele? De dimineață mi-am amintit că trebuie să ducem legume de toamnă și am cules din frigider niște morcovi cam ofiliți, un ardei de aceeași vârstă și o țelină care era vie, doar că nu făcea struguri. Cu ocazia asta am constatat că e confuzant de când cu importul legumelor, eu deja nu mai știu care sunt de toamnă pentru că le pun în oală tot anul. Revenind la întrebare, copilul îmi răspunde împrăștiind frunzele strânse în grămezi: – Le-am observat, le-am atins, le-am mirosit… – Și care ți-a plăcut cel mai mult? întreb eu în speranța că îmi dă idei de meniu. – Atinsul. Și mirositul. E lămurită. (În cazul în care vă întrebați de ce e 2-0, 1-0 a fost aici.) Poza este luată de pe Facebook și din păcate abia acum am descoperit-o, mi-ar fi prins bine de dimineață un astfel de coș și frumos și de sezon. (Dacă tot am împrumutat poza, zic la schimb despre Cadouri Florale că este proiectul unei dragi prietene, așa că ...
Citește mai mult »

Puiuț, puiuț, nani, nani

În timp ce scriu lucruri tot mai serioase pe aici, am de spus povești tot mai creative pe acasă. De exemplu, zilele trecute a trebuit să însăilez o istorisire cu titlul dat de copilul mic și anume: “Puiuț, puiuț, nani, nani”. A ieșit o capodoperă (modestia deja nu-și mare are rostul) pe care o las aici pentru posteritate: “A fost odata ca niciodată un puișor somnoros. Când ceilalți pui se trezeau, el dormea. Când mâncau, el căsca. Când se jucau, el sforăia. Când dormeau, el bubuia (de somn, evident). Toți râdeau de el: – Ești mereu somnoros sau adormit. Nu te joci, nu alergi, dormi mereu! Dar ce să vezi, treceau zilele iar puișorul nostru era tot mai mare. Mai solid, mai înalt, mai puternic, în timp ce toți ceilalți pui rămâneau mici și piperniciți. – Ha, ha, ha! le spune puișorul nostru. [Insert râs băsescian here] Vă pup, pa, pa!” Vă vine să credeți că a trebuit să o spun de cinci ori, consecutiv? Și că într-un final glorios, după multă foială și agitație, copilul chiar a tras un pui ...
Citește mai mult »

De ce ocolesc tinerii salariile mici?

În ultima vreme știrile ne tot prezintă mofturile tinerilor de a se angaja: se aude că toți vor salariu de peste 800 euro net (gurile rele zic chiar 1000), poziții manageriale, pachet de beneficii complex. (*) Evident că piața muncii strâmbă din nas: la câte știu să facă tinerii absolvenți, mai degrabă ar trebui să dea bani mai întâi, pentru a învăța și abia apoi să fie trecuți pe statul de salarii. De unde vin așadar mofturile și ce este de făcut cu ele? Știu că nu sună bine, dar sursa primă a acestor probleme este chiar educația din familie. Ca să nu încep cu “pe vremea mea”, zic altfel: generații întregi cu decreței, educați în spirit comunist, au intrat în piața muncii natural, luând-o de jos, știind că cel mai greu este primul pas. Copii crescuți în frustrări inimaginabile astăzi, de la lipsa unor chestii uzuale (haine, dulciuri, alimente de bază chiar), la asumarea unor sarcini care par de-a dreptul abuzive. Da, am stat la cozi uriașe, am cules frunze de dud, am vândut sticle să cumpărăm înghețată ...
Citește mai mult »