Să ne mai uităm și în buletin!

Aseară, stăteam cu cel mare la coada din dreptul unei case de marcat, așteptându-ne rândul. În fața noastră, doi tineri 30+ se ciondă-giugiuleau pe tema celui care plătește. S-a lăsat cu lupte tandre pentru portofel, cu pupici, cu tachinări și, într-un final glorios, cu o mult așteptată plată. Lângă mine MC se uita cumva siderat de joaca amoroasă a adulților din față. “Nici noi, la vârsta noastră, nu ne purtăm așa!” a zis încet în bărbie. Mie mi s-au părut cumva drăguți, erau cu sigurață la începutul relației, au timp să se lupte și pe bune. Dar am realizat că la vârsta lui aș fi fost la fel de Grinch cu cei care se poartă imatur, conform opiniei mele despre maturitate. Iar așa ceva n-aș fi conceput! 🙂 Am observat astfel că noile generații au o reală problemă cu reperele. Noi spuneam despre părinți că sunt bătrâni, încuiați, depășiți. Ei zic despre noi același lucru, adăugând: “mai și încearcă să facă pe tinereii”. Ori asta e mai groasă, parol! Pentru că, ați observat? Pe măsură ce noi refuzăm să îmbătrânim, ...
Citește mai mult »

Ce vrăji am mai făcut?

V-am povestit deja despre problema noastră cu ștampilele. Cel mic este reticent (*) la noul sistem de evaluare din grupă, iar soluția găsită de mine s-a dovedit a fi nefuncțională, așa că în fiecare dimineață avem iar program de tânguieli negativiste “Nu vreau la grădi! Nu-mi place! Nu am chef!” Din fericire am investigat și aflat că doar una dintre doamne folosește ștampile. Iar în grădinițele de stat s-a păstrat obiceiul lucratului în ture: o educatoare vine dimineața, când sunt activitățile pasibile de evaluare, și una după prânz, ocupându-se preponderent de supravegherea copiilor. În următoarea săptămână situația se inversează. Luni am constatat cu bucurie că va fi săptămâna fără ștampile. Așa că i-am spus și copilului, care nu înțelege încă algoritmul după care se schimbă programul doamnelor. Evident că nu m-a crezut, a moștenit nu știu de unde (**) un oarecare scepticism. Dar ieri dimineață, văzând că am din nou dreptate s-a mirat ca și cum eram amândoi martorii unei minuni: – De unde ai știut? m-a întrebat privindu-mă cu ochii celui care tocmai a descoperit puteri paranormale. Așa ...
Citește mai mult »

Dreptul de a alege

Ieri am răsfoit un supliment al revistei la care am scris un timp. A rămas dovada palpabilă a unui proiect destinat promovării femeilor în industria IT, subiect la modă în anii 2011-2013. Eu am acolo un text pus în calitate de colaborator, dar alături de mine sunt prezentate în paginile revistei figuri feminine considerate de top la momentul respectiv. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost drumul profesional sinuos al unora dintre personalitățile respective. Din 2011 și până în prezent multe trasee de carieră s-au modificat. Antreprenoare de succes care acum se luptă cu insolvența sau, mai trist, cu legea, manageri(țe) care au părăsit între timp corporații pentru freelancing, dar și tinere speranțe care au ajuns să-și dovedească talentul în țări mai luminoase ca cea din care scriu eu. Viața nu este liniară, toți ajungem să îi simțim într-un fel sau altul vârfurile și abisurile. Al doilea a fost legat de mine și de modul mai nuanțat în care văd lucrurile acum. Vorbeam în 2011 despre echilibru, lucru care s-a și realizat de altfel. Criza de capital ...
Citește mai mult »

Oameni

Deseori mă supără domneştenii mei. De câte ori se ceartă fără sens, de câte ori cineva cere ajutorul şi primeşte miştouri, de câte ori au sincope grave de logică, tind să cred că “doar la noi în Domneşti vezi asta”. Şi totuşi zilele trecute am reluat razant contactul cu o comunitate exact pe dos faţă de cea din urbea noastră. Formată din oameni extrem de educaţi, care locuiesc în buricul Capitalei, cu foste cariere înfloritoare şi actuale bătrâneţi trăite din pensii deloc mici. Care au călătorit mult în străinătate, au copiii aşezaţi bine, cunosc oameni la fel de importanţi ca ei. Şi mi-am amintit că nici unde-i carte multă şi bani pe măsură, nu este mai multă înţelegere sau empatie. Că orgoliile se ciocnesc indiferent de diplome, iar caracterele nu sunt neapărat măsura educaţiei din şcoli. Practic oamenii ăştia, bătrâni deja, deși au trăit o viață împreună, nu au o vorbă bună de spus unul despre celălalt. Se judecă, moral şi legal, se ceartă, se împung, nu se ajută reciproc, deşi au aceleaşi probleme, nu se respectă deloc. Şi asta nu ...
Citește mai mult »

E soare

Astăzi am vrut să scriu un text optimist. Sunt încărcată de inspirație, în ultima vreme chiar am avut muze bune. Dar navigând la cafea prin Social Media am aflat că o colegă de breaslă nu mai este printre noi. A pierdut un război lung cu boala sa necruțătoare, deși câștigase câteva lupte importante. Așa că nu sunt sigură că îmi iese. Nu am cunoscut-o personal, dar era acolo, una dintre noi. Ne intersectam prin reviste, pe la evenimente, prin proiectele de recrutare și selecție. Apoi s-a retras din activitate păstrând toate armele pentru boala ei. A lăsat HR-ul pentru artă, a început să trăiască altfel. Apoi a capitulat. Cu o moarte toți suntem datori, asta este clar. Dar ideal este să facem și din viață tot datoria noastră. Cumva prinși în făurirea propriului masterplan al succesului, sărim peste pauze, îi punem pe cei dragi în așteptare, îi învinovățim pentru nereușitele noastre, ne supărăm pentru tot soiul de bagatele, visăm la chestii care odată obținute ne seacă, nu ne împlinesc. Suntem țâfnoși, importanți, orgolioși. Ne ținem mintea ocupată cu ...
Citește mai mult »

Povestea unei reclame

Prietenii ştiu că o vreme destul de lungă MC a cochetat cu actoria. Şi cred că nu este un capitol încheiat, deşi acum are alte puncte pe ordinea de zi. Oricum, cu ceva ani în urmă, ştiindu-i pasiunea, am început să-l înscriu la castinguri. Primul a fost pentru un film autohton care a rulat fără mare succes pe marile ecrane. A ieşit de acolo fiert, evident încurcat, iar la insistenţele mele mi-a povestit că bucata de scenariu pe care a trebuit să o spună conţinea o serie de cuvinte mai neortodoxe. Problema nu a fost castingul în sine, dar dacă l-ar fi trecut, ce ar fi zis profesorii lui să-l audă spunând la cinema astfel de lucruri? Când a aflat că nu va filma a răsuflat ușurat. Era mic, astăzi presupun că s-ar mândri cu asta 🙂 Dar mi-a sunat atunci aiurea rău, las-o încolo de creativitate, chiar nu puteai gândi scenariul şi cu mintea unui copil de 10 ani? Trebuia musai să fie cu înjurături? Al doilea și ultimul a fost pentru o reclamă, în care a ...
Citește mai mult »

Matematică

Într-una din zile, bunicul a adus celui mic cinci ciocobanane. Acesta le-a numărat temeinic și le-a depozitat în frigider, nu înainte să-și desfacă parcimonios una. A doua zi, a mâncat-o și pe a doua. Tot atunci, aflată în sevraj, i-am furat și eu o bucată pe când nu era atent. În următoarea zi a deschis frigiderul si a exclamat furios exact ca în povestea cu ursuleții: – Cine mi-a mancat din ciocobanane? Încercând să fac pe nevinovata, am întrebat inocent: – Câte mai exact îți lipsesc? – Una. – De unde știi? – Păi au fost 5, eu am mâncat două. Au mai rămas trei. Iar acum sunt doar două în frigider! Iată că odată ce învață numerele, copiii știu natural să opereze cu ele. Noi ăștia mari suntem lipsiți de  înțelepciunea de a-i învăța doar ce nu știu și le dăm peste cap algoritmii proprii, complicând totul și făcând matematica încă de la început nedigerabilă. În caz că vă întrebați, mi s-a atras atenția că m-am corportat urât: nu am cerut voie, deci practic am furat. De la un copil! Iar cele două ciocobanane ...
Citește mai mult »

Ştampile

Întrucât piticul din dotare a lipsit destul de mult de la grădiniţă şi pentru că a insistat să lucreze şi el fişele făcute de colegi, am cerut doamnelor educatoare să ne dea acasă ce am ratat. M-am gândit că prinde bine să ne obişnuim cu ideea de teme, mai ales că odată ce am ales sistemul clasic, consider că trebuie să ni-l asumăm cu bune şi rele. M-a frapat puţin ambiţia lui, nu mă aşteptam să vrea să recupereze. M-am mirat şi mai tare când una dintre doamne mi-a spus că în ultima vreme plânge atunci când nu-i iese ceva. Îl stiu destul de ambiţios, dar nepătimaş, o ia muncitoreşte de la capăt până îi iese. Dar mi-am propus să nu mai fac analize parapsihomilitare şi să las copilul cu ale lui. Dar parapsihomilităria a început să mă îngrijoreze când l-am văzut la masa de lucru. Dintr-un copil independent, care se pune la făcut şi abia apoi întreabă, m-am trezit cu o mulţime de îndoileli adresate mie cu un glas piţigăiat. Având şi eu treaba cu duiumul, am convenit că stăm temeinic ...
Citește mai mult »

Singurele certitudini parentale

1. Este dovedit științific că dacă mori de inaniție și îți pui pe un colț uscat de pâine ceva brânză de care nu s-ar fi atins niciodată, copilului, sătul de altfel, i se face brusc foame și îți cere toate caloriile pe care contai. 2. De asemenea, studiile empirice arată că deși nu s-a atins de cutiile cu jucării timp de 12 luni, dacă te decizi să le depozitezi într-un loc greu accesibil, va avea nevoie de ele în secunda doi. 3. Orice cămașă nouă rezistă fără de pată în preajma copilului maximum 5 minute. Durata scade veriginos daca bluza este albă. Cea mai urâtă haină din garderobă are totuși cele mai mari șanse să scape imaculată. 4. Graba parentală a fost și ea obiect de cercetare. Statisticile arată că șansele ca odorul să aibă nevoie la toaletă când vrei să ieși pe ușă cresc direct proporțional cu importanța întâlnirii la care riști să întârzii în dimineața cu pricina. 5. Deși ești un părinte minunat, soacra și educatoarele vor afla că îl chinui periodic pe bietul copil cu diverse ...
Citește mai mult »

Totul e bine cât încă mai vorbim despre Corina

Serile trecute ne reunisem în bucătărie şi vorbeam cu Marele Copil despre chestiuni cotidiene. Alături de noi era tata, care mânca atent la masă. I-am adus aminte că urmează două zile aniversare (îl cheamă Dumitru, iar omul cu doi Sfinţi bugetează dublu) şi am început să ne hlizim de o ştire, ceva care o implica pe Corina Chiriac şi nu ştiu ce făcuse ea la un radio. -Auzi, tata, febleţea ta, Corina Chiriac! Mi-a răspuns cu un zâmbet larg, pus acolo pentru cel mare, pe care-l divinizează: -Da, chiar febleţe! -Cris, tataia a fost întotdeauna îndrăgostit de ea. Se uita mereu hipnotizat la televizor când apărea, spre disperarea maică-mii care o ura, bineînţeles. Tata a început să râdă. Chiar aşa era, el era mare fan, mie îmi plăcea o singură melodie de-a ei, iar mama se crispa mereu când o vedea sau o rugam să-mi pună “placa”. (*) Atunci nu înțelegeam nici fascinația lui tata, nici nervii mamei, azi înțeleg că o femeie frumoasă, cu voce senzuală poate genera ceva fenomene meteo într-o familie cu doi copii. Momente din copilărie pe care le împing în trecut, încercând să mi le amintesc din ce în ce ...
Citește mai mult »