Despre dragoste și alte năbădăi

În adolescența mea exista o inflație a cântecelor de dragoste. Toți artiștii sufereau de diverse neîmpliniri amoroase, iar noi, convinși că așa stă treaba, le țineam isonul. Tot atunci Anna Karenina mi-a demonstrat că bărbații sunt porci, demonstrație care nu mai stă astăzi în picioare, prizându-mă ulterior că și ea a fost un fel de găină. Și porcii trebuie să stea cu purcelele, iar găina cu al său cocoș, pentru că așa zice legea firii. Astăzi pe LinkedIn (observați saltul uriaș în timp și spațiu!) un domn declară ferm, comentând la o poză cu inimioare, că dragostea nu există, fiind un concept inventat de om pentru a-și îmbrăca frumos instinctul animalic de perpetuare a speciei. Ce e iubirea? Unicorn alb sau sentiment 100% real? Dincolo de inimioare roz, fluturi în stomac sau programarea biologică de a ne înmulți, iubirea este, în primul rând, o nevoie primordială. Copiii crescuți în orfelinatele groazei din vremuri apuse, lipsiți fiind de afecțiunea umană, se alienau. Căpătau retard în dezvoltarea fizică și psihică, erau incapabili să socializeze, își provocau singuri răni. Aceiași copii ...
Citește mai mult »

Scurt ghid de rezolvare a problemelor

Deseori văd oameni care își torturează somnul, mintea și viața cu tot soiul de probleme. Unele reale, altele doar scenarii precum cel imaginat de Creangă și al lui drob de sare ucigaș de prunci. Pic și eu în patima asta uneori, de aceea mi-am formulat un ghid de conduită în astfel de situații, pentru ca mintea mea să nu explodeze într-un nor de fum neuronal. Ghid pe care-l pun aici, pentru că este cea mai bună soluție anti-uitare. Mai întâi partea de analiză a datelor. Pentru a identifica în mod corect o problemă trebuie să (îți) pui următoarele întrebări: 1. Este o problemă reală sau imaginară? Problemele reale sunt palpabile, pot fi puse cu puncte-puncte ca la aritmetica decrețeilor din ciclul primar. Se dă, puncte puncte, se cere, puncte puncte. Problemele imaginare sunt rodul creativității noastre debordante și capătă forma unor scenarii a căror probabilitate depinde de cel/ cea care o analizează. Exemplu de problemă reală: nu ai loc de muncă, deci nici bani. Este clar ce trebuie făcut. Exemplu de problemă imaginară: ai loc de muncă și bani, dar sigur îl vei ...
Citește mai mult »

Picăturile care umplu pahare prea pline

Zilele trecute, pe unul dintre putinele grupuri în care exist și rezist pe Facebook, am văzut un link şi opinii despre episodul ciudat cu Amalia Enache și ursulețul de pe aeroport. Pentru cei ca mine, care nu prea citesc știrile mondene și nici nu urmăresc online vedetele autohtone, povestea este cam așa: fosta știristă s-a războit în scris cu o fată din popor (plus Liviu Dragnea și indirect cu toți românii), pentru că n-a vrut să-i ofere într-un aeroport străin bebelușei sale ursulețul pe care-l avea în brațe. A pus inclusiv o poză cu persoana în cauză ținând bosumflată jucăria de pluș, catalogând-o ca piţipoancă. Pe tipă, nu pe Liviu Dragnea. Găsiţi peste tot povestea, nu are sens să vă trimit spre ea. Cert este că din toată treaba cel mai mult m-a frapat poza de pe Facebook. Explicită (nu vă gândiţi la prostii şi nu înroşiţi Google!), cu faţa fetei și vestimentația descrisă în text, oricum uşor recognoscibilă. Şi da, cu un aspect oarecum superficial. Abia apoi atitudinea: fata nu a vrut să dea un urs de ...
Citește mai mult »

Win Win

La începuturile ITEX, oferta noastră financiară avea doar câteva fraze. Pentru că așa este la debut: clienții sunt puțini, iar experiența de a lungi ciorba prezentărilor lipsește cu desăvârșire. Iar una dintre ele făcea referire la dorința noastră ca toate părțile implicate în relația comercială să câștige. Cumva așa s-a dovedit a fi: rata de succes a proiectelor a fost mare, iar cei angajați cu ajutorul nostru și-au găsit joburi potrivite, în care s-au simțit confortabil să rămână un timp îndelungat. Toată lumea a avut de câștigat. Așa cum îmi place să spun, proiectele au adus noi proiecte, iar clienții, noi clienți. Dar în momentul în care am cunoscut un număr mare de organizații am constatat amar că abordarea inițială pare uneori de-a dreptul romantică. Corporațiile, în majoritatea lor, vor să câștige întotdeauna, cu orice preț și risc. De cealaltă parte o duc onorabil doar cei care se adaptează și găsesc un model de business și colaborare pe măsură. Firmele mici, presate de concurența rechinilor balenelor și de cash-flow, de asemenea tind să tragă spuza doar pe turta lor. “Win ...
Citește mai mult »

Fiecare taur este uneori un mare bou

Zilele astea mi se plimbă prin cap tot felul de subiecte grele: de la educația morală, la bipolaritatea politicii, violență sau viața ca o perpetuă trântă. Dar pentru că n-aș putea scrie relaxat despre nimic din cele de mai sus și pentru că suntem în plină vacanță intersemestrială (numită vacanța de după vacanță), vă povestesc despre un film. Ferdinand este noua obsesie a lui Cezar, l-am văzut deja de două ori și știu din experiența Cars 3 și Sing! că este doar începutul. (Mă bucur că n-a făcut pasiune pentru Coco, deși ascultă mereu coloana sonoră, pentru că n-aș putea să văd obsesiv schelețeii, oricât de drăguți ar fi!) Carevasăzică Ferdinand este un vițeluș sensibil, dar curajos, care luptă cu destinul său pecetluit de viitor taur de corida și fuge din ferma în care a crescut. Ajunge așadar într-un soi de Rai: o familie care cultivă flori și le vinde în piață. Ferdinand crește liber și răsfățat devenind un taur mare, puternic și cu aspect fioros, deși sufletul lui este la fel de cald și sensibil. Dar ca ...
Citește mai mult »

O cheie pierdută

În frumoasa zi de ieri, cu piticul proaspăt cules de pe băncile grădiniței, am purces la a cumpăra câteva din cele necesare. Am intrat așadar în magazinul din apropiere și, pentru că aveam destule bagaje, am pus rucsacul copilului împreună cu haina și fesul într-unul dintre dulapioarele de la intrare. (*) Caut monedă, închid dulapul, iar copilul mă roagă să țină el cheia. Am avut în acel moment un flashback cu primul meu mers la pâine, când am pierdut cei 5 lei și m-am întors cu mâna și buzunarele goale, dar cu o abundență de lacrimi în obraz. M-am gândit totuși că nu-i un risc mare, la dihai corporația dacă se pierde o cheie, sigur există o procedură clară de urmat. Existau totuși indicii că ceva nu e tocmai organizat: multe dulapuri erau nefuncționale, iar din cele 3 chei existente, niciuna nu mai avea eticheta colorată de plastic pe care să scrie numărul. Dar i-am făcut copilului hatârul și de aici s-a rupt filmul, pentru că exact în acea secundă fatidică mi-a sunat telefonul. Facem cumpărăturile, plătim, rog copilul să ...
Citește mai mult »

Cum arată școala românească?

Iau la întâmplare câteva caracteristici: – clădirile sunt vechi și nu mai corespund normelor actuale de siguranță, uneori cad tavane în cap, alteori calorifere pe picior; – în mediul rural încă există haznale în curte; – apa, săpunul, hârtia igienică sunt aduse de acasă sau lipsesc cu desăvârșire; – manualele sunt praf, rareori utile pentru actul educativ; – birocrația în floare, profesorii s-au transformat în scribi; – reforma e perpetuă, care vine la șefie mai schimbă ceva de dragul de a se arăta util; – clasa pregătitoare a devenit supliciu, nicidecum o etapă ușoară, de acomodare; – ciclul gimnazial trăiește încă în urma timpurilor și este evaluat sistemic după alte criterii decât cele care i s-ar aplica; – schimbările se implementează haotic după deviza clasică: “descurcați-vă!”; – egalitatea de șanse e un moft, mediul rural este în mod evident defavorizat; – meditațiile au devenit o industrie imorală, dar profitabilă; – evaluările sunt în fapt niște instrumente de șantaj, pentru că nu există o standardizare a lor; – programele școlare au devenit facultative, fiecare predă la clasă ce are chef; – alfabetismul funcțional reprezintă o constantă; – învățământul românesc nu are ...
Citește mai mult »

Deși nu pare este despre profesionalism

În vara în care s-a născut cel mic, soțul meu a fost la întâlnirea de niște ani (nu spunem câți) de la absolvirea liceului. Din motive de burtă n-am participat, dar văzând pozele făcute de fotograful la care au apelat organizatorii am fost impresionată. Dincolo de faptul că peisajul și decorul erau foarte fotogenice, am recunoscut în imagini stări, emoții pe care nu le mai văzusem pe chipurile cunoscuților de multă vreme. Viața îți dă, dincolo de riduri sau kilograme în plus, o asprime a privirii pe care o regăsesc în mai toate fotografiile, dar în cele despre care vorbesc acum era estompată și completată de o ghidușie adolescentină. Mi s-au părut așadar reușite, impresionante chiar, și am propus ca la botezul copilului să apelăm la același fotograf. Ar fi fost prima oară când un eveniment de familie beneficia de amintiri puse în imagini profesionist, pentru că în general pozele făcute astfel mi se par artificiale, retușate (așa cum mi se par prea formale și parangheliile cu pricina). Și așa am făcut, imaginându-ne că vom avea o ...
Citește mai mult »

Povestea continuă!

Astăzi am un guest post caritabil, scris de Florin Haragas. Florin este vecin, prieten și coleg într-unul dintre proiectele online. Tată de trei băieți, pasionat de fotografie, făuritor de dulciuri (și alte minunății gastronomice), corporatist și foarte implicat în cauze sociale. Citiţi, donaţi, daţi vestea mai departe! Copiii cu afecţiuni oncologice au mare nevoie de poveşti frumoase să se vindece, pentru că așa pot simți măcar puțin din magia copilăriei. “Proiectul #SearaDePoveste a inceput intr-un salon de spital, acum exista trei spitale de copii pe lista si zeci de seri de poveste in fiecare luna. Sunt zeci de copii care ii striga pe holuri pe voluntari sa viziteze si salonul lor si ii pandesc cu nasucul lipit de geam, sute de copii care au auzit istorioare cu final fericit, mii de suflete care asteapta un mar, o ghicitoare, un nasuc rosu si o vorba buna. Sunt copiii cu nevoi speciale si nevoi sociale pentru care perioada grea de tratament in diferite afectiuni produc efecte devastatoare la nivel psihologic si au mare nevoie de sprijin. Si de aceste seri de joc si ...
Citește mai mult »

Ce a legiferat de fapt Islanda?

Începutul de an mi-a adus în feed-uri (*) prima știre virală din zona profesională: Islanda a legiferat egalitatea salariilor între bărbați și femei! Cred că am văzut titlul ăsta mai des decât am auzit colinde în decembrie. Ceea ce e grav, pentru că de la muzica specifică sezonului m-a luat o colică biliară la un moment dat. Am precizat în mai multe rânduri că ziarele autohtone de business au ajuns niște tabloide cu oameni mai puțin sclipicioși, dar zic și acum că titlul este pur bombastic. Care este contextul schimbării legislative privind salariile din Islanda? După cum știm cu toții este oricum ILEGAL să plătești mai mult bărbații decât femeile. Se numește DISCRIMINARE și este pedepsită în toată Europa și restul țărilor civilizate. Doar că islandezii, a căror piață a muncii este mai matură, reglementată, dar mai ales cunoscută la nivel decizional în mod real, nu după cum zic niște statisticieni ca să dea bine, s-au prins că în ciuda legislației care împiedică asta, tot există un decalaj salarial de +7% la bărbați. Așa că au căutat cauzele (**) și mai ...
Citește mai mult »