O socotitoare

Fără să vreau mi-au ajuns în fața ochilor online niște bilanțuri negative ale unei doamne. Nu-mi dau seama de frecvență, dar periodic postează câte un pomelnic al lucrurilor enervante pentru ea și trebuie să recunosc că are ce scrie… Am realizat că de regulă cam ăsta este primul impuls: să ne contorizăm belelele. Și eu m-am surprins făcând un calcul la început de săptămână cu ceea ce am reușit să stric. Am început cu două oale de mâncare arse, am continuat cu o pereche de ghete noi stricate, apoi mi-am pierdut ochelarii de soare, iar azi am aflat că s-a stricat și aspiratorul. Dacă o țin tot așa, până sâmbătă ajung la sapă de lemn. Schimb așadar perspectiva până nu e prea târziu și trec la socotit părțile pozitive ale intervalului amintit: După o nesfârșită iarnă a ieșit și soarele (așa am și aflat de ochelari). Alt tonus, vitamina D + serotonină = love. Măcar pentru două zile am scos garderoba primăvăratică pe catwalk-ul lui Mutu(*), ceea ce a fost mai mult decât plăcut. Din motiv de aniversare proprie duminicală, ...
Citește mai mult »

Despre traiul în comun

Tineri căsătoriţi fiind şi abia mutaţi într-un apartament cu trei camere, pe care l-am renovat cu greu, vecinii de deasupra ne-au făcut o mare bucurie: ne-au inundat tavanul din baie. Nu o dată, ci de nenumarate ori, câte o picătură chinezească de mărimea unui lighean. Deşi prima reacţie este să baţi la uşă cu un topor, te calmezi şi purcezi la a rezolva problema amiabil. Ceea ce s-a şi întâmplat. Gravidă fiind, vecinul de dedesubt, tânăr şi neliniştit fiind la rândul său, trăgea niste chefuri monstruoase de nu puteai pune geană peste geană nopţi în şir. Mai cu certuri, mai de voie bună, treaba s-a lămurit, deşi lipsei mele de somn de după naştere s-au adăugat natural nişte luni bune înainte. Chiar şi noi, când am renovat apartamentul, am supărat o vecină cu doi copii mici. Ba chiar vecinul petrecăreţ, devenit om al muncii serios, ne-a bătut la uşă supărat de roţile premergătorului Marelui Copil. Am aflat rezultatele multor alegeri, am cunoscut orarul vieţii de noapte ale unora sau problemele de prostată ale altora. Şi ei ne-au aflat probabil problemele ...
Citește mai mult »

Ce aș fi vrut să știu acum 11 ani

Despre oameni: Am crezut întotdeauna că cei care au depășit etapa primară a luptei pentru supraviețuire, ajung să se războiască pentru scopuri mai înalte. Este fals, lupta pentru supraviețuire rămâne și devine mai dificilă, deoarece pe măsură ce pâinea de pe masă este mai albă și conștiința devine mai alertă și mai greu de împăcat. Cele mai mari conflicte interioare sunt în cârca acelora care au depășit cu mult faza de sărăcie lucie. Despre afaceri: Majoritatea antreprenorilor sunt foști angajați sătui să dea socoteală. Vine un moment în care hachițele sefului îți par insuportabile, iar programul fix o corvoadă. În realitate, a fi antreprenor este infinit mai greu decât a fi angajat. Devii un soi de slugă perpetuă a multor stăpâni: clienți, angajați, instituții de control, parteneri, furnizori. Simți continuu răsuflarea caldă a concurenței și pe cea rece a eșecului. Muncești mult și deseori degeaba. Despre mine: Mi-am petrecut nepermis de multă vreme încercând să demonstrez unor oameni importanți pentru mine că știu și pot. Am pierdut astfel energie și timp pe care le putem investi în mine, și nu în ...
Citește mai mult »

A servi, servire

Cel mic stă confortabil pe canapea și halește la niște pâine cu unt. – Vreau apă! Adu-mi apă! cere el imperial. – Ce face? întreb eu nedumerită. Cum adică vrei apă, du-te și bea dacă vrei! – Vreau să fiu servit, vine replica regală. (Nu pot să nu remarc că are o viziune frumoasă asupra vieții. Și mi-e cunoscută, am mai auzit-o într-un fel sau altul și de la cel mare.) – N-ai găsit mușteriul! Bagă un “te rog frumos” sau joc de glezne până la bucătărie! – Hai, te rog io frumos, servește-mi niște apă! M-am conformat. A uitat să mulțumească, deși a servit multe muștruluieli și pe tema asta. Așa e cu urmașii: îi servești cu răbdare. Deși visezi uneori la un sos și o garnitură bună alături.
Citește mai mult »

Despre iubire şi alte năbădăi

Ieri a fost ziua îndrăgostelii şi a Valentinelor capitaliste. Tot mormanul de inimioare şi urări de iubire publice, unele frumoase, altele doar naive, m-au făcut să mă întreb de ce nu-mi place ziua cu pricina. Pentru că nu-mi place. Raţional îmi pare o găselniţă frumoasă, orice sărbătoare este binevenită, iar una a iubirii, cu atât mai mult. Şi totuşi în ziua respectivă devin un soi de Grinch și capăt aproape o panică de a ignora tot ce poate lăsa o urmă, fie ea si vagă, de romantism. Până ieri n-am conștientizat disconfortul. M-a pocnit totuși revelația când am realizat că mă uit șui la o poză cu declarații a Melindei Gates către soțul ei: ce a apucat-o, nene, și pe ea? Femeia puternică, deșteaptă și bogată se ține de siropuri dintr-astea? Am stat așadar strâmb și am analizat drept care ar putea fi problema. Mi-am amintit de modul în care am aflat de această sărbătoare. Destul de ciudat. Apoi de faptul că, deși începuse a se sărbători și în adolescența mea năbădăioasă, apropierea calendaristică de ziua mea și ...
Citește mai mult »

Dezvoltarea noastră personală cea de toate zilele

Nu pot să nu observ puzderia de soluţii apărute ca ciupercile după ploaie în domeniul dezvoltării personale: seminarii, cărţi, bloguri, articole, care gratis, care plătite, care ieftine, care… ieftine. Că scumpe n-am prea văzut. Nu pot să nu observ nici virulenţa specifică scepticilor: ca sunt degeaba, că sunt şarlatanii, prostii. Că oamenii care le susţin n-au reusit decât să vorbească în faţa multor fraieri, având ei înşişi nevoie de ajutor în domeniu. Că cei care le “cumpără” sunt naivi şi uşor de păcălit. N-aş fi aşa de dură, este o afacere ca oricare alta, în plus orice face omul major şi vaccinat în mod voluntar şi asumat, este fix responsabilitatea lui. Dacă vrea să creadă în energii care vibrează şi vindecă, în soluţii miraculoase pe bază de vorbe, în horoscop sau sfântul alcool care continuă să meargă, e treaba fiecăruia, atât timp cât îi face mai mult bine decât rău. Dar n-aş fi nici atât de sigură nici de eficienţa strategiilor ieftine şi bune de dezvoltare personală, dintr-un motiv foarte simplu – în viaţă nu prea există scurtături. Ori exact asta ni se vinde: o cale ...
Citește mai mult »

Disparate

Sunt zile alerte, încărcate cu de toate: Vacanța copiilor îmi dă iar o pauză de hidratare, evenimentele din stradă mă îngrijorează și entuziasmează deopotrivă, vremea de afară îmi reînvie sinuzita cronică. Așa că scriu întru relaxare, așa cum îmi vin în minte, cu și despre de toate: Prinsă în diverse chestiuni administrative, las copilul mic să-și găsească și singur de lucru. Plictisit, el se pune pe stricat, doar-doar îmi atrage atenția: cu o sabie de spumă încearcă să doboare becul unui corp de iluminat. – Cezar, știi ce se întâmplă dacă folosești jucăriile ca să strici lucruri. Se aruncă! zic eu în dorința de a-i tăia imediat avântul distructiv. – Da, și apoi te arunc și eu pe tine, plusează neașteptat bunicul care se pregătea să iasă la deszăpezire. Copilul îi aruncă o privire ucigătoare: – Tataie, eu sunt om. Oamenii nu se aruncă! Jucăriile da, că oricum se strică. Dar oamenii nu se aruncă! Nu mă poți arunca! Am intervenit și aplanat conflictul între generații. Dar m-a mirat argumentația, mai ales că până acum n-am avut discuții privitoare la drepturile omului. Despre ...
Citește mai mult »

Noi contra voi

Ce vedem acum în țară este un exemplu clasic de “noi contra voi”. Cei care votează trecut vs cei care votează prezent, cei buni vs cei răi, cei proști vs cei deștepți. Și fiecare tabără crede cu tărie că o reprezintă pe cea prezentă, deșteaptă, bună. Este oarecum surprinzător că niciunul dintre lideri nu pare a înțelege că e o poveste fără sfârșit. Cel puțin fără un sfârșit previzibil, oricâte pariuri pun consilierii. Domnul cu ordonanța (nu strâmba, tu, cu mustață, vorba poetului fotbalist și al unui banner genial de la manifestații) vine ca la ședința de CAP și începe cu bullshitu’ (citat din propria-i engleză). Promisiuni, scuze idioate, minciuni sau jumătăți de adevăruri. Imposibil de servit de mulțimea furioasă, care, total neașteptat pentru politicianul în cauză se mișcă inteligent, nerespectând calculele înaintașilor politici cu experiență în a da cu bâta. În populație și baltă. Domnul cu scaun la Cotroceni vine și vorbește didactic, profesoral, de parcă ar da un 4 la Purtare. Noi ăștia cu școală tolerăm, că de asta avem în palmares de la 15 ani ...
Citește mai mult »

Iubește-ți aproapele!

În urmă cu ceva ani, în plină criză economică, guvernul de atunci a decis să modifice serios Codul Muncii. Oamenii de afaceri erau disperați în primul rând de valul de disponibilizări care, conform legislației în vigoare la momentul respectiv, trebuiau să respecte criteriul social și nu pe cel al performanțelor. Au fost consultate patronatele, sindicatele, reprezentanți ai societății civile. Cu toate acestea, proiectul de modificare a fost motiv de linșaj public. Presa, de orice culoare politică, vuia cum angajații vor fi sclavii multinaționalelor, cum Boc ne-a vândut străinilor, cum vom fi sclavi pe plantații și nu angajați cu drepturi. Se dădeau exemple de prevederi revoltătoare, se perindau zvonuri aberante – a fost un război al informației. Inițial n-am dat mare importanță propunerilor de modificare, dar la sătulă de refrenul pesimist și, din ce în ce mai absurd, m-am apucat să le citesc serios, cu creionul în mână. Șoc și groază: se arătau niște lucruri noi și de mare ajutor clienților noștri. Se rezolvau multe dintre problemele spinoase (cei tineri nu știu ce balamuc era cu perioada de ...
Citește mai mult »

Vă urăsc!

În februarie 1990 mă pregăteam să aniversez 14 ani. O sărbătoare importantă, la granița dintre copilărie și adolescență, în care devenim posesori de act de identitate ca oamenii mari. Revoluția mă umpluse de speranță, dar evenimentele ulterioare îmi creaseră deja o senzație de prea-plin al agresivității și absurdului. Speram să se fi terminat. Cu bine. Pe 18 februarie, la nici o lună de la prima venire a minerilor, pe care eu am vazut-o ca pe o cotitură dubioasă a evenimentelor din decembrie, ortacii au venit din nou la București. Situația devenea, chiar și pentru un copil de 14 ani, prea greu de tolerat. Așa arată libertatea? Asta urmează? Acesta este progres? Am atunci urât FSN-ul (îmbrăcat astăzi în haine social-democrate), minerii și, mai ales, pe cei care continuau să-i sprijine și să le încurajele brutalitatea și manifestările retrograde. A fost pentru prima oară când am simțit acest sentiment grețos, conștientizând cauza și efectul. Mi-am zis că va fi și ultima. Minerii au continuat să vină și să dea cu bâtele. Au murit oameni. Alții au fost mutilați. Iar ...
Citește mai mult »