Maturitatea chiar este o capcană

Trăim copilăria cu dorința de a fi mari, iar când devenim adulți am da orice să derulăm filmul înapoi. Fetele poartă tocurile mamelor, băieții se prefac că fumează pe ascuns. Adolescenții chiar experimentează vestimentar și comportamental papuci de oameni mari. Este firea omului. Dacă suntem scunzi, vrem să fim înalți. Suntem brunete, ne vopsim părul cu roșu. Avem pistrui, îi acoperim cu glet. Nu avem, îi desenăm cu creionul. Stăm bine cu banii, tânjim după liberatea deciziei. Suntem într-o relație, ar fi mai bine fără. Dar treaba asta cu maturitatea chiar e o capcană, una nasoală. La început vin încet, aproape insesizabil, tot soiul de belele. Și pare normal, și avem putere, motivație, știință să le abordăm. Planificăm cariera, strecurăm decizii personale la timpul oportun, bugetăm, plănuim, refacem calcule și proiecte. Apoi apar etape tot mai complicate, ca într-un joc de strategie pe Nintendo. Personaje tot mai greu de doborât, întâmplări la care nici în cele mai negre coșmaruri nu le-ai întâlnit, obstacole care vin de nicăieri. Ce să mai planifici? Te pui pe metereze cu haștag rezist. ...
Citește mai mult »

De ce își vând antreprenorii români afacerile?

Zilele acestea un alt business al unui antreprenor român a fost vândut spre a fi dezvoltat. Unii se minunează, alții regretă, mulți felicită, dar sunt și cârcotași ca mine care nu pot să nu observe că a devenit parcă singura opțiune a omului de afaceri român, care prezintă un soi de sindrom Simona Halep: muncește mult, are talent, dar uneori (sau deseori) se pierde în propriile atuuri. Am stat totuși să mă gândesc de ce aleg antreprenorii români să-și vândă invariabil și prematur, din punctul meu de vedere, afacerile. Și am găsit câteva cauze. Una ar fi lipsa de viziune pe termen lung. De regulă afacerile de succes românești încep pragmatic cu sesizarea unei oportunități punctuale, colaborate cu ceva know-how al viitorului antreprenor în domeniul respectiv. Rareori aceșția gândesc “disruptiv” sau ies din zona de confort. Și mai rar vor să inoveze, să schimbe comportamente de consum, să creeze ceva grandios. Există o generație întreagă de oameni de afaceri care așa a fost crescută, cu sloganul: crești până vinzi. Normal că dacă vezi doar banii, alergi să-i culegi fără ...
Citește mai mult »

Generația MTV

Așa cum copiii mei au YouTube sau Spotify, noi am avut MTV. Apărut “pe cablu” la scurt timp după Revoluție, respectivul post de televiziune era nu doar motivul pentru care uitam uneori să-mi fac temele, dar și o puternică sursă de influență vestimentară și chiar culturală. Am crescut așadar cu muzica și versurile celor de la Nirvana, U2, Depeche Mode, The Cure, Bush, Garbage. Dar și cu hituri de o vară sau cu muzică de care mi-e cam jenă să-mi amintesc. Plus piesele pe care dansam, pentru că rupem ringurile. Să zic și de Beavis și Butt-head, cei care mi-au corupt cumva simțul umorului? Doar că pentru noi lumea asta era intangibilă. Astăzi putem merge oriunde în lume să vedem un concert. Atunci am umblat prin multe ambasade doar să putem vedea Parisul. În afară de MJ, nimeni nu se înghesuia să concerteze într-o țară ciudată, înapoia timpurilor, care tocmai își împușcase conducătorul, iar inflația ar fi putut adăuga prețului biletelor multe zerouri în timp real. Azi găsim hainele lor oriunde. Atunci mergeam la croitoreasă cu speranța că-i reușește ...
Citește mai mult »

Lingvistică și aeromodelism

Pentru că “toți copiii au avion din ăsta” (adică vecina Iulia, prietenul Robertică și un necunoscut din parc care n-a vrut să i-l împrumute în ciuda rugăminților fierbinți), Cezar nu s-a lăsat până nu și-a cumpărat o aeronavă albastră de poliuretan. Cu care am purces spre cel mai apropiat loc cu verdeață (nu vă speriați, e altul, îi zicem pe scurt Moghioroș) pentru a-l testa. S-a dovedit că nu ne pricepem prea tare la montaj, și trebuia doar să punem aripile pe poziții, dar într-un final am reușit să găsim forma perfect aerodinamică. Încercare și eroare e totuși o metodă patentată științific! Și am purces la joacă, pentru că asta fac mamele când lipsesc parteneri de vârstă apropiată în ale distracției. Dându-l de la unul la altul s-a dovedit că nu stăm prost doar cu ingineria, ci și cu pilotajul eșuăm lamentabil. Ambițios de soi, Cezar închide un ochi și încearcă să-și ia ținta ca la poligon. Lansează cu succes, nava ia o traiectorie frumoasă. Eu ies la preluare și o trimit iar în nas, amintindu-mi de Golgota mea ...
Citește mai mult »

Simt că Seninia nu mai poate fi în România

O cunoștință mi-a povestit că are datorii uriașe după ce și-a îngropat o rudă apropiată. Comunitatea a servit din plin pomana, încurajată cu spor de BOR care profită la rându-i de practicile medievale, serviciile auxiliare au costat și ele, aparent a devenit un cumplit lux să mori în România. Iar în viața cea veșnică este, conform bisericii ortodoxe, ca și în cea tracătoare: ai, o duci bine, n-ai, e vai de capul tău! Un antreprenor povestea cu fală cum angajații lui au stat șase luni neplătiți. 6! Omul era mândru de fidelitatea lor, fără să observe că cei mai prost plătiți sunt și cei mai vulnerabili. Unde s-ar fi dus? Sute de familii s-au chinuit cel puțin jumătate de an. Cum să te cocoșești la așa realizare? Am văzut de curând o corporație. Să vă spun că nu a investit nimic în România, doar ceva salarii, în rest oamenii lucrează într-o organizare de tip junglă. Ce soluții informatice n-are statul, să fi văzut acolo! Că tot am ajuns la stat, mă chinui să găsesc răspunsuri de la o instituție ...
Citește mai mult »

Alegría

Aș descrie experiența spaniolă cu trei exemple: Doamnele de la curățenie apăreau după un algoritm greu de ghicit. Într-o zi, am rugat-o pe una dintre ele să iasă din cameră pentru a ne lua costumele de baie, iar ea a mers în camera alăturată pentru a-şi continua treaba. Când am terminat, am văzut-o acolo schimbând cearceaful de pe pat: se distra ca un copil mic fluturându-l grațios înainte de a-l așeza. A fost singura dată când am văzut curățenia făcută relaxat, fără grabă, transpirații și limită de timp. Ba chiar cu bucurie. La unul dintre restaurante, un șef stătea la intrare pentru a atrage clienți. Am văzut asta des în Grecia, dar discursul este adesea un sales pitch destul de focusat pe nevoile intuite ale clientului. Omul ăsta nu vindea însă nimic. Se bucura de interacțiunea cu oamenii, întreba cu sinceră curiozitate, nu se supăra de refuzuri, relaţiona cu o savoare pe care n-am mai văzut-o până acum. Cu bucurie. În Barcelona, pe care am vizitat-o scurt, stând la semafor, l-am urmărit pe cel care mătură strada cântând tare în timp ce ...
Citește mai mult »

Paris, întotdeauna o idee bună

De fapt prima noastră destinație a fost la Disneyland, căruia îi zice parizian, dar mai mănânci ceva pâine până ce ajungi la capitală. Alegerea s-a datorat copiilor: rămăsesem cu promisiunea neîndeplinită față cel mare de multă vreme și se anunța de succes pentru cel mic, așa cum a fost și Legoland. Deși am fost sceptică la început, influențată de cei care mi-au descris destinația ca pe o mașinărie de marketing devoratoare de bani, mi-a plăcut. În primul rând businessurile astea mari care au reușit să pună în funcțiune mecanisme bine unse sunt fascinante. Transportul, cazarea, mâncarea, toate sunt pe repede înainte și de minunezi cumva că le iese la ce valuri umane au de gestionat. În al doilea rând lumea Disney nu are cum să nu te prindă, oricât de Grinch ai fi. Am avut noroc ca distracțiile care ne-au atras pe noi să nu fie foarte aglomerate, vremea a fost și ea prielnică, așa că trăgând linie pot spune că a fost de succes. Mie mi-a plăcut pur și simplu să mă plimb, m-au fascinat ceșcuțele în care ...
Citește mai mult »

Bântuind prin Europa

Nu știu cum să vă spun care a fost primul lucru pe care l-am văzut când am intrat în țară. Era fluturată de un om lângă o toaletă suprapopulată sau, poate, închisă. Așa mă întâmpină țara mea de fiecare dată: ca (sau cu) o p¥|@. Apoi am mâncat în Deva la un restaurant (Grizzly pe numele lui) și mi-am dat seama că de asta mi-a fost dor: de oamenii care cumva reușesc să facă ceva grozav într-un loc care ar trebui să-și pună pe steag, ca simbol național, o chestie din aia care flutura bleagă în paragraful de mai sus. Pentru că este incredibil că unii reușesc când totul în jur funcționează ca naiba. Lăsând venirea la o parte, am bătut iar o parte de Europa și ne-a plăcut. Am poposit în Melk (Austria), Paris (Franța), Tossa de Mar (Spania) și Ljubljana (Slovenia). Am trecut puțin și prin Barcelona, cât să îmi doresc să trec cândva ceva mai mult. L-am strâns în brațe pe Mickey Mouse, am primit ciocolată elvețiană în țara flanului, ne-am înghesuit cu mii de ...
Citește mai mult »

Iubirea în vremuri moderne

Ca și în părințeală, am descoperit destul de repede și pe calea cea grea că există o diferență uriașă între ceea ce ne spune literatura, presa, plus gura lumii și ceea ce se petrece de obicei într-o relație romantică. Pentru că iubirea nu este cu inimioare, vorbe dulci și suspine, ci are trăsături mult mai complexe, profunde și diferite. Practic toate modelele de iubire năbădăioasă pe care le citim, le vedem în filme sau ajung prin ziare sunt toxice. Nu-i ok ca în numele unui sentiment așa de frumos să suferi ca un câine, să te cerți nebunește sau să nu-ți mai priască nimic în viață. Este ok să te doară lipsa, este normal să simți săgeți uneori, este firesc să existe un malaxor de sentimente contradictorii. Dar nu să trăiești în milioane de îndoieli sau să te cerți întruna din toate banalitățile cotidiene, nici să privești relația ca pe un lanț invizibil sau să simți nevoia permanentă de a-l chinui pe celălalt. Dar nu doar modelele sociale sunt idealizate nefericit, astfel încât să ne afecteze propriile relații. Cele pe ...
Citește mai mult »

Reflecții despre deodorant, orientare turistică și prezent

Suntem plecați prin lume, vă povestesc pe îndelete unde și de ce, când voi avea cum! 🙂 Am prins o zi din canicula ucigătoare, dar acum vremea este blândă și prietenoasă. Totuși, ca niciodată, în zonele turistice mirosul de transpirație ne urmărește constant. În magazine, la cozi,  prin autobuze, trăznește a subțiori nemângâiate de apă și săpun de te ustură ochii și îți cade părul din nas. Care-i treaba? Se poartă natural? S-a dovedit științific că deodorantul dăunează grav sănătății? În vacanță nu e timp de mofturi cu igiena? Sau moda aceea feminină cu pisicile sub umeri s-a generalizat și aduce noi provocări olfactive? Nu că pe la noi nu se întâmplă, dar parcă nu așa grav ca aici. Mi se pare că pe meleagurile noastre sunt șanse mai mari să intuiești potențialii suspecți de emanații, spre deosebire de partea asta de lume în care mirosul te învăluie de unde nu te aștepți. Dincolo de aceste minore inconveniente, în pelegrinările noastre am constatat un lucru interesant: copilul cel mare are un stil de orientare spectaculos. Un hibrid între cel clasic, ...
Citește mai mult »