Perpetuu vinovate. Sau nu.

Noi, femeile, purtăm de când ne ştim vinovăţiile tuturor relelor întâmplate în lume. Războiul troian? Elena. Izgonirea din Rai? Eva. Cauzele problemelor psihice în interpretarea lui Freud? Mama lor. Cauzele problemelor în cuplu? Soacra lor. Dacă un bărbat are succes – meritul lui! Dacă a clacat profesional, este de vina femeia. A înşelat? Tot nevasta, a făcut ea ceva, poate s-a purtat urât. Copilul este prost crescut? Păi da, mă-sa e de vina că nu-l educă. Ieri am cunoscut absolutul vinovăţiei feminine moderne, citind pe diagonală un articol dintr-un site obscur (mulţumesc Facebook!) în care un profesor de matematică şi antrenor de olimpici zicea că la naştere toţi copiii se nasc genii, dar stresul şi alegerile nefericite mamei îi transformă apoi în persoane mediocre din punct de vedere intelectual. Cu alte cuvinte, din cauza noastră lumea este plină de oameni obişnuiţi şi nu geniali! Acum n-o mai iau pe firul istoriei, ce-a fost, a fost, suntem vinovate de multe, dar vreau să lămuresc problema cu geniile pierdute pe cale maternală, pentru că m-am simţit lezată. (*) Eu nu mă pricep la matematică, dar am mai citit ...
Citește mai mult »

Schimbarea năravului

Cu ceva vreme în urmă (multă, fie vorba între noi) am lucrat la o firmă autohtonă aflată în plin avânt economic şi de angajări. Ca orice firmă autohtonă de atunci, suferea de organizare naivă şi cultură organizaţională cu ceva disfuncţionalităţi. Din motive diverse managementul a decis să iniţieze un vast proces de rebranding: organizaţia urma să-şi schimbe numele, identitatea vizuală şi totodată întreaga percepţie a pieţei şi angajaţilor asupra sa. Practic urma o transformare totală, iar într-un timp nefiresc de scurt urma să vedem ceva nou, durabil, bazat pe valori reale, autentice. Problema pe care o vedeam eu, novice în ale schimbării organizaţionale, era aceea că în ciuda eforturilor uriașe de marketing, resursa umană avea acelaşi statut clasic de execuție a ordinelor venite de sus. Implicarea angajaților în proces a fost minimă, doar elitele, personajele cheie ale companiei au fost introduse în ostilități, iar la final toată lumea a avut sarcina de a aplauda într-un eveniment fastuos rezultatele mirobolante ale partidului echipei de management. Firma respectivă s-a schimbat în punctele esenţiale (cele de imagine), dar a rămas la fel în profunzimea ei. ...
Citește mai mult »

Protestând

Sâmbătă am participat la protestul organizat de Iniţiativa Prelungirea Ghencea pentru a atrage atenţia autorităţilor că şi-au încălcat de prea multe ori promisiunile în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura zonei respective. Nu a fost un protest politic, l-aş denumi mai degrabă administrativ, pentru că până acum toţi aleșii au promis pasaje, străpungeri și lărgiri și au uitat de ele. Deci dacă te pui pe înjurat, înjuri şi pe roşu, şi pe galben sau portocaliu, şi pe toate culorile curcubeului de partide politice. Am participat pentru că în zona respectivă se circulă deja cumplit și pentru că în mod cert urmează un colaps: blocurile apar ca ciupercile după ploaie, populaţia se aglomerează, iar străzile rămân ca pe vremurile în care pe acolo creştea porumbul şi treceau două maşini pe zi. Am avut copilul mic cu mine. Dacă n-ar fi avut (mult) de învăţat l-aş fi luat şi pe cel mare, pentru că a protesta civilizat atunci când îţi simţi drepturile încălcate reprezintă o normalitate. Și dacă tot s-a discutat îndelung la un moment dat despre participarea minorilor la proteste, vă zic şi ...
Citește mai mult »

Un baubau numit eșec

De ceva vreme planetele se aliniază defectuos în ceea ce privește planurile mele. Poate de asta tot văd oameni pe care eu îi consider extraordinari, acriți și dărâmați de propriile lor nerealizări, iar asta mă face să mă tem că voi ajunge și eu așa (*). Suntem educați să credem că eșecul este ceva negativ, aflat în apanajul învinșilor, o chestie prostească și dureroasă care trebuie cu orice chip evitat. Iar din toate atributele acestea, doar partea cu durerea este adevărată. Da, eșecul doare. Fizic și psihic. Pune nod în gât, tremurici în mușchi, lacrimi pe obraz. Frustrează până la agonie, paralizează, dărâmă. Dar tot el este inevitabil și foarte util. Ce este eșecul? Este o nerealizare, un insucces, o îndepărtare față de obiectivele stabilite, un proiect ratat. Fiecare își definește eșecul în funcție de propriile așteptări, valori, experiență de viață. Și fiecare îl trăiește în funcție de setarea sa psihologică. Așadar ceea ce pentru mine este eșec, pentru alții poate fi o banală problemă cotidiană. Dacă am găsi curajul să vorbim deschis și nepărtinitor despre nerealizările noastre, am vedea din ...
Citește mai mult »

Lasă piatra!

Cu mulți ani în urmă, să fi fost prin studenție, pierdeam vremea la o terasă din zona Cotroceni dezbătând împreună cu niște cunoscuți o problemă neimportantă pe atunci: au sau nu au femeile dreptul de a renunța la o sarcină? Principalii combatanți erau subsemnata, filozoafă și stearpă ca o stâncă, poziționată definitiv împotriva avortului și o cunoscută de-a mea, mai pragmatică și fertilă ca o rozătoare, combătând civilizat despre cât de greu este să crești copii cât timp ești încă dependent(ă) financiar și locativ de părinți. Discuția a durat mult, argumentele s-au perindat cu droaia, dar la final fiecare a plecat cu aceeași idee fixă pe care a avut-o la începutul dezbaterii. Iată-ne așadar peste mulți ani, fiecare dintre noi îmbrățișând involuntar și inconștient opinia celeilalte. Eu, încă filozoafă dar mai puțin stearpă, gravidă fiind cu o sarcină pe care doctorul mi-a recomandat să o întrerup, am înțeles ce decizie grea este, ce cost psihologic are, câți alții intră în calcul atunci când o iei, ce mecanisme de apărare apar. Și da, la final te gândești că pui ...
Citește mai mult »

Ce poți construi criticând?

Am vrut să scriu despre marșul pro-viață, dar aseară echipa națională de fotbal a României a jucat un alt meci cu rezultat dezamăgitor și m-am răzgândit. Văzând iar valul de critici din presă (și eu citesc doar titlurile, pentru că nu mă mai pasionează fenomenul!) am decis că acesta ar trebui să fie subiectul zilei. Pentru că nu doar politicienii au distrus sportul, ci și presa. Plus noi, cei care o citim. Privesc meciurile echipei naționale de când mă știu, am ieșit în stradă, am plâns, m-am bucurat, am agonizat. Cu toată paleta mea de reacții, ziarele și televiziunile au oglindit în doar două moduri evoluțiile sportivilor români (și nu doar în fotbal, ci în general): – Înainte de 1989, sportivii erau dați la gazetă pentru a mulțumi partidului. Ei nu câștigau pentru că erau buni, ci pentru că PCR și conducător iubit. Ceea ce era într-o oarecare măsură adevărat, sistemul managementului talentului în sport exista pe atunci și funcționa brici. – După 1989 sportivii erau dați la gazetă pentru a fi criticați. Nene, și când câștigau se găseau isteți ...
Citește mai mult »

Ieșirea din zona de confort

Zona de confort este un concept vehiculat des în HR. Există sceptici în ale carierei care spun că este o himeră, o invenție, așa cum există și specialiști care îi supralicitează importanța sau riscurile. Vorbim totuși despre o graniță specifică fiecărei laturi a existenței nostre: acea parte călduță, lipsită de frustrări, durere și întristare, care ne face să ne simțim mulțumiți, satisfăcuți, împliniți. Dar tot ce este bun în viață vine cu un preț, iar confortul vine cu riscul uriaș de a ieși brusc din el, lăsând toate frustrările, durerile și întristarea evitate de-a lungul timpului să ne asalteze necontrolat. Exemple: Ce mănâncă cetățeanul X de obicei? Păi niște mezel cu multă pâine la micul dejun, ciorbă, sarmale plus trei șnițele, eventual și două clătite la prânz, repetir cu multă pâine seara. Aceasta este zona lui de confort. Îi place, e ce știe din moși strămoși și ce cumpără. Ce aduce această zonă de confort? Deseori obezitate și boli cardiovasculare. E bună? Deloc, speranța și calitatea vieții scad vertiginos. Ce rutină profesională are persoana Y? Vine la serviciu, bea cafeaua, ...
Citește mai mult »

Trei concepte utile în management și parenting

Fără altă introducere, le enumăr și analizez sumar mai jos: 1. Curba efortului: Există niște motive pentru care legislația muncii în vigoare are prevederi stricte privitoare la timpul de lucru și cel de odihnă. Oamenii nu au capacitatea unui robot de a performa constant, egal, necondiționat, modul în care își fac treaba fiind direct dependent de o multitudine de factori, printre care și oboseala. Curba efortului este un arc de cerc care începe de la cel mai coborât punct în prima zi a săptămânii sau zilei, urcând până la un maximum la jumătatea intervalului de timp, pentru ca apoi să își urmeze traiectoria descendentă spre final. De aceea este bine de știut că lunea și vinerea sunt zile mai puțin productive, așa cum sunt și primele ore ale dimineții. Există și excepții (persoane care contrazic statistica având poate un zig-zag al efortului), după cum există și situații speciale (examene, proiecte cu temene limită foarte strânse) în care putem performa altfel decât în mod obișnuit. Dar a “robotiza” angajații sau copiii, a ignora tendința lor naturală de a-și conserva uneori energia ...
Citește mai mult »

Alții și noi

Articolele ce urmează reprezintă un soi de selecție comparativă a ceea ce a apărut zilele acestea prin feed-urile mele: Smithsonianmag.com, revista online a muzeului american cu același nume, anunță că show-ul televizat Sesame Street va introduce un nou personaj, o fetiță cu autism pe nume Julia. Găsiți detaliile aici. Am ales special știrea dată de un muzeu și nu de un ziar, la noi astfel de instituții nu au nici rampe de acces pentru cei cu dizabilități locomotorii, ce să mai povestesc despre preocuparea pentru tulburările din spectrul autist. Există acolo deja generații întregi de copii care au învățat culorile, anotimpurile sau numerele urmărindu-i pe Elmo, Ernie, Bert și compania, vin acum cele care vor învăța despre toleranță, diferențe, acceptare. Țările cu apă caldă, nu călâie ca noi, știu că televiziunea rămâne un canal cu un potențial educativ sau distructiv uriaș. Nu sunt nici ele scutite de manipulare, spectacole grotești sau personaje dubioase, dar măcar încearcă să contracareze cumva tendința naturală de imbecilizare. Între timp în Republica Mirobolantă Țara Mea, aflu că cea mai mare audiență TV pe un anumit ...
Citește mai mult »

Spovedanie

Am printre ciorne un post despre dictatura copiilor și unul despre trei concepte utile atât în educație, cât și în management: curba efortului, spirala învățării și piramida motivației. De asemenea, mai am în cap unul despre schimbare și altul despre eșec. Există, așadar, preocupări de-ale mele profunde, intelectuale, serioase. Dar e luni (prea) dimineață, iar curba efortului (de care aminteam) se află abia în primul punct, așa că încep cu ceva ușor și foarte util mie: o spovedanie. Am făcut niște păcate zilele astea și vreau să le mărturisesc public pentru a scăpa de povară. 1. Primul este un fapt de cruzime (psihică) la adresa aproapelui meu, adică a unuia dintre patrupedele familiei, motanul Mr. Bean zis și Albul. Respectivul a venit acasă bătut măr (beat nu părea) și mușcat de beregată în urma unor repetate altercații pe care le are cu un alt motan din localitate. Rana fiind destul de urâtă, Mr. Bean a fost dus de către soțul meu și MC la cabinetul veterinar de unde a venit pansat și deghizat în veioză, adică i ...
Citește mai mult »