O vacanță între agonie și extaz

În preajma Revelionului ne-a (*) venit ideea de a pleca rapid într-o vacanță. Așa facem noi, ne gândim și răzgândim până în ultimul moment, majoritatea ieșirilor fiind planificate în scurt, dar temeinic.

Project Managerul nostru a găsit din nou un loc minunat, a mers cu mașina în service pentru a o pregăti de drum lung, iar eu am purces la a face bagaje. Destinația: o stațiune de ski din Austria, cu opriri în Viena la dus și la întors.

A urmat o buclă în timp de tip râsu’ – plânsu’ care mi-a confirmat temerile: ne plângem de instituțiile statului, dar corporațiile care ne păstoresc banii sau ne vând mașinile sunt cu mult mai dezorganizate și dezinteresate de soarta clienților decât de putem închipui. Ne vând broșuri scumpe în loc de servicii, rezultate ale imaginației lor utopice, dar dacă ai ghinionul să fii tocmai tu acela care zgârie poleiala, te arzi rău de tot.

Pe scurt, la 80 de km de Viena mașina noastră, un BMW X5, a refuzat să mai coopereze, afișând o eroare pe panoul de bord. Butonând setările de acolo am ajuns să vorbim cu o operatoare de la un call center, aparent cel al asistenței BMW, pe care presupun că îl auzim și nu e, vorba poetului.

Ce a urmat depășește cu mult limitele imaginației, dar am să vă povestesc separat, pentru că, pe de o parte, ar fi păcat să nu învățăm business de la cei mai mari și mai tari, iar “așa nu” e tot o modalitate de școlarizare, că tot ne-au amețit cei din centrala BMW cu acest cuvânt în textul de întâmpinare de la telefon. Și pe de alta, le va fi util posesorilor de astfel de mașini, care cred poate ca și noi că sunt pe mâini bune. Nu, nu sunteți, avem prieteni care au reușit să obțină mai repede și mai concret informații decât au făcut-o unii operatori cu care am vorbit! Nu, nu e gratis, am plătit de am amețit. Nu, nu e un proces end to end ci o varză totală, care nu are început, continuare și din câte pare nici sfârșit.

Asta a fost și continuă să fie agonia. Și în toată nebunia asta, cu mii de telefoane date urmate de mii de promisiuni “vă sunăm noi!” zadarnice, evident că nu mai suna nici naiba, am reușit totuși să ne simțim bine. Pentru că dincolo de corporații poleite din industria auto, există uneori afaceri de familie în industria ospitalității care își respectă clienții.

Și există destinații în care frumusețea naturii este cumva potențată de oamenii locului. Pentru că asemeni berzei chioare căreia îi face Dumnezeu cuib, am reușit și noi să ajungem în Zell am See, destinația finală, și să petrecem câteva zile grozave.

Revin așadar cu detalii despre ambele episoade, desfășurate simultan într-un scenariu bipolar cum nu credeam să existe. Este ultima zi aici. Mâine mergem la Viena să predăm mașina închiriată cu mare chin prin internediul mirificului program de asistență. Care a fost gratis, conform contractului și promisiunilor telefonice, de ne-a costat! Nu mai zic cum o așteptam noi ca pinguinii la hotel, conform indicațiilor primite de cei de la asistența BMW, dar pentru că trebuiau plătite diverse, evident că nu venea!

Ne-am găsit singuri mașină de întoarcere, încă nu știm cum va fi cu cea din dotare, care este încă în service. Vedem cum va funcționa garanția prelungită pe care am plătit-o la indicația dealer-ului.

Mulțumim tuturor celor care ne-au oferit ajutorul lor! Țineți-ne pumnii să ajungem cu bine acasă!

(*) a se citi “i-a venit ideea” 🙂