O lungă constatare

Multă vreme după ce am încetat să scriu pe blogul de pe http://www.itex.ro am primit întrebări privitoare la motivul meu. Am fost prima, cea mai constantă și cea mai prolifică generatoare de conținut de acolo..

Am scris si când a fost bine și când a fost rău. Și cu bani în cont, și fără. Și când aveam ce spune și când nu. Și deodată m-am oprit.

Și nu m-am oprit în toiul unor probleme majore legate de ITEX. M-am oprit într-un moment în care am simtit cât de inutilă a devenit meseria asta de scrib. Mi s-a parut că atunci când firmele merg prost din punct de vedere economic, nu mai este loc de discutii despre strategii de resurse umane. E timpul strategiilor de supraviețuire. Când nu ai bani de salarii, când disponibilizezi, când nu poți bugeta nici copiile xerox, degeaba vine Valentina Neacșu și vorbește despre motivație sau despre cultura organizațională.

Nu a fost o dramă, ci doar un sentiment acut de inutilitate. Care a generat, normal, o lipsă de motivație pentru scris.

În rest, lucrurile au mers la fel: uneori bine, alteori deloc bine. Am văzut, citit, trait multe și profesional și personal. Așa că iată-mă acum lovită de o constatare:

Supraviețuitorii acestor ani grei sunt, în majoritatea lor, exact cei care au avut, instinctiv sau calculat, o politică de resurse umane coerenta si corecta. Cei care i-au ascultat pe cei ca mine și nu ne-au zis că vorbim din cărți. Cei care au investit încredere în departamentele care le păstoresc oamenii, care le respecta rolul și opinia. Binele învinge, vorba ceea!

Iată-mă acum, având un argument al naibii de solid în viitoare proiecte de consultanță și, de ce nu, chiar în cele de recrutare și selecție. Cine nu are oameni buni sau nu are grijă de ei, nici viitor strălucit nu se cheamă că are. E dovedit statistic! :)

După așa o lungă contemplare și o previzibilă constatare, mă întorc  la vechi pasiuni cu o putere înzecită.