Orice plimbare prin Bucureşti tinde să devină frustrantă. Slalomul continuu printre rămăşiţele dejunului şi cinelor canine, feţele apatice şi cenuşii ale oamenilor, kitsch-ul vestimentar şi al construcţiilor, lipsa de politeţe şi abundenţa de cuvinte urâte fac aproape imposibile plimbările relaxante şi generatoare de energie pozitivă.
Dar ştim cu toţii că dacă nu putem schimba contextul trebuie să găsim resurse pentru a ne adapta. Nefiind pregătită încă să mă mult din zonă, m-am gândit să vă povestesc despre efortul meu adaptativ. Care este de fapt clasica schimbare de perspectivă pe care am tot exersat-o pe aici – în loc să mă enervez din cauza grobianismului şi a urâtului, am decis să admir încercarile de a fi altfel decât norma stabilită de majoritate. După cum urmează:
În loc să mă enervez pe şoferul ce reprezenta o firmă autohtonă de comerț cu piese auto pentru că a înjurat o bătrână ce se straduia să treacă strada, am admirat privirea acesteia senină şi oarecum înţelegătoare. Într-un oras în care ne întoarcem unul altuia răutăţile într-un ping-pong nebun, iată că mai există şi persoane care au puterea să rupă lanţul.
Ca să nu înjur stăpânii de patrupede care uită să le strângă mizeria, am ales să-i număr pe cei care au bunul simţ să o facă. Este grozav că există oameni care nu-și zic că la câte excremente sunt deja înşirate pe trotuar, unul în plus n-ar fi o crimă.
În loc să-i ameninţ pe cei care mă fugăresc atunci când traversez pentru că uită să apese frâna conform legii, am ales să-i admir pe cei care au încă respect pentru reguli. Mi se pare o minune să mai poţi fi decent în jungla traficului bucureştean.
În loc să mă înfior de izul domnului care a decis să rămână azi în maieu, mă bucur de extravaganţa doamnei în vârstă care şi-a asortat bluza violet cu părul în aceeași culoare şi parfumul de garoafe. Să păstrezi cochetăria când cei din generaţia ta miros a naftalină sau carmol este cu adevarat admirabil!
Şi ca să nu bat pe cei care aruncă de la fereastră gunoiul menajer, deşi ghena este la o aruncătură de băţ, aleg să mă uit la grădinile pe care alţii le îngrijesc colorând spaţiul dintre betoanele lipsite de personalitate şi suflet. Mai ales că poza uneia dintre aceste grădini mi-a adus multe like-uri pe Instagram 🙂
Chiar cred că ne consumăm prea multă energie cu grobianismul. Și nu ajută: nu doar că rămânem fără vlagă, dar toată atenţia aceasta acordată răului se adună şi îl alimentează, îl determină să se înmulţească, să câştige teren.
Și pentru că azi am ajuns în parc cu cel mic, iată și punctele de fascinaţie pentru categoria lui de vârstă: broaştele şi gâştele (*) din lacul Parcului Drumul Taberei. Mari, frumoase, bine hrănite. Asta ca să nu ne uitâm la aleile decojite deja, trambulinele elastice inundate sau nelipsitele noroaie din dreptul cișmelelor cu apă.
(*) Sunt raţe, dar nu am avut suficiente argumente să-l conving.