Este prea dimineaţă pentru orice, mai ales pentru activităţi total neplăcute nouă cum ar fi mersul la grădiniţă. Şi nu este un plural empatic, ci 100% real!
Copilul mic, ciuruit cu o seară înainte de ţânţarii aciuaţi în curte din cauza ploilor intensive din ultima vreme, a găsit motiv nou de bâzâială. Tocmai ce-l demontasem pe cel cu somnul (da, şi pe mine mă chinuie rău de tot!) şi pe cel cu activităţile neplăcute ce urmau (joi e zi de teatru, deci se lasă cu distracţie, nu cu fişe). A început aşadar cu “mă scarpină”, expresia pe care nu reuşesc să o corectez asimilată de fapt mâncărimilor. De scărpinat se scarpină singur, mai abitir ca un căţel plin de purici, dar conform logicii lui inginereşti, presupun că i se pare absurd să spună că-l mănâncă piciorul. Adevărul e că dacă o luăm ad litteram, pare de-a dreptul horror acţiunea!
Deci sâcâială maximă, îl scarpină unde l-au ciupit ţânţarii aseară, sunt o mamă rea care n-are nici măcar o frântură de rezolvare la problemele lui. Adormită şi cu o migrenă de zile mari, trebuie să găsesc rapid o soluţie în contextul în care nu am nici frigiderul la dispoziţie, acolo unde coaja de banană sau feliile de lămâie sunt reci şi eficiente, nici gelurile cumpărate de prin toate drogheriile şi farmaciile vizitate.
Pentru ca da, n-am făcut încă update la poşetă, o am încă pe cea all season, cu dotarea standard: apă, şerveţele umede şi uscate, ceva dulce şi multe maşinuţe. Cea de vară vine în plus cu opţiuni precum cremă de protecţie solară, soluţie repelentă pentru insecte şi vaxuri post-ciupituri că pe cea care protejează o cărăm oricum degeaba.
Dar, dacă ţin la nervii mei şi ai educatoarei, trebuie să găsesc ceva! Scotocesc în sacul lui cu speranţa unui ulei roz, panaceul universal al tuturor zgaibelor, uitat pe acolo. Eu şi norocul, baba şi boxul…
Iau şi poşeta mea la puricat, poate dau totuşi de ceva. Şi găsesc, că degeaba suntem ciuca glumelor cu genţile noastre pline de surprize. Sunt salvatoare! Un balsam de buze incolor aşadar, rătăcit din iarnă, puţin topit, dar frumos mirositor.
Îl iau cu seriozitate şi-i explic copilului că este o cremă minunată contra scărpinatului. Am aplicat rapid leacul unsuros, am suflat, reflex bun al mamelor, aşa mai dispar din dureri şi mâncărimi şi i l-am dat să şi-l pună în buzunar, pentru a aplica la nevoie. Ne-am despărţit în zâmbete şi îmbrăţişări, lucru rar la noi.
Presupun că a făcut abuz de el pe tot parcursul activitătilor, dar e mai bine aşa decât cu lacrimi.
Care credeţi că a fost primul lucru pe care l-am făcut după ce am ieşit pe poarta grădiniţei? Am căutat, ca o obsedată ce sunt, ingredientele respectivului balsam de buze, să văd dacă era ceva acolo ce ar fi putut calma iritaţia. În afară de chestii care ajută la hidratare, am regăsit acelaşi derivat mediocru de vitamina A pe care-l are şi uleiul roz. Ar putea fi o explicaţie de ce ambele îl ajută, dar aş paria totuşi pe Placebo.
Aşa că ţineţi minte nişte cuvinte: când vine vorba despre supărările, mâncărimile, durerile sau problemele copiilor, cea mai bună soluţie este să ai una, indiferent cât de absurdă sau nebunească pare. Şi să existe abilităţi artistice în a le-o prezenta! 🙂