Noi contra voi

Ce vedem acum în țară este un exemplu clasic de “noi contra voi”. Cei care votează trecut vs cei care votează prezent, cei buni vs cei răi, cei proști vs cei deștepți. Și fiecare tabără crede cu tărie că o reprezintă pe cea prezentă, deșteaptă, bună.

Este oarecum surprinzător că niciunul dintre lideri nu pare a înțelege că e o poveste fără sfârșit. Cel puțin fără un sfârșit previzibil, oricâte pariuri pun consilierii.

Domnul cu ordonanța (nu strâmba, tu, cu mustață, vorba poetului fotbalist și al unui banner genial de la manifestații) vine ca la ședința de CAP și începe cu bullshitu’ (citat din propria-i engleză). Promisiuni, scuze idioate, minciuni sau jumătăți de adevăruri. Imposibil de servit de mulțimea furioasă, care, total neașteptat pentru politicianul în cauză se mișcă inteligent, nerespectând calculele înaintașilor politici cu experiență în a da cu bâta. În populație și baltă.

Domnul cu scaun la Cotroceni vine și vorbește didactic, profesoral, de parcă ar da un 4 la Purtare. Noi ăștia cu școală tolerăm, că de asta avem în palmares de la 15 ani în sus. De tocit coate, nu din ăia de cred alții. Votanții ceilalți însă schimbă canalul de la primele silabe. Nu tolerează. E ca tâmâia pentru draci, ca usturoiul pentru vampiri, ca broccoli pentru copii.

Ținând cont de anul în care ne aflăm, normal ar fi să câștige cel care comunică mai bine, care are abilitatea de a trece de bariera emoțională a celorlalți votanți. Dar dacă ne uităm totuși la materialul clientului politic, va câștiga probabil cel care își ține mușchii mai multă vreme încordați.

Fie vorba între noi, avem cu toții treabă: cei cu serviciu să lucreze, cei cu afaceri să pornească proiecte în așteptare, cei cu ordonanțe să guverneze. Se spune că cel mai inteligent cedează. Sper să am o surpriză uriașă și să aflu că am fost de partea proștilor.