Manifestul meu

M-am săturat de frunţi încruntate şi urechi închise. De linii groase trase sub defecte, de prevestit nenorociri.

De vise în culori mohorâte, de aripi legate să nu mişte. De gânduri mediocre şi speranţe pe măsură. De un eu prea puţin important şi mulţi de tu în jurul cărora trebuie să graviteze mersul lucrurilor.

De “nu-mi pasă”, de comparaţii mereu pierzătoare. De tristeţe, de amar, de încordare, de muşchi fleşcăiţi care flutură ameninţător. De caractere găunoase prin care şuieră diverse. De lupte grele pentru izbânde atât de mici.

De oameni care pleacă şi aruncă buzduganul cu vina la acela care rămâne.

De incompetenţă mascată cu înjurături. De neasumare. De părinţi care nu vor a fi părinţi.

Dar mai ales m-am săturat de mine, pentru că abia acum am înţeles că mi-a ajuns.