Mamele și cariera

Când am ieșit prima oară din țară pentru a vizita liceeni ca noi din Franța, am fost surprinsă că mama gazdei mele, care era tehnician dentar, lucra de trei ori pe săptămână câte patru sau șase ore. Avea doi copii și doi bunici în îngrijire, iar flexibilitatea programului îi permitea să profeseze încă, fără să-și neglijeze îndatoririle familiale. Am constatat ulterior că era acolo ceva firesc ca femeile să aibă joburi cu program altfel decât eram eu obișnuită să văd, ceea ce mi s-a părut util și interesant.

Mi-am închipuit atunci că, peste timp, așa va fi și la noi în România.

Au trecut aproape 30 de ani și nu se întâmplă decât sporadic. Femeile românce au în continuare de făcut o alegere tranșantă: cariera sau familia. Nu există opțiunea programului fracționat decât într-o paletă mică de alegeri profesionale. Iar noile reglementări legale vin să o mai restrângă puțin.

De ce nu cred managerii români în flexibilizarea timpului de lucru?

În primul rând pentru că nu au modele pe care să-și bazeze alegerile. Și este greu să faci ceva ce nu are corespondent în experiența ta.

În al doilea rând le lipsește creativitatea de a gândi o schemă de lucru reciproc avantajoasă. Pentru că sunt niște calcule în spatele flexibilizării orarului.

În al treilea rând le lipsește înțelegerea unor lucruri simple. Ai sau nu copii, trebuie să faci aceleași lucruri, în același timp, cu aceleași resurse. Problema e că variabila timp ar putea surprinde, fiecare are ritmul lui și ceea ce face o persoană în 8 ore, alta ar putea realiza în 6.

Nu în ultimul timp, angajatorul român nu are o gândire pe termen lung, ci doar aici și acum. De aceea copiii sunt costuri imediate și nu investiții într-un viitor care înseamnă deopotrivă un capital uman nou, o forţă de producţie, dar şi o nouă masă de consumatori. Este consecința faptului că în românia antreprenoriatul se bazează adesea pe sesizarea unei oportunități de moment și atât.

Despre bani, nu mai zic. Argumentul ăsta sigur îl știu toți: angajații part-time din România costă, în fond, cât cei full-time. Iar revoluţia fiscală a mai adus nişte birocraţie în plus, vorba bancului: li s-a mai dat angajaţilor cu normă fracţionată şi o cocoaşă.

Astfel din ce în ce mai multe mame din “bula” mea renunță definitiv la job. Oricum după ce plătesc bona nu le rămâne uneori mare lucru, creșe nu sunt, soluțiile par tot mai puține și costisitoare dacă nu ai ajutor necondiționat.

De exemplu, în București, un program de 8 ore cu pauză de masă, se poate transforma cu drumul până la birou și înapoi în 10-11 ore de lipsit de acasă. Tot mai greu de găsit soluții pentru copii în acest interval de timp generos!

Iar profesional vorbind, crește numărul celor care își trimit CV-ul însoțit de precizarea că vor un loc de muncă part-time sau care să le permită munca de acasă.

Ceea ce mă face să constat, încă o dată, că sigur nu e criză în piața muncii de la noi încă: http://valentinaneacsu.ro/criza-din-piata-muncii-de-la-noi/